Unii caută fericirea, alții o găsesc!

„Cum pot să fie veseli când copilul lor are cancer??” asta mă întreba un amic într-o seară cu privire la cazul unor părinți ce se luptă cu celule monstruoase pentru baiatul lor de câțiva anișori… I-am răspuns că sunt fericiți, nu doar veseli! Permite-mi să explic:

Mi-am tot pus și eu diferite întrebări despre cum ai putea să fii fericit în viața asta grea, cu credite și datorii, cu probleme și lipsuri, cu copii care se sting prea devreme. Răspunsul l-am găsit (tot) în Biblie, adică exact acolo unde găsesc adesea cele mai multe răspunsuri. Studiind tematica fericirii, am observat că ebraica conține 3 termeni distincți, pe care noi îi avem în limba română sub forma: veselie, bucurie și fericire! Par niște sinonime interschimbabile, dar nu e așa! Permite-mi, din nou, niște explicații:

VESELIA (ebr. gil) e starea aceea temporară de bine, un sentiment euforic de plăcere, de emoție violentă, sensul primar fiind acela de a te învărti în cerc datorita unei emoții puternice. Aici sunt zâmbetele, bătăile din palme, exprimarea radiantă că ai o bucurie de împărtășit! E veselia de circumstanță, de festival sau cauzată de un eveniment pozitiv. Așa cum exprimă și David: mă umple de veselie (gil) ajutorul Tău, Doamne! (Psalmul 21). E frumoasă veselia, e intensă, dar e foc de paie – cum vine, așa se și duce. Când îți merge bine, exprimi asta: pe față se vede, în postura corpului se observă, în ochi se citește. Dar veselia e înșelătoare, căci, cum se schimbă circumstanțele, se transformă în tristețe ori alte sentimente temporare…

BUCURIA (ebr. simchah) nu e doar un sentiment de suprafață, e mai mult decât licărul din colțul buzelor și strălucirea din ochi. Este acea veselie ținută oarecum în frâu, care nu mai trăiește (doar) clipa, știind că nu sunt numai flori de trandafiri pe calea vieții… Psalmistul exclamă din toată inima: Te laud, Doamne, că m-ai ridicat… și ai prefăcut tristețea în bucurie (simchah), în Psalmul 30. Bucuria presupune încredere în Dumnezeu, în ceea ce este și îmi oferă El, nu în distracțiile pe care mi le fabric eu ca să fiu vesel. Adică o plăcere adevărată, de durată, nu una cât ține programul sau activitatea de entertainment… Dar, și bucuria poate fi sezonieră, adică atâta timp cât îmi merge bine „în general”. E acel bine! pe care îl răspunde la banala întrebare ce faci?

FERICIREA (ebr. towb) – da, am ajuns și la ea. În ebraică nu există termenul de fericire așa cum îl avem noi în limba română, ci evreul spune towb la ce e cel mai bun posibil. Spre exemplu, atunci când același rege David spune Tu [Dumnezeule] ești singura mea fericire (Ps. 16), el spune de fapt: Tu ești cel mai bun, ce am mai de preț, ce îmi pot dori cu prețuire inestimabilă mai mult… Fericirea este bucuria maturizată! Devenită stil de viață, indiferent de circumstanțe, sentimente sau… cancer. E o predare completă, benevolă și fără regrete în mâna Celui ce poate da fericirea sufletului… în ciuda problemelor, a îngrijorărilor și a creditelor. Fericirea e 100% necondiționată de exterior – ea izvorăște din lăcașul sufletului omului.

Fericirea e ce caută cei mai mulți, dar ce găsesc cei mai puțini. În drumul spre fericire, mulți își pun fețe vesele sau dau impresia că sunt bucuroși. Dar în adâncul sufletului lor sunt total nefericiți! Asta pentru că au parcurs drumul în sens invers – din exterior spre interior… Fericirea izvorăște din căușul unei inimi fericite. Iar asta se va vedea și in exterior, prin bucuria pe care o emani și prin veselia pe care o exprimi în jur.

David se trezește că exclamă cu toată ființa: Toate izvoarele mele sunt in Tine, Doamne!

David a fost fericit! (Bine, printre altele, a fost și vesel și bucuros). Fii ca el!

Lasă un comentariu aici