Din inimă…

Cele 2 cuvinte care sunt uzate frecvent mai ales în această perioadă și care poate și-au pierdut adevărata însemnătate. Este luna lui Valentin și Dragobete după care luna mărțișorului și a mamelor.  Inimioarele și roșul sunt la putere împreună cu declarații precum: „Te iubesc DIN INIMĂ!”, „DIN INIMĂ pentru tine!” și altele.

Pe de o parte ne facem selfiuri cu florile și cadourile primite, ca să știe toți! Defapt ne bucurăm mai tare de numărul de aprecieri primit de la străini decât să ne bucurăm de moment. Pe de altă parte, sufletul e gol: „Ah, a mai trecut un an, am mai primit o floare de la –iubit, soț, tată, copil”- iar în restul anului –pauză.

Am uitat să dăruim DIN INIMĂ. Am uitat să dăruim fără să așteptăm ceva în schimb. În plus suntem și pretențioși. Nu contează dacă e din inimă, trebuie să fie consistent! Ne-am „obișnuit cu obiceiurile” și abia așteptăm să treacă pe lângă noi evenimentele importante ca nu cumva să uităm de flori și cadou, iar EA să se supere că nu are „ce să posteze”. Și cauza problemei să fie oare … „INIMA”?!

Pregăteam gustarea de dimineață pentru Cristian. Bineînțeles că am ales cel mai arătos și „sănătos” măr din fructieră. Mare mi-a fost mirarea, însă, când am gasit interiorul stricat (vezi poza mai sus). Cu câteva zile înainte soțul mi-a dat sarcina să scriu cate un articol lunar. Eu? Despre ce să scriu? Până în 15 Februarie? În aceeași zi pregăteam masa de prânz și am început să curăț cartofii „speciali pentru piure și copt”, achiziționați la un suprapreț. Ajung iar la interiorul plin cu pete negre, având impresia ca nu mai termin de curățat. În fine, măcar cu jumătate din cantitate am rămas în final… Și așa am ajuns să meditez la problema inimii.

Ne batem cu pumnii în piept că suntem o țară de creștini „unii chiar practicanți și autentici” dar ghidul adevăratului creștin (Cuvântul lui Dumnezeu) spune că:

-„Din inimă ies izvoarele vieții”. Iar noi? Ucidem cu vorba sau fapta suflete, visuri, speranțe, relații și generații următoare. Poți să îi spui oricum: avort, divorț, șantaj, abuz fizic sau emoțional.

– „Ce iese din gură vine din inimă” iar „Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui, iar omul rău scoate lucruri rele din vistieria rea a inimii lui”– iar noi căutăm tot felul de scuze că nu putem să ne ținem în frâu gura, mânia, bârfa, răzbunarea. Până și conștiința ne-o mințim cu bine-cunoscuta frază: „așa sunt eu ”, „așa e el”, „nu se mai poate schimba la vârsta asta…” Oh, nu.. ci ne-am lăsat inima otrăvită.

Trăim intr-o societate care promovează aparențele, exteriorul perfect, imaginea imaculată în public, iar acasă… fiecare își trăiește drama. Nu ne mai preocupă problema inimii sau interiorul. Avem dureri de cap, de oase, amețeli și suntem instabili.. Oare ce sa fie? Și ne mai mirăm de ce depresia este cea mai populară boală a secolului nostru?

Poate că de aceste sărbători vei putea să meditezi mai mult la „INIMĂ” cand vei vedea inimioarele și sloganurile mediatizate peste tot in jur.

Poate că vei alege să nu te mulțumești cu un selfie, ci să te bucuri de persoana de lângă tine, cât încă mai e acolo..

Poate că te vei mulțumi doar cu o îmbrățișare sau cu o vorbă bună, dar care e „din inimă”.

Poate că vei lua hotărârea (ca și soțul meu) ca florile să nu fie dăruite de ziua îndrăgostiților sau 1 Martie, ci ori de câte ori ai ocazia!

Poate vei învăța să mulțumești, să dăruiești, să nu aștepți nimic în schimb. Uneori acest subiect a fost o luptă și pentru mine. Daruiesc cu drag și pun suflet în ceea ce fac pentru alții (soțul meu îmi spune că uneori prea mult), dar poate când gestul nu era reciproc, o vedeam deja ca pe o nedreptate. O nu, de ce să faci ceva din obligație? Daca nu o faci din inima, oricum nu îți va aduce bucurie nici ție, nici celuilalt. Iar Dumnezeu a dat totul, așteptând nimic!

Poate vei dori să lași Creatorul inimii să-și facă treaba și să schimbe inima ta. Crede-ma, când interiorul nu e putred, exteriorul este mult mai ușor de întreținut. Iar mai mult decât atât, un motto pe care l-am primit eu la începutul anului să ne însuflețească INIMILE tuturor: „să nu întoarceţi rău pentru rău sau insultă pentru insultă, ci, dimpotrivă, binecuvântaţi, pentru că la aceasta aţi fost chemaţi, să moşteniţi binecuvântarea!” (1 Petru 3:9)

[Articol scris de Debora Hanelore Căpățînă, din inimă…]

Ecumenism de dragul unității…?!?

Săptămâna trecută a avut loc la Lugoj o întâlnire ecumenică. Bine, nu a fost denumită așa, dar practic asta a fost. Într-o biserică baptistă s-au adunat toți preoții, protopopii, pastorii bisericilor ortodoxă, catolică, reformată, baptistă, greco-romană ș.a.m.d. din tot orașul, ca să se închine împreună. De fapt, a fost un elogiul adus mișcării ecumenice… (vezi transmisiunea video AICI.)

Dacă îi întrebi pe conducătorii de biserici – indiferent de culoare și denominațiune – dacă ecumenismul e biblic, e corect și e ceea ce dorește Dumnezeu, ei ar răspunde probabil, majoritatea, că DA. Chiar Isus Cristos s-a rugat pentru credincioși: Mă rog ca ei să fie una, cum eu și cu Tine, Tată, suntem una… NU?

Dar unitate nu este = ecumenism. Conform dicționarului explicativ, unitatea reprezintă Însușirea a tot ce constituie un întreg indivizibil. Coeziune, omogenitate, solidaritate, unire; tot unitar, indivizibil, în timp ce ecumenismul este o Mișcare de refacere a unității universale a Bisericilor creștine, cu respectarea autonomiei lor, pe calea acordurilor și a dialogului teologic.

Ecumenismul și unitatea religioasă devin 2 termeni care se exclud reciproc. De ce?

-Pentru că ecumenismul e artificial. E nevoie de organizare multe, de publicitate si de convingere a celorlalți că e bine să ne unim. / Însă, Unitatea creștină autentică e naturală. Nu are nevoie de programe ecumenice, de lideri ecumenici, de transmisiuni live, de concilii ecumenice. Creștinii adevărați sunt un gând și un sentiment, în mod natural, nu trebuie să se seteze ca să fie uniți…

-Pentru că ecumenismul este o mișcare pur umană, începută de om (mai precis de catolici) și are o finalitate tot umană, nu dumnezeiască. După Marea Schismă mulți au încercat să refacă Marea rupere, dar nu au reusit. Interesele politico-ecleziale au continuat să fie prioritare… / În schimb, Unitatea creștină e planul lui Dumnezeu. Și dorința Sa. E misiunea oricărui credincios pe acest pământ: a se împăca cu Dumnezeu și a trăi în pace cu toți oamenii. Și în unitate frățească, dumnezeiască!

-Pentru că ecumenismul presupune compromisuri de dragul întâlnirilor împreună la masa rotundă. Un fel de târg spiritual: eu las doctrina mea la o parte, tu preiei practica noastră bisericească… O mișcare în care dacă fiecare renunță la câte ceva de drahul celuilalt, unitatea va fi în nimic… / De cealaltă parte, Unitatea creștină presupune un acord între credință și practică, fără a căuta corectitudinea politică religioasă, dacă putem să o numim așa. Ea presupune dorința de a trăi în unitate, DAR fără a uita de trăirea în adevăr! Adică, fără compromisuri…

Ecumenism de dragul unității? Nu există! E doar o mișcare politico-religioasă la nivel global. Ecumenismul e cel mult zâmbetul reprezentanților denominațiunilor religioase în fața camerelor de luat vederi ale televiziunii…

Ioan Botezătorul, scurt pe doi

A trăit puțin, dar din plin! La fel ca Cel despre care predica… zilnic.

Misiunea lui de câteva luni a întors vieți întregi cu fața spre Dumnezeu. Mântuitorul chiar l-a numit cel mai mare om născut din femeie. Cu siguranta nu se referea la înălțime, aparențe sau statut social, căci el locuia în deșert și mânca miere și lăcuste…

A spus adevărul în orice circumstanță. Adică nu a fost politically correct! A proclamat Evanghelia indiferent de consecințe. Și chiar cu prețul capului său! Cerut de răsfățata lui Irod (chiar avem sărbătoare în calendar cu acest eveniment, semn că devotamentul său neînfricat ar trebui să ne fie un exemplu nouă, celor ce suntem mai mari decât el…)

A murit cu certitudinea pe buze. La întrebarea Tu ești Acela care trebuia să vină? a primit mai mult decât un răspuns… A primit un glosar întreg al harului lui Dumnezeu. Și-a dat viața, știind că n-a trăit în zadar. Era sigur că va primi alte haine dincolo… Aici trăise încins cu piele de capră care cauza dermatrite nevindecabile, dar cred că cel mai mult l-a durut nepăsarea majorității evreilor…

Ioan înseamnă Dumnezeu are milă. Cu câțiva astfel de Ioani, lumea poate fi transformată, prin îndurarea Lui!

Ce pericole ne pândesc în 2020?

La început de an, fiecare ne întrebăm Oare ce va aduce anul? Unii suntem mai optimiști și credem că vâscul cumpărat de piață ne va duce fericire și noroc, iar alții suntem mai pesimiști, mai melancolici si ne gândim ce pericole ne pasc în noul an, dacă se mai măresc taxele, cine ne mai moare etc… Dar, adevărul e că, pe fiecare dintre noi, ne pândesc 3 pericole mari în 2020:

1.Pericolul pierderii TIMPULUI. Cea mai folosită scuză astăzi este n-am timp! De fapt, nu prea știm să folosim timpul înțelept adesea (se spune că bărbaților, când ajung acasă, le ia cam o jumătate de ora doar să se decidă de ce să se apuce). Problema e că timpul nostru merge pe multe lucruri de nimic (seriale, bârfe, crăpat semințe degeaba etc) și nu ne mai facem timp de lucrurile cu adevărat prețioase! Ca să pierzi timpul nu trebuie să faci nimic. Absolut nimic…

2.Pericolul pierderii OPORTUNITĂȚIILOR. În viață avem multe ocazii de a face câte ceva. Și de multe ori le ratăm ori trec pe lângă noi… Ratăm oportunitățiile de a face un bine cuiva, pierdem ocazia de a ne fi cerut iertare înaintea unui accident fatal al unui prieten,.. Ceea ce este trist e tocmai faptul că majoritatea oportunitățiilor sunt unice în viață, cu unele ocazii nu ne vom mai întâlni niciodată! Albert Einstein era pe patul de moarte în Princeton, în 1955 – hemoragie internă. Știți de ce nu se cunosc ultimele lui cuvinte (căci a spus ceva cu limbă de moarte)? Pentru că asistenta din salon, care i-a fost alături în ultimele momente ale vieții, nu cunoștea limba germană… Oportunități unice…ratate!

3.Pericolul pierderii SUFLETULUI! E cel mai pretios pe care îl avem în existența noastră! E unic! E etern! E neprețuit! Cum poți să îți pierzi sufletul? Neglijându-l! Ignorându-l, punând accent doar pe stomac, pe exterior. Concentrându-te pe ambalaj, vei pierde conținutul… Sufletul nu moare dintr-o data! Așa că nu fii indiferent – viața e mult mai mult decât supraviețuire, viața e însăși sufletul tău! Și, din experiența cotidiană, am realizat că pierdem lucrurile doar acolo unde nu facem curățenie…

Așa că ai grijă ca în 2020, în timpul pe care Dumnezeu ți-l mai dă pe acest pământ, să nu pierzi cele mai importante elemente ale vieții: timpul, oportunitățiile și sufletul!

La mulți ani!

Paradoxuri de Craciun

Când eram copii, abia așteptam Crăciunul! Era ceva special. Nu aveam Youtube, Netflix, smartphone. Acum, suntem plictisiți, înconjurați de telecomande și de chestii wi-fi. Nici pe colindători nu îi mai agreăm pe la uși și dacă totuși o facem… le-o tăiem repede – cântați-o pe aia scurtă…

Spunem că sărbătorim Întruparea lui Dumnezeu, care a venit să ne încălzească sufletul, dar de fapt e încă o zi liberă de la Stat, în care ne încălzește vinul fiert… gâtlejul.

Spunem că suntem sau că trebuie să fim mai buni în această perioadă. Adevărul e că suntem puțin mai buni, doar am primit prima de Crăciun… Dar, cadourile tot între noi ni le facem. Mai buni am fi dacă am hărui niște năpăstuiți cu niște sacoșe pline de alimente de la un Lidl. Nu Samsung Galaxy 11 pentru partener…

Împodobim tot ce apucăm: geamuri, brazi, mese, uși, radiatoare la mașini. N-am înțeles niciodată tradiția împodobirii bradului: păduri tăiate, mizerie în casă, ornare cu kitsch-uri, copii acidentați, globuri sparte, nervi, certuri. Qui prodest? De ce nu ne punem un fag sau un mesteacăn vara, în living? Întreb și eu…

De fapt, luminițele de pe gard, ghirlandele stralucitoare de la ferestre și steluța lucitoare din vârf de pom vin să contrasteze negrul sufletului, întunericul minții omului modern, care nu știe ce / pe cine / de ce sărbătorește. Coada de la Nădlac e maare, toți se înghesuie să vină acasă de Sărbători, ca să sărbătorească…ceva. Nici nu mai ninge de ani buni la noi în România de Crăciun – ca să realizăm ce seci suntem fără zăpadă…

Spiritul Crăciunului? E ca minunea – ține 3 zile și gata! Cum a venit, așa ne și părăsește. E un fel de Valentine’s Day cu iz religios. Cea mai populară piesă de Crăciun la nivel mondial e Last Christmas I gave you my heart, din care traduc prima strofă: Craciunul trecut ti-am oferit inima mea, insa chiar a doua zi, tu ai renuntat la ea… Anul acesta, pentru a ma feri de lacrimi, o voi oferi unei persoane speciale… Un fel de Ștefan Bănică de talie internațională…

E trist. Dumnezeu e tot mai scârbit de sărbătorile noastre, an de an. De fapt, El a devenit aproape absent la propria lui zi de naștere oficială. Peste tot scrie X-mas, nu mai e Christ-mas. X-ul acela ține loc de orice, adică poți sărbători orice pe 25…

Tu ce sărbătorești? (Mai) sărbătorești? De ce sărbătorești și cum…?

Ţi-ai făcut curăţenia de Crăciun?

Majoritatea românilor au în luna decembrie o listă (scrisă sau mentală) cu ce e de făcut prin casă pentru sărbătorirea Crăciunului cum se cuvine… În fruntea listei, la loc de cinste sunt două puncte: meniul gurmand şi curăţenia lună.

-Nelipsitul porc (că e dezlegat, nu ca de Paşti), salata de boeuf mai multă şi mai deasă decât în restul anului, ouăle umplute care rămân, de obicei, pentru Revelion, tradiţionalele sărmăluţe care ne fac varză, cozonacul sau panettone primit de la tuşa, prăjiturile diverse care, în prima zi ne încântă, iar apoi ne crează scârbă şi multe alte feluri alimentare greu digerabile pentru ficatul obosit de atâta caltaboş…

-Spălatul geamurilor, ca să nu se sperie colindătorii, bătutul covoarelor cu putere (sau versiunea mai simplă, cu Biocarpet), urcatul sau coborâtul – în pod, respectiv în pivniţă –  a prostiilor nefolositoare, pe care le adunăm de-a lungul anului, cumpărarea de haine verzi şi roşii din mall, îmbrobodiri şi împodobiri cu iz de kitsch şi multe alte chestii pe care le facem doar în această lună, în mod tradiţional…

Nu-i rău, dar nu e suficient! Dacă ne rezumăm pregătirile doar la curăţenie şi stomac, am  ratat încă un Crăciun. Din nou!

E muult mai important să facem curăţenie şi în interior – în suflet şi în minte. Să ne scuturăm de invidii, gelozii şi nervi, să ştergem cu buretele amintirile dureroase şi regretele lui prea târziu, să ne facem o salubrizare în privinţa relaţiilor şi să le eliminăm pe cele toxice, să scoatem petele reputaţiei pe care le-am strâns pe noi în ani de zile („ăla care întârzie mereu”, „aia care vorbeşte prea mult…”), să înlăturăm răutatea şi stresul, să ne dezinfectăm de neiertare, răbufniri şi ranchiună…

Neutru nu poţi rămâne, o dată cu trecerea timpului. Doar Elveţia poate! În fiecare an, spre sfârşit, ori eşti mai bun ca acum un an, ori mai rău. (Şi te îndrepţi spre şi mai bine sau spre şi mai rău.) Ori eşti mai aproape de cer, ori mai înglodat în pământ… Îmi place cum se încheie Cartea Cărţilor: Cine este curat şi sfânt să continue să fie aşa, iar cine este necurat şi întinat să continue aşa, dacă aşa îi place…

Tu ai terminat cu dereticarea de Sărbători?

Cine este Mos Nicolae? [Seria: Intrebari populare]

Se spune ca ar purta numele unui sfant – Nicolae, iar povestea darurilor împărţite de pe furiş de Moş Nicolae începe cu mii de ani în urmă. Tradiţia spune că acest sfant a ajutat trei fete sărmane din oraşul său, aducându-le în dar noaptea, fără a fi văzut, daruri de zestre. Casa în care locuiau cele trei fete sărmane era una sărăcăcioasă, tatăl acestora plănuind să le vândă pentru a scăpa de lipsuri. Sfântul Nicolae a auzit nenorocirea fetelor şi a familiei, care se petrecea nu departe de locuinţa sa, şi astfel le-a ajutat noaptea pe furiş, aruncând pe geam în camera fetei celei mari, gata de măritiş, o pungă cu galbeni. Povestea s-a repetat şi când a venit vremea de măritiş pentru cea de a doua fată. Însă când a venit vremea şi celei de a treia, tata lor a stat de pază să afle cine este acela care face atât mult bine fetelor lui. În noaptea cu pricina, când tatăl stătea la pândă, Nicolae s-a urcat pe casă şi a dat drumul pe horn unei punguliţe cu galbeni, care a ajuns drept într-o şosetă pusă la uscat.Când tatăl fetelor a văzut minunea, a fost rugat de Nicolae să păstreze secretul, dar desigur acesta nu a putut fi ţinut.

Mikulás în Ungaria, Sinterklaas in Olanda, Saint Nicolas in Franța, Sfântul Nicolae este serbat atât de Biserica Ortodoxă, cât şi de cea Romano-catolică, pe 6 decembrie. De Paşti nu se prea înteleg ortodocsii si catolicii asupra datei, dar pe mos il sarbatoresc in aceeasi zi. Bravo!

Coloniştii olandezi au luat cu ei povestea lui Sinterklaas când au plecat spre America secolului al XVII-lea. Astfel, Sinterklaas s-a transformat, treptat, în Santa Claus (Moş Crăciun). Amandoi au ajutoare, pentru a face cadouri, dar de-a lungul timpului însă, poveştile construite în jurul celor doi i-au diferenţiat:

  • Moș Nicolae aduce daruri copiilor în ajunul zilei de Sf. Nicolae în timp ce Moș Crăciun vine în ajunul Crăciunului
  • Moș Nicolae vine călare pe un cal alb în timp ce Moș Craciun vine pe o sanie trasă de reni
  • Moș Nicolae lasă cadouri copiilor cuminți în ghetuțele lustruite, iar Moș Crăciun le lasă sub pomul de Crăciun
  • Moș Nicolae lasă o nuielușă copiilor obraznici în timp ce Moș Crăciun le lasă cărbune
  • Moș Nicolae e celibatar, în schimb, Moș Crăciun are o soție pe nume Crăciunița (un fel de Ion Iliescu cu o tipa foarte tanara…)
  • Valoarea cadourilor aduse de cei 2 protagonisti sunt diferite, Nicu aduce chestii mai ieftine, iar Craciunel obiecte mai scumpe (nu ca nu ar intra o cheie de la un Audi in sosetuta din 5 decembrie…nu?)

Polonezii cred ca darurile vin de la stele, in timp ce ungurii spun ca ele sunt aduse de ingeri. La cei din Republica Ghana, mosul care aduce daruri vine din jungla, in timp ce in Hawaii el coboara din barca. Se pare ca Mosu e un fel de OZN, apare peste tot, dar caracteristicile sunt care mai de care mai diferite…

Când ninge, de ziua Sfântului Nicolae (adica in 6 decembrie), se spune că Moşul îşi scutură barba şi iarna poate să înceapă. Aceasta este ziua în care binele învinge, prin credinţă, răul. Iar daca nu ninge, inseamna ca Sfantul Nicolae a intinerit…

Deci, cine este Mos Nicolae si de unde vine el? Ei bine, Nicusor e un personaj mitic-popular, care vin din… imaginaţia bogată a unora care au trăit la limita Evului Mediu cu modernismul. Si ca perioada si ca… Moaştele lui sunt la Catedrala din Bari, Italia, că fiecare sfânt lasă ceva de pupat post mortem….NU?

5 motive pentru care merită să (mai) rămâi în România

de-ce-sa-ramai-in-romania

Probabil cea mai mare dilemă a tinerilor – spusă sau, cel puţin gândită – care apare încă din adolescenţă este: merită să mai rămân în Romania sau să fug cât văd cu ochii…? Şi eu mi-am pus această întrebare, în repetate rânduri, şi iată că acum filmez acest video dintr-un apartament din Sibiu – inima României… Adică, eu am ales să rămân! Vreau să îţi prezint 5 motive pentru care merită să rămâi aici, în ţara ta:

1. Aici îţi sunt rădăcinile! Emigrarea dincolo se poate asemăna cu următorul tablou: plantarea unui pom fructifer sau a unui brad în grădina ta şi mutarea lui, după doar câtva timp, în alt loc, în alt pământ. Ce se întâmplă? Una din două – ori se ofileşte rapid, ori o mai duce câteva zile, săptămâni şi apoi moare. E bun de pus pe foc! Întrebarea e: chiar vrei să arzi, să te zbaţi pentru alt popor, în altă ţară. Nu uita – doar în România poţi să spui, cu adevărat, că eşti acasă

2. Făcând abstracţie de factorul politic, România e frumoasă! Are, deal şi câmpie, munte şi mare… chiar dacă nisipurile nu sunt de aur (ca ale vecinilor de la parter). Nu prea are autostrăzi, dar asta ne ajută să admirăm peisajele din jur. Cine se poate bucura de natură la 130km-h?? Şi… să nu uităm: România se mândreşte cu femeile frumoase autohtone – bine, ălea naturale, fără make-up en-gros…

3. Cu puţine excepţii (să spunem – vasluiene sau teleormănene), la noi te simţi în siguranţă! Când am vizitat Bruxelles-ul – împreună cu frumoasa mea soţie – am circulat mult cu metroul. Într-o zi, într-o astfel de călătorie, eram aşezaţi în metrou faţă în faţă cu un tip ciudat, cu allură iraniană, ce avea o jachetă bufantă pe el. Îi fac semn discret soţiei şi îi spun să se roage – dacă acolo e o centură detonabilă, s-ar putea să fie ultimele noastre clipe… După 2 staţii tipul a coborât, dar sperietura a fost comică (a se înţelege mare)! Aşa ceva n-ai să vezi în România, nici în metro-urile capitalei…

4. Trăim într-o ţară care ne ocupă tot timpul! Deci nu ai cum să te plictiseşti ca în Occident… Dincolo, oamenii au de toate – şi bani, şi timp liber – şi se plictisesc, săracii… Aici ai: cozi, bătăi pe parcări, birocraţie, claxoane… Mai bine o viaţă activă şi plină de surprize, ca la noi. NU…?

5. Ultimul motiv ţine de perspectivă! Pentru că nu suntem în trendul vestic, adică suntem mereu în urmă, la noi nu vezi – deocamdată – homosexuali de mână prin parcul central (doar în iunie), nu avem legalizată eutanasia, prostituţia, zoofilia, pedofilia, necrofilia (ca în Canada)… Deocamdată! Dar acest retard ne ajută să ne păstrăm departe de gunoiul imoral cu iz de politically correct… Deocamdată!

Noi suntem nemulţumiţi pentru că ne comparăm întotdeauna cu cei care ne sunt superiori (SUA, Europa vestică) – ce reprezintă circa 20 % din populaţia lumii, dar uităm să ne comparăm cu ţările defavorizate, cele din Africa, cele care se termină cu –stan, din Asia. Făcând şi a doua comparaţie, am putea observa că trăim într-o ţară care o duce mai bine decât 80% dintre ţările lumii…

BONUS

Aa, uitasem: Pentru că n-a ieşit Veorica la preşedenţie, ai încă un motiv în plus să mai rămâi în România măcar 5 ani de zile! Până la următoarele alegeri prezidenţiale.

Klaus sau Vio? Pe cine am pus ștampila?

Din nou la vot. Seara, când lumea nu se mai înghesuie… Ce alternative aveam?

-6 clase sau 6 case…

-o socialista rusofilă sau un liberalist bruxellist

-o tipă care vorbește mult, dictat și agramat sau un tip care vorbește puțin, rar și fără sens

-o femeie marionetă PSD sau un bărbat măscărici al UE (cu 5 ani experiență)

Cineva spunea: Klaus nu m-a convins să îl votez în turul 1, dar Viorica m-a convins să îl votez pe Iohannis în turul 2…

Iată ce am ales eu: să pun ștampila în afara chenarelor… pe mine, nu m-a convins niciunul – nici in primul tur, nici în al doilea…


Ce se întâmplă de Black Friday?

Pe un panou publicitar satiric din America era scris: Bun venit în SUA, ţara în care toamna ne călcăm în picioare pentru diferite produse (de Black Friday), la câteva zile după ce suntem „recunoscători” lui Dumnezeu pentru ceea ce avem (Thanksgiving Day)…

Mare păcat că românii importa orice! Viruşii au ajuns şi la noi, de peste ocean. Valentine’s Day, Halloween şi… Black Friday. Parcă cel mai agresiv e ultimul! Şi fizic, şi psihic…

Mulţi îşi iau liber în această vineri neagră, tocmai ca să nu îi prindă promoţiile în drum spre serviciu. Se trezesc dimineaţa în restul anului pe muchie, la limită, doar cât să ajungă la lucru la timp, dar în această zi îşi setează alarma cu 3h mai devreme, ca să apuce munca de scrolling, clicking şi inspectare a pieţei de cu ziuă…

E sărbătoarea românilor mai înşelătoare decât cea de pe 1 aprilie. Se păcălesc clienţii când văd acele procente cu minus în faţă, încât nu cercetează faptul că produsul a avut acelaşi preţ luni în şir, în septembrie a fost scumpit, iar în noiembrie „ieftinit”. Bataia mare e pe plasme şi telefoane în rate. Scumpe, da’ reduse…

Se promovează: imbuibarea, risipa, bulima, egoismul, somptuozitatea, hedonismul, consumerismul, obiectificarea şi robotizarea omului (omul nu mai e om – e doar un client!)

Este un val care te prinde până să clipeşti. Un click e de ajuns, apoi vântul te poartă printre promoţii, reduceri şi oferte imbatabile. Te vei trezi din sevraj doar după ce vei finaliza comanda. Mult mai obosit şi cu contul bancar secătuit… La ce folos „3+1 gratis”, dacă ţie nu îţi trebuie niciunul din cele 4…?!?

Cireaşa de pe tort a acestei zile o reprezintă laudele pe care le auzi peste câteva zile de la colegi, familie, prieteni, când intră în posesia râvnitelor obiecte. Fiecare se va strădui să prezinte oferta de care a beneficiat într-o lumină cât mai pozitivă, deasupra celorlalţi. De fapt, se va lăuda cu autoamăgirea sa… în public!

Eu anul acesta, de Black Friday, mă voi odihni şi mă voi aproviziona cu… linişte şi pace!

Nu uitaţi – în viaţă nimic nu e „moca„… Navigaţi cu prudenţă!

Culmea culmilor la prezidenţialele din 10 noiembrie 2019

Culmea exercitării dreptului: să nu ai chef să mergi la vot, din diferite motive! Ar trebui să te gândeşti că atunci când erai copil părinţii luau deciziile importante în contul tău. Acum e rândul tău – nu lăsa pe altcineva să voteze în locul tău, viu ori mort…

Culmea gratuităţii: să ratezi ceva oferit moca! Știai că în 1864 alegătorii din România trebuiau să plătească un impozit pentru a putea vota, iar alegătorii direcţi trebuiau să ştie să scrie şi să citească şi să aibă peste 25 de ani? Azi, dacă nu mergi tu, vor merge cei inculţi, care nu stiu să citească, să decidă soarta ţării tale…

Culmea feminismului: dacă eşti femeie să nu votezi, pentru că, de, eşti emancipată! Până în 1938, femeile nu puteau vota în România… Abia în acel an au primit acest drept. Un drept restrictiv – pe care l-au primit doar femeile de peste 30 de ani, știutoare de carte și doar la alegerile locale. Nu îţi bate joc de ceva ce alţii nu aveau acum un secol… deşi îşi doreau.

Culmea libertăţii: să ai posibilitatea şi să te doară-n cot. Sau, mai rău, să nu mai simţi nicio durere… Dacă până în 1990 votul era de formă, iar decizia aparţinea partidului comunist în privinţa candidaţilor şi aleşilor, din ’90 alegerile sunt libere, dar prezenţa la vot devine din ce în ce mai redusă.

Ştii care ar fi culmea culmilor prezidenţialelor de anul acesta? Ca, după 30 de ani de democraţie, să ajungă preşedinte Veorica…

De ce nu sărbătoresc Halloween-ul?

Deja de la începutul lui octombrie am văzut prin Lidl şi prin alte magazine pălării negre de tip coif, fustiţe şi alte accesorii pentru vrăjitoare, bufniţe şi chestii black pentru pregătirea “sărbătorii” de la finalul lunii… Macabru, ce să zic… De ce eu nu sărbătoresc Halloween-ul?

Pentru că iubesc viaţa. Nu mortăciunile sinistre, nu scheletele oribile şi cadavrele umblătoare (a se citi zombie, stafii sau strigoi). Aleg să trăiesc o viaţă luminoasă, nu una întunecoasă, obscură, lugubră, învelită în haine de doliu când, de fapt nu a murit nimeni (cu excepţia discernământului şi a raţiunii umane…)

Pentru că apreciez esteticul şi frumosul. Nu feţe zgâriate adânc în carne, nu babe vrăjitoare sau vampiri sângeroşi. Nu vreau să îmi decorez casa cu dovleci ciopliţi, urâţenii ciudate, bufniţe şi alte orătănii de sezon. E ca şi cum mi-aş finaliza o lucrare de licenţă, aş imprima-o şi apoi aş mâzgăli-o toată…

Pentru că sunt de partea binelui. Nu intenţionez, nici eu, nici familia mea, să fim implicaţi într-o mişcare (ca să nu îi spun altfel) ocultă, în care se venerează tot ce e mai “negru” pe lumea asta: răul, întunericul, mistico-magicul, grotescul, frica, mormintele şi… sperieturile.

Pentru că sunt patriot! Împrumutăm din vest toate porcăriile. [Măcar de foloseau lupul dacic ca simbol – păgân, dar autohton]. Păcat că nu vedem şi adoptăm Thanksgiving Day-ul american (o sărbătoare de mulţumire către Dumnezeu, la origini), ci ne preocupă doar împământenirea ocultului Halloween… E clar – comercial. Banul să vină! Restul – consecinţele spirituale – nu mai contează… Asta e mentalitatea.

Pentru că ţin la copilul meu (care încă e bebe). Va creşte într-o lume care îl va învăţa: să îi fie frică de ceea ce nu trebuie şi să nu ia în seamă ceea ce ar trebui cu adevărat să îl înfrice, să pună distracţia pe priumul loc, chiar dacă e satanică, păgână, depersonalizantă şi morbidă, sau să trateze lumea duhurilor în mod ludic. De aceea, construiesc principii sănătoase pentru viitorul familiei mele…

Vai de cei ce transmit ocultul următoarelor generaţii!

Halloween-ul e îngrozitor de îngrozitor! Ne coboară pe noi – ca oameni – în Evul Mediu ca perioadă, în iad ca stare şi în beznă ca spiritualitate.

Cristos a spus: Voi sunteţi lumina lumii…, nu lumânările sinistre ale Halloween-ului!

Ziua Mondială a Munților Curați

Astăzi e! Din păcate bucurie celebrării unei astfel de zi este umbrită de realitatea mioritică ce ne înconjoară… Astăzi, ca români, sărbătorim ceea ce pentru mintea noastră e utopie. Când spunem munți curați ne gândim, de obicei, la Elveția: curățenie pe poteci, ochiuri de lacuri azurii fără pet-uri de jur împrejur… A, și o văcuță ce paște liniștită. La noi?

Hârtie igienică împrejurul Cabanei Bâlea (unde e taxa la toaleta amenajată, dacă nu ești cazat). Pungi, sticle, șosete și altele în refugiile montane. Aglomerație pe pietonala Platoului Bucegi. Mai nou se pune în operă și un cartier de vile și caldarâm până la 2000 m altitudine. Dar, cu șpaga – totul este posibil și poți să fii la înălțime cu SUV-ul tău care tușește prin jnepenișul montan.

Ca să putem să ne bucurăm de o zi ca cea de astăzi, ar trebui să ne curățăm noi, în primul rând, de comportamente jegoase pe munte. Am devenit exploatatori, în loc de exploratori… Mai puține acțiuni de curățare și mai multe de educare, căci prevenția e mai simplă decât reparația… Și manelele nu ar trebui să răsune în Valea Sâmbetei din Făgăraș, parerea mea…

Îmi doresc un lanț carpatic curat de oameni rău voitori. Mizeriile naturale se curăță natural, cele umane… doar uman. Îmi doresc ca și copilul meu să se bucure de „cărări însorite pe munte” (așa cum se salută montaniarzii), dar pentru asta e nevoie ca ele să nu fie umbrite de noi…

Păstrează curățenia pe munte, măcar ca la tine acasă! Deșteaptă-te române, ca să ai ce explora în viitor!

Vom avea încă o bancnotă prin portmoneu

Guvernul se pare că înțelege lucrurile tot pe dos! Românii cer de ani de zile venituri mai mari (salarii, alocații, pensii etc.), BNR oferă o bancnotă nouă… Cetățenii vor bani, statul le oferă bancnote în circulație…

Pe ilustrație va fi chipul unei femei eroine – Ecaterina Teodoroiu, cea care a luptat în primul front în Primul Război Mondial, dându-și viața la Mărășești. Totuși, nu acesta este motivul real al omagierii doamnei care a vărsat sânge pentru patrie.

Adevăratul motiv pentru care dânsa va apărea pe bancnotă, începând cu anul viitor, e de pe agenda Bruxelles, și anume – promovarea egalității de gen (și) la nivel de circulație monetară. De ce să avem doar poeți și pictori și compozitori pe banii noștri? Hai să punem și o damă! -> asta e, clar, problema nr. 1 a României în 2019… !?!

Bine că au ales o eroină. Că o puteau pune pe cealaltă Ecaterina (Andronescu) contemporană, deputat, secretar și membru în Comisia pentru Învățământ, care din 1996 învârte programele școlare ale săracilor copii cum vrea mușchii domniei sale. Sau o puteau pune pe doamna momentului – Veorica. (Bancnota s-ar fi putut numi 20-20, dacă tot bate cu anul apariției…)

Dar, bine măcar că va apărea cineva care chiar a făcut ceva pentru țara aceasta… Că în rest, bătrânelele prin piață vor fi derutate, vor plăti 200 în loc de 20, vânzătoarele de chioșcuri își vor da și mai tare ochii peste cap când vei întinde bancnota – chiar nu ai mai mărunt…?

În curând va apărea (și) bancnota de 75 de lei… Probabil cu cineva din comunitatea LGBT+, ca să fie politic corect…

Ce este festivalul UNTOLD?

Dacă e primul weekend de august, atunci e UNTOLD! De 5 ani încoace, se păstrează tradiția celui mai mare festival românesc. Nu ai cum să nu vezi undeva scris lucrul acesta, reclame sunt peste tot. Dar, haideți să vedem ce îi atrage pe tineri (și nu numai), încă din 2015, să se adune cu zecile de mii la Cluj?

În primul rând, adolescenții sunt încurajați prin toate mijloacele să participe. Reduceri, intrări la obiective turistice cu brațara Untold, bilete gratis la festival dacă donezi sânge (asta s-a întâmplat la prima ediție, iar campania s-a numit Pay with blood – malefic, nu?!?), și alte tehnici de marketing foarte bune. Orașul lui Boc e mulțumit – anual, în această perioadă se încasează peste 20 milioane de euro in the city…

Apoi, tipul muzicii! Se numește EDM – electronic dance music. Este un tip de muzică (pentru că gen muzical nu îl pot numi) în care nu trebuie să gândești, nu (prea) are versuri, doar niște intervenții onomatopeeice spontane când pică ritmul din când în când (termenul tehnic e drop beat, pentru cunoscători). Nu prea sunt cântăreți, ci DJ, care mixează muzica pe scenă… chiar și câte 7-8 ore într-o sesiune. Un fel de spălare pe creier… electro-muzicală!

Tipul muzicii determină o zbenguială intermitentă a spectatorilor. Tinerii sunt ca într-o transă, unii au ochii pierduți și mulți dintre ei par frenetici și extatici. Îi prinde muzica, spun ei, dar arată ca niște drogați! Untold nu e un concert clasic, e un festival în care toată lumea țopăie, se prostește și flutură diferite steaguri și diverse mesaje deasupra mulțimii… E o muzică ce nu te cultivă, doar te rupe de realitate 4 zile și apoi te aruncă din nou în lume. Mai obosit (festivalul e non-stop 96 de ore) și cu sinapse neuronale mai puține…

Aaa, și numele e interesant – UNTOLD, care înseamnă negrăit, nenumit, nerostit sau de ne povestit. E ceva magic de fiecare dată la Untold… În plus, în fiecare an e câte o mascotă agățată deasupra mulțimii oamenilor. Dacă în 2016 a fost un magician, în 2017 un balaur-dragon (scena numindu-se cuibul dragonului), anul acesta a fost spânzurat un tip curentat care se mișca incotrolabil, spasmic și frenetic, chiar în fața marii scene pe care se află bătrânul magician!

Exact de un festival ocult avea nevoia România noastră creștină! Asta ne mai lipsea… De amploare nu mai vorbim. La prima ediție, festivalul a reunit în jur de 60.000 spectatori/zi, anul trecut peste 350.000 în total, iar weekend-ul acesta (a 5-a ediția) a depășit orice record!

Ce este festivalul UNTOLD? Un fel de spiritism muzical de transă, cu jocuri de lumini! Un drog electronic care a pătruns în România încet, dar sigur, un virus care va modela o parte din caracterul generației tinere…

Foto: untold.com

Ce înseamnă 4 ani de căsnicie?

1 august 2015 – o zi călduroasă și însorită de vară. EU și EA de mână, ne luăm unul pe celălalt pentru tot restul vieții. Au trecut de atunci 4 ani, 48 de luni, 1461 de zile, împreună, la bine și la greu.

Primul an. Totul este nou. Ne cunoaștem din ce în ce mai bine cu fiecare zi ce trece. Zilele par toate înaintea noastră, așteptând să le petrecem împreună. Ne e bine în 2! Nici nu prea avem nevoie de altcineva. Sau de altceva… Ne e de ajuns compania partenerului de viață. Iubirea să fie mare!

Al doilea an. Descoperim că suntem ființe comunitare, nu doar de cuplu. Învățăm că e important să fim în legătură și cu alte familii tinere, cu prieteni care au trecut de primul lor an de căsătorie și caută același lucru… Viața e aglomerată acum – serviciu, master, gospodărie. Repeat!

Al treilea an. Intrăm pe unele rutine. Avem deja tabieturi, fixuri personale și dorințe – unele comune, altele care mai de care mai interesante. Hobby-urile sunt diferite – dar, realizăm că scopul căsniciei nu este unul egoist (să îmi meargă mie bine), ci să îl faci pe celălalt fericit, să se simtă iubit. Ne îndrăgostim, din nou, ca în perioada de curtare…

Al patrulea an? Surpriză! Un test de sarcină pozitiv, iar apoi 9 luni de emoții și fluturași în stomac (la propriu, și la figurat). Apare, vara, cel mai nobil cadou divin – rodul iubirii noastre. Dumnezeu ne surprinde cu zâmbetul unui micuț îngeraș trimis pe pământ! Viața e mai frumoasă în doi, pardon – în trei!

Sunt anii în care am trecut într-o altă etapă. Sunt anii în care bunul Dumnezeu și-a arătat bunatatea și ne-a binecuvântat, chiar și atunci când nu am meritat. Și nici nu ne-am așteptat! De fapt, nu merităm niciodată…și rareori ne așteptăm.

Al cincilea an e un necunoscut. Dar, vom călători împreună: El, eu, ea și micuțul…

Sfinții apostoli Petru și Pavel

Tradiția spune că ar fi murit în aceiași zi, din ordinul crudului împărat Nero: unul decapitat, iar celălalt răstignit cu capul în jos. Dar nu acest lucru e important. Ar trebui să sărbătorim nu moartea acestor sfinți, nu oasele lor purtate de ici-colo în racle, ci exemplul lor de viață.

Ap. Petru, un pescar fără avere și renume, alege să îl urmeze pe Mântuitorul, neștiind unde merge sau în ce se bagă… Va deveni misionarul evreilor, cel care va fi pescar de oameni. Adică salvator de suflete prinse de reguli și morală religioasă. Va proclama libertatea de sub sigiliul legii și va răspândi mesajul libertății prin Cristos.

Ap. Pavel, un erudit religios educat, cu cetățenie romană, va fi dat pe spate (și la propriu, și la figurat) de însuși Isus Cristos care i se revelează, tocmai când era cel mai ocupat cu ale lui… Va deveni misionarul neamurilor din întreg Imperiul Roman, predicând crucea și Evanghelia lui Cristos.

Unul căsătorit, celălalt eunuc. Unul analfabet, celălalt cu mastere și doctorate. Unul impulsiv și coleric, celălalt melancolico-flegmatic. Unul super-patriot, celălalt multicultural. Unul necizelat în exprimare, celălalt cu o vorbire elocventă. Un pescar și-un filosof – ce combinație…?!

Dar amândoi gata să lase totul pentru Dumnezeu! Să piardă chiar și viața de aici – în chinuri – pentru cea de dincolo. Amândoi au luptat până la capat, lupta cea bună a credinței!

Petru și Pavel, da, au fost sfinți. Dar îndemnul este (și) pentru fiecare dintre noi: Fiți sfinți, căci Eu sunt sfânt!

Dragnea la Rahova. Ce facem acum?

Acum 3 săptămâni românii jubilau. Șefu’ PSD urma să fie pus la răcoare. Săptămâna aceasta s-a stabilit și locul detenției – Rahova. Altă bucurie, altă satisfacție. Dar să nu pierdem esențialul…

România a câștigat cu închiderea lui Liviu doar o bătălie, nu întreg războiul. Majoritatea românilor au trăit cu impresia că dacă intră unul la pârnaie, se rezolvă totul. Dispare corupția! E ca și cum ai da 1 leu unui cerșetor pe stradă și pretinzi că ai rezolvat problema sărăciei din țară…

România trebuie să înțeleagă că un mafiot autentic poate conduce și de după gratii. Și o face. Cu mintea mai odihnită, mai puțin stress…

România trebuie să realizeze că orice psdist controversat se așteaptă să îi vină și lui rândul. Dragnea n-a fost surprins. Marți când a fost dus în celulă s-a pus la TV și nu i-a mai păsat de nimic. Nici cina nu a mai servit-o… Fură, plătește de formă, iese, continuă.

România are nevoie de mulți ani ca să scape de toate lichelele politice și de toți penalii, de la cel mai mic până la Tataie. Cu cazier încă din ’90. Asta durează, nu se realizează a doua zi după un referendum…

Și România mai trebuie să ajungă la punctul zero, în care să afirme, ca la Revoluție acum 30 de ani, că România are nevoie de Dumnezeu. Și să mai îngenuncheze în piețe spunând Tatăl nostru…

Până atunci, ne vom juca doar de-a politica…

Rusaliile – o bornă a creștinismului

Trei sunt bornele principale ale creștinismului. Trei care îl definesc în totalitate. Trei, fără de care acesta nu ar fi existat. Respectiv: Sărbătoarea Nașterii Domnului, Patimile și Învierea lui Isus Cristos și Pogorârea Duhului Sfânt la Cinzecime. Pe scurt, românește – Crăciun, Paște și Rusalii.

  • De Crăciun, Dumnezeu a vrut sa fie CU noi. Alături de noi, pământenii. De aceea, Întruparea divină în Fecioară este miracolul iubirii lui Dumnezeu, care, de bună voie, se umanizează, coboară între noi, ca să fie CU noi. Emanuel, Dumnezeu este CU noi. Doar așa omul poate ajunge la El. Dumnezeu s-a împământenit, ca omul să poate să se îndumnezeiască…
  • De Paște, Dumnezeu a fost PENTRU noi. Isus Cristos, răstignit pe cruce între doi tâlhari, a fost PENTRU noi Ispășitorul suprem înaintea dreptății și sfințeniei lui Dumnezeu, Mielul fără vreun cusur, jertfa PENTRU păcatele întregii omeniri. El a murit de dragul nostru. Noi suntem comoara la care El nu a renunțat niciodată! Și nu o va face… Învierea ne-a adus și viața veșnică. Bonus etern!
  • De Rusalii, Dumnezeu dorește să fie ÎN noi. E cea mai profundă etapă, borna ultimă și care închide esențele creștinismului. Cristosul înviat care șade în cer la dreapta Tatălui este prezent ÎN credincios prin Duhul Sfânt coborât peste creștini la Rusalii. De aceea, Cristos le spunea ucenicilor Săi că Împărăția Cerurilor se află ÎN ei. Nu între pereții reci ai bisericii, nu în ritualuri sau sărbători, ci ÎN sufletul celui care crede.

Astăzi, mulți se opresc la primul indicator, Crăciunul. Colinde, brad, lumini, moș. Dumnezeu CU noi, Doamne-ajută!. Un creștinism fără Cristos. Alții, aleg să (mai) facă și pasul decisiv, la cruce. Se mulțumesc cu faptul că sunt mântuiți, că a murit Cineva PENTRU ei, că au garanția Raiului. Le e de ajuns… Însă, creștinii adevărați sunt plini de Duhul Sfânt, sunt ÎN Dumnezeu și Dumnezeu ÎN ei. Sunt plini de putere și gusta din plin harul complet al lui Dumnezeu pentru om. Adică, se bucură tot ce are și poate Dumnezeu să le ofere…

Va trebui să te decizi: vrei doar ca Dumnezeu să fie CU tine când ți-e greu? Sau vrei doar să te știi iertat prin ceea ce a făcut Cristos PENTRU tine? Ori dorești ca Dumnezeu să locuiască ÎN tine pe deplin și să conducă El viața ta…?

Cea mai bună variantă e evidentă – Dumnezeu ÎN tine…

Ce avem de învățat de la Papa Francisc?

Papa Francisc pare să fie cel mai iubit Papă din istorie, iar asta se datorează în mare parte modestiei și deschiderii sale. Persoana sa ne poate arăta că au apus vremurile în care opulența era marca puterii, că liderii trebuie să inspire alte valori pentru a transmite ceva oamenilor…

Ce putem învăța de la Papă, mai ales după vizita dânsului pe meleaguri românești?

Că, cu toate că conduci o ramură a creștinismului și ești reprezentantul atâtor credincioși, poți să vii în vizită pastorală într-un vehicul marca Dacia. Alți tipi în sutane negre numai din merțane mai pot să coboare în popor… Exemplu de smerenie și de lipsa de ipocrizie.

Că și-a ales ca poreclă (titulatură, care în general se schimbă la fiecare lider catolic) numele de Francisc – sfântul care și-a dedicat viața celor săraci și chiar îl preocupă situația celor nevoiași la nivel global… Ca urmare, a și poposit o vreme într-un cartier de rromi de lângă Blaj.

Că poți să întinzi mâna unui alt mare lider religios care îți spune, depreciativ, că ești papistaș. Că vrei să rupi barierele puse în 1054 la Schismă. Nu cunosc agenda ecumenică catolică, dar m-aș bucura dacă religioșii ar iubi mai mult oamenii și păcătoșii decât ținerea cu dinții de o  religie…

Că poți să treci peste barierele lingvistice, naționaliste și culturale. Astfel, Papa după ce a condus slujba, a rostit rugăciunea „Tatăl nostru” în limba latină, urmată de cântări pascale catolice. DAR, după terminarea acestora, a urmat rostirea rugăciunii „Tatăl nostru” (ȘI) în limba română şi intonarea de cântări pascale ortodoxe.

(Apropo, catolicii traduc cel mai bine rugăciunea Tatăl Nostru – în loc de “…și nu ne duce pe noi în ispită” ei redau: “…și nu ne lăsa să fim duși în ispită”, care este exact sensul dorit de Mântuitorul…)

Chiar dacă unele învățături catolice nu sunt biblice, iar unele sunt chiar anti-scripturale, chiar dacă trecutul catolicismului este destul de întunecat (ca Ev-ul în care s-a desfășurat), iată că tot putem să găsim și un sâmbure de lumină și de speranță în prezent!

Dacă toți Pre(a)lații, Arhiereii, Preafericiții și toate fețele bisericești s-ar mulțumi cu un Logan și ar privi mai mult la nevoile semenilor (spirituale și materiale), atunci, într-adevăr, lumea ar fi mai bună! Muult mai bună…

Totuși, să nu uităm că modelul nostru suprem de dragoste și sacrificiu a fost, este și va rămâne Isus Cristos, Mântuitorul și Domnul!

Toma, necredinciosul? Nu cred…

Pe toate picturile simbolistice medievale apare sub chipul unui măgar. Îi dedicăm o duminică din an. L-am poreclit după o ezitare dintr-o duminică seara… Necredinciosul! Oare așa îi tratăm pe toți oamenii? După ce calcă pe bec îi strigăm peste ani și ani cu greșala pe care au făcut-o? Și îi mai și trecem în calendar? Cu roșu? Oare…?

Adevărul gol-goluț este că cel care nu s-a îndoit niciodată de credința lui – oricare ar fi ea: religioasă, politică, socială – probabil că nici nu a crezut vreodată! În mod serios, mă refer… Că verbal, toți credem că credem. Toți s-au îndoit de credință, de Cristos, de Înviere. Toți ucenicii, de la Petru până la ultimul. Dar, Toma s-a îndoit într-un moment cheie – numai el a lipsit de la arătarea Cristosului înviat, de-aia i-a rămas apelativul așa… Însă, a învățat câte ceva:

Că îndoiala nu e păcat! Doar credincioșii se pot îndoi de credința lor. Necredincioșii nu pot, că nu au de ce să se îndoiască. Ei sunt sceptici. Ei neagă credința, nu se îndoiesc de ea. Mântuitorul a făcut clar această demarcație: ucenicilor li se adresa cu cuvinte ca de ce v-ați îndoit? sau cu puțin credincioșilor, dar fariseilor, cărturarilor și altor iscoditori le spunea vă rătăciți sau mă ispitiți. Nicidecum vă îndoiți.

Că nu ești singur pe drum! Un Tată bun, cum este Dumnezeu, nu își va lăsa fiul să bâjbâie prea mult. Vino și vezi – pune degetul în semnul cuielor. Eu sunt! Cristos intervine întotdeauna în îndoială. Aduce argumente. Ridică moralul. Și spulberă orice speculații!

Că Dumnezeu nu judecă viața unui om după momentele când s-a îndoit, ci după credința lui! Nu ne contorizează numărul situațiilor când nu am mai știut ce credem sau de ce sau în Cine… Când nu mai vedeam luminiță din capăt. El vede viața noastră de credință în ansamblul ei.

Că credința nu exclude îndoiala! Istoria creștină ne arată că cei care au avut cele mai mari îndoieli în drumul vieții lor, au manifestat apoi cea mai puternică credință. Altfel spus, nu îndoiala e opusul credinței. Necredința e antonimul! Îndoiala poate coexista cu credința, pentru că îndoielile duc la credință. La certitudini. Sau cum se adresa odinioară femeia necăjită Mântuitorului: Cred, Doamne. Ajută necredinței mele…

Toma, ca unul dintre ucenici, a ajuns cel mai departe cu Evanghelia. La capătul Indiei. A și întemeiat o biserică creștină acolo, care îi poartă numele. Biserica lui Toma! Și a murit o moarte de martir…Străpuns cu sulița. Cel mai important e să nu trăiești toată viața în îndoială și neîncredere și să nu mori așa…

El a lăsat în urmă una dintre cele mai frumoase exclamații: Domnul meu și Dumnezeul meu! – strigătul credinței care învinge neîncrederea, depresia, scepticismul și îndoiala!

Toma – necredinciosul? Nu cred… Eu aș vrea să am (ne)credința lui!

Săptămâna Mare: Duminica Învierii

Două evenimente marcante definesc creștinismul. Două îl deosebesc de toate celălalte religii și curente religioase. Două fac creștinismul unic. Primul, e Întruparea lui Cristos. Nașterea miraculoasă din fecioară.
Divinul făcut Om! Nimeni nu s-a mai născut în acest fel și nici nu se va mai naște. Atunci a început istoria mântuirii!

Al doilea, e Învierea în trup al aceluiași Isus Cristos. Pentru că totul gravitează în jurul învierii Sale. Chiar și istoria umană se împarte între înainte de Hristos și după Hristos. Atunci s-a încheiat lucrarea divină de mântuire a omului căzut.

Astăzi, oamenii se împart (sau, mai bine zis, se despart) în funcție de cum răspund Învierii.

Sunt (ne)creștinii. Ei neagă divinitatea și Învierea lui Cristos. Inventează teorii anticrtistice sau îl citează pe Dan Brown (așa cum am văzut în articolul de ieri). Cristosul lor e banul, S9-le sau Q7-le. Se numesc astăzi agnostici, atei, panteiști, nihiliști și alte titulaturi anti-Dumnezeu. Mulți sunt morali în stilul lor de viață, dar nu au niciun scop în viață. La urma urmei se consideră doar o aglomerare de atomi…

Sunt apoi creștinii nominali. De paradă. Cei care frecventează lăcașurile de cult doar în decembrie și în aprilie. Cei care nu fac curățenie în Vinerea Mare. Cei care își pun busuioc sub pernă în ianuarie și sculptează în dovleci în octombrie. Creștinism în salturi – din sărbătoare în sărbătoare… Ieri au luat lumină. Dar sunt tot în întuneric. Spiritual! Aceștia sunt creștinii cu Biblia pe masă, dar niciodată deschisă, citită…

Mai există și creștini autentici, adevărați urmași ai lui Cristos. Pentru ei, sărbătoarea de astăzi e doar un motiv în plus de laudă la adresa Creatorului. Pe lângă celălalte. Zilnice. Ei nu spun doar Cristos a înviat!(la timpul trecut) până la Rusalii. Ci spun Cristos e viu (la prezent) și iarna, oricând și oriunde!

Mi-aș dori ca toți să fim din ultima categorie. Termenul creștin vine din greacă, exprimând o poreclă peiorativa pusă de alții credincioșilor din primele secole. Înseamnă Cristos mic. Adică, fiecare dintre noi ar trebui să fie un mic Cristos în această lume frământată, asemeni unui felinar.

Asta e adevărata lumină de Paște! Nu ar trebui să luăm lumină, ci să dăm!

Săptămâna Mare: Sâmbătă

Totul a mers ca la carte! Preoții și cărturarii vineri seara își strângeau mâinile de bucurie și se felicitau pentru că l-au eradicat pe Cel care se credea Dumnezeu… Se bucurau că totul s-a sfârșit! Cristos mort, cadavru eviscerat. Ei i-ar fi aruncat trupul în Valea Hinom, la groapa de gunoi de la periferia Ierusalimului. Diavolul și-ar fi dorit mult asta – să nu mai învie El în trup. Să fie incinerat! Dar Tatăl a avut grijă, prin Iosif din Arimateea, ca El să fie îngropat într-un mormânt nou.

Zvonurile despre o posibilă înviere circulau cu repeziciune. Astfel, în plin Sabat, Caiafa trimite o delegație la Ponțiu Pilat ca să pecetluiască mormântul. Să îi pună lacăte. Sigiliu imperial! Ce prostie – cum ai putea să Îl încui pe Dumnezeu într-o stâncă…?!?

După înviere, au apărut bazaconiile.

Unii au spus că trupul i-a fost furat. Serios? Să muți ditamai piatra de moară de 350 kg? Tare aș vrea să vad pe vreunul dintre susținătorii acestei teorii că urnește măcar un astfel de bolovan… Chiar unșpe tipi aș vrea să văd. Apoi, dacă soldații care faceau de planton în acea sâmbătă noaptea, ar fi riscat ei închisoare cu anii sau decapitarea pentru dormitul în post? Nu cred! Îngerul, mesagerul divin a făcut să plesnească sigiliul, să detoneze stânca și să anunțe Învierea!

Alții au pus în scena teoria leșinului. Cum că Mântuitorul, în urma loviturilor, străpungerii craniului și poziției de crucificat timp de 6 ore, doar ar fi leșinat. Iar apoi, după ce a fost pus în mormânt, aerul rece l-ar fi resuscitat. Nu trebuie să uităm că Cristos pe cruce nu a acceptat nici măcar opiul crucificaților, acea băutură amară (vin cu fiere) care le mai amorțea simțurile condamnaților. Ci a gustat moartea din plin! Pentru toată omenirea… Nu ar fi jucat rolul vreunui leșinat în niciun caz… Oricum, medical e imposibil!

Apoi, unii au spus că ucenicii au avut halucinații. Un fel de fata Morgana în pustiul Palestinei. Dar psihologii spun că e imposibil ca doi oameni deodată să aibă aceleași stări halucinogene și, mai ales, cu privire la aceeași persoană. Sau eveniment. Dar mormântul e gol-goluț! Și astăzi. Iar după înviere, înainte de Înălțare, Mântuitorul s-a arătat la peste 500 de oameni odată! Nu cred să se fi adunat toți psihopații, consumatorii de etnobotanice și bețivii Ierusalimului acolo împreună și nici măcar vreunul să nu fie treaz…

Au fost voci care au afirmat că e posibil să se fi greșit mormântul… Adică, mironosițele dis-de-dimineață ar fi mers pe altă alee sau în alt cimitir și ar fi găsit alt mormânt gol, cu mortul nepus încă în el. Dar, evangheliștii afirmă și istoricii confirmă că Isus a fost așezat într-un mormânt privat, nu în cimitirul public. Era un loc pentru trupurile răposaților aristocrați. Acolo l-a dus Iosif bogatul, direct după ce l-a coborât de pe cruce. Asta ne-o confirmă și împlinirea profeției din Isaia 53 – că a fost pus la un loc cu cei bogați. Deci, femeile nu aveau cum să greșească locul după doar o zi si două nopți…

Nu în ultimul rând, unii au emis și ipoteza crucificării unui alt isus… Mitul spune că nu Cristos ar fi fost răstignit, ci unul dintre ucenici, cel mai probabil Iuda. Asta susțin și islamiștii. Asta se încearcă și în Codul lui Da Vinci și în alte S.F.-uri hollywood-iene… Dar, să fim serioși! Majoritatea dintre noi poate face diferența între doi gemeni care par identici… Să nu fi putut mulțimea care a asistat, ucenicii și restul să sesizeze acest switch?? Cum să nu îți dai seama dacă pe cruce e Cel care a făcut bine atâtor oameni, din atâtea localități, timp de 3 ani de zile…?!?

Dar, pe El, nici piatra mare de la gura mormântului, nici străjile romane nu l-au putut ține legat. Nici miturile, nici bazaconiile halucinogene, nici zvonul cu furatul. Asta, pentru că Cristos a trecut prin moarte, neocolind-o supranatural (deși putea), tocmai ca să o înfrângă, să îi rupă orice legătură și putere eternă!

Ultimul dușman al omului – moartea, a fost înfrântă în acea Sâmbătă noaptea! A dat viață morții, lumină întunericului și eternitate muritorilor!

Cristos a înviat? Adevărat a înviat!

Săptămâna Mare: Vinerea Neagră

E Black Friday! Nu ăla din noiembrie, comercial, în care lumea se calcă în picioare prin Altex sau blochează site-ul eMag de la 6 dimineața… Nu are wishlist, nu e despre bani puși deoparte pentru Iphone. E despre Cruce, Jertfă, Dumnezeu și om! Iertare de păcate și reconcilierea divină. E cea mai neagră vineri, cum nu a mai fost înainte, și cum nu va mai fi, indiferent de cât de imbatabile ar fi ofertele…

E vinerea în care Dumnezeu a luat bătaie de la oameni! Ce religie se mai poate lăuda cu așa ceva?? Fiul lui Dumnezeu cu spatele brazdat până-n hipodermă de bicele romane… Nu a existat în favoarea sa prezumția de nevinovăție, avocat sau drept la replică. A fost adus la Pilat de iudei ca să fie lichidat înainte de Paștele evreiesc, mișelește. Probabil nu a avut parte de nicio o oprire (nu șapte cum apar pe Drumul Crucii), ci a îndurat toată ura umană. Crucea, în sine e dizagreabilă, nu e asa finisată și netedă cum apare în poze sau icoane. Doare!

E vinerea în care, fără mandat legal, a fost răpit de cohorta condusă de Iuda trădătorul care sărută și tradează cu o față senină. E vinerea în care a fost vândut de prieteni – toți și-au luat tălpășița în Ghețimani. Luat și dus la Tribunal noaptea, pe bâjbâite, când, procesele normal se țineau ziua. Târât în pretoriu, nu în public. Gloata ce scanda Răstignește-L a fost adunată mai târziu… Până atunci – avem noi o vorbă – de la Ana la Caiafa…

E vinerea în care Dumnezeu în carne și oase este judecat și condamnat nu pentru ce a făcut, ci pentru ce este El! Oamenii nu îl vor pe Dumnezeu aproape. L-ar băga în mormânt, l-ar închide în peșteri, l-ar sigila undeva… Când spui Dumnezeu în sus, Dumnezeu în jos, toată lumea te salută. Dar, când pomenești Isus Cristos toți te vor face sectar. Vor râde de tine. Un Dumnezeu care moare nu e dorit de nimeni. Acum 2000 de ani l-au pus și în mormânt sigilat… Dar nu a ținut sigiliul!

E Vinerea Mare. Avem liber de la stat. Ar trebui ca de aceste Sărbători să avem liber și de la cărnuri (am mâncat destul de Crăciun). De la Facebook, Instagram. De la Netflix și serialele-telenovelă. Să ne golim de cotidianul wireless și să ne încărcăm cu EL! Să privim mai puțin în ecrane și mai mult spre cruce. Cea care, cu axele ei perpendiculare, face legătura între cer și pământ!

Oricum, ar trebui să vorbim mai puțin (valabil și pentru scris), dar să FIM mai mult! Copiii tăi nu vor deveni atei dacă îți bați joc de cruce și de Mântuitorul răstignit pe ea, ci purtându-te ca și cum El nu ar exista…

Dan Teodorescu spune că Dumnezeu preferă lemnul. Vă spun, cu siguranță, că nu îl preferă. Mai ales cel abraziv, al crucii. S-a rugat chiar, dacă e posibil, să îi fie înlăturat paharul cu venin și păcate al întregii omeniri… Nu preferă nici spațiile mici. Doar a murit pe un deal, în aer liber…Dar, a înțeles că drumul slavei trece (și) pe la cruce…

Poartă crucea în suflet, în minte și în duh, nu doar la gât. Sau agățată de parbriz…

Săptămâna Mare: Joi

Înainte de Praznicul Paştelor, Isus, ca Cel care ştia că I-a sosit ceasul să plece din lumea aceasta la Tatăl şi fiindcă iubea pe ai Săi, care erau în lume, i-a iubit până la capăt. Până la ultima suflare! Știa, în această seară, că pentru aceasta s-a născut – ca să moară. Ăstea Îi erau misiunea și scopul vieții pământești – să pătimească pentru omenire și să ofere, fără merite și fără bani, împăcarea cu Tatăl…

Pregătește un loc intim – într-o cămăruță de mansardă. El și cu cei 12 prieteni, ucenici ai Lui. 11 erau sfinți, unul era demonic – se gândea deja la gologanii ce urma să îi primească de la preoți. Întotdeauna Dumnezeu Fiul a fost Cel care a pregătit lucrurile dinainte. Pe El, nimic nu îl lua prin surprindere. Astăzi pregătește camera în care vor celebra Paștele împreună. Era un exemplu pământesc al faptului că El mergea să le pregătească un loc și Sus, în cer…

Instituie o comemorare a morții Sale – Cina Domnului sau Euharistia. Termenul provine din grecescul eucharistia care înseamnă mulțumire. Astfel că, de atunci încolo, până în zilele noastre, de fiecare dată când creștinul mănâncă bucățica de pâine și bea vinul, el de fapt mulțumește Lui Dumnezeu pentru jertfa supremă de la Cruce. În Orient, a mânca cu cineva la masă era un semn de înalt respect. Dar, a mânca cu însuși Dumnezeu este chiar o onoare! Unică…

Scopul? Să faceți acest lucru în amintirea Mea, spunea Mântuitorul. Adică, așa cum privim albumele noastre de familie sau de călătorii și retrăim frumoasele amintiri din trecut cu ajutorul fotografiilor, tot așa, Cina Domnului este un portal comemorativ a lucrării dumnezeiești pentru salvarea omului. Această Cină e despre El, dar e despre ce a făcut El pentru noi! E dragostea supremă divină, dar e răspunsul plin de recunoștință al omului. Euharistia e reciprocitate- Dumnezeu a dat, omul primește! Totul!

A cina cu El, Prințul Cerului, nu e o joacă. Trebuie să te apropii cu curăție de inimă. Mântuitorul se apleacă să spele picioarele ucenicilor înainte de masă. E felul Lui de a arăta că am fost creați să ne slujim unii pe alții, nu să ne batem pe locurile din Senat! Să ne purtăm de grijă unii altora, nu să călcăm peste cadavre! E felul Lui: de la ieslea puturoasă în care s-a născut, la nopțile în care nu avea unde să își plece capul, la goana de a face bine tuturor, până la cel puțin 40 de bice peste spate și crucificarea agonizantă…Ne-a iubit până la capăt! Nu doar de pe buze… 

Dumnezeu te invită la Masă. A mânca împreună cu El, înseamnă a te identifica cu moartea Sa. Cu suferințele și patimile Lui. Și a învia în gloria unei vieți noi! A trăi și a muri pentru El!

Euharistia este, deci, contopirea cu Dumnezeu – nu mistică, ci simbolică! Nu fizică, ci spirituală. E dorința împlinirii ultimei rugăciuni pe pământ a lui Cristos: Mă rog ca ei să fie una, așa cum Eu și cu Tine, Tată, suntem una!

Săptămâna Mare: miercuri

Astăzi se întâmplă două evenimente care vor rămâne zugrăvite în istoria biblică și seculară. Pe veci! Două personaje aleg să facă, fiecare, câte un lucru măreț. În ochii lor… Este vorba de Maria, cea care a uns picioarele Mântuitorului înainte cu două zile de Paștele evreiesc și despre Iuda, trădătorul, cel care l-a vândut pe Cristos.

Această Marie a uns picioarele Mântuitorului cu un mir de mare preţ. Un Chanel scump al vremurilor iudaice. Acest lucru a stârnit revolta ucenicilor (dirijați de Iuda, care ținea punga), care au spus că era mai bine ca acel mir să fie vândut şi banii să fie daţi săracilor… Povești, când nu te costă nimic pe tine, personal, toate le-ai da săracilor! Dar, când trebuie să scoți din buzunar…

Acest Iuda a calculat valoarea mântuitorului său la 30 de arginți. Un mizilic, pe lânga parfumul de valoare inestimabilă. Nu i-a păsat de bani, a vrut doar să facă un ban cinstit. Și, dacă Cristos tot nu i-a scăpat pe iudei de romani și urma să moară oricum (după cum le tot amintea ucenicilor), de ce să nu facă și el un ciubuc?

Personajele seamănă foarte mult între ele, și totuși sunt la doi poli opuși.

Ambii au premeditat acțiunea lor cu multă atenție. Femeia păcătoasă probabil că a urmărit orice ocazie de a se apropia de Isus. Dar rușinea și sfiala au împiedicat-o, adesea, să îl abordeze în vreun fel. Până miercuri seara, înainte de Paște… Iuda, a căutat și el un prilej nimerit să îl predea pe Isus dușmanilor. Dezertare cu înaltă trădare! Și Isus îl considera prieten… Dar, miercuri seara – ne spun evangheliștii – după ce a văzut scumpete de apă de parfum irosită, Iuda a deschis ușa larg lăcomiei și Satana a intrat în el. De atunci, a pierdut controlul asupra acțiunilor sale… S-a dus glonț la preoți si au făcut târgul.

Ambii doreau ceva suprem de la viață. Să facă ceva notabil. Maria și-a dorit de mult să jertfească ceva, să dea ce are mai bun. Se simțea păcătoasă și dorea să dăruiască totul – pe ea și parfumul ei scump –. Averea ei lichidă. Iuda dorea și el ceva. Numai el știe ce, din moment ce nu a făcut nicio afacere vânzându-și semenul cu care a mâncat 3 ani de zile. Banul nu este ochiul dracului, ci iubirea de bani! Banul e neutru, dragostea de Mamona e păcătoasă…

Ambii au sărutat pe Cristos. Ea i-a sărutat picioarele, în semn de umilință și recunoștință. I-a șters praful deșertului de pe talpa piciorului cu părul ei. A sărutat cu sufletul! Iuda, în schimb, acolo în grădina aceea din joia neagră, l-a sărutat pe Cristos doar de aparență, pentru că mai erau de față și alți ucenici… Cu o sărutare vinzi tu pe Fiul Omului? El a sărutat doar cu vârful buzelor… Sufletu-i era în pungă!

Amândurora li s-a oferit șansa iertării. Pocăința! Femeia a primit-o cu surprindere. Nu se aștepta, ea, păcătoasa satului să primească ceea ce avea cel mai mult nevoie – iertarea păcatelor. Ucenicul trădător a căutat să îndrepte greșala. Și-a dat seama că a vândut sânge nevinovat. Problema a fost că doar i-a părut rău, a dus banii înapoi și a cerut restabilirea situației. A căutat milă și iertare de la preoții legaliști. Treaba ta, nu-i a noastră! i s-a răspuns…El nu a apelat la singurul care putea să îi dea salvarea…

2 oameni, 2 destine!

Păcătoasa Maria a devenit o sfântă și a rămas ca o emblemă a Evangheliei – oriunde se va predica vestea bună, va fi amintită și ea, caracterul ei și devotamentul ei.

Iuda rămâne arhetipul trădătorului de prieteni, dezertorul lacom care moare…în păcat. Suicidal. Nimeni nu pune numele Iuda copilului său…

Poți fi pentru Mântuitor un parfum special sau o duhoare lacomă după bogățiile acestei lumi!

Săptămâna Mare: Marți

În această zi, Mântuitorul este asaltat cu întrebări grele, care mai de care. Puse de experți în lege și de smecheri iscoditori, care credeau că le știu pe toate. Însă, Cel ce cunoștea cu adevărat totul le dă peste nas. În public! Dumnezeu nu te face de râs în mulțime, doar dacă ești obraznic sau nepoliticos. Sau dacă îl iei tu la rost pe El…

Prima întrebare: Cu ce putere faci toate aceste lucruri și minuni? Adică îi interesa dezlagarea trucurilor. Căutau pârghii, artificii sau metode de a face și ei ceva ca să iasă în evidență. Mai târziu, în istoria bisericii creștine, un magician le cere apostolilor putere divină pe bani. Petru îl mustră aspru, dar tipul se pocăiește. Rămâne doar cu un renume rău (de la el vine păcatul simoniei), dar cu sufletul curat. Astăzi, fariseii rămân cu bunul lor renume, dar cu o inimă neagră de invidie…

A doua întrebare: Se cade să plătim bir Cezarului, sau nu? Asta era o întrebare capcană. De ridicolă ce era, fariseii trimit niște ucenici de-ai lor ca să o pună lui Cristos. El le cere un dinar, cea mai comună monedă a timpului. Un 50 de bani. Pe o parte avea chipul împăratului roman Tiberius, care se auto-declarase divin, fiind aprobat de Senat, iar pe cealaltă apărea imaginea Liviei (mama lui Tiberius), cu inscripția de profetesă. Dumnezeu răspunde ferm: Plătește-ți taxele și impozitele [arătând spre pajura cu Tiberius], dar nu uita să îi dai și lui Dumnezeu partea…

A treia întrebare: Nevasta care a avut mai mulți soți consecutivi pe pământ, a căruia dintre ei va fi ea în cer? Asta intră la categoria întrebări la mișto. Saducheii, care nu credeau în Înviere, nici în îngeri, se trezesc să creeze o ipoteză și o întrebare prostească. Chiar sfidătoare. Mântuitorul înțelept le dă replica. În cer nu vor mai fi nunți, nu se vor mai fura mirese. Va fi doar un Mire și Mireasa Lui aleasă – oameni din toate popoarele, semințiile, națiunile și neamurile. Restul sunt povești…

A patra întrebare: Care e cea mai mare poruncă din Lege? Orice ar fi răspuns Cristos acum, orice lege ar fi ridicat El la rang de lege supremă ar fi arătat o depreciere a celorlalte. Dar El răspunde că totul se rezumă la dragostea de Dumnezeu și iubirea de oameni. Dacă împlinești legea asta (care, de fapt, reprezintă două-ntr-una), ai împlinit și Decalogul și celălalte 613 legi. Și, astfel, nu mai pui nici întrebări stupide!

La final, după runda retorică de box a învățaților, a fariseilor, a saducheilor și a altor gealați, Cristos pune o întrebare la care nimeni nu mai poate răspunde! Citim în Evanghelii așa: Nimeni nu I-a putut răspunde un cuvânt. Şi, din ziua aceea, n-a îndrăznit nimeni să-I mai pună întrebări…

Dacă duminică Fiul lui Dumnezeu s-a prezentat și a fost aclamat ca rege, luni și-a arătat puterea dumnezeiască, în această zi de marți a demonstrat că nu poți să îl tragi de barbă. Nu tu Îi pui Lui întrebări, ca și cum ar trebui să îți dea El ție socoteală. Căci dacă pune și El…, nimeni nu îi mai poate răspunde!

După întrebarea fără răspuns, și după liniștea din mulțime, Isus adresează fariseilor și cărturarilor cele mai grele cuvinte. Tot ce era ascuns de văzul lumii, tot ce era în inimile lor, toată prefăcătoria și fățărnicia, măștile și ritualurile fără valoare. Cine se joacă cu Dumnezeu, sfârșește rău…

De fapt, de multe ori punem întrebări doar de dragul de a le pune. Sau ca să mascăm ceva. Sau ca să distragem atenția de la adevăratele noastre probleme. Ferice de cine pune întrebări sincere și așteaptă răspunsuri sincere! Mai ales de la Dumnezeu…

Săptămâna Mare – Luni

Dimineața, Mântuitorul împreună cu ucenicii treceau pe drumul care urma să îi reîntoarcă în Ierusalim. Găsesc un smochin pe marginea potecii. Isus se oprește, ucenicii la fel. Îl studiază, caută printre frunze ceva. Nimic! Îl blestemă și cu toții pleacă, tăcuți, mai departe…

Cristos a căutat rod, a vrut să mănânce măcar o smochină, dar tufa era goală. Tufă de Veneția! Nu căuta El degeaba… Smochinul poate da, în condiții prielnice, și doua producții pe an. Una primăvara târziu, alta toamna. Dar, la sfârșit de aprilie, să bată vântul prin tine…?!? L-a blestemat, să nu mai rodească nici la toamnă.

Un smochin este foarte longeviv, poate să trăiască până la 60-80 de ani. Ca un om. E media globală a speranței de viață umane. Nu știu câți ani ai trăit până acum și nu știu cum ai trăit – adică dacă ai fost productiv sau ai făcut umbră pământului degeaba -, dar știu că, cu fiecare sezon, suntem tot mai aproape de vârsta recoltei… Bine ar fi să nu fim blestemați cu sterpiciune până atunci…

Cea mai importantă latură reproductivă este înmulțirea prin semințe. Smochinul drajonează foarte ușor, iar, dacă nu i se limitează creșterea, te trezești cu grădina toată invadată de smochini. Cum e copăcelul tată, așa vor fi și ceilalți smochini-pitici. În viață, semințele noastre – copiii – vor deveni aproximativ ceea ce suntem noi. Harnici, productivi și puternici sau leneși, fără o boabă. Smochini de ghiveci!

Refrenul care ar trebui să ne sune în urechi este Mai lasă-l și anul acesta, nu-l tăia. Poate, poate… Poate se trezește din letargie și mișca seva clorofilică prin el. Poate apare și smochina, mai la toamnă. Sau poate va rămâne veșnic gol!

Oricum, lecția de astăzi pentru ucenici era credința. Cum de s-a uscat dintr-o dată, Doamne? întreabă ei. Dacă ați avea credință, ați ști și ați porunci și voi cu autoritate, vine răspunsul. Asta înseamnă că degeaba te zbați să faci fapte bune, morale, caritabile – fără darul credinței, ele sunt zero. Nu fac nici măcar cât o smochină… Ce caută El la noi sunt faptele credinței!

Vrei să fii binecuvântat, nu blestemat…? Fii productiv pentru Împărăția lui Dumnezeu!

Doamne, cere ce vrei, numai dă-ne ceea ce ceri! El ne dă și voința și înfăptuirea!