Ce îşi doreşte un copil de la părinţii săi?

Să se simtă important. Să realizeze că are o valoare inestimabilă în ochii părinţilor. Nu că e şi el unul dintre celălalte odrasle ale familiei… Să i se acorde timp de calitate, să observe că adulţii din jurul lui sunt gata să facă sacrificii, să taie din hobby-uri sau întâlniri pentru a petrece timpul cu el.

Să fie ascultat. Părinţii să fie atenţi la nevoile şi, mai ales, la dorinţele sale. Replici de genul: ce nevoi mai ai şi tu la 10 ani, mă…? nu îl vor ajuta în niciun fel… Să fie înţeles. Mai ales în pragul adolescenţei. Atunci când hormonii o iau razna, când emoţiile îl ghidează, când nu vede un scop în viaţă…

Să i se acorde încredere. Să i se dea credit pentru ceea ce spune şi face (până la proba contrarie). Există acum aplicaţii care urmăresc locaţia smartphone-ului copilului direct pe telefonul părintelui. Acest control poate fi bun pe termen scurt, dar va fi devastator pe termen lung pentru copilul viitor adult, care nu va fi responsabil deloc, ştiind că cineva îl urmăreşte mereu…

Să îşi trăiască copilăria. Prea mulţi copilaşi sunt duşi la înot, învaţă la un instrument, 2 limbi străine, curs de călărie, baschet şi activităţi extra-şcoalare. Toate deodată! Un astfel de copil îşi va rata copilăria – în care ar trebui să se joace, să descopere lumea – fugând de la un curs la altul, de mână cu tata sau mama…

Ce nu îşi doreşte un copil? Să nu mai fie tratat aşa şi după ce devine adult sau îşi întemeiază propria familie, să crească într-un mediu toxic, al înjurăturilor, al violenţelor, al inculturii, să primească cadouri surogat care să înlocuiască prezenţa părinţilor plecaţi dincolo.

Un copil fericit este cel care poate să se întoarcă în casa părintească, cu inima bucuroasă, oricând…

De ce e Sandero mai scump ca Loganul? [Întrebări populare de pe Google]

Românul când îşi ia maşină nouă, dacă nu dispune de fonduri uriaşe (ori dacă e foarte patriot), în periplul lui trece şi pe la o reprezentanţă Dacia. Acolo află că Sandero e mai scump decât Logan-ul. De ce?

-din acelaşi motiv pentru care Samsung S9 e mai scump decât Samsung A9 – orice brand care trăieşte bine, îşi face autoconcurenţă cu propriile produse…

-pentru că Sandero se vinde mai bine afară decât orice model mic de la Dacia (excepţie: Duster, dar e SUV).

-pentru că dacă ambele aveau acelaşi preţ, se ridicau multe întrebări suspicioase, iar agenţii din reprezentanţe sunt sătui de dat explicaţii.

Sandero sau Logan? Mai pune 5000 şi ia-ţi un Duster! 🙂