Ce se întâmplă de Black Friday?

Pe un panou publicitar satiric din America era scris: Bun venit în SUA, ţara în care toamna ne călcăm în picioare pentru diferite produse (de Black Friday), la câteva zile după ce suntem „recunoscători” lui Dumnezeu pentru ceea ce avem (Thanksgiving Day)…

Mare păcat că românii importa orice! Viruşii au ajuns şi la noi, de peste ocean. Valentine’s Day, Halloween şi… Black Friday. Parcă cel mai agresiv e ultimul! Şi fizic, şi psihic…

Mulţi îşi iau liber în această vineri neagră, tocmai ca să nu îi prindă promoţiile în drum spre serviciu. Se trezesc dimineaţa în restul anului pe muchie, la limită, doar cât să ajungă la lucru la timp, dar în această zi îşi setează alarma cu 3h mai devreme, ca să apuce munca de scrolling, clicking şi inspectare a pieţei de cu ziuă…

E sărbătoarea românilor mai înşelătoare decât cea de pe 1 aprilie. Se păcălesc clienţii când văd acele procente cu minus în faţă, încât nu cercetează faptul că produsul a avut acelaşi preţ luni în şir, în septembrie a fost scumpit, iar în noiembrie „ieftinit”. Bataia mare e pe plasme şi telefoane în rate. Scumpe, da’ reduse…

Se promovează: imbuibarea, risipa, bulima, egoismul, somptuozitatea, hedonismul, consumerismul, obiectificarea şi robotizarea omului (omul nu mai e om – e doar un client!)

Este un val care te prinde până să clipeşti. Un click e de ajuns, apoi vântul te poartă printre promoţii, reduceri şi oferte imbatabile. Te vei trezi din sevraj doar după ce vei finaliza comanda. Mult mai obosit şi cu contul bancar secătuit… La ce folos „3+1 gratis”, dacă ţie nu îţi trebuie niciunul din cele 4…?!?

Cireaşa de pe tort a acestei zile o reprezintă laudele pe care le auzi peste câteva zile de la colegi, familie, prieteni, când intră în posesia râvnitelor obiecte. Fiecare se va strădui să prezinte oferta de care a beneficiat într-o lumină cât mai pozitivă, deasupra celorlalţi. De fapt, se va lăuda cu autoamăgirea sa… în public!

Eu anul acesta, de Black Friday, mă voi odihni şi mă voi aproviziona cu… linişte şi pace!

Nu uitaţi – în viaţă nimic nu e „moca„… Navigaţi cu prudenţă!

Culmea culmilor la prezidenţialele din 10 noiembrie 2019

Culmea exercitării dreptului: să nu ai chef să mergi la vot, din diferite motive! Ar trebui să te gândeşti că atunci când erai copil părinţii luau deciziile importante în contul tău. Acum e rândul tău – nu lăsa pe altcineva să voteze în locul tău, viu ori mort…

Culmea gratuităţii: să ratezi ceva oferit moca! Știai că în 1864 alegătorii din România trebuiau să plătească un impozit pentru a putea vota, iar alegătorii direcţi trebuiau să ştie să scrie şi să citească şi să aibă peste 25 de ani? Azi, dacă nu mergi tu, vor merge cei inculţi, care nu stiu să citească, să decidă soarta ţării tale…

Culmea feminismului: dacă eşti femeie să nu votezi, pentru că, de, eşti emancipată! Până în 1938, femeile nu puteau vota în România… Abia în acel an au primit acest drept. Un drept restrictiv – pe care l-au primit doar femeile de peste 30 de ani, știutoare de carte și doar la alegerile locale. Nu îţi bate joc de ceva ce alţii nu aveau acum un secol… deşi îşi doreau.

Culmea libertăţii: să ai posibilitatea şi să te doară-n cot. Sau, mai rău, să nu mai simţi nicio durere… Dacă până în 1990 votul era de formă, iar decizia aparţinea partidului comunist în privinţa candidaţilor şi aleşilor, din ’90 alegerile sunt libere, dar prezenţa la vot devine din ce în ce mai redusă.

Ştii care ar fi culmea culmilor prezidenţialelor de anul acesta? Ca, după 30 de ani de democraţie, să ajungă preşedinte Veorica…

De ce nu sărbătoresc Halloween-ul?

Deja de la începutul lui octombrie am văzut prin Lidl şi prin alte magazine pălării negre de tip coif, fustiţe şi alte accesorii pentru vrăjitoare, bufniţe şi chestii black pentru pregătirea “sărbătorii” de la finalul lunii… Macabru, ce să zic… De ce eu nu sărbătoresc Halloween-ul?

Pentru că iubesc viaţa. Nu mortăciunile sinistre, nu scheletele oribile şi cadavrele umblătoare (a se citi zombie, stafii sau strigoi). Aleg să trăiesc o viaţă luminoasă, nu una întunecoasă, obscură, lugubră, învelită în haine de doliu când, de fapt nu a murit nimeni (cu excepţia discernământului şi a raţiunii umane…)

Pentru că apreciez esteticul şi frumosul. Nu feţe zgâriate adânc în carne, nu babe vrăjitoare sau vampiri sângeroşi. Nu vreau să îmi decorez casa cu dovleci ciopliţi, urâţenii ciudate, bufniţe şi alte orătănii de sezon. E ca şi cum mi-aş finaliza o lucrare de licenţă, aş imprima-o şi apoi aş mâzgăli-o toată…

Pentru că sunt de partea binelui. Nu intenţionez, nici eu, nici familia mea, să fim implicaţi într-o mişcare (ca să nu îi spun altfel) ocultă, în care se venerează tot ce e mai “negru” pe lumea asta: răul, întunericul, mistico-magicul, grotescul, frica, mormintele şi… sperieturile.

Pentru că sunt patriot! Împrumutăm din vest toate porcăriile. [Măcar de foloseau lupul dacic ca simbol – păgân, dar autohton]. Păcat că nu vedem şi adoptăm Thanksgiving Day-ul american (o sărbătoare de mulţumire către Dumnezeu, la origini), ci ne preocupă doar împământenirea ocultului Halloween… E clar – comercial. Banul să vină! Restul – consecinţele spirituale – nu mai contează… Asta e mentalitatea.

Pentru că ţin la copilul meu (care încă e bebe). Va creşte într-o lume care îl va învăţa: să îi fie frică de ceea ce nu trebuie şi să nu ia în seamă ceea ce ar trebui cu adevărat să îl înfrice, să pună distracţia pe priumul loc, chiar dacă e satanică, păgână, depersonalizantă şi morbidă, sau să trateze lumea duhurilor în mod ludic. De aceea, construiesc principii sănătoase pentru viitorul familiei mele…

Vai de cei ce transmit ocultul următoarelor generaţii!

Halloween-ul e îngrozitor de îngrozitor! Ne coboară pe noi – ca oameni – în Evul Mediu ca perioadă, în iad ca stare şi în beznă ca spiritualitate.

Cristos a spus: Voi sunteţi lumina lumii…, nu lumânările sinistre ale Halloween-ului!

Ziua Mondială a Munților Curați

Astăzi e! Din păcate bucurie celebrării unei astfel de zi este umbrită de realitatea mioritică ce ne înconjoară… Astăzi, ca români, sărbătorim ceea ce pentru mintea noastră e utopie. Când spunem munți curați ne gândim, de obicei, la Elveția: curățenie pe poteci, ochiuri de lacuri azurii fără pet-uri de jur împrejur… A, și o văcuță ce paște liniștită. La noi?

Hârtie igienică împrejurul Cabanei Bâlea (unde e taxa la toaleta amenajată, dacă nu ești cazat). Pungi, sticle, șosete și altele în refugiile montane. Aglomerație pe pietonala Platoului Bucegi. Mai nou se pune în operă și un cartier de vile și caldarâm până la 2000 m altitudine. Dar, cu șpaga – totul este posibil și poți să fii la înălțime cu SUV-ul tău care tușește prin jnepenișul montan.

Ca să putem să ne bucurăm de o zi ca cea de astăzi, ar trebui să ne curățăm noi, în primul rând, de comportamente jegoase pe munte. Am devenit exploatatori, în loc de exploratori… Mai puține acțiuni de curățare și mai multe de educare, căci prevenția e mai simplă decât reparația… Și manelele nu ar trebui să răsune în Valea Sâmbetei din Făgăraș, parerea mea…

Îmi doresc un lanț carpatic curat de oameni rău voitori. Mizeriile naturale se curăță natural, cele umane… doar uman. Îmi doresc ca și copilul meu să se bucure de „cărări însorite pe munte” (așa cum se salută montaniarzii), dar pentru asta e nevoie ca ele să nu fie umbrite de noi…

Păstrează curățenia pe munte, măcar ca la tine acasă! Deșteaptă-te române, ca să ai ce explora în viitor!

Vom avea încă o bancnotă prin portmoneu

Guvernul se pare că înțelege lucrurile tot pe dos! Românii cer de ani de zile venituri mai mari (salarii, alocații, pensii etc.), BNR oferă o bancnotă nouă… Cetățenii vor bani, statul le oferă bancnote în circulație…

Pe ilustrație va fi chipul unei femei eroine – Ecaterina Teodoroiu, cea care a luptat în primul front în Primul Război Mondial, dându-și viața la Mărășești. Totuși, nu acesta este motivul real al omagierii doamnei care a vărsat sânge pentru patrie.

Adevăratul motiv pentru care dânsa va apărea pe bancnotă, începând cu anul viitor, e de pe agenda Bruxelles, și anume – promovarea egalității de gen (și) la nivel de circulație monetară. De ce să avem doar poeți și pictori și compozitori pe banii noștri? Hai să punem și o damă! -> asta e, clar, problema nr. 1 a României în 2019… !?!

Bine că au ales o eroină. Că o puteau pune pe cealaltă Ecaterina (Andronescu) contemporană, deputat, secretar și membru în Comisia pentru Învățământ, care din 1996 învârte programele școlare ale săracilor copii cum vrea mușchii domniei sale. Sau o puteau pune pe doamna momentului – Veorica. (Bancnota s-ar fi putut numi 20-20, dacă tot bate cu anul apariției…)

Dar, bine măcar că va apărea cineva care chiar a făcut ceva pentru țara aceasta… Că în rest, bătrânelele prin piață vor fi derutate, vor plăti 200 în loc de 20, vânzătoarele de chioșcuri își vor da și mai tare ochii peste cap când vei întinde bancnota – chiar nu ai mai mărunt…?

În curând va apărea (și) bancnota de 75 de lei… Probabil cu cineva din comunitatea LGBT+, ca să fie politic corect…

Ce este festivalul UNTOLD?

Dacă e primul weekend de august, atunci e UNTOLD! De 5 ani încoace, se păstrează tradiția celui mai mare festival românesc. Nu ai cum să nu vezi undeva scris lucrul acesta, reclame sunt peste tot. Dar, haideți să vedem ce îi atrage pe tineri (și nu numai), încă din 2015, să se adune cu zecile de mii la Cluj?

În primul rând, adolescenții sunt încurajați prin toate mijloacele să participe. Reduceri, intrări la obiective turistice cu brațara Untold, bilete gratis la festival dacă donezi sânge (asta s-a întâmplat la prima ediție, iar campania s-a numit Pay with blood – malefic, nu?!?), și alte tehnici de marketing foarte bune. Orașul lui Boc e mulțumit – anual, în această perioadă se încasează peste 20 milioane de euro in the city…

Apoi, tipul muzicii! Se numește EDM – electronic dance music. Este un tip de muzică (pentru că gen muzical nu îl pot numi) în care nu trebuie să gândești, nu (prea) are versuri, doar niște intervenții onomatopeeice spontane când pică ritmul din când în când (termenul tehnic e drop beat, pentru cunoscători). Nu prea sunt cântăreți, ci DJ, care mixează muzica pe scenă… chiar și câte 7-8 ore într-o sesiune. Un fel de spălare pe creier… electro-muzicală!

Tipul muzicii determină o zbenguială intermitentă a spectatorilor. Tinerii sunt ca într-o transă, unii au ochii pierduți și mulți dintre ei par frenetici și extatici. Îi prinde muzica, spun ei, dar arată ca niște drogați! Untold nu e un concert clasic, e un festival în care toată lumea țopăie, se prostește și flutură diferite steaguri și diverse mesaje deasupra mulțimii… E o muzică ce nu te cultivă, doar te rupe de realitate 4 zile și apoi te aruncă din nou în lume. Mai obosit (festivalul e non-stop 96 de ore) și cu sinapse neuronale mai puține…

Aaa, și numele e interesant – UNTOLD, care înseamnă negrăit, nenumit, nerostit sau de ne povestit. E ceva magic de fiecare dată la Untold… În plus, în fiecare an e câte o mascotă agățată deasupra mulțimii oamenilor. Dacă în 2016 a fost un magician, în 2017 un balaur-dragon (scena numindu-se cuibul dragonului), anul acesta a fost spânzurat un tip curentat care se mișca incotrolabil, spasmic și frenetic, chiar în fața marii scene pe care se află bătrânul magician!

Exact de un festival ocult avea nevoia România noastră creștină! Asta ne mai lipsea… De amploare nu mai vorbim. La prima ediție, festivalul a reunit în jur de 60.000 spectatori/zi, anul trecut peste 350.000 în total, iar weekend-ul acesta (a 5-a ediția) a depășit orice record!

Ce este festivalul UNTOLD? Un fel de spiritism muzical de transă, cu jocuri de lumini! Un drog electronic care a pătruns în România încet, dar sigur, un virus care va modela o parte din caracterul generației tinere…

Foto: untold.com

Ce înseamnă 4 ani de căsnicie?

1 august 2015 – o zi călduroasă și însorită de vară. EU și EA de mână, ne luăm unul pe celălalt pentru tot restul vieții. Au trecut de atunci 4 ani, 48 de luni, 1461 de zile, împreună, la bine și la greu.

Primul an. Totul este nou. Ne cunoaștem din ce în ce mai bine cu fiecare zi ce trece. Zilele par toate înaintea noastră, așteptând să le petrecem împreună. Ne e bine în 2! Nici nu prea avem nevoie de altcineva. Sau de altceva… Ne e de ajuns compania partenerului de viață. Iubirea să fie mare!

Al doilea an. Descoperim că suntem ființe comunitare, nu doar de cuplu. Învățăm că e important să fim în legătură și cu alte familii tinere, cu prieteni care au trecut de primul lor an de căsătorie și caută același lucru… Viața e aglomerată acum – serviciu, master, gospodărie. Repeat!

Al treilea an. Intrăm pe unele rutine. Avem deja tabieturi, fixuri personale și dorințe – unele comune, altele care mai de care mai interesante. Hobby-urile sunt diferite – dar, realizăm că scopul căsniciei nu este unul egoist (să îmi meargă mie bine), ci să îl faci pe celălalt fericit, să se simtă iubit. Ne îndrăgostim, din nou, ca în perioada de curtare…

Al patrulea an? Surpriză! Un test de sarcină pozitiv, iar apoi 9 luni de emoții și fluturași în stomac (la propriu, și la figurat). Apare, vara, cel mai nobil cadou divin – rodul iubirii noastre. Dumnezeu ne surprinde cu zâmbetul unui micuț îngeraș trimis pe pământ! Viața e mai frumoasă în doi, pardon – în trei!

Sunt anii în care am trecut într-o altă etapă. Sunt anii în care bunul Dumnezeu și-a arătat bunatatea și ne-a binecuvântat, chiar și atunci când nu am meritat. Și nici nu ne-am așteptat! De fapt, nu merităm niciodată…și rareori ne așteptăm.

Al cincilea an e un necunoscut. Dar, vom călători împreună: El, eu, ea și micuțul…

Sfinții apostoli Petru și Pavel

Tradiția spune că ar fi murit în aceiași zi, din ordinul crudului împărat Nero: unul decapitat, iar celălalt răstignit cu capul în jos. Dar nu acest lucru e important. Ar trebui să sărbătorim nu moartea acestor sfinți, nu oasele lor purtate de ici-colo în racle, ci exemplul lor de viață.

Ap. Petru, un pescar fără avere și renume, alege să îl urmeze pe Mântuitorul, neștiind unde merge sau în ce se bagă… Va deveni misionarul evreilor, cel care va fi pescar de oameni. Adică salvator de suflete prinse de reguli și morală religioasă. Va proclama libertatea de sub sigiliul legii și va răspândi mesajul libertății prin Cristos.

Ap. Pavel, un erudit religios educat, cu cetățenie romană, va fi dat pe spate (și la propriu, și la figurat) de însuși Isus Cristos care i se revelează, tocmai când era cel mai ocupat cu ale lui… Va deveni misionarul neamurilor din întreg Imperiul Roman, predicând crucea și Evanghelia lui Cristos.

Unul căsătorit, celălalt eunuc. Unul analfabet, celălalt cu mastere și doctorate. Unul impulsiv și coleric, celălalt melancolico-flegmatic. Unul super-patriot, celălalt multicultural. Unul necizelat în exprimare, celălalt cu o vorbire elocventă. Un pescar și-un filosof – ce combinație…?!

Dar amândoi gata să lase totul pentru Dumnezeu! Să piardă chiar și viața de aici – în chinuri – pentru cea de dincolo. Amândoi au luptat până la capat, lupta cea bună a credinței!

Petru și Pavel, da, au fost sfinți. Dar îndemnul este (și) pentru fiecare dintre noi: Fiți sfinți, căci Eu sunt sfânt!

Dragnea la Rahova. Ce facem acum?

Acum 3 săptămâni românii jubilau. Șefu’ PSD urma să fie pus la răcoare. Săptămâna aceasta s-a stabilit și locul detenției – Rahova. Altă bucurie, altă satisfacție. Dar să nu pierdem esențialul…

România a câștigat cu închiderea lui Liviu doar o bătălie, nu întreg războiul. Majoritatea românilor au trăit cu impresia că dacă intră unul la pârnaie, se rezolvă totul. Dispare corupția! E ca și cum ai da 1 leu unui cerșetor pe stradă și pretinzi că ai rezolvat problema sărăciei din țară…

România trebuie să înțeleagă că un mafiot autentic poate conduce și de după gratii. Și o face. Cu mintea mai odihnită, mai puțin stress…

România trebuie să realizeze că orice psdist controversat se așteaptă să îi vină și lui rândul. Dragnea n-a fost surprins. Marți când a fost dus în celulă s-a pus la TV și nu i-a mai păsat de nimic. Nici cina nu a mai servit-o… Fură, plătește de formă, iese, continuă.

România are nevoie de mulți ani ca să scape de toate lichelele politice și de toți penalii, de la cel mai mic până la Tataie. Cu cazier încă din ’90. Asta durează, nu se realizează a doua zi după un referendum…

Și România mai trebuie să ajungă la punctul zero, în care să afirme, ca la Revoluție acum 30 de ani, că România are nevoie de Dumnezeu. Și să mai îngenuncheze în piețe spunând Tatăl nostru…

Până atunci, ne vom juca doar de-a politica…

Rusaliile – o bornă a creștinismului

Trei sunt bornele principale ale creștinismului. Trei care îl definesc în totalitate. Trei, fără de care acesta nu ar fi existat. Respectiv: Sărbătoarea Nașterii Domnului, Patimile și Învierea lui Isus Cristos și Pogorârea Duhului Sfânt la Cinzecime. Pe scurt, românește – Crăciun, Paște și Rusalii.

  • De Crăciun, Dumnezeu a vrut sa fie CU noi. Alături de noi, pământenii. De aceea, Întruparea divină în Fecioară este miracolul iubirii lui Dumnezeu, care, de bună voie, se umanizează, coboară între noi, ca să fie CU noi. Emanuel, Dumnezeu este CU noi. Doar așa omul poate ajunge la El. Dumnezeu s-a împământenit, ca omul să poate să se îndumnezeiască…
  • De Paște, Dumnezeu a fost PENTRU noi. Isus Cristos, răstignit pe cruce între doi tâlhari, a fost PENTRU noi Ispășitorul suprem înaintea dreptății și sfințeniei lui Dumnezeu, Mielul fără vreun cusur, jertfa PENTRU păcatele întregii omeniri. El a murit de dragul nostru. Noi suntem comoara la care El nu a renunțat niciodată! Și nu o va face… Învierea ne-a adus și viața veșnică. Bonus etern!
  • De Rusalii, Dumnezeu dorește să fie ÎN noi. E cea mai profundă etapă, borna ultimă și care închide esențele creștinismului. Cristosul înviat care șade în cer la dreapta Tatălui este prezent ÎN credincios prin Duhul Sfânt coborât peste creștini la Rusalii. De aceea, Cristos le spunea ucenicilor Săi că Împărăția Cerurilor se află ÎN ei. Nu între pereții reci ai bisericii, nu în ritualuri sau sărbători, ci ÎN sufletul celui care crede.

Astăzi, mulți se opresc la primul indicator, Crăciunul. Colinde, brad, lumini, moș. Dumnezeu CU noi, Doamne-ajută!. Un creștinism fără Cristos. Alții, aleg să (mai) facă și pasul decisiv, la cruce. Se mulțumesc cu faptul că sunt mântuiți, că a murit Cineva PENTRU ei, că au garanția Raiului. Le e de ajuns… Însă, creștinii adevărați sunt plini de Duhul Sfânt, sunt ÎN Dumnezeu și Dumnezeu ÎN ei. Sunt plini de putere și gusta din plin harul complet al lui Dumnezeu pentru om. Adică, se bucură tot ce are și poate Dumnezeu să le ofere…

Va trebui să te decizi: vrei doar ca Dumnezeu să fie CU tine când ți-e greu? Sau vrei doar să te știi iertat prin ceea ce a făcut Cristos PENTRU tine? Ori dorești ca Dumnezeu să locuiască ÎN tine pe deplin și să conducă El viața ta…?

Cea mai bună variantă e evidentă – Dumnezeu ÎN tine…

Ce avem de învățat de la Papa Francisc?

Papa Francisc pare să fie cel mai iubit Papă din istorie, iar asta se datorează în mare parte modestiei și deschiderii sale. Persoana sa ne poate arăta că au apus vremurile în care opulența era marca puterii, că liderii trebuie să inspire alte valori pentru a transmite ceva oamenilor…

Ce putem învăța de la Papă, mai ales după vizita dânsului pe meleaguri românești?

Că, cu toate că conduci o ramură a creștinismului și ești reprezentantul atâtor credincioși, poți să vii în vizită pastorală într-un vehicul marca Dacia. Alți tipi în sutane negre numai din merțane mai pot să coboare în popor… Exemplu de smerenie și de lipsa de ipocrizie.

Că și-a ales ca poreclă (titulatură, care în general se schimbă la fiecare lider catolic) numele de Francisc – sfântul care și-a dedicat viața celor săraci și chiar îl preocupă situația celor nevoiași la nivel global… Ca urmare, a și poposit o vreme într-un cartier de rromi de lângă Blaj.

Că poți să întinzi mâna unui alt mare lider religios care îți spune, depreciativ, că ești papistaș. Că vrei să rupi barierele puse în 1054 la Schismă. Nu cunosc agenda ecumenică catolică, dar m-aș bucura dacă religioșii ar iubi mai mult oamenii și păcătoșii decât ținerea cu dinții de o  religie…

Că poți să treci peste barierele lingvistice, naționaliste și culturale. Astfel, Papa după ce a condus slujba, a rostit rugăciunea „Tatăl nostru” în limba latină, urmată de cântări pascale catolice. DAR, după terminarea acestora, a urmat rostirea rugăciunii „Tatăl nostru” (ȘI) în limba română şi intonarea de cântări pascale ortodoxe.

(Apropo, catolicii traduc cel mai bine rugăciunea Tatăl Nostru – în loc de “…și nu ne duce pe noi în ispită” ei redau: “…și nu ne lăsa să fim duși în ispită”, care este exact sensul dorit de Mântuitorul…)

Chiar dacă unele învățături catolice nu sunt biblice, iar unele sunt chiar anti-scripturale, chiar dacă trecutul catolicismului este destul de întunecat (ca Ev-ul în care s-a desfășurat), iată că tot putem să găsim și un sâmbure de lumină și de speranță în prezent!

Dacă toți Pre(a)lații, Arhiereii, Preafericiții și toate fețele bisericești s-ar mulțumi cu un Logan și ar privi mai mult la nevoile semenilor (spirituale și materiale), atunci, într-adevăr, lumea ar fi mai bună! Muult mai bună…

Totuși, să nu uităm că modelul nostru suprem de dragoste și sacrificiu a fost, este și va rămâne Isus Cristos, Mântuitorul și Domnul!

Toma, necredinciosul? Nu cred…

Pe toate picturile simbolistice medievale apare sub chipul unui măgar. Îi dedicăm o duminică din an. L-am poreclit după o ezitare dintr-o duminică seara… Necredinciosul! Oare așa îi tratăm pe toți oamenii? După ce calcă pe bec îi strigăm peste ani și ani cu greșala pe care au făcut-o? Și îi mai și trecem în calendar? Cu roșu? Oare…?

Adevărul gol-goluț este că cel care nu s-a îndoit niciodată de credința lui – oricare ar fi ea: religioasă, politică, socială – probabil că nici nu a crezut vreodată! În mod serios, mă refer… Că verbal, toți credem că credem. Toți s-au îndoit de credință, de Cristos, de Înviere. Toți ucenicii, de la Petru până la ultimul. Dar, Toma s-a îndoit într-un moment cheie – numai el a lipsit de la arătarea Cristosului înviat, de-aia i-a rămas apelativul așa… Însă, a învățat câte ceva:

Că îndoiala nu e păcat! Doar credincioșii se pot îndoi de credința lor. Necredincioșii nu pot, că nu au de ce să se îndoiască. Ei sunt sceptici. Ei neagă credința, nu se îndoiesc de ea. Mântuitorul a făcut clar această demarcație: ucenicilor li se adresa cu cuvinte ca de ce v-ați îndoit? sau cu puțin credincioșilor, dar fariseilor, cărturarilor și altor iscoditori le spunea vă rătăciți sau mă ispitiți. Nicidecum vă îndoiți.

Că nu ești singur pe drum! Un Tată bun, cum este Dumnezeu, nu își va lăsa fiul să bâjbâie prea mult. Vino și vezi – pune degetul în semnul cuielor. Eu sunt! Cristos intervine întotdeauna în îndoială. Aduce argumente. Ridică moralul. Și spulberă orice speculații!

Că Dumnezeu nu judecă viața unui om după momentele când s-a îndoit, ci după credința lui! Nu ne contorizează numărul situațiilor când nu am mai știut ce credem sau de ce sau în Cine… Când nu mai vedeam luminiță din capăt. El vede viața noastră de credință în ansamblul ei.

Că credința nu exclude îndoiala! Istoria creștină ne arată că cei care au avut cele mai mari îndoieli în drumul vieții lor, au manifestat apoi cea mai puternică credință. Altfel spus, nu îndoiala e opusul credinței. Necredința e antonimul! Îndoiala poate coexista cu credința, pentru că îndoielile duc la credință. La certitudini. Sau cum se adresa odinioară femeia necăjită Mântuitorului: Cred, Doamne. Ajută necredinței mele…

Toma, ca unul dintre ucenici, a ajuns cel mai departe cu Evanghelia. La capătul Indiei. A și întemeiat o biserică creștină acolo, care îi poartă numele. Biserica lui Toma! Și a murit o moarte de martir…Străpuns cu sulița. Cel mai important e să nu trăiești toată viața în îndoială și neîncredere și să nu mori așa…

El a lăsat în urmă una dintre cele mai frumoase exclamații: Domnul meu și Dumnezeul meu! – strigătul credinței care învinge neîncrederea, depresia, scepticismul și îndoiala!

Toma – necredinciosul? Nu cred… Eu aș vrea să am (ne)credința lui!

Săptămâna Mare: Duminica Învierii

Două evenimente marcante definesc creștinismul. Două îl deosebesc de toate celălalte religii și curente religioase. Două fac creștinismul unic. Primul, e Întruparea lui Cristos. Nașterea miraculoasă din fecioară.
Divinul făcut Om! Nimeni nu s-a mai născut în acest fel și nici nu se va mai naște. Atunci a început istoria mântuirii!

Al doilea, e Învierea în trup al aceluiași Isus Cristos. Pentru că totul gravitează în jurul învierii Sale. Chiar și istoria umană se împarte între înainte de Hristos și după Hristos. Atunci s-a încheiat lucrarea divină de mântuire a omului căzut.

Astăzi, oamenii se împart (sau, mai bine zis, se despart) în funcție de cum răspund Învierii.

Sunt (ne)creștinii. Ei neagă divinitatea și Învierea lui Cristos. Inventează teorii anticrtistice sau îl citează pe Dan Brown (așa cum am văzut în articolul de ieri). Cristosul lor e banul, S9-le sau Q7-le. Se numesc astăzi agnostici, atei, panteiști, nihiliști și alte titulaturi anti-Dumnezeu. Mulți sunt morali în stilul lor de viață, dar nu au niciun scop în viață. La urma urmei se consideră doar o aglomerare de atomi…

Sunt apoi creștinii nominali. De paradă. Cei care frecventează lăcașurile de cult doar în decembrie și în aprilie. Cei care nu fac curățenie în Vinerea Mare. Cei care își pun busuioc sub pernă în ianuarie și sculptează în dovleci în octombrie. Creștinism în salturi – din sărbătoare în sărbătoare… Ieri au luat lumină. Dar sunt tot în întuneric. Spiritual! Aceștia sunt creștinii cu Biblia pe masă, dar niciodată deschisă, citită…

Mai există și creștini autentici, adevărați urmași ai lui Cristos. Pentru ei, sărbătoarea de astăzi e doar un motiv în plus de laudă la adresa Creatorului. Pe lângă celălalte. Zilnice. Ei nu spun doar Cristos a înviat!(la timpul trecut) până la Rusalii. Ci spun Cristos e viu (la prezent) și iarna, oricând și oriunde!

Mi-aș dori ca toți să fim din ultima categorie. Termenul creștin vine din greacă, exprimând o poreclă peiorativa pusă de alții credincioșilor din primele secole. Înseamnă Cristos mic. Adică, fiecare dintre noi ar trebui să fie un mic Cristos în această lume frământată, asemeni unui felinar.

Asta e adevărata lumină de Paște! Nu ar trebui să luăm lumină, ci să dăm!

Săptămâna Mare: Sâmbătă

Totul a mers ca la carte! Preoții și cărturarii vineri seara își strângeau mâinile de bucurie și se felicitau pentru că l-au eradicat pe Cel care se credea Dumnezeu… Se bucurau că totul s-a sfârșit! Cristos mort, cadavru eviscerat. Ei i-ar fi aruncat trupul în Valea Hinom, la groapa de gunoi de la periferia Ierusalimului. Diavolul și-ar fi dorit mult asta – să nu mai învie El în trup. Să fie incinerat! Dar Tatăl a avut grijă, prin Iosif din Arimateea, ca El să fie îngropat într-un mormânt nou.

Zvonurile despre o posibilă înviere circulau cu repeziciune. Astfel, în plin Sabat, Caiafa trimite o delegație la Ponțiu Pilat ca să pecetluiască mormântul. Să îi pună lacăte. Sigiliu imperial! Ce prostie – cum ai putea să Îl încui pe Dumnezeu într-o stâncă…?!?

După înviere, au apărut bazaconiile.

Unii au spus că trupul i-a fost furat. Serios? Să muți ditamai piatra de moară de 350 kg? Tare aș vrea să vad pe vreunul dintre susținătorii acestei teorii că urnește măcar un astfel de bolovan… Chiar unșpe tipi aș vrea să văd. Apoi, dacă soldații care faceau de planton în acea sâmbătă noaptea, ar fi riscat ei închisoare cu anii sau decapitarea pentru dormitul în post? Nu cred! Îngerul, mesagerul divin a făcut să plesnească sigiliul, să detoneze stânca și să anunțe Învierea!

Alții au pus în scena teoria leșinului. Cum că Mântuitorul, în urma loviturilor, străpungerii craniului și poziției de crucificat timp de 6 ore, doar ar fi leșinat. Iar apoi, după ce a fost pus în mormânt, aerul rece l-ar fi resuscitat. Nu trebuie să uităm că Cristos pe cruce nu a acceptat nici măcar opiul crucificaților, acea băutură amară (vin cu fiere) care le mai amorțea simțurile condamnaților. Ci a gustat moartea din plin! Pentru toată omenirea… Nu ar fi jucat rolul vreunui leșinat în niciun caz… Oricum, medical e imposibil!

Apoi, unii au spus că ucenicii au avut halucinații. Un fel de fata Morgana în pustiul Palestinei. Dar psihologii spun că e imposibil ca doi oameni deodată să aibă aceleași stări halucinogene și, mai ales, cu privire la aceeași persoană. Sau eveniment. Dar mormântul e gol-goluț! Și astăzi. Iar după înviere, înainte de Înălțare, Mântuitorul s-a arătat la peste 500 de oameni odată! Nu cred să se fi adunat toți psihopații, consumatorii de etnobotanice și bețivii Ierusalimului acolo împreună și nici măcar vreunul să nu fie treaz…

Au fost voci care au afirmat că e posibil să se fi greșit mormântul… Adică, mironosițele dis-de-dimineață ar fi mers pe altă alee sau în alt cimitir și ar fi găsit alt mormânt gol, cu mortul nepus încă în el. Dar, evangheliștii afirmă și istoricii confirmă că Isus a fost așezat într-un mormânt privat, nu în cimitirul public. Era un loc pentru trupurile răposaților aristocrați. Acolo l-a dus Iosif bogatul, direct după ce l-a coborât de pe cruce. Asta ne-o confirmă și împlinirea profeției din Isaia 53 – că a fost pus la un loc cu cei bogați. Deci, femeile nu aveau cum să greșească locul după doar o zi si două nopți…

Nu în ultimul rând, unii au emis și ipoteza crucificării unui alt isus… Mitul spune că nu Cristos ar fi fost răstignit, ci unul dintre ucenici, cel mai probabil Iuda. Asta susțin și islamiștii. Asta se încearcă și în Codul lui Da Vinci și în alte S.F.-uri hollywood-iene… Dar, să fim serioși! Majoritatea dintre noi poate face diferența între doi gemeni care par identici… Să nu fi putut mulțimea care a asistat, ucenicii și restul să sesizeze acest switch?? Cum să nu îți dai seama dacă pe cruce e Cel care a făcut bine atâtor oameni, din atâtea localități, timp de 3 ani de zile…?!?

Dar, pe El, nici piatra mare de la gura mormântului, nici străjile romane nu l-au putut ține legat. Nici miturile, nici bazaconiile halucinogene, nici zvonul cu furatul. Asta, pentru că Cristos a trecut prin moarte, neocolind-o supranatural (deși putea), tocmai ca să o înfrângă, să îi rupă orice legătură și putere eternă!

Ultimul dușman al omului – moartea, a fost înfrântă în acea Sâmbătă noaptea! A dat viață morții, lumină întunericului și eternitate muritorilor!

Cristos a înviat? Adevărat a înviat!

Săptămâna Mare: Vinerea Neagră

E Black Friday! Nu ăla din noiembrie, comercial, în care lumea se calcă în picioare prin Altex sau blochează site-ul eMag de la 6 dimineața… Nu are wishlist, nu e despre bani puși deoparte pentru Iphone. E despre Cruce, Jertfă, Dumnezeu și om! Iertare de păcate și reconcilierea divină. E cea mai neagră vineri, cum nu a mai fost înainte, și cum nu va mai fi, indiferent de cât de imbatabile ar fi ofertele…

E vinerea în care Dumnezeu a luat bătaie de la oameni! Ce religie se mai poate lăuda cu așa ceva?? Fiul lui Dumnezeu cu spatele brazdat până-n hipodermă de bicele romane… Nu a existat în favoarea sa prezumția de nevinovăție, avocat sau drept la replică. A fost adus la Pilat de iudei ca să fie lichidat înainte de Paștele evreiesc, mișelește. Probabil nu a avut parte de nicio o oprire (nu șapte cum apar pe Drumul Crucii), ci a îndurat toată ura umană. Crucea, în sine e dizagreabilă, nu e asa finisată și netedă cum apare în poze sau icoane. Doare!

E vinerea în care, fără mandat legal, a fost răpit de cohorta condusă de Iuda trădătorul care sărută și tradează cu o față senină. E vinerea în care a fost vândut de prieteni – toți și-au luat tălpășița în Ghețimani. Luat și dus la Tribunal noaptea, pe bâjbâite, când, procesele normal se țineau ziua. Târât în pretoriu, nu în public. Gloata ce scanda Răstignește-L a fost adunată mai târziu… Până atunci – avem noi o vorbă – de la Ana la Caiafa…

E vinerea în care Dumnezeu în carne și oase este judecat și condamnat nu pentru ce a făcut, ci pentru ce este El! Oamenii nu îl vor pe Dumnezeu aproape. L-ar băga în mormânt, l-ar închide în peșteri, l-ar sigila undeva… Când spui Dumnezeu în sus, Dumnezeu în jos, toată lumea te salută. Dar, când pomenești Isus Cristos toți te vor face sectar. Vor râde de tine. Un Dumnezeu care moare nu e dorit de nimeni. Acum 2000 de ani l-au pus și în mormânt sigilat… Dar nu a ținut sigiliul!

E Vinerea Mare. Avem liber de la stat. Ar trebui ca de aceste Sărbători să avem liber și de la cărnuri (am mâncat destul de Crăciun). De la Facebook, Instagram. De la Netflix și serialele-telenovelă. Să ne golim de cotidianul wireless și să ne încărcăm cu EL! Să privim mai puțin în ecrane și mai mult spre cruce. Cea care, cu axele ei perpendiculare, face legătura între cer și pământ!

Oricum, ar trebui să vorbim mai puțin (valabil și pentru scris), dar să FIM mai mult! Copiii tăi nu vor deveni atei dacă îți bați joc de cruce și de Mântuitorul răstignit pe ea, ci purtându-te ca și cum El nu ar exista…

Dan Teodorescu spune că Dumnezeu preferă lemnul. Vă spun, cu siguranță, că nu îl preferă. Mai ales cel abraziv, al crucii. S-a rugat chiar, dacă e posibil, să îi fie înlăturat paharul cu venin și păcate al întregii omeniri… Nu preferă nici spațiile mici. Doar a murit pe un deal, în aer liber…Dar, a înțeles că drumul slavei trece (și) pe la cruce…

Poartă crucea în suflet, în minte și în duh, nu doar la gât. Sau agățată de parbriz…

Săptămâna Mare: Joi

Înainte de Praznicul Paştelor, Isus, ca Cel care ştia că I-a sosit ceasul să plece din lumea aceasta la Tatăl şi fiindcă iubea pe ai Săi, care erau în lume, i-a iubit până la capăt. Până la ultima suflare! Știa, în această seară, că pentru aceasta s-a născut – ca să moară. Ăstea Îi erau misiunea și scopul vieții pământești – să pătimească pentru omenire și să ofere, fără merite și fără bani, împăcarea cu Tatăl…

Pregătește un loc intim – într-o cămăruță de mansardă. El și cu cei 12 prieteni, ucenici ai Lui. 11 erau sfinți, unul era demonic – se gândea deja la gologanii ce urma să îi primească de la preoți. Întotdeauna Dumnezeu Fiul a fost Cel care a pregătit lucrurile dinainte. Pe El, nimic nu îl lua prin surprindere. Astăzi pregătește camera în care vor celebra Paștele împreună. Era un exemplu pământesc al faptului că El mergea să le pregătească un loc și Sus, în cer…

Instituie o comemorare a morții Sale – Cina Domnului sau Euharistia. Termenul provine din grecescul eucharistia care înseamnă mulțumire. Astfel că, de atunci încolo, până în zilele noastre, de fiecare dată când creștinul mănâncă bucățica de pâine și bea vinul, el de fapt mulțumește Lui Dumnezeu pentru jertfa supremă de la Cruce. În Orient, a mânca cu cineva la masă era un semn de înalt respect. Dar, a mânca cu însuși Dumnezeu este chiar o onoare! Unică…

Scopul? Să faceți acest lucru în amintirea Mea, spunea Mântuitorul. Adică, așa cum privim albumele noastre de familie sau de călătorii și retrăim frumoasele amintiri din trecut cu ajutorul fotografiilor, tot așa, Cina Domnului este un portal comemorativ a lucrării dumnezeiești pentru salvarea omului. Această Cină e despre El, dar e despre ce a făcut El pentru noi! E dragostea supremă divină, dar e răspunsul plin de recunoștință al omului. Euharistia e reciprocitate- Dumnezeu a dat, omul primește! Totul!

A cina cu El, Prințul Cerului, nu e o joacă. Trebuie să te apropii cu curăție de inimă. Mântuitorul se apleacă să spele picioarele ucenicilor înainte de masă. E felul Lui de a arăta că am fost creați să ne slujim unii pe alții, nu să ne batem pe locurile din Senat! Să ne purtăm de grijă unii altora, nu să călcăm peste cadavre! E felul Lui: de la ieslea puturoasă în care s-a născut, la nopțile în care nu avea unde să își plece capul, la goana de a face bine tuturor, până la cel puțin 40 de bice peste spate și crucificarea agonizantă…Ne-a iubit până la capăt! Nu doar de pe buze… 

Dumnezeu te invită la Masă. A mânca împreună cu El, înseamnă a te identifica cu moartea Sa. Cu suferințele și patimile Lui. Și a învia în gloria unei vieți noi! A trăi și a muri pentru El!

Euharistia este, deci, contopirea cu Dumnezeu – nu mistică, ci simbolică! Nu fizică, ci spirituală. E dorința împlinirii ultimei rugăciuni pe pământ a lui Cristos: Mă rog ca ei să fie una, așa cum Eu și cu Tine, Tată, suntem una!

Săptămâna Mare: miercuri

Astăzi se întâmplă două evenimente care vor rămâne zugrăvite în istoria biblică și seculară. Pe veci! Două personaje aleg să facă, fiecare, câte un lucru măreț. În ochii lor… Este vorba de Maria, cea care a uns picioarele Mântuitorului înainte cu două zile de Paștele evreiesc și despre Iuda, trădătorul, cel care l-a vândut pe Cristos.

Această Marie a uns picioarele Mântuitorului cu un mir de mare preţ. Un Chanel scump al vremurilor iudaice. Acest lucru a stârnit revolta ucenicilor (dirijați de Iuda, care ținea punga), care au spus că era mai bine ca acel mir să fie vândut şi banii să fie daţi săracilor… Povești, când nu te costă nimic pe tine, personal, toate le-ai da săracilor! Dar, când trebuie să scoți din buzunar…

Acest Iuda a calculat valoarea mântuitorului său la 30 de arginți. Un mizilic, pe lânga parfumul de valoare inestimabilă. Nu i-a păsat de bani, a vrut doar să facă un ban cinstit. Și, dacă Cristos tot nu i-a scăpat pe iudei de romani și urma să moară oricum (după cum le tot amintea ucenicilor), de ce să nu facă și el un ciubuc?

Personajele seamănă foarte mult între ele, și totuși sunt la doi poli opuși.

Ambii au premeditat acțiunea lor cu multă atenție. Femeia păcătoasă probabil că a urmărit orice ocazie de a se apropia de Isus. Dar rușinea și sfiala au împiedicat-o, adesea, să îl abordeze în vreun fel. Până miercuri seara, înainte de Paște… Iuda, a căutat și el un prilej nimerit să îl predea pe Isus dușmanilor. Dezertare cu înaltă trădare! Și Isus îl considera prieten… Dar, miercuri seara – ne spun evangheliștii – după ce a văzut scumpete de apă de parfum irosită, Iuda a deschis ușa larg lăcomiei și Satana a intrat în el. De atunci, a pierdut controlul asupra acțiunilor sale… S-a dus glonț la preoți si au făcut târgul.

Ambii doreau ceva suprem de la viață. Să facă ceva notabil. Maria și-a dorit de mult să jertfească ceva, să dea ce are mai bun. Se simțea păcătoasă și dorea să dăruiască totul – pe ea și parfumul ei scump –. Averea ei lichidă. Iuda dorea și el ceva. Numai el știe ce, din moment ce nu a făcut nicio afacere vânzându-și semenul cu care a mâncat 3 ani de zile. Banul nu este ochiul dracului, ci iubirea de bani! Banul e neutru, dragostea de Mamona e păcătoasă…

Ambii au sărutat pe Cristos. Ea i-a sărutat picioarele, în semn de umilință și recunoștință. I-a șters praful deșertului de pe talpa piciorului cu părul ei. A sărutat cu sufletul! Iuda, în schimb, acolo în grădina aceea din joia neagră, l-a sărutat pe Cristos doar de aparență, pentru că mai erau de față și alți ucenici… Cu o sărutare vinzi tu pe Fiul Omului? El a sărutat doar cu vârful buzelor… Sufletu-i era în pungă!

Amândurora li s-a oferit șansa iertării. Pocăința! Femeia a primit-o cu surprindere. Nu se aștepta, ea, păcătoasa satului să primească ceea ce avea cel mai mult nevoie – iertarea păcatelor. Ucenicul trădător a căutat să îndrepte greșala. Și-a dat seama că a vândut sânge nevinovat. Problema a fost că doar i-a părut rău, a dus banii înapoi și a cerut restabilirea situației. A căutat milă și iertare de la preoții legaliști. Treaba ta, nu-i a noastră! i s-a răspuns…El nu a apelat la singurul care putea să îi dea salvarea…

2 oameni, 2 destine!

Păcătoasa Maria a devenit o sfântă și a rămas ca o emblemă a Evangheliei – oriunde se va predica vestea bună, va fi amintită și ea, caracterul ei și devotamentul ei.

Iuda rămâne arhetipul trădătorului de prieteni, dezertorul lacom care moare…în păcat. Suicidal. Nimeni nu pune numele Iuda copilului său…

Poți fi pentru Mântuitor un parfum special sau o duhoare lacomă după bogățiile acestei lumi!

Săptămâna Mare: Marți

În această zi, Mântuitorul este asaltat cu întrebări grele, care mai de care. Puse de experți în lege și de smecheri iscoditori, care credeau că le știu pe toate. Însă, Cel ce cunoștea cu adevărat totul le dă peste nas. În public! Dumnezeu nu te face de râs în mulțime, doar dacă ești obraznic sau nepoliticos. Sau dacă îl iei tu la rost pe El…

Prima întrebare: Cu ce putere faci toate aceste lucruri și minuni? Adică îi interesa dezlagarea trucurilor. Căutau pârghii, artificii sau metode de a face și ei ceva ca să iasă în evidență. Mai târziu, în istoria bisericii creștine, un magician le cere apostolilor putere divină pe bani. Petru îl mustră aspru, dar tipul se pocăiește. Rămâne doar cu un renume rău (de la el vine păcatul simoniei), dar cu sufletul curat. Astăzi, fariseii rămân cu bunul lor renume, dar cu o inimă neagră de invidie…

A doua întrebare: Se cade să plătim bir Cezarului, sau nu? Asta era o întrebare capcană. De ridicolă ce era, fariseii trimit niște ucenici de-ai lor ca să o pună lui Cristos. El le cere un dinar, cea mai comună monedă a timpului. Un 50 de bani. Pe o parte avea chipul împăratului roman Tiberius, care se auto-declarase divin, fiind aprobat de Senat, iar pe cealaltă apărea imaginea Liviei (mama lui Tiberius), cu inscripția de profetesă. Dumnezeu răspunde ferm: Plătește-ți taxele și impozitele [arătând spre pajura cu Tiberius], dar nu uita să îi dai și lui Dumnezeu partea…

A treia întrebare: Nevasta care a avut mai mulți soți consecutivi pe pământ, a căruia dintre ei va fi ea în cer? Asta intră la categoria întrebări la mișto. Saducheii, care nu credeau în Înviere, nici în îngeri, se trezesc să creeze o ipoteză și o întrebare prostească. Chiar sfidătoare. Mântuitorul înțelept le dă replica. În cer nu vor mai fi nunți, nu se vor mai fura mirese. Va fi doar un Mire și Mireasa Lui aleasă – oameni din toate popoarele, semințiile, națiunile și neamurile. Restul sunt povești…

A patra întrebare: Care e cea mai mare poruncă din Lege? Orice ar fi răspuns Cristos acum, orice lege ar fi ridicat El la rang de lege supremă ar fi arătat o depreciere a celorlalte. Dar El răspunde că totul se rezumă la dragostea de Dumnezeu și iubirea de oameni. Dacă împlinești legea asta (care, de fapt, reprezintă două-ntr-una), ai împlinit și Decalogul și celălalte 613 legi. Și, astfel, nu mai pui nici întrebări stupide!

La final, după runda retorică de box a învățaților, a fariseilor, a saducheilor și a altor gealați, Cristos pune o întrebare la care nimeni nu mai poate răspunde! Citim în Evanghelii așa: Nimeni nu I-a putut răspunde un cuvânt. Şi, din ziua aceea, n-a îndrăznit nimeni să-I mai pună întrebări…

Dacă duminică Fiul lui Dumnezeu s-a prezentat și a fost aclamat ca rege, luni și-a arătat puterea dumnezeiască, în această zi de marți a demonstrat că nu poți să îl tragi de barbă. Nu tu Îi pui Lui întrebări, ca și cum ar trebui să îți dea El ție socoteală. Căci dacă pune și El…, nimeni nu îi mai poate răspunde!

După întrebarea fără răspuns, și după liniștea din mulțime, Isus adresează fariseilor și cărturarilor cele mai grele cuvinte. Tot ce era ascuns de văzul lumii, tot ce era în inimile lor, toată prefăcătoria și fățărnicia, măștile și ritualurile fără valoare. Cine se joacă cu Dumnezeu, sfârșește rău…

De fapt, de multe ori punem întrebări doar de dragul de a le pune. Sau ca să mascăm ceva. Sau ca să distragem atenția de la adevăratele noastre probleme. Ferice de cine pune întrebări sincere și așteaptă răspunsuri sincere! Mai ales de la Dumnezeu…

Săptămâna Mare – Luni

Dimineața, Mântuitorul împreună cu ucenicii treceau pe drumul care urma să îi reîntoarcă în Ierusalim. Găsesc un smochin pe marginea potecii. Isus se oprește, ucenicii la fel. Îl studiază, caută printre frunze ceva. Nimic! Îl blestemă și cu toții pleacă, tăcuți, mai departe…

Cristos a căutat rod, a vrut să mănânce măcar o smochină, dar tufa era goală. Tufă de Veneția! Nu căuta El degeaba… Smochinul poate da, în condiții prielnice, și doua producții pe an. Una primăvara târziu, alta toamna. Dar, la sfârșit de aprilie, să bată vântul prin tine…?!? L-a blestemat, să nu mai rodească nici la toamnă.

Un smochin este foarte longeviv, poate să trăiască până la 60-80 de ani. Ca un om. E media globală a speranței de viață umane. Nu știu câți ani ai trăit până acum și nu știu cum ai trăit – adică dacă ai fost productiv sau ai făcut umbră pământului degeaba -, dar știu că, cu fiecare sezon, suntem tot mai aproape de vârsta recoltei… Bine ar fi să nu fim blestemați cu sterpiciune până atunci…

Cea mai importantă latură reproductivă este înmulțirea prin semințe. Smochinul drajonează foarte ușor, iar, dacă nu i se limitează creșterea, te trezești cu grădina toată invadată de smochini. Cum e copăcelul tată, așa vor fi și ceilalți smochini-pitici. În viață, semințele noastre – copiii – vor deveni aproximativ ceea ce suntem noi. Harnici, productivi și puternici sau leneși, fără o boabă. Smochini de ghiveci!

Refrenul care ar trebui să ne sune în urechi este Mai lasă-l și anul acesta, nu-l tăia. Poate, poate… Poate se trezește din letargie și mișca seva clorofilică prin el. Poate apare și smochina, mai la toamnă. Sau poate va rămâne veșnic gol!

Oricum, lecția de astăzi pentru ucenici era credința. Cum de s-a uscat dintr-o dată, Doamne? întreabă ei. Dacă ați avea credință, ați ști și ați porunci și voi cu autoritate, vine răspunsul. Asta înseamnă că degeaba te zbați să faci fapte bune, morale, caritabile – fără darul credinței, ele sunt zero. Nu fac nici măcar cât o smochină… Ce caută El la noi sunt faptele credinței!

Vrei să fii binecuvântat, nu blestemat…? Fii productiv pentru Împărăția lui Dumnezeu!

Doamne, cere ce vrei, numai dă-ne ceea ce ceri! El ne dă și voința și înfăptuirea!

Săptămâna Mare: Duminica Floriilor

Așa i se spune popular duminicii în care Mântuitorul a intrat pe porțile Ierusalimului înaintea marelui Său sfârșit. Ce fac oamenii în această zi? Merg în biserici să își sfințească garoafele, narcisele și alte verdețuri. Aduc cu ei la închinare salcie, care, de amară ce e, nici iepurii nu o mănâncă! Amară sărbătoare… În unele zone, aceasta plantă plângătoare este pusă înainte de culcare sub pernă de către fetele mari, existând credinţa că astfel vor deveni mai frumoase şi se vor mărita în acel an. Basme de adormit pruncii…

Ce a reprezentat, de fapt, această zi…

Era ultima zi când Mântuitorul mai era inghesuit de mulțimi… Apoi, drumul spre cruce s-a îngustat drastic. La început de tot a fost înconjurat de peste 5000 de oameni, pe care i-a și hrănit în mod miraculos. După cina de pe munte, însă, au mai rămas doar 500. Dintre aceștia, unii au zis că e prea de tot, și Cristos a rămas doar cu 12 apostoli. În Ghetsemani – grădina suferinței – au mai rămas doar 3 cu el. Pe cruce, a fost Singur! Doar El și păcatul omenirii. Așadar, cu cât te apropii mai mult de Cruce, cu atât oamenii se vor împuțina!

Mulțimea din această zi era euforică. Mulți nici nu știau ce înseamnă refrenul Osana! scandat de adulți și de copii deopotrivă. Tradus înseamnă Doamne mântuiește-ne! Gloata nu știa ce cere. Peste doar câteva zile, va ordona lui Pilat: Răstignește-L! Ia-L de pe pământ! La moarte!… Adică exact împlinirea cuvintelor lor – mântuire prin jertfirea Domnului. Nu e bine să fii cu cei mulți! Azi strigă una, mâine țipă alta. Total pe dos! Astăzi există un trend românesc de a ieși în stradă. Parcă e sport național…

Tot atunci a fost singura ocazie în care Cristos s-a lăsat aclamat în public. Era momentul Său de a arăta că El era Împăratul, chiar dacă avea să fie judecat și omorât în aceeași săptămână ca un tâlhar nedemn. Totuși, intrarea în scenă a fost pe mânzul unei măgărițe. Adică, nici pe cal (cum îi șade bine unui rege), nici măcar pe un catâr (care ar fi fost echivalentul unui zbor low-cost astăzi), ci pe un mânz. Mic, slăbuț, neimpunător! Dacă vrei să înveți smerenia și umilința de undeva, aceasta e scena istorică educativă unică!

Poți să arunci cu banii și cu hainele de firma în scopuri caritabile, sa le pui la picioarele fundațiilor și asociațiilor, dar, dacă sufletul tău e gol, nu ai realizat decât o activitate filantropică fariseică.

Poți să fii chiar aclamat în public, aplaudat la scenă deschisă, recunoscut pentru meritele tale, dar, dacă toată această strălucire nu reflectă spre Creatorul tău ești doar o aramă sunătoare sau un pian dezacordat.

Poți să îți dictezi țelurile și viața după cei mulți. După cum face toată lumea. Dar, la urmă, s-ar putea să rămâi dezamăgit. Cu un gust amar de salcie în gură… Gloata e, de obicei, manevrată cu atenție din spate. De politic. De casele de modă. De Trump și Angela.

Sau… poți să pui totul la picioarele Lui. Azi nu mai e călare pe un măgăruș. Ci e deasupra Universului… De fapt, ai doar două variante – să Îl cinstești sau să Îl răstignești a doua oară!

Azi nu e despre tușa Viorica, lela Floarea sau unchiu Bujor, ci despre Crinul din Vale!

1 aprilie – Ziua Măștilor

Mințim (aproape) zilnic. De câteva ori pe zi… Cel puțin la întrebarea Ce mai faci?, cel mai probabil răspundem întotdeauna cu un Bine! senin, mascat, chiar dacă, de multe ori, nu facem așa de bine… Am ajuns în punctul în care ar trebui să avem un dressing și pentru măști…

Ne mințim zi de zi că am fost sau că vom fi, și uităm mult prea des să mai fim! Așa cum spunea și poetul… La trecutu-ți mare, mare viitor! Uităm să îl trăim pe astăzi, deziluzionați fiind de ieri sau de mâine.

Ne lăsăm mințiți. Ne păcălim. De diete. De grila de program TV. De reclamele agresive de pe autobuze, de flyere-le puse pe parbriz, de cutia poștală care e plină de…oferte! De fotomodelele de pe coperțile revistelor de succes. De video-uri și alte chestii motivaționale…

Nu mai avem timp să discernem între ce e adevărat, ce e veridic și drept, de ce e înșelătorie,  joc psihologic sau marketing abuziv. Sau vrăjeală! cum se mai spune în limbaj simplu… Jucăm un fel de alba-neagra cu propria noastră viață. Unica!

De multe ori, chiar căutăm să fim mințiți sau înșelați. Ne auto-păcălim. Am fi gata să falsificăm și analize medicale, diagnostice terminale sau rezultatele de pe cântar… Credem că suferința va fi muult mai ușoară dacă ne amăgim. Dar, de fapt, suferim de două ori!

Nu sunt împotriva umorului de bun gust! Nu, sunt pro. Dar, noi ne păcălim și când ar trebui să fim serioși. Cinstiți. Dăm kilometrii înapoi înainte să vindem o mașină sau zugravim apartamentul mucegăit înainte să batem palma. Sau nu declarăm la stat totul….Sau…Sau… suntem foarte inventivi la tehnici de mințit/furat.

Am și ”legalizat” minciuna. I-am creat o Sărbătoare – Ziua Păcălelii! (Păcală probabil se zvârcolește sub pământ în fiecare an, de 1 aprilie…) Astăzi, Youtube-ul se umple de farse și păcăleli filmate cu telefonul. Lumea se prostește. De multe ori, așa și rămâne și…în 2 aprilie.

Fiecărei frici de-a noastre i-am creat câte o zi specială – așa e și cu Halloween-ul, și cu Ziua Fumatului (care se vrea antitabac…), ș.a.m.d. Masca de o zi! Ne jucăm cu minciuna – vrem să vedem până unde putem merge pe marginea prăpastiei fără să cădem în gol. Dar și golul existențial pare interesant! Parcă nu-i așa boring

Ar trebui să ne scuturăm de minciuna necesară, de adevărul spus pe jumătate, de păcăleli, de vrăjeli, învârteli, scamatorii, de descurcat în viață,șmecherii și alte concepte balcanice de haită și ar trebui să ascultăm sfatul divin:

…Tot ce este adevărat, tot ce este nobil, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este plăcut, tot ce este vrednic de admirat, orice faptă măreață, tot ce este vrednic de laudă – acestea să vă însuflețească!

Alta e să conduci o femeie

Un profesor de istorie preda într-o sală plină de studenți. Unul dintre ei ridică o întrebare. Grea:

-Domn’ profesor, de ce în trecut unui copil i se permitea să conducă o țară la 8 anișori, dar se putea căsători doar la 18 ani?

-Hmm… Îți voi da răspunsul cel mai scurt: una e să conduci o țară, alta e să conduci o femeie…

Înțelept răspuns. Niciodată o țară sau o patrie nu se va putea compara cu partenerul nostru de viața feminin. Dacă o țară are un zăcământ limitat, soția e plină de resurse creative. Nelimitate! Cu ea ne facem selfie-uri, cu ea decorăm casa, cu ea în city-break-uri. Chiar dacă pare doar un bla-bla de la starea civilă sau un clișeu, ne e alături la bine și la rău, în sărăcie și în belșug, în boală sau suferință. Mai ales atunci!

Dacă un teritoriu îl poți părăsi oricând, îndreptându-te spre orice tărâm cu valută (doar cu buletinul întins la tejgheaua graniței), soția e companionul pe viață. Lifetime guaranteed cum zice americanu’. Păcat că mulți merg azi la notar, pe vreme de criză, nu pentru imobiliare, ci pentru divorțuri amiabile. Că e mai ieftin decât în instanță… Despart prea devreme ce a unit Dumnezeu.

Fiecare țară are o zi națională. Alături de Ea – toate zilele sunt speciale! Ne e dată de sus, nouă, bărbațiilor, pentru a avea o viață mai condimentată. Mai dulce! Nu doar de Valentine’s sau Dragobete. Nevasta ne face să zâmbim cel mai des. Uneori – să râdem incontrolabil. Amintirile memorabile sunt cu Ea. Verificați albumul cu poze… Femeia e sufletul casei!

Cei care conduc o țară fac asta pentru faimă și putere. În căsnicie, conduci o familie din dragoste și dintr-o grijă neegoistă de a fi în folosul celor dragi. Alta e să conduci cu gândul de a nu conduce ceva! Cred eu, nimic în familie nu îl împlinește mai mult pe un bărbat decât fericirea soției sale; el este întotdeauna flatat că este sursa acestei fericiri…

Nu o țară naște fii! (așa cum afirma fostul dictator socialist). Ci soțiile noastre. Dragele noastre purtătoare de miracol dumnezeiesc. Se cunoaște că cea mai mare binecuvântare pentru un evreu, de când lumea și pământul, era pântecul productiv. Viața! Copiii zburdând în jurul părinților. Rămâne încă de actualitate…

Franz Schubert spunea că „Fericit este bărbatul care întâlnește un adevărat prieten, dar cu mult mai fericit este cel care află un bun prieten în soția sa.”

Dumnezeu să binecuvinteze toate soțiile. Nu doar pe 1 martie! Și, în special, pe soția mea!

Valentine, Valentine…

Vii și tu o dată pe an, ca Moșu’ de Crăciun. Nu e nici iarna gata, nici primăvara sosită. Dar tu apari… Și dai peste cap multe lucruri.

Valentine, încurajezi prostia. 73% dintre cumpărătorii de flori de Valentine’s Day sunt bărbați, și doar 27% femei. DAR, peste 15% dintre aceste femei își trimit singure flori în această zi. Ca să pună si ele o poză cu zâmbet fals pe rețele…

Valentine, distrugi orice simboluri. Între 13 și 15 februarie se vând mai mulți trandafiri roșii și mai multe cutii de ciocolată în formă de inimă decât în tot anul. Roșul nu mai e culoarea dragostei, ci nuanța comerțului cu iz romantic. Iar inima nu mai pulsează sub clar de lună, că e de ciocolată…

Valentine, promovezi promiscuitatea. Tot în această perioadă au loc și cele mai multe divorțuri de peste an. Promovezi aventuri de-o noapte! Dimineața, procese la tribunal. Partaj, copii împărțiți, cămine sfâșiate. Ai inventat chiar și căsătoria de o zi, așa pentru divertisment. Și frângerea sufletelor fugare…

Nimic nu e sfânt de sărbătoarea Sfântului Valentin! Ortodoxia l-a înlocuit cu Chiril și Metodiu în calendare. Așadar, nu greșim atunci când spunem că Valentine’s Day, cu tot „marketing-ul” aferent este, în România – și nu numai – o „sărbătoare” fără sărbătorit…

Cine pierde trenul în 14, mai are o șansă în 24, de Dragobete.

Bine că în martie vine primăvara! Mai scăpăm de ursuleții de pluș, trandafirii artificiali și șampania ieftină. Ne mai trezim și noi din hibernare la realitate…

Hora Unirii după 160 de ani

Dacă ar fi să facem un interviu stradal la întâmplare și să îi întrebăm pe cetățeni ce sărbătorim în 24 ianuarie, ne-am minuna de răspunsuri. Cu siguranță… Unii ar spune că pe Cuza, alții Marea Unire (chiar dacă a fost Mica), alții România, Hora Unirii, sau pe Dragnea – că ne-a dat liber… În acești 160 de ani de la realizarea acestui ideal s-au întâmplat multe, nu mai ieșim la Horă în piețe. Urmărim parade la TV și pe smartphone.

Nu mai putem cânta Hai să dăm mână cu mână, Cei cu inima română, pentru că inima noastră nu mai e legată de glie. Totul e vestic. Ceasul e elvețian, mașina e nemțească, visul – american. Copiii noștri vorbesc mai bine germana decât româna… Sa-nvârtim hora fratiei pe pamântul României?? Pământul nostru a rămas cam gol. Suntem aproape 4 milioane dincolo, pe alte pământuri…

Românii nu mai pot intona Iarba rea din holde piară, piară dușmănia-n țară! atâta timp cât  partidul de opoziție e acolo sus, nu pentru a ține un echilibru, ci pentru a băga bețe-n roate celui de la guvernare. Părcă tot mai multe buruieni sunt în holdele demnitarilor… Coborâm la popor: Între noi să nu mai fie, decât flori și omenie? Și noi ne mâncăm unii pe alții. Zilnic. Florile și omenia apar doar la înmormântări. Prea târziu…

Transilvania nu mai pot spune Măi muntene, măi vecine, vină să te prinzi cu mine, pentru că nu îi mai suportă. Sibienii sunt oripilați când văd mașini cu plăcuțe de VL în trafic. Ungurii își fac enclave. Moldovenii vorbesc prea mult. Ardelenii-s prea molcomi… Ca Iohannis. Ce să mai continuăm: Și la viață cu unire, Și la moarte cu-nfrățire…? Sloganul de azi e: decât să îi meargă bine numa lui, mai bine picăm amândoi…

Totuși, e o strofă pe care o pot recita investitorii străini: Unde-i unul, nu-i putere la nevoi și la durere. Unde-s doi, puterea crește… La furat aur. La secătuit Roșia Montană. La despuiat ultimele păduri virgine ale Europei… Bine, și studenții mai pot fredona, acum, în sesiune unde-s doi puterea crește, iară nota se mărește… Românului îi place camaradaria numai când e cu cagula pe față.

Amândoi suntem de-o mamă, de-o făptură și de-o seamă… dar din păcate am uitat să ne tratăm egal, uman.  Am fost creați să iubim oamenii și să folosim lucrurile. Însă, noi facem lucrurile exact pe dos… Amândoi avem un nume, amândoi o soartă-n lume… dar secularismul și relativismul post-modern ne-au șters orice nume, orice scop – suntem doar materie, atomi în descompunere… Soarta? Supraviețuirea. Celui mai puternic…

Vin’ la Milcov cu grăbire, să-l secăm dintr-o sorbire, Ca să treacă drumul mare peste-a noastre vechi hotare. Aici ne-a ajutat Uniunea Europeană. A secat toate granițele. Acum treci Milcovul cu buletinul. Rezultatul? Nu ne mai prețuim țara! Cum prindem un weekend prelungit, cum luăm Wizz-ul și zburăm. City-break. Și nu mai vedem grandoarea Făgărașilor, cultura Bucovinei, unicitatea Deltei, spectacolele iezerelor și a cheilor. Mergem în Bulgaria la mare…

Doar finalul Horei este mai optimist: Și să vadă sfântul soare într-o zi de sărbătoare/ Hora noastră cea frățească, pe câmpia românească! Pentru aceste ultime versuri am scris acest articol. În ele sunt speranța! Îmi doresc să strălucească Soarele dreptății peste țara noastră. Reîntregită! Să vină așa-porecliții căpșunari acasă. Și să trăim frățește, pe pământ românesc!

Anul astă vine criza. Poate la anu’…

10 Year Challenge românesc

După ce în anii trecuți oameni din toate țările au acceptat diverse provocări – cum au fost cele cu înghițitul mai multor linguri de scorțișoară, Kiki challenge, turnatul unui lighean plin cu gheață în cap – a venit rândul lui 10 year challenge. Oamenii pun o poză din 2009 și una din 2019 alături ca să observe efectul trecerii celor 10 ani… Cu portretul lor, cu mașina lor, cu trilogii de filme, etc.

Va invit să mergem și mai profund în această comparație. Și să vedem cum am evoluat (sau, după caz, involuat) ca rasă umană. Adică, un fel de ce-am fost și ce-am ajuns

La începutul acestui interval, au început smartphone-urile să ajungă în mâinile multor oameni, începând cu adolescenții. Astăzi și bunica are… Acest pas înainte ne-o oferit un telefon deștept, care face (aproape) orice, dar ne-a furat relațiile. Acum, privim mai mult ecranele decât ochii oamenilor. Avem seriale la foc automat, dar nu mai știm să comunicăm…

Am devenit mai egoiști și mai narcisiști. De când cu selfie-ul… Am îndreptat camera de la natură, de la peisaje, de la mediul înconjurător, înspre noi. Înspre zâmbetele noastre false. Instagram-ul a adăugat și filtrele de imagini și alte retușuri în 2011, ca să devenim și mai ipocriți. Mai mult, în 2013, cuvântul selfie a fost introdus în Dicționarul Englez de la Oxford. Ce oficiere demnă…

A crescut salariul minim pe economie de câteva ori în țara noastră, în ultimii ani. Dar am avut proteste după proteste. Oameni tot mai nemulțumiți. Copii cu dorințe acute tot mai costisitoare, Moș Crăciun tot mai bombardat cu liste de cadouri interminabile… Cheltuim mai mult decât câștigăm. Credite cu buletinul: mașină în rate, TV în rate, Iphone în rate. Am devenit mai săraci…

Am construit o Mega-Catedrală, crezând că îl vom impresiona pe Dumnezeu. L-am impresionat doar pe badea de la sat… Am uitat că Dumnezeu preferă lemnul, nu somptuozitatea. Lemnul, și spațiile mici… Inimioara noastră cu 4 încăperi. Aducem în fiecare an apa din Iordan de Bobotează și lumină de la Ierusalim de Paști, dar suntem tot mai însetați și sufletul tot mai întunecat…

Am devenit mai cinici. Vedem un accident, facem poze. În loc să apelăm la Salvare sau să dăm o mână de ajutor… Observăm un om beat pe stradă? Îl filmăm și îl distribuim pentru amuzamentul celorlalți. Mulți au murit filmând un tsunami venind spre ei! (Au găsit alții înregistrarea printre cadavre). Ne-a crescut doza de cinism. Azi putem muri de supradoză…

2009 vs. 2019? Suntem aceeași oameni! Cu aceleași obiceiuri. Cu aceleași apucături. Doar că le-am acutizat – ne-a ajutat și tehnica mult. Din păcate, per ansamblu, am involuat… Nu, nu ne tragem din maimuță, dar ne îndreptăm cu pași repezi spre ea! Din nefericire…

Cum va fi în 2029? Mai bine să ne întrebăm dacă va mai fi un 2029. Și…, să umblăm la esențe!

Inima problemei umanității este tocmai problema inimii! Despietrește-o anul acesta!

De Bobotează

Ce s-a întâmplat acum 2000 de ani?

Cristos S-a dat pe Sine exemplu. S-a lăsat botezat de un om. Nu avea El vreun păcat de care trebuia să fie curățat în apa Iordanului. Nu S-a botezat pentru El, ci pentru noi! Boboteaza e o lecție de ascultare pentru urechile înghețate.

Tot atunci a început cea mai importantă misiune. Din toate timpurile. Cristos, Fiul lui Dumnezeu își începea ultimii 3 ani și jumătate de viață pământească în slujba Tatălui. Botezul e o lecție de supunere. De la iesle până la cruce…

Ce se întâmplă astăzi de Bobotează?

Fetele își pun busuioc sub pernă, ca să îl viseze pe Făt-Frumos. Băieții pe Angelina Jolie. Aventurierii cu sânge rece sar în ape reci ca gheața după cruci. Creștinii se calcă în picioare pentru o sticlă de apă sfințită. Peregrinii iau avionul pâna la Tel-Aviv ca să se boteze în Iordan. Aghiasma mare se plimbă prin casele primitoare și sfințește tot ce îi iese în cale. Iar cei pe care îi cheamă Ion sau Ioana mai beau o bere…

Se pare că doar anul s-a schimbat, din nou, nu și oamenii…

Ce ar trebui să fie…?

Botezul e o poruncă. Divină. Ori o împlinești, ori o încalci. Griul nu există!

Botezul e o alegere. E o dovadă de ascultare. Alegi să calci pe urmele Mântuitorului…

Botezul e mărturia unui conștiințe curate. Nu degeaba botezul se face în apă – simbolul spălării, al curăției… Interesant că Boboteaza pică la noi când e multă zapadă afară. Albă. Imaculată!

Botezul e un nou început. Indiferent că e la copcă, într-un râu, în baptistier, în vană, sau în lac…

Nu există apă sfințită! Sfințenia este o calitate divină, nu naturală. Este un dar. Doar omul poate fi sfințit de Dumnezeu. Și nu prin intermediul apei. Nici casa, mașina si alte cele nu pot fi sfințite de ea. Nici Necuratu’ și cohorta lui nu fug de apă…

Să luăm pentru 2019 cuvintele Mântuitorului: “Fiți sfinți, căci Eu sunt sfânt!” și să nu ne bălăcim în apele călduțe ale tradițiilor noastre…

Eternele planuri de An Nou…

Revelionul. I se spune noaptea dintre ani. Nu știu de ce. Ar trebui să conteze anii dintre nopți… Vine o dată pe an, dar de fiecare dată, parcă, tot mai repede. Ne uităm în urmă și, anual, ne apucă melancolia pe 31. Iarăși nu ne-au ieșit planurile, iar nu ne-am atins țelurile. Suntem neîmpliniți! De ce?

Pentru că de multe ori ne facem planuri nerealiste. Să câștig la loto. Să primesc un SUV nou-nouț de ziua mea. Să dispară, cumva, ratele de la apartament. Sau de la Iphone. Să se schimbe soțul/soția. Nu se vor îndeplini niciodată! Nu putem aștepta para mălăiață… Trebuie să fim realiști. Și implicați…

Pentru că rareori planificăm gradual. Ne dorim să scriem o carte, dar nu am scris niciodată un articol. Ne dorim să devenim tătici, dar nici de parteneră nu știm cum să avem grijă. Țintim direct la casă cu etaj, fără să fi trecut printr-o garsonieră. Totul în viață vine treptat. Trebuie să ne facem și planurile treptat.

Pentru că aproape întotdeauna planurile nu sunt altruiste. Ne gândim la noi, la plapuma noastră, la oala noastră. Dacă nouă ne e bine, alte planuri nu ne mai trebuie. De aceea nu sunt împliniți la sfârșit de an – pentru că eul nostru nu se satură niciodată. Oricât(e) i-am da! Iar dacă în planurile de la începutul anului nu există și ceilalți de lângă noi în listă, vom fi triști și la anul, pe sfârșit de  decembrie.

Pentru că planuri spirituale lipsesc adesea. Ne gândim la altă mașină. Alta lavabilă. Alt smartphone. Concediu. Și cam atât. Stomacul să ne fie plin, tenul bronzat, țoalele de firmă. Dar sufletul rămâne întotdeauna pe ultimul loc. Gol. Pe minte o mai putem amăgi, o mințim. Îi spunem că totul e OK! Dar cu sufletul nu se poate…

Îmi doresc să ne propunem, cu toții, un buchet frumos de planuri pentru 2019!

Realiste. Treptate. Altruiste. Și, nu în ultimul rând, spirituale…

De ce s-a născut Cristos…?

De ce are moșul barbă? Ninge? Ce primesc anul acesta oare? sunt întrebările copilărești de sezon. Dar, dacă ne-am opri o clipă și ne-am gândi la aceste sărbători, probabil cea mai legitimă întrebare – și cea mai profundă – pe care am putea să o punem la sfârșit de decembrie este:

De ce s-a născut Cristos în lumea aceasta?

(Cu siguranță, nu ca să mai avem o zi cu roșu pe calendarul din sufrageria casei părintești. Nu ca să mai primim încă două zile libere – și credincioșii, și (ciudat) ateii, la sfârșit de an. Nu ca să împodobim un brad, casa sau mașina. Sau copiii, în carouri roșii și verzi. Nici ca să ne îndopăm cu prăjiturile de sezon, nici ca să recuperăm vizitele nefăcute în familia lărgită în celălalte 11 luni…)

Ci, ca să ne ofere ceea ce nu puteam obține altfel – mântuirea. Nici prima de la serviciu, nici concediile exotice, nici SUV-ul câștigat la nu știu ce tombolă, nici a fi teleormănean nu bat acest cadou etern. Este pentru aici și acum, dar și pentru Dincolo… Ce puteam obține noi este ce vedem azi în parcările hypermarketurilor: cozi, nervi, înjurături și claxoane.

Ca să ne arate unicitatea creștinismului. Este singura credință în care omul nu trebuie să se chinuie prin pelerinaje, mătănii, incantații și alte sforțări să ajungă la Dumnezeu. La Nirvana. Asta, pentru că Dumnezeu s-a coborât la om. În cel mai frumos chip – acela de bebeluș. De ce? Pentru că ei sunt dragălași… până cresc, apoi ne stresează…

Ca să ne arate cum e dragostea la cote supreme. El s-a născut cu menirea de a muri. Pentru ceilalți, nu pentru Sine. Nimeni dintre noi nu se naște ca, mai apoi, la 33 de ani să aleagă să moară. Subit. Pentru niște infami nerecunoscători. A murit, ca să dea viață. Viața adevărată, nu de 70 de ani, nu cea de după chimioterapie, ci veșnică!  

Ca să ne învețe simplitatea. La ruși, cuvântul prost (grafiat прост) care înseamnă simplu, are o valoare neutră. La noi, la români, prost e peiorativ. Cu alte cuvinte, dacă ești simplu, ești prost! Cristos a venit să ne învețe ce înseamnă smerenia și a te naște la “coada vacii”, nu în Pampers și șervețele umede. Nu pe marmura palatului, ci pe lespedea rece a inimilor de gheață… Fără beculețe.

Cristos s-a născut, a coborât printre muritori, ca să ne îndumnezeiască, să ne ducă sus. La Tata! Acasă…

Era mai bine pe vremea lui Nicu și a Elenei?

Astăzi se împlinesc 29 de ani de la începutul sfârșitului comunismului. A Ceaușeștilor. A discursului de lemn și a dictatorismului. Un vis purtat în suflet aproape 44 de ani. Și totuși, multe voci acum afirmă că era mai bine atunci… Oare?

Era mai bine să stai la coadă după alimentele de bază? Brânză, lapte, ouă. Pe cartelă, raționalizate. Era frumos sloganul Puneți-vă o haină în plus după ’81, când oamenii mureau de frig în garsoniere pentru ca Nicu să plătească datoria la FMI? Și galantarele au început să se golească încet-încet…

Era mai interesantă îndoctrinarea în masă, forțată? (Măcar acum, cu GDPR-ul, îți dai acordul). Era bine că cei mici erau obligați să serbeze munca și cuplul docent al Epocii? Iar părinții și ceilalți trebuiau să aplaude. La comandă! Ah, cele 2 ore de teatru omagial televizat…

Era colectivizarea soluția pentru un trai bun și egal pentru toți? E adevărat – primeai casă și masă (adică ceva metri pătrați și o cartelă), dar ți se lua restul. Tot ce mai aveai: bunuri, terenuri, sentimente, chiar și sufletul. Nu mai aveai Crăciun, ci Moș Gerilă! Dumnezeul tău era Partidul, țara și Tata din capitală…

Erau restricțiile și activitățiile inchizitoriale ale Miliției așa de palpitante? Copiii depindeau de calitatea de membru PCR al părintelui. Imaginează-ți că astăzi ai putea intra la facultate doar dacă ai avea rude în Teleorman… De lampa băgată în ochi la interogatoriu ce să mai spunem…

Cei care spun că era mai bine ori sunt nostalgici, ori le-a fost grea trecerea, ori au uitat…

Era mai bine atunci? Nu. Este mai bine acum? Nici!

Dar trebuie să trăim prezentul – cu speranță în viitor… Lăsați trecutul!

(P.S. Dacă acum eram ante ’89, eu nu puteam scrie, tu nu puteai citi…)

Moș Nicolae și Sfânta Nuielușă

Vine seara, în 5 decembrie, în fiecare an – fără excepție! E un fel de ante-mergător al celui mai moș dintre moși, un soi de Ioan Botezătorul al lui Crăciun, bătrânul. Este Nicolae, zis Cizmuliță.

Ne-am învățat copiii că există doi moși darnici, iar dacă nu le iasă cu primul, la începutul lunii, au timp să se cumințească în următoarele zile, până în ajunul celui de-al doilea… Îi învățăm să manipuleze.

Le promitem sfânta nuielușă , dacă e criză sau nu avem bani suficienți să le îndeplinim dorințele costisitoare. Oricum ar fi, ei știu ca o ciocolată tot primesc cumva-cumva. Îi învățăm lingușeala.

Nu le dăm cadouri substanţiale. Asta, în primul rând, pentru că e Post şi în al doilea rând, pentru că va urma un cadou mai mare, de la Moş Crăciun. Un soi de teatru al părinților – cu protagoniști: mama în 5, tata în 24 – de care până și cei mai mici s-au prins deja. Îi învățăm cum să joace teatru și arta prefăcătoriei.

Le sugerăm – indirect, ce-i drept –  să fie mai buni doar o lună din doisprezece și doar pentru o recompensă sau două – pe prima o vor consuma iute a doua zi, iar de a doua se vor plictisi repede și o vor arunca cât-colo până de Revelion. Îi învățăm cum să fie materialiști și egoiști.

Și ne mirăm că la început de an nou nu ne mai înțelegem cu ei…