Categorie: Saptamana Mare – 2019

Două evenimente marcante definesc creștinismul. Două îl deosebesc de toate celălalte religii și curente religioase. Două fac creștinismul unic. Primul, e Întruparea lui Cristos. Nașterea miraculoasă din fecioară.
Divinul făcut Om! Nimeni nu s-a mai născut în acest fel și nici nu se va mai naște. Atunci a început istoria mântuirii!

Al doilea, e Învierea în trup al aceluiași Isus Cristos. Pentru că totul gravitează în jurul învierii Sale. Chiar și istoria umană se împarte între înainte de Hristos și după Hristos. Atunci s-a încheiat lucrarea divină de mântuire a omului căzut.

Astăzi, oamenii se împart (sau, mai bine zis, se despart) în funcție de cum răspund Învierii.

Sunt (ne)creștinii. Ei neagă divinitatea și Învierea lui Cristos. Inventează teorii anticrtistice sau îl citează pe Dan Brown (așa cum am văzut în articolul de ieri). Cristosul lor e banul, S9-le sau Q7-le. Se numesc astăzi agnostici, atei, panteiști, nihiliști și alte titulaturi anti-Dumnezeu. Mulți sunt morali în stilul lor de viață, dar nu au niciun scop în viață. La urma urmei se consideră doar o aglomerare de atomi…

Sunt apoi creștinii nominali. De paradă. Cei care frecventează lăcașurile de cult doar în decembrie și în aprilie. Cei care nu fac curățenie în Vinerea Mare. Cei care își pun busuioc sub pernă în ianuarie și sculptează în dovleci în octombrie. Creștinism în salturi – din sărbătoare în sărbătoare… Ieri au luat lumină. Dar sunt tot în întuneric. Spiritual! Aceștia sunt creștinii cu Biblia pe masă, dar niciodată deschisă, citită…

Mai există și creștini autentici, adevărați urmași ai lui Cristos. Pentru ei, sărbătoarea de astăzi e doar un motiv în plus de laudă la adresa Creatorului. Pe lângă celălalte. Zilnice. Ei nu spun doar Cristos a înviat!(la timpul trecut) până la Rusalii. Ci spun Cristos e viu (la prezent) și iarna, oricând și oriunde!

Mi-aș dori ca toți să fim din ultima categorie. Termenul creștin vine din greacă, exprimând o poreclă peiorativa pusă de alții credincioșilor din primele secole. Înseamnă Cristos mic. Adică, fiecare dintre noi ar trebui să fie un mic Cristos în această lume frământată, asemeni unui felinar.

Asta e adevărata lumină de Paște! Nu ar trebui să luăm lumină, ci să dăm!

Totul a mers ca la carte! Preoții și cărturarii vineri seara își strângeau mâinile de bucurie și se felicitau pentru că l-au eradicat pe Cel care se credea Dumnezeu… Se bucurau că totul s-a sfârșit! Cristos mort, cadavru eviscerat. Ei i-ar fi aruncat trupul în Valea Hinom, la groapa de gunoi de la periferia Ierusalimului. Diavolul și-ar fi dorit mult asta – să nu mai învie El în trup. Să fie incinerat! Dar Tatăl a avut grijă, prin Iosif din Arimateea, ca El să fie îngropat într-un mormânt nou.

Zvonurile despre o posibilă înviere circulau cu repeziciune. Astfel, în plin Sabat, Caiafa trimite o delegație la Ponțiu Pilat ca să pecetluiască mormântul. Să îi pună lacăte. Sigiliu imperial! Ce prostie – cum ai putea să Îl încui pe Dumnezeu într-o stâncă…?!?

După înviere, au apărut bazaconiile.

Unii au spus că trupul i-a fost furat. Serios? Să muți ditamai piatra de moară de 350 kg? Tare aș vrea să vad pe vreunul dintre susținătorii acestei teorii că urnește măcar un astfel de bolovan… Chiar unșpe tipi aș vrea să văd. Apoi, dacă soldații care faceau de planton în acea sâmbătă noaptea, ar fi riscat ei închisoare cu anii sau decapitarea pentru dormitul în post? Nu cred! Îngerul, mesagerul divin a făcut să plesnească sigiliul, să detoneze stânca și să anunțe Învierea!

Alții au pus în scena teoria leșinului. Cum că Mântuitorul, în urma loviturilor, străpungerii craniului și poziției de crucificat timp de 6 ore, doar ar fi leșinat. Iar apoi, după ce a fost pus în mormânt, aerul rece l-ar fi resuscitat. Nu trebuie să uităm că Cristos pe cruce nu a acceptat nici măcar opiul crucificaților, acea băutură amară (vin cu fiere) care le mai amorțea simțurile condamnaților. Ci a gustat moartea din plin! Pentru toată omenirea… Nu ar fi jucat rolul vreunui leșinat în niciun caz… Oricum, medical e imposibil!

Apoi, unii au spus că ucenicii au avut halucinații. Un fel de fata Morgana în pustiul Palestinei. Dar psihologii spun că e imposibil ca doi oameni deodată să aibă aceleași stări halucinogene și, mai ales, cu privire la aceeași persoană. Sau eveniment. Dar mormântul e gol-goluț! Și astăzi. Iar după înviere, înainte de Înălțare, Mântuitorul s-a arătat la peste 500 de oameni odată! Nu cred să se fi adunat toți psihopații, consumatorii de etnobotanice și bețivii Ierusalimului acolo împreună și nici măcar vreunul să nu fie treaz…

Au fost voci care au afirmat că e posibil să se fi greșit mormântul… Adică, mironosițele dis-de-dimineață ar fi mers pe altă alee sau în alt cimitir și ar fi găsit alt mormânt gol, cu mortul nepus încă în el. Dar, evangheliștii afirmă și istoricii confirmă că Isus a fost așezat într-un mormânt privat, nu în cimitirul public. Era un loc pentru trupurile răposaților aristocrați. Acolo l-a dus Iosif bogatul, direct după ce l-a coborât de pe cruce. Asta ne-o confirmă și împlinirea profeției din Isaia 53 – că a fost pus la un loc cu cei bogați. Deci, femeile nu aveau cum să greșească locul după doar o zi si două nopți…

Nu în ultimul rând, unii au emis și ipoteza crucificării unui alt isus… Mitul spune că nu Cristos ar fi fost răstignit, ci unul dintre ucenici, cel mai probabil Iuda. Asta susțin și islamiștii. Asta se încearcă și în Codul lui Da Vinci și în alte S.F.-uri hollywood-iene… Dar, să fim serioși! Majoritatea dintre noi poate face diferența între doi gemeni care par identici… Să nu fi putut mulțimea care a asistat, ucenicii și restul să sesizeze acest switch?? Cum să nu îți dai seama dacă pe cruce e Cel care a făcut bine atâtor oameni, din atâtea localități, timp de 3 ani de zile…?!?

Dar, pe El, nici piatra mare de la gura mormântului, nici străjile romane nu l-au putut ține legat. Nici miturile, nici bazaconiile halucinogene, nici zvonul cu furatul. Asta, pentru că Cristos a trecut prin moarte, neocolind-o supranatural (deși putea), tocmai ca să o înfrângă, să îi rupă orice legătură și putere eternă!

Ultimul dușman al omului – moartea, a fost înfrântă în acea Sâmbătă noaptea! A dat viață morții, lumină întunericului și eternitate muritorilor!

Cristos a înviat? Adevărat a înviat!

E Black Friday! Nu ăla din noiembrie, comercial, în care lumea se calcă în picioare prin Altex sau blochează site-ul eMag de la 6 dimineața… Nu are wishlist, nu e despre bani puși deoparte pentru Iphone. E despre Cruce, Jertfă, Dumnezeu și om! Iertare de păcate și reconcilierea divină. E cea mai neagră vineri, cum nu a mai fost înainte, și cum nu va mai fi, indiferent de cât de imbatabile ar fi ofertele…

E vinerea în care Dumnezeu a luat bătaie de la oameni! Ce religie se mai poate lăuda cu așa ceva?? Fiul lui Dumnezeu cu spatele brazdat până-n hipodermă de bicele romane… Nu a existat în favoarea sa prezumția de nevinovăție, avocat sau drept la replică. A fost adus la Pilat de iudei ca să fie lichidat înainte de Paștele evreiesc, mișelește. Probabil nu a avut parte de nicio o oprire (nu șapte cum apar pe Drumul Crucii), ci a îndurat toată ura umană. Crucea, în sine e dizagreabilă, nu e asa finisată și netedă cum apare în poze sau icoane. Doare!

E vinerea în care, fără mandat legal, a fost răpit de cohorta condusă de Iuda trădătorul care sărută și tradează cu o față senină. E vinerea în care a fost vândut de prieteni – toți și-au luat tălpășița în Ghețimani. Luat și dus la Tribunal noaptea, pe bâjbâite, când, procesele normal se țineau ziua. Târât în pretoriu, nu în public. Gloata ce scanda Răstignește-L a fost adunată mai târziu… Până atunci – avem noi o vorbă – de la Ana la Caiafa…

E vinerea în care Dumnezeu în carne și oase este judecat și condamnat nu pentru ce a făcut, ci pentru ce este El! Oamenii nu îl vor pe Dumnezeu aproape. L-ar băga în mormânt, l-ar închide în peșteri, l-ar sigila undeva… Când spui Dumnezeu în sus, Dumnezeu în jos, toată lumea te salută. Dar, când pomenești Isus Cristos toți te vor face sectar. Vor râde de tine. Un Dumnezeu care moare nu e dorit de nimeni. Acum 2000 de ani l-au pus și în mormânt sigilat… Dar nu a ținut sigiliul!

E Vinerea Mare. Avem liber de la stat. Ar trebui ca de aceste Sărbători să avem liber și de la cărnuri (am mâncat destul de Crăciun). De la Facebook, Instagram. De la Netflix și serialele-telenovelă. Să ne golim de cotidianul wireless și să ne încărcăm cu EL! Să privim mai puțin în ecrane și mai mult spre cruce. Cea care, cu axele ei perpendiculare, face legătura între cer și pământ!

Oricum, ar trebui să vorbim mai puțin (valabil și pentru scris), dar să FIM mai mult! Copiii tăi nu vor deveni atei dacă îți bați joc de cruce și de Mântuitorul răstignit pe ea, ci purtându-te ca și cum El nu ar exista…

Dan Teodorescu spune că Dumnezeu preferă lemnul. Vă spun, cu siguranță, că nu îl preferă. Mai ales cel abraziv, al crucii. S-a rugat chiar, dacă e posibil, să îi fie înlăturat paharul cu venin și păcate al întregii omeniri… Nu preferă nici spațiile mici. Doar a murit pe un deal, în aer liber…Dar, a înțeles că drumul slavei trece (și) pe la cruce…

Poartă crucea în suflet, în minte și în duh, nu doar la gât. Sau agățată de parbriz…

Înainte de Praznicul Paştelor, Isus, ca Cel care ştia că I-a sosit ceasul să plece din lumea aceasta la Tatăl şi fiindcă iubea pe ai Săi, care erau în lume, i-a iubit până la capăt. Până la ultima suflare! Știa, în această seară, că pentru aceasta s-a născut – ca să moară. Ăstea Îi erau misiunea și scopul vieții pământești – să pătimească pentru omenire și să ofere, fără merite și fără bani, împăcarea cu Tatăl…

Pregătește un loc intim – într-o cămăruță de mansardă. El și cu cei 12 prieteni, ucenici ai Lui. 11 erau sfinți, unul era demonic – se gândea deja la gologanii ce urma să îi primească de la preoți. Întotdeauna Dumnezeu Fiul a fost Cel care a pregătit lucrurile dinainte. Pe El, nimic nu îl lua prin surprindere. Astăzi pregătește camera în care vor celebra Paștele împreună. Era un exemplu pământesc al faptului că El mergea să le pregătească un loc și Sus, în cer…

Instituie o comemorare a morții Sale – Cina Domnului sau Euharistia. Termenul provine din grecescul eucharistia care înseamnă mulțumire. Astfel că, de atunci încolo, până în zilele noastre, de fiecare dată când creștinul mănâncă bucățica de pâine și bea vinul, el de fapt mulțumește Lui Dumnezeu pentru jertfa supremă de la Cruce. În Orient, a mânca cu cineva la masă era un semn de înalt respect. Dar, a mânca cu însuși Dumnezeu este chiar o onoare! Unică…

Scopul? Să faceți acest lucru în amintirea Mea, spunea Mântuitorul. Adică, așa cum privim albumele noastre de familie sau de călătorii și retrăim frumoasele amintiri din trecut cu ajutorul fotografiilor, tot așa, Cina Domnului este un portal comemorativ a lucrării dumnezeiești pentru salvarea omului. Această Cină e despre El, dar e despre ce a făcut El pentru noi! E dragostea supremă divină, dar e răspunsul plin de recunoștință al omului. Euharistia e reciprocitate- Dumnezeu a dat, omul primește! Totul!

A cina cu El, Prințul Cerului, nu e o joacă. Trebuie să te apropii cu curăție de inimă. Mântuitorul se apleacă să spele picioarele ucenicilor înainte de masă. E felul Lui de a arăta că am fost creați să ne slujim unii pe alții, nu să ne batem pe locurile din Senat! Să ne purtăm de grijă unii altora, nu să călcăm peste cadavre! E felul Lui: de la ieslea puturoasă în care s-a născut, la nopțile în care nu avea unde să își plece capul, la goana de a face bine tuturor, până la cel puțin 40 de bice peste spate și crucificarea agonizantă…Ne-a iubit până la capăt! Nu doar de pe buze… 

Dumnezeu te invită la Masă. A mânca împreună cu El, înseamnă a te identifica cu moartea Sa. Cu suferințele și patimile Lui. Și a învia în gloria unei vieți noi! A trăi și a muri pentru El!

Euharistia este, deci, contopirea cu Dumnezeu – nu mistică, ci simbolică! Nu fizică, ci spirituală. E dorința împlinirii ultimei rugăciuni pe pământ a lui Cristos: Mă rog ca ei să fie una, așa cum Eu și cu Tine, Tată, suntem una!

Astăzi se întâmplă două evenimente care vor rămâne zugrăvite în istoria biblică și seculară. Pe veci! Două personaje aleg să facă, fiecare, câte un lucru măreț. În ochii lor… Este vorba de Maria, cea care a uns picioarele Mântuitorului înainte cu două zile de Paștele evreiesc și despre Iuda, trădătorul, cel care l-a vândut pe Cristos.

Această Marie a uns picioarele Mântuitorului cu un mir de mare preţ. Un Chanel scump al vremurilor iudaice. Acest lucru a stârnit revolta ucenicilor (dirijați de Iuda, care ținea punga), care au spus că era mai bine ca acel mir să fie vândut şi banii să fie daţi săracilor… Povești, când nu te costă nimic pe tine, personal, toate le-ai da săracilor! Dar, când trebuie să scoți din buzunar…

Acest Iuda a calculat valoarea mântuitorului său la 30 de arginți. Un mizilic, pe lânga parfumul de valoare inestimabilă. Nu i-a păsat de bani, a vrut doar să facă un ban cinstit. Și, dacă Cristos tot nu i-a scăpat pe iudei de romani și urma să moară oricum (după cum le tot amintea ucenicilor), de ce să nu facă și el un ciubuc?

Personajele seamănă foarte mult între ele, și totuși sunt la doi poli opuși.

Ambii au premeditat acțiunea lor cu multă atenție. Femeia păcătoasă probabil că a urmărit orice ocazie de a se apropia de Isus. Dar rușinea și sfiala au împiedicat-o, adesea, să îl abordeze în vreun fel. Până miercuri seara, înainte de Paște… Iuda, a căutat și el un prilej nimerit să îl predea pe Isus dușmanilor. Dezertare cu înaltă trădare! Și Isus îl considera prieten… Dar, miercuri seara – ne spun evangheliștii – după ce a văzut scumpete de apă de parfum irosită, Iuda a deschis ușa larg lăcomiei și Satana a intrat în el. De atunci, a pierdut controlul asupra acțiunilor sale… S-a dus glonț la preoți si au făcut târgul.

Ambii doreau ceva suprem de la viață. Să facă ceva notabil. Maria și-a dorit de mult să jertfească ceva, să dea ce are mai bun. Se simțea păcătoasă și dorea să dăruiască totul – pe ea și parfumul ei scump –. Averea ei lichidă. Iuda dorea și el ceva. Numai el știe ce, din moment ce nu a făcut nicio afacere vânzându-și semenul cu care a mâncat 3 ani de zile. Banul nu este ochiul dracului, ci iubirea de bani! Banul e neutru, dragostea de Mamona e păcătoasă…

Ambii au sărutat pe Cristos. Ea i-a sărutat picioarele, în semn de umilință și recunoștință. I-a șters praful deșertului de pe talpa piciorului cu părul ei. A sărutat cu sufletul! Iuda, în schimb, acolo în grădina aceea din joia neagră, l-a sărutat pe Cristos doar de aparență, pentru că mai erau de față și alți ucenici… Cu o sărutare vinzi tu pe Fiul Omului? El a sărutat doar cu vârful buzelor… Sufletu-i era în pungă!

Amândurora li s-a oferit șansa iertării. Pocăința! Femeia a primit-o cu surprindere. Nu se aștepta, ea, păcătoasa satului să primească ceea ce avea cel mai mult nevoie – iertarea păcatelor. Ucenicul trădător a căutat să îndrepte greșala. Și-a dat seama că a vândut sânge nevinovat. Problema a fost că doar i-a părut rău, a dus banii înapoi și a cerut restabilirea situației. A căutat milă și iertare de la preoții legaliști. Treaba ta, nu-i a noastră! i s-a răspuns…El nu a apelat la singurul care putea să îi dea salvarea…

2 oameni, 2 destine!

Păcătoasa Maria a devenit o sfântă și a rămas ca o emblemă a Evangheliei – oriunde se va predica vestea bună, va fi amintită și ea, caracterul ei și devotamentul ei.

Iuda rămâne arhetipul trădătorului de prieteni, dezertorul lacom care moare…în păcat. Suicidal. Nimeni nu pune numele Iuda copilului său…

Poți fi pentru Mântuitor un parfum special sau o duhoare lacomă după bogățiile acestei lumi!

În această zi, Mântuitorul este asaltat cu întrebări grele, care mai de care. Puse de experți în lege și de smecheri iscoditori, care credeau că le știu pe toate. Însă, Cel ce cunoștea cu adevărat totul le dă peste nas. În public! Dumnezeu nu te face de râs în mulțime, doar dacă ești obraznic sau nepoliticos. Sau dacă îl iei tu la rost pe El…

Prima întrebare: Cu ce putere faci toate aceste lucruri și minuni? Adică îi interesa dezlagarea trucurilor. Căutau pârghii, artificii sau metode de a face și ei ceva ca să iasă în evidență. Mai târziu, în istoria bisericii creștine, un magician le cere apostolilor putere divină pe bani. Petru îl mustră aspru, dar tipul se pocăiește. Rămâne doar cu un renume rău (de la el vine păcatul simoniei), dar cu sufletul curat. Astăzi, fariseii rămân cu bunul lor renume, dar cu o inimă neagră de invidie…

A doua întrebare: Se cade să plătim bir Cezarului, sau nu? Asta era o întrebare capcană. De ridicolă ce era, fariseii trimit niște ucenici de-ai lor ca să o pună lui Cristos. El le cere un dinar, cea mai comună monedă a timpului. Un 50 de bani. Pe o parte avea chipul împăratului roman Tiberius, care se auto-declarase divin, fiind aprobat de Senat, iar pe cealaltă apărea imaginea Liviei (mama lui Tiberius), cu inscripția de profetesă. Dumnezeu răspunde ferm: Plătește-ți taxele și impozitele [arătând spre pajura cu Tiberius], dar nu uita să îi dai și lui Dumnezeu partea…

A treia întrebare: Nevasta care a avut mai mulți soți consecutivi pe pământ, a căruia dintre ei va fi ea în cer? Asta intră la categoria întrebări la mișto. Saducheii, care nu credeau în Înviere, nici în îngeri, se trezesc să creeze o ipoteză și o întrebare prostească. Chiar sfidătoare. Mântuitorul înțelept le dă replica. În cer nu vor mai fi nunți, nu se vor mai fura mirese. Va fi doar un Mire și Mireasa Lui aleasă – oameni din toate popoarele, semințiile, națiunile și neamurile. Restul sunt povești…

A patra întrebare: Care e cea mai mare poruncă din Lege? Orice ar fi răspuns Cristos acum, orice lege ar fi ridicat El la rang de lege supremă ar fi arătat o depreciere a celorlalte. Dar El răspunde că totul se rezumă la dragostea de Dumnezeu și iubirea de oameni. Dacă împlinești legea asta (care, de fapt, reprezintă două-ntr-una), ai împlinit și Decalogul și celălalte 613 legi. Și, astfel, nu mai pui nici întrebări stupide!

La final, după runda retorică de box a învățaților, a fariseilor, a saducheilor și a altor gealați, Cristos pune o întrebare la care nimeni nu mai poate răspunde! Citim în Evanghelii așa: Nimeni nu I-a putut răspunde un cuvânt. Şi, din ziua aceea, n-a îndrăznit nimeni să-I mai pună întrebări…

Dacă duminică Fiul lui Dumnezeu s-a prezentat și a fost aclamat ca rege, luni și-a arătat puterea dumnezeiască, în această zi de marți a demonstrat că nu poți să îl tragi de barbă. Nu tu Îi pui Lui întrebări, ca și cum ar trebui să îți dea El ție socoteală. Căci dacă pune și El…, nimeni nu îi mai poate răspunde!

După întrebarea fără răspuns, și după liniștea din mulțime, Isus adresează fariseilor și cărturarilor cele mai grele cuvinte. Tot ce era ascuns de văzul lumii, tot ce era în inimile lor, toată prefăcătoria și fățărnicia, măștile și ritualurile fără valoare. Cine se joacă cu Dumnezeu, sfârșește rău…

De fapt, de multe ori punem întrebări doar de dragul de a le pune. Sau ca să mascăm ceva. Sau ca să distragem atenția de la adevăratele noastre probleme. Ferice de cine pune întrebări sincere și așteaptă răspunsuri sincere! Mai ales de la Dumnezeu…

Dimineața, Mântuitorul împreună cu ucenicii treceau pe drumul care urma să îi reîntoarcă în Ierusalim. Găsesc un smochin pe marginea potecii. Isus se oprește, ucenicii la fel. Îl studiază, caută printre frunze ceva. Nimic! Îl blestemă și cu toții pleacă, tăcuți, mai departe…

Cristos a căutat rod, a vrut să mănânce măcar o smochină, dar tufa era goală. Tufă de Veneția! Nu căuta El degeaba… Smochinul poate da, în condiții prielnice, și doua producții pe an. Una primăvara târziu, alta toamna. Dar, la sfârșit de aprilie, să bată vântul prin tine…?!? L-a blestemat, să nu mai rodească nici la toamnă.

Un smochin este foarte longeviv, poate să trăiască până la 60-80 de ani. Ca un om. E media globală a speranței de viață umane. Nu știu câți ani ai trăit până acum și nu știu cum ai trăit – adică dacă ai fost productiv sau ai făcut umbră pământului degeaba -, dar știu că, cu fiecare sezon, suntem tot mai aproape de vârsta recoltei… Bine ar fi să nu fim blestemați cu sterpiciune până atunci…

Cea mai importantă latură reproductivă este înmulțirea prin semințe. Smochinul drajonează foarte ușor, iar, dacă nu i se limitează creșterea, te trezești cu grădina toată invadată de smochini. Cum e copăcelul tată, așa vor fi și ceilalți smochini-pitici. În viață, semințele noastre – copiii – vor deveni aproximativ ceea ce suntem noi. Harnici, productivi și puternici sau leneși, fără o boabă. Smochini de ghiveci!

Refrenul care ar trebui să ne sune în urechi este Mai lasă-l și anul acesta, nu-l tăia. Poate, poate… Poate se trezește din letargie și mișca seva clorofilică prin el. Poate apare și smochina, mai la toamnă. Sau poate va rămâne veșnic gol!

Oricum, lecția de astăzi pentru ucenici era credința. Cum de s-a uscat dintr-o dată, Doamne? întreabă ei. Dacă ați avea credință, ați ști și ați porunci și voi cu autoritate, vine răspunsul. Asta înseamnă că degeaba te zbați să faci fapte bune, morale, caritabile – fără darul credinței, ele sunt zero. Nu fac nici măcar cât o smochină… Ce caută El la noi sunt faptele credinței!

Vrei să fii binecuvântat, nu blestemat…? Fii productiv pentru Împărăția lui Dumnezeu!

Doamne, cere ce vrei, numai dă-ne ceea ce ceri! El ne dă și voința și înfăptuirea!