Publicat pe

Eul gol: extrasenzorial

Se spunea că Viața bate filmul… Din păcate, ea a cam pierdut bătălia modernă astăzi. Ultima caracteristică a eului gol este cea a senzorialității sale duse la extrem. Mai pe românește, el este asaltat zilnic de imagini și de tablouri în mișcare, de GIF-uri, video-uri și alte tentații grafice, încât viața îi este, practic acaparată de simțul vizual-senzorial. Parcă celălalte simțuri pălesc…

Este bombardat de bannere, flyere, GPS, nu mai citește hărți. Nici instrucțiunile pentru asamblat mobila. Urăște romanele. Dar îi plac atlasele și enciclopediile, pentru că are multe poze… Este abonat online la tutoriale și caută excesiv de mult pe google Cum să…? sau How to…? Vrea totul mură-n gură! Ar trebuie să caute cum să își folosească mai mult ceea ce are deja (capul, de exemplu). 80% din informație o primește vizual. Ochiul e suprasolicitat!

Din păcate, imaginea a suprimat cuvântul. Acum, vorbele și literele nu au nicio valoare, dacă nu sunt însoțite de o imagine. Cel puțin. Optimă e o galerie de imagini! De-asta pun și eu (și ceilalți bloggeri) câte o poză sugestiva fiecărui articol. Altfel, nu s-ar mai prea citi aceste rânduri… De-asta vloggerii vor bate bloggerii în câțiva ani. Tot din același motiv, în viitorul nu foarte depărtat, cărțile nu vor mai exista fizic, ci doar sub formă de e-book. (Vezi revoluția: scrisori->e-mail!)

Youtube-ul a făcut și bine, dar mai mult rău. La început – clipuri scurte – intrai, vedeai, ieșeai. Astăzi, el a devenit cel mai bun prieten pentru mulți. Pe YT poți să râzi, poți să plângi, poți să vezi orice LIVE, ca și cum ai participa și tu. Biserici, târguri, party, pârtii, bătăi, parodii și stand-up comedy. Totul în direct! Spectatorul și la muncă ar merge tot… virtual.

Extrasenzorialul nici cafeaua nu și-o mai bea fără să apese pe ceva. Să butoneze. Are nevoie de ceva cu touchscreen. Orice, doar să dea cu degetele pe ecran… Nu îl mai preocupă scrisul. Unii nici nu mai știu să scrie. Există tineri care nu au mai ținut un pix în mână de luni de zile. Ani, poate… Studenții merg cu tabletele la cursuri. Ele au devenit așa-numitele caiete studențești… Nu-s cu foi, ci cu sticlă.

În stilul ăsta tehnologic, ne vom folosi creierul din ce în ce mai puțin. Vom deveni roboți. Cyborgi (termen inventat recent, probabil cu un scop…) Nu vom mai avea contact uman. Vom deveni izolați, pustnici. Niște asceți ultramoderni. Doar că nu în mănăstiri, ci în propriile (co)chilii urbane…

Gata! Cu acest articol, am terminat seria Eul gol (începută aici).

DAR… Să nu uităm că doar cuvintele dau viață! Nu imaginile. Doar încurajările ridică pe un om din depresie! Nu filmele. Numai realitatea trăită frumos aduce cinste unui om! Nu pozele photoshopate… Numai implicarea activă te răsplătește cu satisfacție! Nu LIVE-urile.

Și, așa cum spunea Înțeleptul Solomon, ochiul nu se satură niciodată de privit!

Protejează-ți ochii – ei sunt ferestrele spre sufletul tău!

Publicat pe

Eul gol: pasiv

Pasivitatea a ajuns o virtute astăzi, din păcate. Accelerată de proverbe înțelepte de genul Lasă pe mâine ce poți face azi, că poate nu mai trebuie, și de fraze precum Keep calm and..., lenea latenței postmoderne acaparează tot mai multe suflete (și trupuri, în același timp). Acum toate sunt lounge (adică comode), canapeaua, șezlongurile de la SPA… Și Volkswagen-ul scoate mașini lounge edition.

Dialog  mioritic:
-Ce faci, Bade? Stai și cugeți?
-Ba. Numa’ stau!

Persoana pasivă petrece 8 ore la serviciu (în cazul în care are unul), iar apoi merge acasă și petrece încă 8-9 ore în fața TV-ului. Vegetează, pur și simplu! Este ca o leguma, de flexibilitatea prostănacului (păstârnacului, îmi cer scuze), care doar absoarbe, pasiv, informație și imagini și youtube… Și știri cu ciomege din Vaslui…

Expunerea prelungită la programele și filmele televizate induce pasivitate mintală, scade motivația și concentrarea, elimina dorința de lectură (chiar și a etichetei șamponului), slăbește capacitatea de a asculta și de a fi prezent printre ceilalți…

Astfel, acest tip de persoană ajunge să fie modelată de ceilalți, de media, de societate – toate foarte active în acest sens… Profesorul (re)citește cursurile în locul lui, știrile și ziarele îi prezintă gândirea politică și socială pe care trebuie să și-o însușească, iar echipa de fotbal preferată se antrenează, luptă și câștigă pentru… el.

Sărbătorile se transformă în vacanțe. Nu mai există Paște sau Crăciun, doar vacanțe! (Vacanță vine de la termenul “vacant”, care exprima starea de gol, de neocupat, de liber, de fără titular). În schimb, Sărbătoarea trebuia să fie o pregătire activă și o liniștire a sufletului de tumultul cotidian agitat. Adică o recreație a spiritului! De-asta vacanțele sunt goale, și ne întoarcem mai depresivi la locurile de muncă față de cum am plecat…

E deja depășit termenul de All-inclusive al anilor 2000. Acum, oricine poate să meargă într-o vacanță Ultra All-inclusiv. Ce presupune? Doar un mic efort al tau de a te prezenta la avion. De restul se ocupă charter-ul. Ai mâncare la discreție (a se citi la risipă). 3 mese principale + încă ceva ture de deserturi, până te ia cu crampe. Piscină. Șezlong. Masaj. Doar tre’ să te tolănești. Ca o focă pe-o bârnă…

Din nefericire, oamenii pasivi nu au vieți proprii. Ei trăiesc, în mod indirect, prin viețile celorlalți (fotbaliști, celebrități, maneliști, actori și actrițe, etc), iar aceste star-uri sunt factorul de codependență ce le permite acestor ființe pasive să continue acest stil de viață.

Cauza pasivității? Prea multe porunci în copilărie de genul Tu stai în banca ta, Nu fă asta, nu fă cealaltă,  sau Vezi-ți de treaba ta! Sau, și mai grav – Tu nu ești în stare nici să… Aceste replici sau invective ale personalității, împreună cu reproșuri cu greutate, pot transforma copilul activ sau hiper-activ într-un adult pasiv… Adult-cochilie! Un fel de suicid social…

Ai în jurul tău vreun coleg, prieten pasiv? Ajută-l! Implică-l! Spune-i: e nevoie de tine să…

Hristos însuși a venit să aducă viața. Viața din abundență! Activitate și un scop al vieții…

Pasivitatea ucide! Încet – ca un satâr neascuțit -, dar sigur! Fii activ!

Publicat pe

Eul gol: narcisist și egocentric

Narcisismul este un sentiment nemăsurat și exagerat de iubire de sine. Un fel de filantropie îndreptată spre sine. Dar mult mai acută. Despre Istoria lui Narcis am tratat în acest articol. Astăzi vorbim despre a 3- a caracteristică a eului gol post-modern – egocentrismul narcisist.

Tiparul narcisitului se aseamană mult cu revoluția lui Copernic în ce privește existența de zi cu zi. Din punct de vedere istoric, revoluția fizicianului a marcat momentul când Pământul a încetat să mai reprezinte centrul universului, iar Soarele a fost așezat la locul lui. Egoismul narcisist tânjește după a fi în centru. Buricul pământului! Sub reflectoare. Dar, deasupra lor…

Subiecții acestei boli egoiste manipulează relațiile pe care le au cu cei din jur, inclusiv pe Dumnezeu. Toate acestea, pentru a-și valida propria stimă de sine. Ei nu se pot angaja în relații profunde și de durată, pentru că asta ar însemna acordarea atenției și altor eu-ri… Au o  dorința nelimitată de a le fi mângâiat orgoliul și, din acest motiv, se înconjoară cu oameni care să facă exact asta. Psihologii îi spun cameleonism social.

Narcisistul egocentric evaluează toate acțiunile, toate alegerile, toate activitățile în funcție de măsura în care îl ajută pe el, personal, să își atingă scopurile. Educația e doar pentru a-și dezvolta propria carieră. Oamenii devin obiecte în atingerea țelurilor personale. Dumnezeu – roata de rezervă în bucluc. Concepția despre lume și viață se învârte în jurul unui EU obsedat.

Nu investește decât în el. În abonamente la sală, în suplimente nutritive, haine și accesorii fără număr, produse și servicii singulare (pentru o singură persoană, o singură dată), ș.a.m.d. Ceilalți nu există. Doar gravitează, invizibili, pe lângă el… El e regele de pe placa de șah; restul – pioni.

Cum poți determina dacă o persoană este narcisistă? Simplu, întreab-o! Narcisiștii se simt așa de bine în pielea lor, că nu au nicio problemă să admită acest lucru. Ba chiar se laudă cu asta. Narcisiștii simt un mare gol interior. Acest gol este prezent constant și doar atunci când sunt admirați se poate atenua. Reparația emoțională este însă temporară… Și funcționează ca morfina – e nevoie de doză tot mai mare de la o zi la alta…

De regulă, narcisiștii provin din părinți narcisiști, care le-au oferit o educație și o creștere fără substanță și fond real, autentic. Părinții lor au dorit să fie cei mai buni la școală, cei mai buni la sporturi, cei mai buni la diverse aptitudini, proiectând asupra lor propria lor dorință de superioritate și măreție. Alteori, ei au fost complet ignorați, cu părinți așa de centrați pe propriile lor persoane, încât nu se puteau conecta la nevoile și dorințele copilului…

Cum poți ajuta o astfel de persoană? Cu toate că pare strălucitoare, superioară și infailibilă, în spatele acestor măști de încredere totală în sine se află o identitate fragilă, vulnerabilă la cel mai mic reproș sau critică și, de cele mai multe ori, rănită. Repet, îi lipsește abilitatea de a se (mai) conecta la altă ființă sau de a stabili legături de atașament cu alții. Atașează-te tu de ea! Narcisistul are dificultăți mari în a iubi pe cineva, pentru că nu se iubește nici pe el…

Apropie-te cu aprecieri sincere de el! Narcisistul are nevoie de oameni mai mult decât oricine! Scoate-i în evidență atu-urile, ajută-l să spargă oglinzile în care se admiră îndelung zilnic, ca mai apoi să poți ajunge la inima lui sângerândă. Flămândă de sine… Panseaz-o cu empatie și cu dragoste!

Pentru că nu cei sănătoși au nevoie de doctor, ci cei bolnavi…

Publicat pe

Eul gol: copilăros și infantil

În zilele noastre este foarte bine cunoscut faptul că trăsăturile de caracter specifice perioadei adolescentine rămân predominante muuult timp după trecerea de pragul maturității. Dacă în primul articol din această serie am tratat problema eului individualist, astăzi mergem spre problematica infantilismului eului gol.

Copilăria e bună. E frumoasă, plină de viață, de voioșie. Lipsită de griji. E bine a fi trăită la timp. Multe escapade adolescentine nedorite de părinți pot fi prevenite dacă cei mici nu sunt ținuți doar în lesă în copilărie. În globul de sticlă. Supra-protectivitatea cere libertatea prin toți porii… Ar trebui încurajat jocul în această perioadă sau munca prin joacă. Muncă pură – pe mai târziu…

A da în mintea copiilor e o acțiune și mai bună. Dacă se întâmplă cu o regularitate și intensitate normală… Nu excesiv! E bine pentru părinți să crească odată cu ai lor copii. Să facă teme împreună, excursii, poate și câte o năzbâtie (controlată părintește). Unii mai recuperează aici din ceea ce nu au trăit în paragraful anterior…

Dar… a rămâne un copil (și după vârsta de 25-30 de ani) e o tragedie! Mai ceva ca a lui Caragiale… Copil la minte, copil în gândire, copil în comportament. Din păcate, în vremurile noastre, asistăm la un spectacol al imaturității tot mai des. Tipi obezi de 35 de ani, cu șunci pe coapse, stând pe banii părinților acasă și jucând Counter Strike. Tot mai multe exemplare din această specie astăzi, din păcate…

Eul copilăros are nevoie de totul imediat. La botu’ calului, cum s-ar zice. Vrea ca micul dejun (pe la ora 12.00) să îi fie livrat lângă mouse zilnic. De mămica ascultătoare. Este controlat de pofte infantile și caută întotdeauna să fie împlinit de lucruri cum ar fi mâncarea, divertismentul și bunurile de larg consum. Cât mai multe, risipă dacă se poate! Pungi de chips-uri goale lângă pat – gârlă…

Pentru o astfel de persoană, munca grea, perseverența, durerea sau amânarea împlinirii dorințelor și a poftelor sunt niște chestii dizgrațioase. De nedorit! Tot ce contează este plăcerea. Și ea trebuie accesată instant. Ca bebelușul de o lună care cere lapte. Hedonism dincolo de limite! Clovni nesătui, care fac crize, dacă nu le satisfaci dorințele…

Pentru eul gol copilăros și infantil, plictiseala este cel mai mare rău care poate interveni în existența sa de toate zilele. În același timp, divertismentul este idolul și obiectivul nr. 1 pentru el. Amuzamentul, în diferitele lui forme… Un fel de Groapa Marianelor, în versiunea umană. Primește totul, dar nu produce/creează/aduce vreun beneficiu pentru cei din jur, pentru colectivitate…

Acești oameni nu trăiesc mult. Mor devreme! Și fizic, dar,  mai ales, pe dinăuntru… O coroziune internă le curmă volitivul și cognitivul. Zi de zi. Ca un cancer osos. Devin niște zombie irecuperabili. Creaturi ambulante, purtate și răsfățate de părinți și bunici inconștienți…

Dumnezeu ți-a dat VIAȚA! Una, nu mai multe (ca în jocurile virtuale). Nu îți bate joc de ea!

Trăiește-o demn! Nu fi un copil risipitor! Fii un adult responsabil, predominant, dar nu uita să fii și copil. Uneori…

Publicat pe

Eul gol: individualistul singuratic

În cultura americană modernă, psihologii au descoperit un fel de boală socială ciudată, careia i-au atribuit termenul psihologic de eu gol. Afectează mintea individului, iar apoi viața socială a acestuia. Este tipul de om modern individualist, copilăros, pasiv, egocentric si foarte senzorial. Urmează să scriu o serie de articole despre fiecare latură, dar astăzi începem cu prima.

Un profesor de școală a organizat un program NU drogurilor într-o clasă de elevi. I-a provocat pe elevi să găsească fiecare câte două-trei motive pentru a spune nu drogurilor. Toate răspunsurile au vizat aceeași direcție: interesul personal. Nimic despre afectarea societății, a comunității, nimic despre valori sau etică. Doar să nu îmi facă mie rău…

Lupul singuratic. Aceasta e una din caracteristicile eul-ui gol. Fiecare cu treaba lui. Cu prada lui; cu scopul lui. După noi – potopul! Mentalitatea de eu, mie, a lor mei nu e bună, ca să nu spun că e distructivă. Ne transformă în bufnițe. Ne separă de toți și toate. Ne desocializează, iar facebook-ul și Instagram-ul doar ne ajută în acest demers…

De obicei, eu-l individualist e cel care aruncă gunoiul unde îi vine bine, parchează pe locurile destinate persoanelor cu dizabilități. Ascultă manele foarte tare, iar la o cerere de reducere a volumului înjură sau e agresiv. Nu e un vecin bun, nu e un angajat respectabil. De cele mai mult ori, nu e nici un soț/soție potrivit/ă pentru partener. Asta, pentru că s-a casătorit doar ca să îi fie lui/ei bine… Un fel de căsnicie cu el/ea însuși/însăși.

Își trăiește dramele în singurătate. Suferă singur când se desparte de iubită și ascultă Chopin și alte piese melancolice când o părăsește bărbatul. A fost rănit de prea mulți si de prea multe ori, încât preferă să nu mai riște! Iese din casă doar ca să meargă până la școală sau serviciu. Și înapoi…

Desigur, o formă sănătoasă de individualism este un lucru bun. Prea mulți cad în extrema cealaltă, încercând să nu fie singuri niciun moment. Mereu înconjurați de oameni, de mulțimi. Mereu gândindu-se cum să acționeze, ce să spună, știind că sunt sub vizorul Paparazzi… Nu, e bine și singur, dar nu prea mult. Chiar Biblia spune asta: mai bine doi, decât unul singur…

Echilibrul! Ah, e greu de atins… Dar merită! Îți dă un scop pentru care să trăiești.

Așa cum afirmă psihologul Martin Seligman, “eu-l gol individualist este un loc nepotrivit unde să găsești un sens în viață…”

Ești singur? Simți că nu ai pe nimeni empatic lângă tine? Fii tu aproapele celor din jurul tău!