Ce (NU) este Ucenicia? [Sau despre cum fierul ascute fierul]

Am fost provocat de un prieten să scriu pe tema uceniciei. Mai exact ce NU este ucenicia! Iată rezultatul frământărilor mele:

Ucenicia nu este pură teorie. Nu este o agendă de bifat, cunoștințe de acumulat, studii peste studii, cursuri de parcurs cu teme acasă sau versete de memorat. Da, și câte puțin din astea, dar mult mai mult de atât. E acea călătorie în care, de cele mai multe ori, lecția vine după examen, iar învățătura acumulată după eșecul din practică.

Ucenicia nu este (doar) camaraderie. Ucenicia nu se face cu cine îmi place, ci, de cele mai multe ori, cu persoane care nu ne împărtășeșc ideile toate, temperamentul, hobby-urile, visurile sau poate chiar care nu le suportăm. De aceea, Ucenicia e acea șlefuire continuă, bărbătească, după cum fierul ascute fierul – cum spune un prieten de-al meu (care se întâmplă să îmi fie mentor).

Ucenicia nu este un program. Ci este un proces! Lifetime! Nu presupune o parcurgere a unui program, limitată la un timp și un spațiu propice. Nu, ci este însăși viața de creștin, arătată și exprimată prin relațiile cu ceilalți ucenici, cu mentorul și cu… Mentorul! De la convertire și până la terminarea stagiului de practică pe acest pământ…

Ucenicia nu este menajament formalist. Nu presupune o relație călduță, în care toți se simt bine și se întorc acasă la familiile lor așa cum au venit. Ucenicia presupune dare de socoteală, tragere de perciuni în mod prietenesc, luare deoparte pentru a spune două chestii care nu sunt ok ș.a.m.d. Ucenicii nu răspund întotdeauna cu bine! la întrebarea ce mai faci? și au curajul de a fi ei înșiși – cu împlinirile și eșecurile lor.

Ucenicia nu este un club. Format și bazat pe interese comune (bine, în afara Celui mai Bun interes comun – Cristos și a Evangheliei). Aici nu se vine pentru bârfit, pentru spus glume de amvon, pentru etalarea lui cine sunt, ce am mai făcut sau pe unde m-am mai plimbat… Ucenicia presupune transparență și, pe cealaltă față a monedei, confidențialitate și încredere!

Ucenicia nu este stoicism. Nu încurajează pozarea (instagramică) în costumul de super-erou. Nu dorește afișarea părții pozitive a unui om, punctele forte sau unde stă el bine. Ci, dimpotrivă, având confidența ca temelie, ucenicia îndeamnă la vulnerabilizare! La a spune lucrurile așa cum sunt ele, aici și acum, nu la cum ne-am dori să fie sau unde le-am vedea peste 10-15 ani. Când spui om, spui fragilitate, trudă, suferință, înfrângeri și probleme, orice ecuson ar purta. De ce, în cea mai stânsă relație umană creștină posibilă (mentor-ucenic) am poza altfel…??

Biserica este Casa vie a lui Dumnezeu pe pământ, formată din toți creștinii răscumpărați. Ucenicia este living room-ul în care se desfășoară viața de zi cu zi, obișnuită, a ucenicilor.

Lasă un comentariu aici