X. Să nu poftești! (Seria: Cele 10 porunci)

Nu se putea încheia Decalogul mai bine, decât cu o astfel de poruncă. Să nu poftești nimic din ce nu este al tău – pe scurt – rezumă scopul celorlalte nouă anterioare – loveşte la rădăcina poftei și egoismului uman care alimentează încălcarea tuturor poruncilor divine.

Interdicția poruncii nu se rezumă doar la cele enumerate în textul ei: casă, masă, nevastă, animal, ci și orice alt bun care ne face cu ochiul firii noastre umane… Bolidul pe 4 roți al vecinului (sau pe 2 roți, după caz), smartphone-ul colegului de lucru, țoalele șefei de tură, cunoștințele studentului care ia bursă etc. La această poruncă poate să intervină si invidia care, în combinație cu pofta, are efect coroziv puternic. Mai rău ca acidul clorhidric!

A 10 –a poruncă reprezintă un progres moral superior, ridicându-se deasupra oricărui alt cod antic. Cele mai multe coduri nu merg mai departe de faptă şi numai câteva vorbesc despre cugete, dar nici unul nu ajunge la INIMĂ! Interdicţia aceasta este fundamentală pentru experienţa umană, prin aceea că pătrunde motivele dincolo de fapta exterioară.

Ea ne învaţă că Dumnezeu vede inima şi se interesează mai puţin de actul exterior și mai mult de cugetul din care izvorăşte acţiunea. Ea stabileşte principiul că până şi gândurile inimii noastre ajung sub jurisdicţia Legii lui Dumnezeu, că suntem tot atât de răspunzători de ele ca de faptele noastre. Poftele păcătoase sunt, de obicei, cele nerostite. [Poți să afirmi că ți-e poftă de o înghețată și să nu încalci nicio poruncă.]

Asta pentru că doar cugetul cel rău nutrit promovează o dorinţă rea, care cu timpul dă naştere la un imbold și apoi la acțiune. De exemplu, un bărbat se poate abţine de la adulter din cauza pedepselor sociale şi civile, sau chiar a consecințelor pe care le prevede, dar cu toate acestea în ochii Cerului el poate fi tot aşa de vinovat poftind ca şi când a comis în realitate fapta …

Această poruncă ne descoperă cât putem fi de fățarnici uneori. Pe dinafară putem arăta bine, dar pe dinăuntru putem fi sclavii patimilor şi dorinţelor noastre păcătoase. Înlăuntrul nostru este o putere, voinţa, care sub controlul lui Hristos, poate înăbuşi fiecare patimă şi dorinţă nelegiuită.

Înțeleptul Solomon ne sfătuiește: păzește-ți inima mai presus de orice, pentru că ea conține sursa vieții adevărate!

IX. Să nu mărturisești strâmb împotriva aproapelui tău (Seria: Cele X porunci)

Era regula de aur în completele de judecată antice. Cuvântul era cuvânt. Orice mărturie mai pe lângă era foarte periculoasă: în Egiptul antic ți se taiau nasul și urechile, în Atena după 3 minciunele în sala de judecată îți pierdeai drepturile civile, iar la Roma erai aruncat de pe stânca Tarpeian…

Noi am simplificat această poruncă, reducând-o la să nu minți! Dar este mai mult decât atât…

A mărturisi strâmb înseamnă și a prezenta o situație îndulcită cu o exagerare intenționată, a spune doar 99% din adevărul gol-goluț sau a ascunde un anumit aspect care știm că e esențial în comunicarea noastră cu celălalt interlocutor. Până la urmă, intenția face diferența! Dacă îți bate inimioara mai tare după o anumită discuție, ori te-ai îndrăgostit, ori ai mințit…

A mărturisi strâmb împotriva aproapelui tău înseamnă și să îți petreci timpul liber răspândind nimicuri despre el. Bârfele în general, chiar dacă pleacă de la (unele) fapte/situații reale, trecând din gură-n gură devin exagerări, deci minciuni! Mulți consideră o prostie a lăuda şi a vorbi de bine pe cei din jur. Ei simt o pasiune nestinsă în a scoate la iveală defectele din purtarea altora, judecând motivele lor şi criticând acțiunile lor.

A mărturisi strâmb poate însemna, uneori, și a tăcea! Atunci când nu trebuie… Atunci când auzi în public (sau online) cum este calomniat un om nevinovat. Și taci! Poți să ridici din umeri sau dintr-o sprânceană, dar ești complice la mărturisire strâmbă împotriva cuiva! Încalci tacit porunca de mai sus…

A minți mai înseamnă și a deturna orice scopuri naturale, morale sau a falsifica în vreun fel  adevărul curat, cu scopul de a câştiga foloase personale ori materiale sau pentru orice alt scop meschin. Chiar dacă sloganul unuia e toată lumea o face, nu devine un necălcător de lege. Unii spun că există chiar și minciunile necesare sau minciunele cotidiene. Oricât le-am diminutiva, păcatul e tot păcat!

Care e pericolul cel mai mare? Asemeni zicalei cine fură azi un ou, mâine va fura un bou!, și în acest aspect: cine minte azi puțin, mâine va minți ca Putin! Nu ar trebui nici să mințim ca să scăpăm. Consecințele adevărului sunt, uneori, grele ori dureroase, dar benefice clădirii unui comportament demn și vertical…

Pentru o viață sănătoasă, nu vinde gogoși! [Doar dacă sunt din aluat].

VIII. Să nu furi (Seria: Cele 10 porunci)

Mulți se scuză, spunând că nu au furat niciodată nimic, nici măcar un cui… E mai mult o liniștire a conștiinței, o încercare de negare a unor chestii care par inferioare unui… cui. [De obicei, hoțul când se scuză, se acuză…]. Furatul implică mai mult decât ceea ce spune DEX-ul: “…însușirea pe nedrept a unui lucru mobil al altuia.” și mult mai profund… Sunt atâția hoți camuflați printre noi, lângă noi, astăzi:

Băiețandrii care, pentru aș îndeplini niște pofte carnale pe moment (vezi articolul precedent din serie), le fură fetelor ce au ele mai prețios, mai sfânt – puritatea inocenței. Le tratează ca pe niște obiecte. De unică folosință… Eu îl consider furt calificat, pentru că aceștia fură ceva ce nu mai pot returna. Niciodată! Hoți cu cazier pe viață…

Șefii de mari companii care, pentru un profit cu multe zerouri și vacanțe în Bora-Bora, fac orice, fură Statul, micșorând statul de plata [a se observa jocul de cuvinte] al salariilor, făcând învârteli cu bani negrii sau schimb de facturi, reducând din drepturile cuvenite angajaților și mărindu-și propriile beneficii etc… Hoți cu ștampila-n mână!

Tații care fură din timpul pe care ar trebui să îl petreacă cu familia, considerând orice alte activități mai importante: locul de muncă ori afacerile, hobby-urile sau ieșirile cu prietenii, meciurile de fotbal sau filmele preferate. Unii își caută treabă doar ca să nu fie mai deloc în sânul familiei, privându-i astfel pe restul membrilor de un soț, un tată… Hoțul din cămin!

Cei ce fură internautic – informații, secrete comerciale, conturi de facebook, ș.a.m.d. Cei care obţin credit sau aprecieri pentru lucrările sau ideile altora, cei ce folosesc ceva ce nu le aparţine sau fără permisiunea proprietarului, cei ce profita de alții în orice fel… au făcut din furt sport național.

Cei care fură câte ceva și nu îi zic furt. Îl numesc: descurcat în viață, plata datoriilor apăsătoare sau, simplu, business… Aceștia sunt cei mai periculoși. Ca ei sunt cei care încurajează sau fac avorturi și spun că doar întrerup o activitate fetală [Dar ei, de fapt, ucid cu sânge rece!]. Ăștia sunt hoții cu mănuși…

Porunca lui Dumnezeu este să nu furi!, chiar dacă toată lumea o face (cum zice sloganul de disculpare).

VII. Să nu preacurvești (Seria: Cele 10 porunci)

Unii glumesc pe acest subiect spunând că porunca ne îndeamnă să nu prea curvim, numa’ așa, câte puțin… O poantă proastă, care ne arată halul în care am ajuns. Termenul e, de fapt, mult mai larg, și nu desemnează doar înșelatul soțului/soției, cuprinzând orice relație intima exterioară unei căsnicii. E probabil cea mai încălcată poruncă la ora actuală din tot Decalogul…

Curvia este promovată astăzi peste tot: în showbiz (viață destrăbălată a vedetelor), în emisiuni TV (ex: Un show păcătos, Insula iubirii ș.a.m.d), prin reclame la termopane, în anunțuri pe autobuze, în școli, în petrecerile corporate și la locurile de muncă mai mult ca oricând, prin pseudoștiință, prin literatură pornografică. Deci, nu prea ai cum să scapi neatacat de mesaje și  imagini senzuale niciunde…

Până acum o generație, oamenii trebuiau să meargă undeva, sau să iasă la cinema sau în discotecă pentru a crea o situație favorabilă împlinirii poftelor sexuale. Astăzi, nu mai trebuie să pleci nicăieri! Ai filme 18+ în fiecare seară la TV, nu mai există nicio peliculă fără “puțină” nuditate și promiscuitate. Ai pornografie gratis pe smartphone. Senzualitate la degetul mic…

Asta, pentru cei care doresc să preacurvească în privat. Pentru relații reale, e puțin mai greu, dar tot mai ușor pe zi ce trece… Totul începe cu un flirt la birou sau cu niște vorbe dulci în parc între mămica și tăticul care își plimbă copiii cu căruciorul în parc. Uneori sfârșește cu un avort, însoțit de minciuni și ascunzișuri. Și uite așa ai dărâmat 3 porunci dintr-una: să nu preacurvești, să nu ucizi și să nu minți…

Adulterul – e păcatul pe care îl faci împotriva ta însăți în mod indirect. Biblia spune că restul sunt spre exterior, acesta e spre interior. Chiar dacă pare că tu faci ravagii, ești șmecher/ă și ai toți tipii la picioarele tale sau toate fetele întorc capul după tine, de fapt, pe tine te răvășești – fizic, psihic, spiritual… Chiar de pare că numai cel slab suferă din relația consumată (doar sexual), de fapt, (și) tu ești victima poftelor nedisciplinate…

Curvie = trăirea desfrânată tinerească / Preacurvie = curvia în afara unei căsătorii. (Cam asta era „împărțirea” antică a păcatului, după context). Eu zic că de la Cristos încoace mai există ca formă și telecurvia (adică, curvia la distanță). El spunea că poți curvi și fără să te atingi de o femeie cu un organ sexual, ci prin organul ocular – în mintea ta…

Pentru o viață împlinită, fugi de toate 3!

VI. Să nu ucizi! (Seria: Cele 10 porunci)

Probabil majoritatea celor care veți vedea acest articol veți specula că nu vi se adresează. Nu sunteți criminali, nu ați luat viața nimănui (un fel de românescul nu am dat în cap la nimeni…). Dar, adevărul e că, de multe ori, încălcăm flagrant această poruncă și (ne)intenționat ucidem:

Prin avorturi. Suntem pe primul loc la infanticid la nivel european, nici Bulgaria nu ne scapă de loc fruntaș la această statistică… Din ’89 am ucis o populație ca a României actuale de copii. Le spunem fetus, făt, embrion, doar ca să ne amorțim conștiința și să îi putem aspira cu vacuum-ul sau spulbera cu cleștele… Credem că este o crimă mai mică pentru că nu e un copil născut. Dar e păcatul care bântuie mințile (ne)mamelor, holurile clinicilor, străzile țării…

Prin cuvinte. Tu nu ești/ nu semeni cu fratele tău mai mare… Sora ta mai mică este mai ageră și mai inteligentă… Nu ești bun de nimic! … Ești prost!… Niciodată nu faci un lucru cum trebuie… sunt cuvintele care omoară personalitatea și viața din copiii/ soții/ părinții/ prietenii/ colegii noștri, chiar dacă ei mai supraviețuiesc. I-am ucis pe interior cu otrava ce ne-a ieșit pe gură! Verba volant – spune proverbul. Da, vorbele zboară, dar își fac cuib în sufletul celor cărora ne adresăm. De aceea, e mai indicat să îți muști limba, decât să arunci cu acid fatal…

Prin atitudini. Nu o singură dată am fost prezent la batjocorirea (bullying, cum îi spune mai nou) în public a unor persoane cu anumite deficiențe, probleme locomotorii sau psihice. Zilele acestea a apărut în ziar un copil în scaun cu rotile care nu a fost lăsat să viziteze Castelul Corvinilor, pe motiv că nu are voie cu căruciorul în interiorul sitului. Vă dați seama cum mai trăiește acel copil după această umilință…care a apărut și în presă…

Prin tehnologie. Ucidem orice urmă de creativitate naturală, cu care ne înzestrează Creatorul pe fiecare. Răposatul Nicolae și acoliții rusofili au vrut să construiască omul nou. Să fim toți la fel. Să fim ușor de manipulat – obiecte! Smartphone-ul utilizat prost are aceleași scopuri – să ne cocoșeze pe toți de spate (și de cerebel). Să fim toți la fel – roboți! Să muncim în 4 schimburi pe bandă, seara să ne hrănim din telecomandă și să-i votăm… tot pe aceeași. Ucidere în masă!

Așa că, pe lângă nu am dat în cap nimănui, ai grijă să nu ucizi ceva ce pare mic, dar care are puls, să nu înfigi săgeți mortale în caracterul semenilor, să nu ai atitudini fatale. Fii pro-life cu adevărat! Nu doar pe Facebook…

Și ai grijă să nu fii ucis nici tu – de societate, tehnologie, sistem, nostalgie sau depresie!

Trăiește, și ajută-i si pe alții să trăiască!

V. Cinstește-ți părinții! (Seria: Cele 10 porunci)

Dintre toți oamenii, mai întâi îi iubim pe părinții noștri, care ne aduc în lumea aceasta și ne  cresc, cu bune și rele, cum pot și cum au posibilități… După Dumnezeu și până ne alipim de partenerul de viață, ei sunt binefăcătorii noștri cei mai mari. Din aceast considerent, următoarele 6 porunci, care vorbesc despre datoriile sau dragostea față de oameni, încep cu porunca de a cinsti părinții. Cum?

A-i cinsti la fel de mult pe cât ne străduim să-I aducem glorie lui Dumnezeu – în gândurile, cuvintele și faptele noastre. Ei au fost puși ca responsabili de creșterea noastră până în adolescență, indrumători în tinerețe și sfătuitori în perioada de adulți.  Ascultarea, respectul și creditul pe care li-l acordăm lor ne va ajuta mai târziu să cinstim (și) alte autorități, cum este guvernul, poliția, angajatorii, socrii etc…

A-i iubi, adică a le dori și face tot binele cu putință. Trebuie să-i cinstim atât cu faptele, cât și cu atitudinea. La un moment dat, e posibil să devină mai morocănoși, ranchiunoși sau cu tabieturi ciudate. E vârsta… Respectul copiilor trebuie să continue, în orice circumstanțe. Nici dezmoștenirea, nici un Alzheimer nu pot opri această atitudine de respect!

A ne purta fata de ei cu toata cuviinta, vorbind despre ei si cu ei numai de bine. Unii intră în exercițiul acestei datorii doar după mormânt. Nu știu de ce avem o pasiune necrofilică de a-i vorbi de bine pe oameni doar după ce nu mai sunt. Până atunci, doar bârfe, invidii și scorneli răutăcioase. La groapă – mare om, mare caracter… Cinstirea părinților este și ante- și postmortem.

A-i ajuta la nevoie, mângâindu-i în necazuri și înseninându-le bătrânețile. Dacă ne gândim la drăgălășiile și răsfățurile pe care le-am primit ca mici ființe drăgălașe din partea părinților în copilărie, le putem și noi întoarce această dragoste, îndeplinindu-le câte un moft (poate, capricios) cu aceeași bucurie și căldură…

Excepție! Indiferent de vârstă: dacă un părinte îl învață vreodată pe copilul lui să facă ceva ce este reprobabil din punct de vedere moral, acel copil trebuie să asculte mai degrabă de Dumnezeu decât de părinții săi.

Oare porunca aceasta e doar cu sens unic? Sigur nu! Biblia îi îndeamnă și pe părinți să își cinstească odraslele și să nu își provoace copiii la mânie [Pentru că așa îți spun eu (mama), sau așa vor mușchii mei (de tată).]

Cinstirea naște cinstire! Ce semeni, aia culegi!

sau

Părinți – investiți în copiii voștri! Copiii – respectați-vă părinții!

IV. Adu-ți aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfințești (Seria: Cele 10 porunci)

A patra poruncă este mai importantă astăzi ca niciodată! Trăind într-o lume nebună, în care toată lumea fuge după tramvaie și autobuze, unde oamenii lucrează în 3 sau 4 schimburi, în care toți se claxonează în trafic și în care cariera e mai importantă ca orice, odihna e vitală!

Adu-ți aminte să te (mai și) odihnești spune Dumnezeu aici… Unii spun că duminica, alții că sâmbăta. Porunca în sine nu reprezintă o supunere oarbă față de o zi anume din săptămână. (Chiar Mântuitorul spune că ziua de odihnă a fost făcut pentru om, nu omul pentru ea!) Ci este vorba de principiul din spatele ei:

Principiul 1 din 7! 1 din 7 zile pe săptămână ar trebui pusă deoparte. O dată la 7 săptămâni am putea avea un weekend prelungit de odihnă (mai ajută și statul aici uneori cu zilele libere, mai ales pe bugetari…). A șaptea parte din an ar trebui să fie concediu. Ș.a.m.d… Din păcate, mulți se surmenează, devenind epuizați de serviciul lor. Sclaviți de jobul lor sau robiți de propria afacere.

Mâncarea e bună, la fel și munca. Dar excesul sau bulimia duce la probleme de sănătate – așa și munca excesivă. Ea afectează grav și fizicul, și psihicul, și relațiile cu cei dragi! Sunt mulți cei pe care doar o boală sau o situație limită îi mai poate opri din haosul zilnic, din fuga nebună după…ceva de zi cu zi.

Ce înseamnă să sfințești ziua de odihnă? În primul rând, ar trebui să ai o astfel de zi, să o pui deoparte pentru odihnă. Apoi, trebuie să te concentrezi pe activități (cât mai puține) care să te ajute să dobândești liniștea, să îți asculți sufletul și să vorbești cu Dumnezeu. Ziua de odihnă e o oprire, o bornă de evaluare, necesară pentru o viață trăită frumos și armonios.

Odihna nu e neapărat concediul! Chiar dacă șefii îi spun concediu de odihnă… Unii, după ce se întorc din Grecia, Tunisia sau Bora-Bora, le trebuie încă o săptămână ca să își revină din starea stomacală îmbuibată cu all-inclusive, din goana după selfie-uri și filtre pentru Instagram, din vânătoarea shopping-ului sau a altor activități obositoare de vacanță…

Atenție! Echilibrul e vital. Extremele ne distrug: munca, o virtute a omului, poate deveni viciu, iar odihna, o nevoie a omului, poate deveni leneveală!

Pentru o viață sănătoasă, evitați excesul de… orice! ar trebui să apară între reclamele de la TV!

III. Să nu iei în deșert numele Domnului Dumnezeului tău (Seria: Cele 10 porunci)

Cu alte cuvinte, nu folosi în mod nesăbuit, glumeț sau tâmp numele lui Dumnezeu! Una e când mai faci câte o glumiță despre colegul de la birou sau pui o poreclă funny cuiva cu care îți permiți, dar total altceva e a-L lua la mișto pe Creatorul acestui Univers. Cum?

Abuzând față de acest Nume. Doamne în sus, Doamne în jos. Te vede /bate Doamne-Doamne (asta e varianta celor care se bâlbâie). Un Doamne-ajută spus la mișto sau într-o circumstanță nepotrivită e același lucru – un abuz nominal.

Folosind trivial numele lui Dumnezeu. Învățați fiind cu oh, my God-ul din filmele hollywood-iene, repetat tot la 2-3 replici, s-au apucat și esticii ca, la orice reușită, la orice examen picat, la orice mirare sau la bingo să strige Dumnezeule sau, mai nou, Gizăs! (A se înțelege ironia din spatele grafierii…)

Jurând fals sau invocând prin acest Nume. Nu doar ciobanii pe munte, nu doar bețivanii satului și nu doar oamenii străzii înjură de mama focului, folosind tot felul de nume (printre care și al Divinității) sau fraze care încep cu să mă trăzn… Progresiv, se întrec și în jurăminte care să le întărească minciunile: jur pe roșu –> jur pe mamă -> jur pe… Dumnezeu!

Folosind acest nume pentru orice altă persoană sau chiar pentru obiecte. Pentru unii, clientul nostru e Dumnezeul nostru, pentru alții, copiii sunt divinitatea întruchipată – Soarele meu, Suflețelul meu… tot un fel de dumnezeu obiectificat…

Ca oameni, ținem mult la numele nostru (reputație/prestigiu), cu atât mai mult Dumnezeu face asta! Porunca continuă: “…căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel care va folosi nesăbuit Numele Lui.”

Următoarea dată când stă să îți iasă acest Nume pe buze, gândește-te dacă nu cumva îl folosești/rostești într-un  mod nesăbuit, nepotrivit ori impropriu!

II. Să nu îți faci chip cioplit (Seria: Cele 10 porunci)

Dacă prima poruncă ne spune să nu AVEM dumnezei, cea de-a doua ne îndeamnă nici să nu ni-i FACEM! A nu-i avea înseamnă a nu îi lua pe unii gata făcuți/numiți de alții, de societate așa, iar a nu-i face înseamnă a nu făuri reprezentări proprii.

De ce nu iubește Dumnezeu și interzice închinarea la icoane, talismane, statuete,  pietre sacre, altare, cruci, vitralii, cădelnițe ș.a.m.d? Pentru că sunt opere imperfecte, făurite de oameni (imperfecți), iar a te închina unor astfel de reprezentări pretinzând că te închini (in)direct lui Dumnezeu e mare păcat!

De ce sa nu-ţi faci vreo înfăţişare a lui Dumnezeu? Pentru că nimeni nu l-a văzut pe Dumnezeu şi s-ar putea să greşim. Şi lui Dumnezeu nu-i plac caricaturile… Chiar dacă Adam l-ar fi văzut pe Dumnezeu la începuturi și l-ar fi putut fotografia, tare mă tem că, odată cu apariția Photoshop-ului, tare mulți L-ar mai fi cosmetizat sau deformat pe El unii dintre stiliști…

Porunca continuă „Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti, căci Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinţilor în copii până la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc” (Exodul 20:5). E una dintre poruncile exprese care, încălcată, aduce blestem. Prezent și viitor – păcatul închinării la diferite reprezentări umane se moștenește din tată-n fiu se pare… cu tot cu consecințe.

Și…mai demult, într-o casa locuiau 3 sau 4 generații împreună. Sub același acoperiș. Nu e greu de crezut că închinarea șefului de trib era preluată și dicta modul de închinare (și) al celorlalți membrii ai familiei (copilul, nepotul, stră…). Azi nu mai e la fel, dar copiii vor face în familile lor ce văd la părinții lor. Așa că, dacă tu crezi că modul cum te închini afectează doar viața ta, te înșeli!

Deci, cum ne închinăm? Avem nevoie de ceva, de un intermediar! Da, e Duhul Sfânt al lui Dumnezeu. De fapt, nu avem nevoie de ceva, de un obiect/chip/idol, ci de Cineva, de EL…

Să nu îți faci chip cioplit înseamnă a nu te închina ritualic (prin reprezentări diverse), ci printr-o relație autentică cu Dumnezeu. = A te închina în duh și în adevăr!

I. Să nu ai alți dumnezei în afară de Mine (Seria: Cele 10 porunci)

Mai trebuie respectate cele 10 porunci în sec. XXI? Mai sunt de actualitate niște legi date în urmă cu aprox. 3500 de ani? Dacă e să începem cu prima poruncă, care interzice politeismul, ea e mai valabilă astăzi ca oricând.

Zeii/dumnezeii nu mai există astăzi în țările civilizate cum erau odinioară în vremuri străvechi (sub formă de altare, statuete etc.), doar în anumite părți ale lumii. Asta nu înseamnă că ei nu mai există, ci doar că și-au schimbat forma. Nu mai trebuie să mergem într-un loc păgân de închinare – pe majoritatea dintre ei îi avem în locuința noastră! Sunt drăgălași și… cibernetici, majoritatea.

Nu crezi că mai există idoli astăzi? Doar încearcă să iei sticla din mâna unui alcoolic, să scoți căștile din urechile unui adolescent pentru care muzica e viața lui, sau încearcă să smulgi smartphone-ul sau tableta din mâna copilului tău în mijlocul unui desen animat, să vezi ce se întâmplă… Sau taie un abonament la Orange, Netflix, fitness etc…

Nu, noi nu mai avem astăzi idoli la care să ne inchinăm. Avem doar vicii, dependențe și obiceiuri proaste de care nu ne putem lăsa… Pare aceeași treabă, doar că ambalajul e modern! Nu ne mai închinăm lui Dionisos sau lui Bachus, dar reclamele cu Tuborg sunt peste tot, nu o mai omagiem pe Afrodita, nici pe Venus, dar pornografia e în floare! Și foarte accesibilă.. Nu mai există păcate, există doar scăpări. Spune-i cuiva că este păcătos (la fel cum ești și tu) și riști să fii dat în judecată!

Această primă poruncă se adresează tuturor, tocmai pentru că nu există atei autentici. Fiecare crede într-un dumnezeu. În Cel adevărat și atotputernic sau în zei falși. Într-un singur Dumnezeu sau în mai mulți. În zei antici sau moderni, în zei făuriți de alții sau fabricați de ei înșiși. Am fost creați așa – să fim dependenți de Creator, de Dumnezeu, fie că vrem să recunoaștem asta, fie că fugim de El sau negăm acest lucru. Fie că ne înecăm amarul în alți zei…

Există și idoli foarte ciudați! Biblia vorbește despre unii oameni pentru care dumnezeul lor este stomacul. (Românul, plastic, a exprimat asta prin cuvintele tot strânge și agonisește de parcă nu tot cu o gură mânâncă…). Ofertele 3+1 alimentare ne îndeamnă să cumpărăm cât mai mult(e) pentru pântece, chiar dacă nu vom consuma tot – pentru asta există coș de gunoi… Bulimie contemporană!

Apoi, mai este și iubirea de bani. E o închinare la bancnote! Nu banul e ochiul dracului, ci îndrăgostirea de el, goana după gologani! Totuși, cei mai ciudați idoli sunt cei ai inimii, cei ascunși, invizibili la o primă scanare umană. (De-asta dragostea la prima vedere e periculoasă!) Sunt idolii care ne rod pe dinăuntru – invidia, mânia, gelozia, răzbunarea – ni-i facem idoli pentru că tindem să ne permanentizăm anumite scăpări, care ne devin stil de viață mai apoi. Dumnezei!

Să nu ai alți dumnezei în afară de Mine! spune Dumnezeul Atotputenic… Doamne ajută-ne! Doar El e cel care ne poate da puterea de a împlini ceea ce ne cere… Și de a ne feri sufletul de lipirea de acești dumnezei moderni care ne invadează zi de zi…