Cele 7 păcate sociale

Bogăţie fără muncă. Adică a te descurca în viaţă, cum spune românul. Chiar dacă metodele nu sunt chiar aşa de ortodoxe. Scopul scuză mijloacele! Oare…?

Plăcere fără conştiinţă. Când avortul e şi legal şi accesibil oricui, oriunde, cine se mai gândeşte la consecinţe…? Trăieşte clipa, îndeamnă cei de la Campania Naţională Contraceptivă…

Cunoaștere fără caracter. Este exact portretul personajului animat Johnny Bravo, pentru cine îl cunoaşte. Este tipul cu pieptul pompat, bicepşi umflaţi, dar capul mic. Şmecheraş, bătăuş, charmant, caracter zero. Vi se pare cunoscut…?

Comerţ fără moralitate. Reduceri, promoţii şi black friday înşelătoare. Dar trebuie să vinzi orice, oricum, oriunde. Unii, prinşi de vertijul profitului, îşi vând şi familia, şi timpul liber, şi principiile, si… sufletul.

Ştiinţă fără umanitate. Inventarea inteligenţei artificiale ne arată, din nou, tendinţa recurentă a omului – aceea de a face pe dumnezeul…

Credință fără sacrificiu. Biserici supra-încălzite termic, pentru ca enoriaşii să poată dormi bine, leul verde donat la colectă (sau mărunţiş), lipsa de empatie pentru semenul aflat în suferinţă – semne ale unui confort păcătos. Coroziv, din interior!

Politică fără principii. Deschizi TV-ul şi nu mai e nevoie de explicaţii… Ultimele campanii prezidenţiael defăimătoare sunt grăitoare.

Cele de mai sus reprezintă declinul socio-politic, cultural-spiritual al secolului nostru.

Ce poate face un creştin într-o astfel de lume? Ora et labora! = Roagă-te şi munceşte!

Sau cu alte cuvinte, spune şi apoi FII !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *