Sfinții apostoli Petru și Pavel

Tradiția spune că ar fi murit în aceiași zi, din ordinul crudului împărat Nero: unul decapitat, iar celălalt răstignit cu capul în jos. Dar nu acest lucru e important. Ar trebui să sărbătorim nu moartea acestor sfinți, nu oasele lor purtate de ici-colo în racle, ci exemplul lor de viață.

Ap. Petru, un pescar fără avere și renume, alege să îl urmeze pe Mântuitorul, neștiind unde merge sau în ce se bagă… Va deveni misionarul evreilor, cel care va fi pescar de oameni. Adică salvator de suflete prinse de reguli și morală religioasă. Va proclama libertatea de sub sigiliul legii și va răspândi mesajul libertății prin Cristos.

Ap. Pavel, un erudit religios educat, cu cetățenie romană, va fi dat pe spate (și la propriu, și la figurat) de însuși Isus Cristos care i se revelează, tocmai când era cel mai ocupat cu ale lui… Va deveni misionarul neamurilor din întreg Imperiul Roman, predicând crucea și Evanghelia lui Cristos.

Unul căsătorit, celălalt eunuc. Unul analfabet, celălalt cu mastere și doctorate. Unul impulsiv și coleric, celălalt melancolico-flegmatic. Unul super-patriot, celălalt multicultural. Unul necizelat în exprimare, celălalt cu o vorbire elocventă. Un pescar și-un filosof – ce combinație…?!

Dar amândoi gata să lase totul pentru Dumnezeu! Să piardă chiar și viața de aici – în chinuri – pentru cea de dincolo. Amândoi au luptat până la capat, lupta cea bună a credinței!

Petru și Pavel, da, au fost sfinți. Dar îndemnul este (și) pentru fiecare dintre noi: Fiți sfinți, căci Eu sunt sfânt!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *