Culmea culmilor la prezidenţialele din 10 noiembrie 2019

Culmea exercitării dreptului: să nu ai chef să mergi la vot, din diferite motive! Ar trebui să te gândeşti că atunci când erai copil părinţii luau deciziile importante în contul tău. Acum e rândul tău – nu lăsa pe altcineva să voteze în locul tău, viu ori mort…

Culmea gratuităţii: să ratezi ceva oferit moca! Știai că în 1864 alegătorii din România trebuiau să plătească un impozit pentru a putea vota, iar alegătorii direcţi trebuiau să ştie să scrie şi să citească şi să aibă peste 25 de ani? Azi, dacă nu mergi tu, vor merge cei inculţi, care nu stiu să citească, să decidă soarta ţării tale…

Culmea feminismului: dacă eşti femeie să nu votezi, pentru că, de, eşti emancipată! Până în 1938, femeile nu puteau vota în România… Abia în acel an au primit acest drept. Un drept restrictiv – pe care l-au primit doar femeile de peste 30 de ani, știutoare de carte și doar la alegerile locale. Nu îţi bate joc de ceva ce alţii nu aveau acum un secol… deşi îşi doreau.

Culmea libertăţii: să ai posibilitatea şi să te doară-n cot. Sau, mai rău, să nu mai simţi nicio durere… Dacă până în 1990 votul era de formă, iar decizia aparţinea partidului comunist în privinţa candidaţilor şi aleşilor, din ’90 alegerile sunt libere, dar prezenţa la vot devine din ce în ce mai redusă.

Ştii care ar fi culmea culmilor prezidenţialelor de anul acesta? Ca, după 30 de ani de democraţie, să ajungă preşedinte Veorica…

De ce nu sărbătoresc Halloween-ul?

Deja de la începutul lui octombrie am văzut prin Lidl şi prin alte magazine pălării negre de tip coif, fustiţe şi alte accesorii pentru vrăjitoare, bufniţe şi chestii black pentru pregătirea “sărbătorii” de la finalul lunii… Macabru, ce să zic… De ce eu nu sărbătoresc Halloween-ul?

Pentru că iubesc viaţa. Nu mortăciunile sinistre, nu scheletele oribile şi cadavrele umblătoare (a se citi zombie, stafii sau strigoi). Aleg să trăiesc o viaţă luminoasă, nu una întunecoasă, obscură, lugubră, învelită în haine de doliu când, de fapt nu a murit nimeni (cu excepţia discernământului şi a raţiunii umane…)

Pentru că apreciez esteticul şi frumosul. Nu feţe zgâriate adânc în carne, nu babe vrăjitoare sau vampiri sângeroşi. Nu vreau să îmi decorez casa cu dovleci ciopliţi, urâţenii ciudate, bufniţe şi alte orătănii de sezon. E ca şi cum mi-aş finaliza o lucrare de licenţă, aş imprima-o şi apoi aş mâzgăli-o toată…

Pentru că sunt de partea binelui. Nu intenţionez, nici eu, nici familia mea, să fim implicaţi într-o mişcare (ca să nu îi spun altfel) ocultă, în care se venerează tot ce e mai “negru” pe lumea asta: răul, întunericul, mistico-magicul, grotescul, frica, mormintele şi… sperieturile.

Pentru că sunt patriot! Împrumutăm din vest toate porcăriile. [Măcar de foloseau lupul dacic ca simbol – păgân, dar autohton]. Păcat că nu vedem şi adoptăm Thanksgiving Day-ul american (o sărbătoare de mulţumire către Dumnezeu, la origini), ci ne preocupă doar împământenirea ocultului Halloween… E clar – comercial. Banul să vină! Restul – consecinţele spirituale – nu mai contează… Asta e mentalitatea.

Pentru că ţin la copilul meu (care încă e bebe). Va creşte într-o lume care îl va învăţa: să îi fie frică de ceea ce nu trebuie şi să nu ia în seamă ceea ce ar trebui cu adevărat să îl înfrice, să pună distracţia pe priumul loc, chiar dacă e satanică, păgână, depersonalizantă şi morbidă, sau să trateze lumea duhurilor în mod ludic. De aceea, construiesc principii sănătoase pentru viitorul familiei mele…

Vai de cei ce transmit ocultul următoarelor generaţii!

Halloween-ul e îngrozitor de îngrozitor! Ne coboară pe noi – ca oameni – în Evul Mediu ca perioadă, în iad ca stare şi în beznă ca spiritualitate.

Cristos a spus: Voi sunteţi lumina lumii…, nu lumânările sinistre ale Halloween-ului!

Amenzi dublate? Și ce-i cu asta…?!

Astăzi au intrat în vigoare noile prevederi rutiere. Sancțiuni drastice pentru cei care vorbesc la telefon, fac live-uri sau întrețin chat-uri la volan, printre altele. Bun. S-a reîntregit jurnalul naţional al sancţiunilor… Dar problemele care rămân sunt următoarele:

Ne-am trezit cam târziu! A trebuit să devină un precedent accidentele soldate cu morți din cauza live-urilor făcute de șoferi sau copiloți… Cum spunea poetul câte bombe vor mai sfârteca vieți întregi, până să le interzicem pe veci…? Așa s-a întâmplat și la Colectiv, și la Caracal și așa continuăm. Totuși, bunicică reglementare – mai bine mai târziu decât niciodată!

Doar amenzile mai mari (sau chiar dublate) nu vor schimba foarte mult comportamentul multor regi ai șoselelor. Cine își permite să vorbească la telefon sub sancțiune de 500 lei, va comunica și în ciuda amenzii de 1000 lei. Ce e mai important? Educația! Da, educația rutieră ar trebui să fie o disciplină obligatorie la școala de șoferi. Nu niște variante de răspuns învățate (de unii) pe de rost și bifate la așa-zisul examen…

De frică nimeni nu s-a schimbat niciodată… În mod real mă refer. Probabil, acum, cei care vor vedea un  echipaj de poliție pe marginea drumului, vor arunca smartphone-ul pe bancheta din spate și vor minți că acolo l-au lăsat înainte să plece la drum…

Șoferii auto trebuie să facă diferența între un drum public și o pistă de karting…

Viața are prioritate întotdeauna!

De ce iubesc Sibiul?

Chiar dacă nu este orașul meu natal (fiind născut în Cluj-Napoca), Sibiul este orașul copilăriei mele și al adolescenței mele. Și actuala mea urbe de reședință. Am vizitat țara în lung și-n lat, dar nu m-aș muta niciunde în detrimentul Hermanstadt-ului. De ce?

Pentru securitatea pe care o oferă. Suntem pe ultimul loc din țară la rata șomajului. Numai cine nu vrea să muncească nu își găsește loc de muncă în Sibiu! Suntem codași și pe lista neagră a orașelor cu rata criminalității ridicate. D-aia pentru noi Vasluiul, Teleormanul și alte locații ni se par desprinse din filme western… Sabii, topoare, flinte… Aici nu îți e teamă să ieși seara din casă, la o plimbare sau la un jogging.

Pentru apa bună și fresh de la robinet. [Cu excepția zilelor când se face tratarea cu clor, dar tot spre binele nostru…]. Avem cea mai bună apă potabilă la robinet din România! Vine din inima muntelui, de la un baraj din apropierea orașului. Și chiar stâmpără setea! Primul lucru pe care îl fac întotdeauna când ajung acasă din concediu sau dintr-o călătorie mai lungă e să dau un pahar pe gât. Pe nerăsuflate!

Pentru traficul acceptabil, comparativ cu alte municipii. Am trăit proaste experiențe în unele orașe mai mari de a sta bară la bară în orice cartier sau intersecție și la orice oră. Bucureștiul degeaba are 5 benzi pe sens, dacă sunt pline toate. Noi cu două, ne descurcăm binișor (excluzând orele de vârf sau zonele cu multe complexe rezidențiale). Săptămâna trecută m-am întors din capitală, după ce am făcut 1h 30 min dintr-un sector în altul. Acasă, doar m-am jucat în trafic…

Pentru ca este un oraș viu, fie vară, fie iarnă. Ai la dispoziție o multitudine de festivaluri, evenimente, maratoane internaționale organizate anual, campanii eco, târguri etc. Și parcă e un sat mai mare, adică oamenii se cunosc între ei ca la țară. E un oraș atât de compact, încât să te simți ca acasă, dar, în același timp, foarte încăpător, încât să adune milioane de turiști anual.

Ar mai fi multe plusuri de amintit: prima farmacie din România, un primar cu iz nemțesc dat țării ca președinte, clima blândă – chiar la poale de Făgăraș fiind așezat, poziționare strategică (adică ajungi oriunde rapid – cu excepția Văii Oltului…) și un aer cultural baroc-medieval aparte, printre multe altele…

P.S. Există  chiar și o expresie românească literară care conține Sibiul: a da o săritură până la Sibiu…

Ziua Mondială a Munților Curați

Astăzi e! Din păcate bucurie celebrării unei astfel de zi este umbrită de realitatea mioritică ce ne înconjoară… Astăzi, ca români, sărbătorim ceea ce pentru mintea noastră e utopie. Când spunem munți curați ne gândim, de obicei, la Elveția: curățenie pe poteci, ochiuri de lacuri azurii fără pet-uri de jur împrejur… A, și o văcuță ce paște liniștită. La noi?

Hârtie igienică împrejurul Cabanei Bâlea (unde e taxa la toaleta amenajată, dacă nu ești cazat). Pungi, sticle, șosete și altele în refugiile montane. Aglomerație pe pietonala Platoului Bucegi. Mai nou se pune în operă și un cartier de vile și caldarâm până la 2000 m altitudine. Dar, cu șpaga – totul este posibil și poți să fii la înălțime cu SUV-ul tău care tușește prin jnepenișul montan.

Ca să putem să ne bucurăm de o zi ca cea de astăzi, ar trebui să ne curățăm noi, în primul rând, de comportamente jegoase pe munte. Am devenit exploatatori, în loc de exploratori… Mai puține acțiuni de curățare și mai multe de educare, căci prevenția e mai simplă decât reparația… Și manelele nu ar trebui să răsune în Valea Sâmbetei din Făgăraș, parerea mea…

Îmi doresc un lanț carpatic curat de oameni rău voitori. Mizeriile naturale se curăță natural, cele umane… doar uman. Îmi doresc ca și copilul meu să se bucure de „cărări însorite pe munte” (așa cum se salută montaniarzii), dar pentru asta e nevoie ca ele să nu fie umbrite de noi…

Păstrează curățenia pe munte, măcar ca la tine acasă! Deșteaptă-te române, ca să ai ce explora în viitor!

VI. Să nu ucizi! (Seria: Cele 10 porunci)

Probabil majoritatea celor care veți vedea acest articol veți specula că nu vi se adresează. Nu sunteți criminali, nu ați luat viața nimănui (un fel de românescul nu am dat în cap la nimeni…). Dar, adevărul e că, de multe ori, încălcăm flagrant această poruncă și (ne)intenționat ucidem:

Prin avorturi. Suntem pe primul loc la infanticid la nivel european, nici Bulgaria nu ne scapă de loc fruntaș la această statistică… Din ’89 am ucis o populație ca a României actuale de copii. Le spunem fetus, făt, embrion, doar ca să ne amorțim conștiința și să îi putem aspira cu vacuum-ul sau spulbera cu cleștele… Credem că este o crimă mai mică pentru că nu e un copil născut. Dar e păcatul care bântuie mințile (ne)mamelor, holurile clinicilor, străzile țării…

Prin cuvinte. Tu nu ești/ nu semeni cu fratele tău mai mare… Sora ta mai mică este mai ageră și mai inteligentă… Nu ești bun de nimic! … Ești prost!… Niciodată nu faci un lucru cum trebuie… sunt cuvintele care omoară personalitatea și viața din copiii/ soții/ părinții/ prietenii/ colegii noștri, chiar dacă ei mai supraviețuiesc. I-am ucis pe interior cu otrava ce ne-a ieșit pe gură! Verba volant – spune proverbul. Da, vorbele zboară, dar își fac cuib în sufletul celor cărora ne adresăm. De aceea, e mai indicat să îți muști limba, decât să arunci cu acid fatal…

Prin atitudini. Nu o singură dată am fost prezent la batjocorirea (bullying, cum îi spune mai nou) în public a unor persoane cu anumite deficiențe, probleme locomotorii sau psihice. Zilele acestea a apărut în ziar un copil în scaun cu rotile care nu a fost lăsat să viziteze Castelul Corvinilor, pe motiv că nu are voie cu căruciorul în interiorul sitului. Vă dați seama cum mai trăiește acel copil după această umilință…care a apărut și în presă…

Prin tehnologie. Ucidem orice urmă de creativitate naturală, cu care ne înzestrează Creatorul pe fiecare. Răposatul Nicolae și acoliții rusofili au vrut să construiască omul nou. Să fim toți la fel. Să fim ușor de manipulat – obiecte! Smartphone-ul utilizat prost are aceleași scopuri – să ne cocoșeze pe toți de spate (și de cerebel). Să fim toți la fel – roboți! Să muncim în 4 schimburi pe bandă, seara să ne hrănim din telecomandă și să-i votăm… tot pe aceeași. Ucidere în masă!

Așa că, pe lângă nu am dat în cap nimănui, ai grijă să nu ucizi ceva ce pare mic, dar care are puls, să nu înfigi săgeți mortale în caracterul semenilor, să nu ai atitudini fatale. Fii pro-life cu adevărat! Nu doar pe Facebook…

Și ai grijă să nu fii ucis nici tu – de societate, tehnologie, sistem, nostalgie sau depresie!

Trăiește, și ajută-i si pe alții să trăiască!

Legalizarea prostituției sau prostituarea legii?

Zilele acestea, Băsescu aduce argumente pentru legalizarea celei mai vechi meserii din lume. El susține demersul și acuză „laşitatea” unor politicieni care „nu şi-au asumat să treacă peste nişte supărări ale BOR” şi nu au promovat o lege în acest sens. Legalizarea prostituției, spune el, ar diminua traficul ilegal de carne vie, riscurile de boli cu transmitere sexuală etc. Și… oricum nu poate fi eradicată!

1. Traficul ilegal de carne vie nu ar fi diminuat, ci doar ar deveni trafic legal de carne vie! Peștii ar fi doar mai dificil de prins, pentru că s-ar oferi un paravan instituțional și o justificare în documente pentru traficanți… Băse a dat exemplul Germaniei, Olandei şi Belgiei unde prostituţia este legalizată şi femeile sunt protejate. „Dacă vreţi, sunt pe mâna statului nu sunt pe mâna peştilor”, afirmă președintele Șuviță… Ce liniștitor e gândul de a fi pe mâna statului…

2. Legalizarea prostituției nu ajută cu nimic la diminuarea riscurilor de infectare cu boli ce se transmit sexual. Încă nu a stat nimeni de vorbă cu un virus clamidic sau hepatic dacă, legal sau ilegal, se leagă de partenerul prostituatei. Nu cred că s-ar efectua control medical după fiecare act sexual (ca să spunem că se încurajează sănătatea populației). Am avea doar niște statistici mai aproape de realitate, legale. Și un Institut de Cercetare BTS. În rest, păcatul (legalizat sau nu) oricum are consecințe negative – unele venerice!

3. Pe motiv că nu poate fi eradicată, nu înseamnă automat că o poți legaliza doar de dragul impozitării și reglementării… (Ar ieși niște bani în plus pentru…Catedrala Mântuirii Neamului…?!?) Așa, nici violurile, omorurile, pedofiliile și tâlhăriile nu le-am eradicat și nici nu le-om putea vreodată, dar pentru asta nu le aducem sub incidența legii, să le protejăm…nu?

În urma legalizării, ar apărea meseria pe AJOFM? Am ști să explicăm cu ce se mănâncă profesia asta fetițelor noastre de 7 ani dacă ne-ar întreba? Am înființa și școli de formare profesională în prostituție…? Cam asta ar urma…

Eu zic că legalizarea prostituției = prostituarea legii românești!

Ce (mai) face comunitatea LGBT+ ?

Pe lângă faptul că crește vertiginos numeric anual, crește și din punct de vedere al categoriilor de oameni (categorii bazate pe devianțe sexuale, și ele tot mai diverse de la an la an). Astfel, dacă până nu demult, comunitatea aduna sub umbrela ei (colorată): L – lesbiene, G – gay, B – bisexuali și T – transexuali, astăzi ea și-a adăugat în componență:

Q – queer, un termen inventat de ei care definesc o persoană care nu dorește să își îngrădească latura sexuală, nedorind să-i fie numită nicicum.

I – intersexual, este persoana care s-a născut cu un anumit sex biologic, dar (ne învață pseudoștiința) cromozomii lor, organele, hormonii le aparțin celuilalt sex.

A – asexual, este cel care nu (prea) simte atracție intimă față de niciun sex. Totuși, nu înseamnă cu nu îl interesează promiscuitatea…

P – pansexual, cel care este atras de orice persoană, indiferent de orientarea sexuală a  acesteia. Un fel de universalist sexual.

K – kink (la noi se traduce pervers), așa cum îi spune numele, îi plac comportamentele și tentele perverse/ciudate.

Așadar, acronimul format de cele descrise mai sus – LGBTQIAPK+ este forma mai lungă (completă) a lui LGBT+ pe care îl vedem la TV, în presă sau pe net. Nu știu până unde va merge această comunitate deviantă din punct de vedere sexual, dar probabil că, la un moment dat, va include și: pedofilii, zoofilii, necrofilii, violatorii și alte perversități sodomice pe care nici nu le pot descrie aici…

Problema e nu doar că ai noștri copii (când mă gândesc la al meu mă cutremur) vor vedea defilări de parade (tot mai des) pe stradă, femei cu barbă giugiulindu-se în parc, dar că liderii acestei mișcări ne vor și îndoctrina pruncii cu otravă pansexuală, vor avea tot mai multe drepturi (și responsabilități mai puține, ca restul hetero) și vor vrea să și conducă țări, guverne și, de ce nu, biserici…?!

Ne-au furat curcubeul (acel semn divin de pe cer) și l-au făcut simbolul comunității, ne fură mereu dreptul la replică de fiecare dată când ne deschidem gura pe tema LGBT, acuzându-ne de intoleranță, vor să ne fure mințile copiilor și adolescenților noștri, spunându-le că pot fi ceea ce vor ei să fie, dar nu vor putea să ne fure niciodată valorile și principiile sănătoase!

Sloganul lor e love is love, adică vor să spună că dragostea e dragoste, indiferent cum, cu cine, unde etc… Noi, trebuie să îi iubim, să (încercăm să) îi înțelegem, căci trăim sub același cer! Sub același curcubeu! Dar să ne păstrăm verticalitatea principiilor și a valorilor creștine…

Fără compromis! 

Vom avea încă o bancnotă prin portmoneu

Guvernul se pare că înțelege lucrurile tot pe dos! Românii cer de ani de zile venituri mai mari (salarii, alocații, pensii etc.), BNR oferă o bancnotă nouă… Cetățenii vor bani, statul le oferă bancnote în circulație…

Pe ilustrație va fi chipul unei femei eroine – Ecaterina Teodoroiu, cea care a luptat în primul front în Primul Război Mondial, dându-și viața la Mărășești. Totuși, nu acesta este motivul real al omagierii doamnei care a vărsat sânge pentru patrie.

Adevăratul motiv pentru care dânsa va apărea pe bancnotă, începând cu anul viitor, e de pe agenda Bruxelles, și anume – promovarea egalității de gen (și) la nivel de circulație monetară. De ce să avem doar poeți și pictori și compozitori pe banii noștri? Hai să punem și o damă! -> asta e, clar, problema nr. 1 a României în 2019… !?!

Bine că au ales o eroină. Că o puteau pune pe cealaltă Ecaterina (Andronescu) contemporană, deputat, secretar și membru în Comisia pentru Învățământ, care din 1996 învârte programele școlare ale săracilor copii cum vrea mușchii domniei sale. Sau o puteau pune pe doamna momentului – Veorica. (Bancnota s-ar fi putut numi 20-20, dacă tot bate cu anul apariției…)

Dar, bine măcar că va apărea cineva care chiar a făcut ceva pentru țara aceasta… Că în rest, bătrânelele prin piață vor fi derutate, vor plăti 200 în loc de 20, vânzătoarele de chioșcuri își vor da și mai tare ochii peste cap când vei întinde bancnota – chiar nu ai mai mărunt…?

În curând va apărea (și) bancnota de 75 de lei… Probabil cu cineva din comunitatea LGBT+, ca să fie politic corect…

Afacerile – relații autentice sau parteneriate lingușitoare?

Parcă lunea e cel mai greu la serviciu! Și cea mai lungă zi din săptămână…Iar vinerile trec iute. Între aceste intervale lucrez de ceva ani buni la compania pe care o reprezint ca jurist și am ajuns să conștientizez multe lucruri din domeniul profesional. Unele frumoase, altele dizgrațioase. Din toate acestea, am învățat:

Că pe termen lung contează valoarea oamenilor și a serviciilor pe care le oferă. Cinste firmelor care investesc în personal, în dezvoltarea lor și în înțelegerea nevoilor lor! Vai de cele care doar trag de pe angajat tot ce pot! Șeful trebuie să fie, mai întâi, partener cu cei pe care îi are în subordine, și (doar) apoi să facă pe boss-ul… Iar calitatea serviciilor depinde de calitatea de a fi om. Restul sunt obligații de muncă…

Că lingușitorilor și celor ce se bazează pe relații le merge bine numai pe termen scurt.  Mulți încă periază tot ce prind, doar pentru un bonus salarial sau o funcție mai bună (un șef mai mic) sau pentru a intra în horă alături de parteneri de afaceri importanți.Au uitat că a trecut vremea SA-urilor și a învertelilor de partid cu iz sovietic. Astăzi mulți se agață de renumele altora doar ca să le meargă bine, dar își pierd propriul prestigiu… în timp. Prost nu e cel care lingușește, ci cel care se lasă lingușit… Orice linguşitor trăieşte pe cheltuiala celui ce îl ascultă!

Că în firma la care lucrez eu, accentul cade pe caracter, nu pe abilități. Ceea ce e esențial! Adică, poți să fii în stare să vinzi orice, chiar și piatra seacă, dar dacă nu ești de caracter – nu ești eligibil! Nu ești om până la urmă… Caracterul ori îl ai, ori nu îl ai – abilitățile se învață! Speakerii motivaționali te îndeamnă să te vinzi pe tine. Un limbaj de lemn mai prost ca la ei nu am mai auzit niciunde. Adică, să te compromiți total, doar ca să vinzi un anumit produs (un șemineu, o sobă, să spunem)…?

Că, și la compania noastră, mulți parteneri au venit să se fofilească, să povestească despre concediile lor exotice, iar când ajungeam la subiectul pentru care ne vizitau (produsul/ oferta), erau superficiali și galopau în detalii irelevante. Produsul se vinde singur, nu mai are nevoie de prezentare spuneau ei… Și continuau cu noua achiziție automobilistică. E grav ce s-a ajuns – relațiile comerciale de azi nu se mai axează pe calitate și pe produs, ci pe… povești pescărești. Similare sunt sforțările de marketing Pepsi de a atrage consumatori, dar tot Coca-cola e în top!

Că internetul a devenit un tărâm nisipos, foarte înșelător! Concurența îți poate băga bețe în roate în mod gratuit. Metodele sunt simple: furnizare de informații și detalii neadevărate și irelevante, pompoase sau exagerate, comentarii răzbunătoare în mediile publice sau bârfe la urechile partenerilor, plagiat informatic nerușinat, ș.a.m.d. Merg și astea, dar tot pe termen scurt. Pe termen lung = distrugere! În masă! Și cei mai mulți fac asta conștienți, cum fac parlamentarii în timpul mandatului… după ei – potopul!

Și-am învățat, în ultimii 3 ani ca jurist, că este nevoie de răbdare. Multă răbdare! Că ce e mai bun vine la urmă, după muncă grea, asiduă. În mod progresiv, după ani de zbateri și investiții, nu instant – așa cum îți faci un Nescafe 3 in 1! Un renume bun se câștigă, nu se impune, nu se cumpără cu relații sau cu bani, ci prin sacrificiu! La PEFOC, afacerea funcționează cum funcționează un șemineu: focul pornește mai greu la început, iar satisfacția flăcării vine mai târziu…

Nu, nu fac parte din compania perfectă (nu există așa ceva și încă nici măcar nu s-a conceput vreuna), dar este una care pune accentul pe oameni, pe calitatea serviciilor, pe caracter si pe conceptul de sacrificiu – mixul excelent pentru dezvoltarea unei firme pe termen lung. În opinia mea…

Tragedia din Caracal

Așa ceva parcă ți-e dat să vezi doar în filmele de groază americane cu psihopați criminali. Unele dintre ele au happy-end însă… Ceea ce i s-a întâmplat Alexandrei în acest weekend în inima Mun. Caracal e de nedescris în cuvinte! Răpită cu taxi ambulant, sechestrată, violată, omorâtă și incinerată!!

Asta se întâmplă când, vecinii știind că ești un tip violent, un cetățean ciudat comportamental, care trăiește în mizerie de cocină și ascuns după garduri de 3 metri, nu își pun nicio întrebare. Nu se ocupa cu nimic toată ziua, vindea diferite bunuri în târg, spune tanti Nina. (Ce vindea – cerceii victimelor??)

Asta se întâmplă când judecătorul emite ordonanțe care intră în vigoare DOAR de la o anumită oră, considerând probele obținute în afara intervalului orar scris pe mandatul de percheziție nule. Adică, dacă cineva din întâmplare ar fi găsit oase umane incinerate înainte de ora 6.00 dimineața, nu ar fi intrat la probe??

Asta se întâmplă când aplici prost principiul nimeni nu este mai presus de lege! Ba există ceva mai presus de lege – VIAȚA! Și asta spune și Constituția (art. 27) – că se poate interveni forțat (fără niciun mandat) când viața cuiva este în pericol… Polițiștii ori au mâncat semințe în fața porții ca să nu adoarmă – în frunte cu Procurorul -, ori au fost de-a dreptul inconștienți!

Asta se întâmplă când sistemele care ar trebui să ne apere dorm în post. 18 ore le-au luat celor de la STS (după 5 apeluri disperate ale fetei) până să localizeze un amărât de telefon. Al cincelea apel a fost fatal!

Asta se întâmplă când elimini transportul judeţean din sfera serviciilor publice. La finele lui iunie 2019, Executivul a adoptat o Ordonanţă de Urgenţă (OUG nr. 51/2019), prin care a decis acest lucru, la presiunile preşedinţilor de consilii judeţene, sub motivaţia că bugetul nu le permite să susţină serviciul de transport. Așa că, serviciul ia-mă nene a înflorit, chiar dacă cei de la ocazie sunt luați de șoferi psihopați criminali… Alexandra și Luiza au plătit cu viața!

Ca de obicei – similar tragediei de la COLECTIV -, au fost multe demisii (șeful STS, prefecți, subprefecți, șefi de servicii, etc), practica de dat vina unul pe celălalt, investigații care mai de care mai siropoase și titluri atractive în presă, dar boala noastră națională rămâne LIPSA PREVENȚIEI! Întotdeauna intervenim după ce se întâmplă o tragedie, nu suntem în stare să o prevenim…

Cine e de vină pentru tragedia(/iile) din Caracal? Doar criminalul Dincă? Nu! Noi toți: cei care votăm incompetenți în funcții publice, care mai apoi emit hotărâri și ordonanțe ce îngreuiază procesul de anchetă și cel penal (curmând vieți), cei care se joacă de-a siguranța cetățeanului la telefon, cei care sunt mai interesați de păstrarea unei funcții decât de salvarea unei vieți, etc…

Astăzi este Ziua Internațională de Combatere a Traficului de Persoane. E bună, dacă schimbă ceva, dacă se face ceva pentru cei traficați și trimiși în Bulgaria, peste Dunăre, sau oriunde în Europa, la muncă… Dacă nu, e doar o liniștire a conștiinței. (Ce poți face tu? Poți trimite acest articol altora – poate se mai deșteaptă cineva…)

Românii nu au nevoie de delicioasele știri de la ora 5. România are nevoie de Dumnezeu!

FaceApp. Sau ce rămâne peste ani și ani?

M-am tras în chip și eu cu ajutorul acestei aplicații, în vogă de ceva săptămâni. Soția îmi spune tu arăți bine (și) bătrân… frumos compliment! Îmi zic în sinea mea dacă mai ajung până la bătrânețe…Totuși, cred că am spus asta și cu voce tare. Dar, la ce mi-a zburat gândul departe a fost: ce va (mai ) rămâne peste ani și ani? La bătrânețe…

Va rămâne ceea ce am investit în oameni. În copii, în nepoți, în sărmanii de lângă noi. Nu ce am investit în obiecte, în fiare și betoane, în tehnologii. Vor rămâne relațiile adevărate, care au trecut testul timpului, al zecilor de ani care le-au întărit și le-au sudat tot mai mult. Va rămâne ce e uman, trendurile vin și pleacă, platformele și rețelele dispar, dar oamenii din spatele lor rămân…

Vor rămâne amintirile. Bune și rele, plăcute și detestate, tragice sau amuzante. Cele pozitive ne vor încununa bătrânețea, vom deveni un album vorbitor, având ce să le spunem nepoților. Vor rămâne fotografiile, care au imortalizat anumite momente și etape ale vieții. Amintirile mai puțin plăcute vor fi devenit atunci trepte pe care am urcat și care ne-au crescut în maturitate, în experiență. Pe multe le vom privi cu ochi îngăduitori la pensie, sau vom face haz de necaz…

Va rămâne înțelepciunea de viață acumulată. Comorile intelectuale și spirituale adunate de o viață. Acestea sunt adevărate averi de lăsat pentru posteritate, nu banii, actele de proprietate ale moșiilor, nu SUV-urile, nici afacerile. Ci exemplul de a fi om! De a fi trăit o viață frumoasă și demnă. Unii spun că cel mai important e să știi cum să trăiești. Eu spun că la fel de important e și să știi cum să mori. Moartea e mai sigură decât viața! Și e iminentă…

Deci, dacă ai testat și tu aplicația cu îmbătrânirea facială, gândește-te ce va rămâne din ceea ce ești și faci acum când vei arăta așa – bătrân…

Cum e viața la bloc?

Inventat de comuniști, blocul a devenit o soluție populară în anii ’50. De atunci încoace, extinderea oraşelor s-a realizat pe verticală, pe suprafeţe suprapuse. Dar blocurile gri comuniste i-au depersonalizat şi uniformizat pe oameni. Iar locatarii apartamentelor au început să semene cu locuinţele lor…

Nu s-au schimbat multe odată cu venirea democrației. Avem același limbaj și aceleași concepte de bloc: fondul de rulment, codul de interfon, programul de linişte, citirile, ziua de bătut covoare, cota parte, la comun, curățenia pe scară, şedinţa lunară a asociaţiei de locatari, vecina pensionară care trage cu ochiul pe vizor, etc…

Dezavantajele vieții la bloc?

-Scuturatul covoarelor peste balcon, gătitul mâncării cu uşile și geamurile deschise – deşi majoritatea locatarilor au hote moderne -, rezolvarea problemelor cu copiii în văzul tuturor. La astea se adaugă certurile și/sau bătăile cuplului în prag de divorț, muzica dată la maximum în orele în care, conform programului de la bloc, ar trebui să fie linişte. Dar vecinul și-a cumpărat boxe…

-Competiția idioată! Dacă unul își închide balconul cu termopan, iute și vecinul de deasupra nu se lasă mai prejos. Într-un an, toată scara! Nu zic că la casă, dacă îți schimbi poarta, hop și vecinul va fugi la Hornbach după vopsea și pensulă ca să se alinieze și el… Dar, la bloc concurența e mai izbitoare. E pe tot palierul! Că românii s-au mutat cu căţel şi purcel la bloc o demonstrează şi aglomeraţia de mici balcoane-magazie in care spânzură o bicicletă, o sanie sau un landou pentru bebeluşi. Și multe alte chestii care nu ști când îți trebuie…

-Egalitatea impusă! Da, toți suntem egali în fața legii, dar în privința nevoilor suntem foarte diferiți. Ce e pentru vecinu’ o nevoie, pentru mine e (doar) o dorință. Și vice-versa… Suprafețele apartamentelor sunt diferite, numărul membrilor familiilor e diferit, veniturile sunt diferite, dar cerem taxe egale…

-Îmbunătățirile la comun! E greu să le faci. Întotdeauna e (cel puțin) câte un Gigi-contra. Auzi mereu: nu se rezolvă aşa uşor/ nu avem bani/ are X ceva de câştigat/ nu se poate... De aici şi participarea scăzută la întâlnirile asociaţiei (la care participă mai mult pensionarii sau chiar cei care n-au ce face…), dar şi neclarități asupra sarcinilor şi a responsabilităţilor între membrii asociaţiei.

-Era să uit… Bătaia pe parcări! Când unul parchează pe două locuri, altul de-a curmezișul, apar și ștergătoarele ridicate. Apoi, certurile de rigoare și dușmaniile care vor ține o veșnicie…

Avantajele vieţii la bloc?

Puține, dar grăitoare. În primul rând, e vorba de cheltuieli – fiind vorba de o proprietate mai uşor de întreţinut decât o casă. Apoi, e securitatea locatarilor – unde-s mulți, puterea crește – hoții vizează, mai ales, casele. Ar mai fi şi accesul facil la magazine, locul de muncă sau instituţiile de învăţământ de cartier.

Cum e viața la bloc? Depinde! Poate fi anosta, gri, gălăgioasă, dacă deviza blocului e fiecare face ce-i place…, sau poate fi frumoasă, armonioasă și civilizată dacă vecinii tăi sunt OAMENI!

Deci, fie că stai la bloc, fie că locuiești la casă, fii OM între oameni!

De ce e atât de ușor de condus poporul român?

Am ajuns la concluzia că românii sunt foarte ușor de condus. Și nu mă refer aici la supunere, ci la a duce de nas, sau, cum mai spunem noi, cu zăhărelul. De ce și cum?

  1. Jucarea rolului de victimă. Noi întotdeauna, ca popor, am fost sub diferite influențe: austro-ungare, bizantino-balcanice, rusofile, etc. Cele mai mari victorii ale noastre istorice au fost momentele când am rezistat în defensivă cât mai mult timp cu putință. Noi am fost veșnic paivi, am așteptat mereu să vină americanii să ne salveze… Și așa ne-au condus toți…
  2. Metoda divide et impera. Funcționa în Imperiul de odinioară, funcționează și astăzi. Ne împărțim între PSD-iști și PNL-iști, între de stânga și de dreapta. Nu ne-am dat seama că, în ultimii ani, partidele minoritare au făcut diferența la votare… Vechii socialiști se iau de gulere cu liberalii capitaliști: în Parlament, la colț de stradă, în curciumă, la proteste. Și magnații câștigă pe ușa din dos…
  3. Aplicarea proverbului ce-i în mână, nu-i minciună. Românul de rând sudist e gata să își vândă și sufletul pentru o sacoșă roșie-trandafirie cu alimente (de 10 lei), sau pentru o pelerină galben-albăstruie și o umbrelă P(e)N(a)L(ă)… Octogenarii țării sunt mințiți cu un 50 de lei la pensie pe loc, prin ordonanță, negândindu-se la următorul exercițiu bugetar, când golurile create de măriri vor trebui umplute „de undeva”. De-asta, cine a fost la putere, e mai bun decât cel care este la putere (el trebuie să repare ce a stricat anteriorul). Și tot așa…
  4. Dă-le pâine și circ – sfatul străvechi al unui poet roman. Sunt sibian. La noi în oraș, toată vara e pâine și circ! Festivalul Internațional de Teatru, Astra Film Festival, Festivalul Medieval, de muzică… și Festivalul Gastronomic!, unde oamenii se calcă în picioare pentru cărnuri și se îndoapă până la regurgitare… Cu alte cuvinte, a oferi pâine şi circ însemna a da maselor lucruri neînsemnate, de bază, pentru a le distrage atenţia de la lucrurile reale, cu adevărat importante. Cam asta se întâmplă în centrul țării, în capitală și în orașele mari din țară (și) în 2019…
  5. Bifarea Agendei UE. Ăsta e ultimul grad. Din 2007, chiar am devenit niște păpuși foarte ușor de condus… Nu Klaus e cu Bruxelles-ul, cum spune plebea, ci el doar îndeplinește umil niște ordine vestice. Atât! Cam ce am făcut toată istoria noastră ca țară. Din păcate… Uniunea nu va muri odată cu Brexit-ul! Nici nu se va clătina măcar. Doar sunt atâția de condus pe întinsul Europei…

Avem așa de multe ațe de tăiat! Până atunci, doar jucăm teatru… Politic, economic și socio-cultural.

Dragnea la Rahova. Ce facem acum?

Acum 3 săptămâni românii jubilau. Șefu’ PSD urma să fie pus la răcoare. Săptămâna aceasta s-a stabilit și locul detenției – Rahova. Altă bucurie, altă satisfacție. Dar să nu pierdem esențialul…

România a câștigat cu închiderea lui Liviu doar o bătălie, nu întreg războiul. Majoritatea românilor au trăit cu impresia că dacă intră unul la pârnaie, se rezolvă totul. Dispare corupția! E ca și cum ai da 1 leu unui cerșetor pe stradă și pretinzi că ai rezolvat problema sărăciei din țară…

România trebuie să înțeleagă că un mafiot autentic poate conduce și de după gratii. Și o face. Cu mintea mai odihnită, mai puțin stress…

România trebuie să realizeze că orice psdist controversat se așteaptă să îi vină și lui rândul. Dragnea n-a fost surprins. Marți când a fost dus în celulă s-a pus la TV și nu i-a mai păsat de nimic. Nici cina nu a mai servit-o… Fură, plătește de formă, iese, continuă.

România are nevoie de mulți ani ca să scape de toate lichelele politice și de toți penalii, de la cel mai mic până la Tataie. Cu cazier încă din ’90. Asta durează, nu se realizează a doua zi după un referendum…

Și România mai trebuie să ajungă la punctul zero, în care să afirme, ca la Revoluție acum 30 de ani, că România are nevoie de Dumnezeu. Și să mai îngenuncheze în piețe spunând Tatăl nostru…

Până atunci, ne vom juca doar de-a politica…

Rusaliile – o bornă a creștinismului

Trei sunt bornele principale ale creștinismului. Trei care îl definesc în totalitate. Trei, fără de care acesta nu ar fi existat. Respectiv: Sărbătoarea Nașterii Domnului, Patimile și Învierea lui Isus Cristos și Pogorârea Duhului Sfânt la Cinzecime. Pe scurt, românește – Crăciun, Paște și Rusalii.

  • De Crăciun, Dumnezeu a vrut sa fie CU noi. Alături de noi, pământenii. De aceea, Întruparea divină în Fecioară este miracolul iubirii lui Dumnezeu, care, de bună voie, se umanizează, coboară între noi, ca să fie CU noi. Emanuel, Dumnezeu este CU noi. Doar așa omul poate ajunge la El. Dumnezeu s-a împământenit, ca omul să poate să se îndumnezeiască…
  • De Paște, Dumnezeu a fost PENTRU noi. Isus Cristos, răstignit pe cruce între doi tâlhari, a fost PENTRU noi Ispășitorul suprem înaintea dreptății și sfințeniei lui Dumnezeu, Mielul fără vreun cusur, jertfa PENTRU păcatele întregii omeniri. El a murit de dragul nostru. Noi suntem comoara la care El nu a renunțat niciodată! Și nu o va face… Învierea ne-a adus și viața veșnică. Bonus etern!
  • De Rusalii, Dumnezeu dorește să fie ÎN noi. E cea mai profundă etapă, borna ultimă și care închide esențele creștinismului. Cristosul înviat care șade în cer la dreapta Tatălui este prezent ÎN credincios prin Duhul Sfânt coborât peste creștini la Rusalii. De aceea, Cristos le spunea ucenicilor Săi că Împărăția Cerurilor se află ÎN ei. Nu între pereții reci ai bisericii, nu în ritualuri sau sărbători, ci ÎN sufletul celui care crede.

Astăzi, mulți se opresc la primul indicator, Crăciunul. Colinde, brad, lumini, moș. Dumnezeu CU noi, Doamne-ajută!. Un creștinism fără Cristos. Alții, aleg să (mai) facă și pasul decisiv, la cruce. Se mulțumesc cu faptul că sunt mântuiți, că a murit Cineva PENTRU ei, că au garanția Raiului. Le e de ajuns… Însă, creștinii adevărați sunt plini de Duhul Sfânt, sunt ÎN Dumnezeu și Dumnezeu ÎN ei. Sunt plini de putere și gusta din plin harul complet al lui Dumnezeu pentru om. Adică, se bucură tot ce are și poate Dumnezeu să le ofere…

Va trebui să te decizi: vrei doar ca Dumnezeu să fie CU tine când ți-e greu? Sau vrei doar să te știi iertat prin ceea ce a făcut Cristos PENTRU tine? Ori dorești ca Dumnezeu să locuiască ÎN tine pe deplin și să conducă El viața ta…?

Cea mai bună variantă e evidentă – Dumnezeu ÎN tine…

Ce avem de învățat de la Papa Francisc?

Papa Francisc pare să fie cel mai iubit Papă din istorie, iar asta se datorează în mare parte modestiei și deschiderii sale. Persoana sa ne poate arăta că au apus vremurile în care opulența era marca puterii, că liderii trebuie să inspire alte valori pentru a transmite ceva oamenilor…

Ce putem învăța de la Papă, mai ales după vizita dânsului pe meleaguri românești?

Că, cu toate că conduci o ramură a creștinismului și ești reprezentantul atâtor credincioși, poți să vii în vizită pastorală într-un vehicul marca Dacia. Alți tipi în sutane negre numai din merțane mai pot să coboare în popor… Exemplu de smerenie și de lipsa de ipocrizie.

Că și-a ales ca poreclă (titulatură, care în general se schimbă la fiecare lider catolic) numele de Francisc – sfântul care și-a dedicat viața celor săraci și chiar îl preocupă situația celor nevoiași la nivel global… Ca urmare, a și poposit o vreme într-un cartier de rromi de lângă Blaj.

Că poți să întinzi mâna unui alt mare lider religios care îți spune, depreciativ, că ești papistaș. Că vrei să rupi barierele puse în 1054 la Schismă. Nu cunosc agenda ecumenică catolică, dar m-aș bucura dacă religioșii ar iubi mai mult oamenii și păcătoșii decât ținerea cu dinții de o  religie…

Că poți să treci peste barierele lingvistice, naționaliste și culturale. Astfel, Papa după ce a condus slujba, a rostit rugăciunea „Tatăl nostru” în limba latină, urmată de cântări pascale catolice. DAR, după terminarea acestora, a urmat rostirea rugăciunii „Tatăl nostru” (ȘI) în limba română şi intonarea de cântări pascale ortodoxe.

(Apropo, catolicii traduc cel mai bine rugăciunea Tatăl Nostru – în loc de “…și nu ne duce pe noi în ispită” ei redau: “…și nu ne lăsa să fim duși în ispită”, care este exact sensul dorit de Mântuitorul…)

Chiar dacă unele învățături catolice nu sunt biblice, iar unele sunt chiar anti-scripturale, chiar dacă trecutul catolicismului este destul de întunecat (ca Ev-ul în care s-a desfășurat), iată că tot putem să găsim și un sâmbure de lumină și de speranță în prezent!

Dacă toți Pre(a)lații, Arhiereii, Preafericiții și toate fețele bisericești s-ar mulțumi cu un Logan și ar privi mai mult la nevoile semenilor (spirituale și materiale), atunci, într-adevăr, lumea ar fi mai bună! Muult mai bună…

Totuși, să nu uităm că modelul nostru suprem de dragoste și sacrificiu a fost, este și va rămâne Isus Cristos, Mântuitorul și Domnul!

Decizii în oglinda retrovizoare

Dac-ar fi să mă nasc iarăși și s-aleg anume spațiul,
Tot pe plaiul mioritic, în Ardeal, mi-aș pune locul.
Că-i mai molcom traiul și mai dulce
Și mai albă pâinea, chiar de-i mult muncită…
Chiar de leafa nu-i valută, ș-alocația – o nimica!

Ar fi România Mare, țara care-a dat valoare,
În Balcani, în Europa și dincolo de hotare.
Că-i mai bine aici, în pace
Mai aproape de cei dragi, chiar de dincolo băltoaca are pește…
Chiar de-n Spania și-n Germania euro te amăgește!

Aș alege tot un om de rând să fiu, harnic și cutezător,
Nu un tip ieșind din Bentley, cu un râs zeflemitor.
Că-i mai bin’ să strângi cureaua
Sa-ți administrezi venit cinstit, să cunoști ce e ROBOR-ul…
Chiar de-i greu adesea, știi – termini rata și-ți iei zborul!

Și-aș fi tot un familist, cel puțin foarte convins,
Partener de viață – tot EA, care inima mi-a prins.
Că-i amară viața-n garsonieră, cuc
Și mai tristă, și mai dură, chiar de-ajungi as în profesie…
Chiar de urci pe trepți de-onoruri, singur – intri în depresie!

Aș vrea tot o viață plină, de esență și cu scop,
Nu să fug în chip agnostic, ca vrăbiuța – țop, din loc în loc.
Că-i frumoasă viața de creștin
Și cu rost, și cu folos, chiar dacă credința-i zdruncinată tot mereu…
Chiar de nu se vede luminița în tunel, EL rămâne veșnic Dumnezeu!

Hora Unirii după 160 de ani

Dacă ar fi să facem un interviu stradal la întâmplare și să îi întrebăm pe cetățeni ce sărbătorim în 24 ianuarie, ne-am minuna de răspunsuri. Cu siguranță… Unii ar spune că pe Cuza, alții Marea Unire (chiar dacă a fost Mica), alții România, Hora Unirii, sau pe Dragnea – că ne-a dat liber… În acești 160 de ani de la realizarea acestui ideal s-au întâmplat multe, nu mai ieșim la Horă în piețe. Urmărim parade la TV și pe smartphone.

Nu mai putem cânta Hai să dăm mână cu mână, Cei cu inima română, pentru că inima noastră nu mai e legată de glie. Totul e vestic. Ceasul e elvețian, mașina e nemțească, visul – american. Copiii noștri vorbesc mai bine germana decât româna… Sa-nvârtim hora fratiei pe pamântul României?? Pământul nostru a rămas cam gol. Suntem aproape 4 milioane dincolo, pe alte pământuri…

Românii nu mai pot intona Iarba rea din holde piară, piară dușmănia-n țară! atâta timp cât  partidul de opoziție e acolo sus, nu pentru a ține un echilibru, ci pentru a băga bețe-n roate celui de la guvernare. Părcă tot mai multe buruieni sunt în holdele demnitarilor… Coborâm la popor: Între noi să nu mai fie, decât flori și omenie? Și noi ne mâncăm unii pe alții. Zilnic. Florile și omenia apar doar la înmormântări. Prea târziu…

Transilvania nu mai pot spune Măi muntene, măi vecine, vină să te prinzi cu mine, pentru că nu îi mai suportă. Sibienii sunt oripilați când văd mașini cu plăcuțe de VL în trafic. Ungurii își fac enclave. Moldovenii vorbesc prea mult. Ardelenii-s prea molcomi… Ca Iohannis. Ce să mai continuăm: Și la viață cu unire, Și la moarte cu-nfrățire…? Sloganul de azi e: decât să îi meargă bine numa lui, mai bine picăm amândoi…

Totuși, e o strofă pe care o pot recita investitorii străini: Unde-i unul, nu-i putere la nevoi și la durere. Unde-s doi, puterea crește… La furat aur. La secătuit Roșia Montană. La despuiat ultimele păduri virgine ale Europei… Bine, și studenții mai pot fredona, acum, în sesiune unde-s doi puterea crește, iară nota se mărește… Românului îi place camaradaria numai când e cu cagula pe față.

Amândoi suntem de-o mamă, de-o făptură și de-o seamă… dar din păcate am uitat să ne tratăm egal, uman.  Am fost creați să iubim oamenii și să folosim lucrurile. Însă, noi facem lucrurile exact pe dos… Amândoi avem un nume, amândoi o soartă-n lume… dar secularismul și relativismul post-modern ne-au șters orice nume, orice scop – suntem doar materie, atomi în descompunere… Soarta? Supraviețuirea. Celui mai puternic…

Vin’ la Milcov cu grăbire, să-l secăm dintr-o sorbire, Ca să treacă drumul mare peste-a noastre vechi hotare. Aici ne-a ajutat Uniunea Europeană. A secat toate granițele. Acum treci Milcovul cu buletinul. Rezultatul? Nu ne mai prețuim țara! Cum prindem un weekend prelungit, cum luăm Wizz-ul și zburăm. City-break. Și nu mai vedem grandoarea Făgărașilor, cultura Bucovinei, unicitatea Deltei, spectacolele iezerelor și a cheilor. Mergem în Bulgaria la mare…

Doar finalul Horei este mai optimist: Și să vadă sfântul soare într-o zi de sărbătoare/ Hora noastră cea frățească, pe câmpia românească! Pentru aceste ultime versuri am scris acest articol. În ele sunt speranța! Îmi doresc să strălucească Soarele dreptății peste țara noastră. Reîntregită! Să vină așa-porecliții căpșunari acasă. Și să trăim frățește, pe pământ românesc!

Anul astă vine criza. Poate la anu’…

10 Year Challenge românesc

După ce în anii trecuți oameni din toate țările au acceptat diverse provocări – cum au fost cele cu înghițitul mai multor linguri de scorțișoară, Kiki challenge, turnatul unui lighean plin cu gheață în cap – a venit rândul lui 10 year challenge. Oamenii pun o poză din 2009 și una din 2019 alături ca să observe efectul trecerii celor 10 ani… Cu portretul lor, cu mașina lor, cu trilogii de filme, etc.

Va invit să mergem și mai profund în această comparație. Și să vedem cum am evoluat (sau, după caz, involuat) ca rasă umană. Adică, un fel de ce-am fost și ce-am ajuns

La începutul acestui interval, au început smartphone-urile să ajungă în mâinile multor oameni, începând cu adolescenții. Astăzi și bunica are… Acest pas înainte ne-o oferit un telefon deștept, care face (aproape) orice, dar ne-a furat relațiile. Acum, privim mai mult ecranele decât ochii oamenilor. Avem seriale la foc automat, dar nu mai știm să comunicăm…

Am devenit mai egoiști și mai narcisiști. De când cu selfie-ul… Am îndreptat camera de la natură, de la peisaje, de la mediul înconjurător, înspre noi. Înspre zâmbetele noastre false. Instagram-ul a adăugat și filtrele de imagini și alte retușuri în 2011, ca să devenim și mai ipocriți. Mai mult, în 2013, cuvântul selfie a fost introdus în Dicționarul Englez de la Oxford. Ce oficiere demnă…

A crescut salariul minim pe economie de câteva ori în țara noastră, în ultimii ani. Dar am avut proteste după proteste. Oameni tot mai nemulțumiți. Copii cu dorințe acute tot mai costisitoare, Moș Crăciun tot mai bombardat cu liste de cadouri interminabile… Cheltuim mai mult decât câștigăm. Credite cu buletinul: mașină în rate, TV în rate, Iphone în rate. Am devenit mai săraci…

Am construit o Mega-Catedrală, crezând că îl vom impresiona pe Dumnezeu. L-am impresionat doar pe badea de la sat… Am uitat că Dumnezeu preferă lemnul, nu somptuozitatea. Lemnul, și spațiile mici… Inimioara noastră cu 4 încăperi. Aducem în fiecare an apa din Iordan de Bobotează și lumină de la Ierusalim de Paști, dar suntem tot mai însetați și sufletul tot mai întunecat…

Am devenit mai cinici. Vedem un accident, facem poze. În loc să apelăm la Salvare sau să dăm o mână de ajutor… Observăm un om beat pe stradă? Îl filmăm și îl distribuim pentru amuzamentul celorlalți. Mulți au murit filmând un tsunami venind spre ei! (Au găsit alții înregistrarea printre cadavre). Ne-a crescut doza de cinism. Azi putem muri de supradoză…

2009 vs. 2019? Suntem aceeași oameni! Cu aceleași obiceiuri. Cu aceleași apucături. Doar că le-am acutizat – ne-a ajutat și tehnica mult. Din păcate, per ansamblu, am involuat… Nu, nu ne tragem din maimuță, dar ne îndreptăm cu pași repezi spre ea! Din nefericire…

Cum va fi în 2029? Mai bine să ne întrebăm dacă va mai fi un 2029. Și…, să umblăm la esențe!

Inima problemei umanității este tocmai problema inimii! Despietrește-o anul acesta!

Era mai bine pe vremea lui Nicu și a Elenei?

Astăzi se împlinesc 29 de ani de la începutul sfârșitului comunismului. A Ceaușeștilor. A discursului de lemn și a dictatorismului. Un vis purtat în suflet aproape 44 de ani. Și totuși, multe voci acum afirmă că era mai bine atunci… Oare?

Era mai bine să stai la coadă după alimentele de bază? Brânză, lapte, ouă. Pe cartelă, raționalizate. Era frumos sloganul Puneți-vă o haină în plus după ’81, când oamenii mureau de frig în garsoniere pentru ca Nicu să plătească datoria la FMI? Și galantarele au început să se golească încet-încet…

Era mai interesantă îndoctrinarea în masă, forțată? (Măcar acum, cu GDPR-ul, îți dai acordul). Era bine că cei mici erau obligați să serbeze munca și cuplul docent al Epocii? Iar părinții și ceilalți trebuiau să aplaude. La comandă! Ah, cele 2 ore de teatru omagial televizat…

Era colectivizarea soluția pentru un trai bun și egal pentru toți? E adevărat – primeai casă și masă (adică ceva metri pătrați și o cartelă), dar ți se lua restul. Tot ce mai aveai: bunuri, terenuri, sentimente, chiar și sufletul. Nu mai aveai Crăciun, ci Moș Gerilă! Dumnezeul tău era Partidul, țara și Tata din capitală…

Erau restricțiile și activitățiile inchizitoriale ale Miliției așa de palpitante? Copiii depindeau de calitatea de membru PCR al părintelui. Imaginează-ți că astăzi ai putea intra la facultate doar dacă ai avea rude în Teleorman… De lampa băgată în ochi la interogatoriu ce să mai spunem…

Cei care spun că era mai bine ori sunt nostalgici, ori le-a fost grea trecerea, ori au uitat…

Era mai bine atunci? Nu. Este mai bine acum? Nici!

Dar trebuie să trăim prezentul – cu speranță în viitor… Lăsați trecutul!

(P.S. Dacă acum eram ante ’89, eu nu puteam scrie, tu nu puteai citi…)

1 decembrie 2018. Limited edition

E iarași Ziua Națională. Am comercializat-o mai rău ca sărbătoarea Crăciunului. Sau Halloween-ul. Vindem tot ce apucăm, dacă e tri-colorat. Prost nu e ăla care vinde…

E a 100-a – ediție limitată. Ieri nu am mai văzut la taximetriști doar drapelul clasic agățat de parbriz (ca în anii trecuți), ci și cel alb, cel cu Centenarul.

Au reușit cei din frunte să prostească lumea că este un an mai special, dar și-au bătut joc politic de tot ce au putut, ca niciodată până acum. A fost cel mai negru an, mai sinistru ca toți ceilalți 99… Am fost și suntem pe blacklist-ul Europei…

Acum, la 100 de ani de stat (degeaba), mai stringent ca oricând, țara are nevoie de ceva mai mult decât de pâine și circ la Alba-Iulia.  În 2 decembrie, tot cu rate la banci vor fi românii.

România, privește în sus! Deșteaptă-te!