Cristian și străbunica – 90 de ani ca in oglindă

S-au cunoscut pentru prima dată într-o zi călduroasă de sfarșit de Iulie cu ocazia aniversării dumneaei. Cristian- un ghemotoc de doar 7 saptamani, iar străbunica aflată la încheierea unui  nou an din viață- și ce mai viață! 90 de ani de copil, soră, soție, mamă, bunică și străbunică. Știam ca încă dinainte ca să vină Cristian pe lume, ea îl purta în rugăciune, cum de altfel și-a purtat și își poartă toți copiii, nepoții și strănepoții. Încă de atunci puteam să văd primele asemănări între ei.

Privirea

Ochisorii lui incă nedezvoltați la capacitate maximă nu puteau să deosebească toate detaliile- iar lumea lui era parțial, „în ceață”. La străbunica- odată cu anii, ochii și-au pierdut din capacitate și la fel o parte din lucruri se află „în ceață”. Cu toate acestea, acești ochi obosiți încă nu pierd nicio zi fără să studieze paginile Bibliei- probabil cea mai prețuită carte a străbunicii.

Odată cu sosirea toamnei, venirea bunicii la oraș mi-a dat ocazia să petrecem mai mult timp împreună. Cu fiecare zi ce trecea, mi-am dat seama cat de multe asemănări sunt între bunica mea și Cristian.

Inocența

Aici nu mă refer la faptul că bunica mea ar fi naivă sau prostuță. Din contră, luciditatea și inteligența de care dă dovadă la cei 90 de ani, te vor uimi! Dar, așa cum e ea, sfioasă, umilă și firavă, nu ar muta un ac din loc, daca știe că deranjează pe cineva. Deși trecută prin mai multe decenii de greutăți, un război și o perioadă de dictatură, îmi pare că nu cunoaște răutatea. Sau mai bine zis… Nu vrea sa o cunoască. Da, cred ca poate fi o alegere. Desigur că la un moment dat cu toții conștientizam răul sau păcatul din viața noastră. Important e câtă libertate îi vom da și dacă ne complacem în el.

Pe de altă parte- inocența unui copil se manifestă în mod diferit, dar rezultatul e același. El nu a avut ocazia să cunoască ÎNCĂ ce e răutatea.

Agitație/ neliniște/ nevoia de siguranță

Urma să merg împreună cu bunica la cateva controale. Nimic deosebit sau îngrijorător. Însă doar vestea că urma să plecăm de acasă cu mașina în câteva locații au pus-o pe bunica pe jar. La 4 dimineata, draga de ea nu mai avea somn, gândindu-se cu neliniște la controalele care urmau la ora 10 (ce va fi, cum va fi, cum sa se pregătească mai bine).

Parcă îl văd pe Cristian, care deja simte când ne aflăm într-un loc necunoscut și devine agitat.

Nevoia de sprijin

Străbunica sprijinându-se de scaunul și ușa mașinii ca să se ridice în picioare, Cristian sprijinându-se de marginile văniței cu toată forța ca să se ridice în șezut.

Meniul

Ah da, chiar și meniul e foarte asemănător. Străbunica se ajută cu un dinte, Cristian cu doi. Fructele, legumele sau carnea marunțite sunt câteva ingrediente în meniul lor de bază.

Sensibilitate/ Emotivitate

Încă de când s-a născut Cristian ne-a dat de înțeles că este un copil  sensibil, care trece ușor de la o stare la alta, care are nevoie de atenție, de comunicare și căruia îi place să petrecem timpul împreună cu el. Primul zâmbet (vizibil pe ecografie) ni l-a dăruit încă din al treilea trimestru de sarcină și apoi din primele săptămâni de viață. Dacă în mare parte ne-am bucurat de zâmbete și râs cu hohote, au fost și momente în care și-a exprimat răspicat durerile de burtică sau dinți.

Pe bunica am surprins-o de cele mai multe ori plângând de bucurie, de dragul altora, sau în rugaciuni. -După ce i-a fost fixat noul aparatul auditiv i-am împărtășit că acela e cadoul ei de Crăciun din partea copiilor, și că fiecare din ei a contribuit cum a putut. Fiind surprinsă și emoționată, a început să plângă de bucurie. Acasă nu am putut să nu observ că ajunsă în camera ei, primul lucru pe care l-a facut (chiar înaninte de a-și da jos geaca sau a se așeza) a fost să rostească o rugăciune de mulțumire – în lacrimi.

Reacții la necunoscut

Sperieturile și curiozitatea le întâlnesc în fiecare zi la Cristian și sunt adevărate subiecte pe seama carora mă amuz. Orice zgomot și mișcare spontane sau neprevăzute îl sperie pe Cristian: clipește de câteva ori, se blochează, apoi râde, realizând că ne jucăm doar. Mai mult decât atât, trebuie să fie cu ochii pe tot ce mișcă în jur să nu cumva să rateze ceva.

Stateam cu bunica (străbunica lui Cristian) în biroul firmei de aparate de auz. La un moment dat bunica se uită speriata/ curioasă către mine: „Tu, copilă, dar cine e bărbatul acela care se tot uită la noi pe geam și se ascunde?” Eu- amuzată dar totodată încercând să fiu serioasă i-am explicat că e doar un poster cu o reclamă, afișat pe peretele din hol și că nu are de ce să se îngrjoreze. După care la fel de serioasă îmi mărturisește că și data trecută când am fost la proba de auz, s-a speriat de robotul care îi vorbea în căști.

Străbunica și Cristian se aseamănă în multe privințe. Desigur, există o mare deosebire între ei: înțelepciunea unei vieți de om, cu experiențe, trăiri, încercări, bucurii, răspunsuri la rugăciuni și credință neclintită. O viață cu 9 copii, 15 nepoți, 8 strănepoți + 3 pe drum.

Aș putea enumera multe concluzii, dar încerc să mă rezum la câteva puncte esențiale:

-Mare e fericirea celor care își sfârșesc viața ca niște copii. (Isus a chemat la El un copilaş, l-a pus în mijlocul lor şi le-a zis: „Adevărat vă spun că, dacă nu vă veţi întoarce la Dumnezeu şi nu vă veţi face ca nişte copilaşi, cu niciun chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor.)

-Copii sau bătrâni- sunt ai nosțrii: să îi lăsăm mai bine să ne facă viața frumoasă, amuzându-ne și veselindu-ne împreună cu ei decât să ne pierdem răbdarea cu ei.

-Nu aducem nimic cu noi pe acest pământ atunci când ne naștem și nu luam nimic cu noi când vom pleca (am scris in acest articol despre asta)… dar vom lăsa în urmă o viață de om și o amintire.

 „Omul – zilele lui sunt ca iarba, şi înfloreşte ca floarea de pe câmp!
Când trece un vânt peste ea, nu mai este şi locul pe care-l cuprindea n-o mai cunoaşte. (…) Anii vieţii noastre se ridică la şaptezeci de ani, iar pentru cei mai tari, la optzeci de ani şi lucrul cu care se mândreşte omul în timpul lor nu este decât trudă şi durere, căci trece iute, şi noi zburăm…

-Psalmul 90

Articol scris de Debora- Hanelore Căpățînă

Lasă un comentariu aici

Te-ai abonat cu succes la acest blog via e-mail!

A aparut o eroare. Incearca din nou!

Vorba Veche will use the information you provide on this form to be in touch with you and to provide updates and marketing.