Publicat pe

Ce se întâmplă de Black Friday?

Pe un panou publicitar satiric din America era scris: Bun venit în SUA, ţara în care toamna ne călcăm în picioare pentru diferite produse (de Black Friday), la câteva zile după ce suntem „recunoscători” lui Dumnezeu pentru ceea ce avem (Thanksgiving Day)…

Mare păcat că românii importa orice! Viruşii au ajuns şi la noi, de peste ocean. Valentine’s Day, Halloween şi… Black Friday. Parcă cel mai agresiv e ultimul! Şi fizic, şi psihic…

Mulţi îşi iau liber în această vineri neagră, tocmai ca să nu îi prindă promoţiile în drum spre serviciu. Se trezesc dimineaţa în restul anului pe muchie, la limită, doar cât să ajungă la lucru la timp, dar în această zi îşi setează alarma cu 3h mai devreme, ca să apuce munca de scrolling, clicking şi inspectare a pieţei de cu ziuă…

E sărbătoarea românilor mai înşelătoare decât cea de pe 1 aprilie. Se păcălesc clienţii când văd acele procente cu minus în faţă, încât nu cercetează faptul că produsul a avut acelaşi preţ luni în şir, în septembrie a fost scumpit, iar în noiembrie „ieftinit”. Bataia mare e pe plasme şi telefoane în rate. Scumpe, da’ reduse…

Se promovează: imbuibarea, risipa, bulima, egoismul, somptuozitatea, hedonismul, consumerismul, obiectificarea şi robotizarea omului (omul nu mai e om – e doar un client!)

Este un val care te prinde până să clipeşti. Un click e de ajuns, apoi vântul te poartă printre promoţii, reduceri şi oferte imbatabile. Te vei trezi din sevraj doar după ce vei finaliza comanda. Mult mai obosit şi cu contul bancar secătuit… La ce folos „3+1 gratis”, dacă ţie nu îţi trebuie niciunul din cele 4…?!?

Cireaşa de pe tort a acestei zile o reprezintă laudele pe care le auzi peste câteva zile de la colegi, familie, prieteni, când intră în posesia râvnitelor obiecte. Fiecare se va strădui să prezinte oferta de care a beneficiat într-o lumină cât mai pozitivă, deasupra celorlalţi. De fapt, se va lăuda cu autoamăgirea sa… în public!

Eu anul acesta, de Black Friday, mă voi odihni şi mă voi aproviziona cu… linişte şi pace!

Nu uitaţi – în viaţă nimic nu e „moca„… Navigaţi cu prudenţă!

Publicat pe

De ce yoga? (Seria: Întrebări populare de pe Google)

Este un trend cu iz oriental care a pătruns şi în ţara noastră de câţiva ani. Unii îl ridică la rang de religie, alţii îl pun pe acelaşi taler cu filosofia de viaţă, alţii – relaxare. Totuşi, de ce yoga „prinde” şi la români?

-este o practică accesibilă. Îţi trebuie doar un covoraş. Şi mult timp de pierdut…pardon – de meditat! Elemente yoghine găseşti în toate hypermarketurile astăzi…

-este un fel de stil de viaţă atractiv. Pe români tot ce e non-autohton, tot ce e exotic, îi atrage ca un magnet. Orientalul din yoga este foarte interesant… La început de curiozitate, apoi din obişnuinţă…

-promite ceva divin, haric, spiritual. De fapt, e o formă de căutare a omului. Dar, golul uman ce are forma lui Dumnezeu nu poate fi umplut cu altceva, cu nicio practică…

-e sănătos pentru trup şi suflet. Nu contest, dar mai sănătos e să pedalezi pe bicicletă, să parcurgi un traseu montan sau… să petreci timp de calitate cu copilul tău.

Publicat pe

De ce numele „Vorba Veche” pentru acest blog…?

Mulţi m-au întrebat de ce am ales acest nume pentru blog. Iata câteva răspunsuri:

  • ce e vechi nu e neapărat demodat. Dimpotrivă, mereu ne întoarcem la mode vintage…
  • doresc să transmit prin cuvinte vechi, semnificaţii noi, actuale ale existenţei noastre de zi cu zi
  • vorba veche este acea moştenire culturală şi lingvistică pe care o primim de la înaintaşii noştri. E de datoria noastră să transmitem mai departe înţelepciunea de neam şi de limbă
  • este uşor de memorat, de scris şi de accesat! 🙂
Publicat pe

Ce îşi doreşte un bărbat de la soţia lui?

Să fie respectat. Este în natura lui bine înrădăcinată ideea că, bărbat fiind, i se cuvine respect. [Desigur, câştigat, nu impus!] Se bucură când i se arată respect prin cuvinte, gesturi, empatie…, mai ales când acesta vine de la consoarta lui. Mark Twain spunea că respectul pentru un bărbat e a doua lui haină.

Să fie preţuit pentru ceea ce face. Asta nu înseamnă că nu contează şi ceea ce este (cum am scris în articolul Ce îşi doreşte o femeie…),dar bărbaţii se învârt în jurul a ceea ce intreprind. De aceea, cele mai des puse întrebări de masculi, după prezentări, sunt cu ce te ocupi?, ce munceşti? s.a.m.d. Cele mai mari răniri pe care le poate aduce o soţie bărbatului ei în acest domeniu se regăsesc…

Să comunice eficient. Lui nu-i plac poveştile cu peşti, detaliile sau conversaţiile interminabile. Modele de rochii sau culoarea rimelului… Mai degrabă, funcţionează după principiul punct ochit, punct… vorbit! Chiar dacă pierde mult timp în rest, în domeniul comunicării îi place ca nevasta (şi el, de asemenea) să fie scurtă şi cuprinzătoare…

Să conducă o femeie necapricioasă. Adică o comentatoare înnăscută, o veşnic nemulţumită de condiţiile pe care i le oferă bărbatul, o cârtitoare profesionistă şi o observatoare de defecte înnăscută… Proverbul ebraic spune că o nevasta ca asta e ca un scoc găurit din care picură enervant la fiecare ploaie… Doar pizza e bună Capriciosa! În căsnicie, capriciul e toxic…

Ce nu îşi doreşte un bărbat? Să aibă două mame – una naturală şi una luată la starea civilă, să fie cicălit frecvent şi periodic cu un amazon de reproşuri, să fie luat la mişto sau peste picior în public de a lui iubită sau să fie comparat cu alţi masculi din propria-i rasă… printre altele…

Un bărbat creştin autentic va căuta o soţie care să (re)aducă edenul pe pământ.  

Publicat pe

De ce sunt ochii roşii? [Seria: Întrebări populare de pe Google]

Mulţi îşi pun această întrebare seara, când se privesc în oglindă. Iată câteva posibile răspunsuri:

-probabil eşti prea obosit. Odihna e importantă pentru ochii tăi. Nu da vederea pe câştigul banilor noaptea târziu…

-pentru că foloseşti prea multe ecrane (smartphone, TV, laptop etc). Evită contactul non-stop cu tehnologia – îţi slăbeşte acuitatea vizuală!

-din cauza lentilelor de contact care îţi irită globul ocular. Aşa că lasă prostiile, ochii tăi naturali sunt mult mai frumoşi decât plasticurile!

-şamponul de la duş, clorul de la SPA, o răceală, tusă uşoară, alcool, tutun sau… nervi acumulaţi.

-lipsa lacrimilor. Asta, pentru că tindem să nu mai fim empatici cu suferinţa celor din jur. Nu mai (prea) plângem, doar la înmormântări mai vărsăm câte o lacrimă…

[Acesta e primul articol din Seria: Întrebări populare de pe Google]

Publicat pe

Culmea culmilor la prezidenţialele din 10 noiembrie 2019

Culmea exercitării dreptului: să nu ai chef să mergi la vot, din diferite motive! Ar trebui să te gândeşti că atunci când erai copil părinţii luau deciziile importante în contul tău. Acum e rândul tău – nu lăsa pe altcineva să voteze în locul tău, viu ori mort…

Culmea gratuităţii: să ratezi ceva oferit moca! Știai că în 1864 alegătorii din România trebuiau să plătească un impozit pentru a putea vota, iar alegătorii direcţi trebuiau să ştie să scrie şi să citească şi să aibă peste 25 de ani? Azi, dacă nu mergi tu, vor merge cei inculţi, care nu stiu să citească, să decidă soarta ţării tale…

Culmea feminismului: dacă eşti femeie să nu votezi, pentru că, de, eşti emancipată! Până în 1938, femeile nu puteau vota în România… Abia în acel an au primit acest drept. Un drept restrictiv – pe care l-au primit doar femeile de peste 30 de ani, știutoare de carte și doar la alegerile locale. Nu îţi bate joc de ceva ce alţii nu aveau acum un secol… deşi îşi doreau.

Culmea libertăţii: să ai posibilitatea şi să te doară-n cot. Sau, mai rău, să nu mai simţi nicio durere… Dacă până în 1990 votul era de formă, iar decizia aparţinea partidului comunist în privinţa candidaţilor şi aleşilor, din ’90 alegerile sunt libere, dar prezenţa la vot devine din ce în ce mai redusă.

Ştii care ar fi culmea culmilor prezidenţialelor de anul acesta? Ca, după 30 de ani de democraţie, să ajungă preşedinte Veorica…

Publicat pe

Ce îsi doreşte o femeie de la soţul ei?

Sa fie iubită! Asta e esenţa căsniciei pentru o femeie – să ofere şi să primească iubire. O femeie iubită este o femeie frumoasă, chiar dacă are acnee sau se luptă cu câteva kilograme în plus încăpăţânate… O femeie iubită este singura iubită a soţului ei!

Să fie apreciată pentru ceea ce este. Nu pentru ceea ce ar putea deveni, nu pentru trecutul ei, ci pentru ceea ce este ea. Zi de zi. Pentru ceea ce e în spatele ridurilor sau a machiajului, pentru ceea ce ascunde ea în spatele zâmbetului senin sau a ochilor strălucitori.

Să i se oferă o comunicare profundă. Adică nu se mulţumeşte cu un ai dreptate, dragă… mormăit după 8 ore de lucru cu jumătate de gură şi fără chef. Femeia când se implică în comunicare, o face cu tot arsenalul: minte, suflet şi… emoţii. De aceea, când păstrează tăcerea – e o problemă!

Să fie condusă de un bărbat adevărat! Are nevoie de un gentleman. De un tip fin şi delicat, de bărbatul ală care o curta atât de irezistibil în perioada prieteniei. Prea mulţi efeminaţi au apărut astăzi în rasa masculină, cu glezna la vedere prin mall-uri… Femeile autentice au oroare de aşa ceva! Probabil de-asta a apărut mişcarea feminină – dacă nu mai conduc bărbaţii, trebuie să conducă cineva… [zise Angela Merkel.]

Ce NU îşi doreşte, însă, o femeie de la soţul ei? Să fie neglijată, între două ieşiri cu prietenii sau două hobby-uri, să îi fie rănite sentimentele (mai ales în mod voit, intenţionat), să i se minimalizeze rolul (bună de cratiţă, sau utilă doar în creşterea copiilor), să fie o umbră a soţului toată viaţa sau să ajungă o străină pentru el…

O femeie creştină autentică va căuta un soţ care să se asemene cu Cristos – în caracter şi în comportament!

Publicat pe

De ce nu sărbătoresc Halloween-ul?

Deja de la începutul lui octombrie am văzut prin Lidl şi prin alte magazine pălării negre de tip coif, fustiţe şi alte accesorii pentru vrăjitoare, bufniţe şi chestii black pentru pregătirea “sărbătorii” de la finalul lunii… Macabru, ce să zic… De ce eu nu sărbătoresc Halloween-ul?

Pentru că iubesc viaţa. Nu mortăciunile sinistre, nu scheletele oribile şi cadavrele umblătoare (a se citi zombie, stafii sau strigoi). Aleg să trăiesc o viaţă luminoasă, nu una întunecoasă, obscură, lugubră, învelită în haine de doliu când, de fapt nu a murit nimeni (cu excepţia discernământului şi a raţiunii umane…)

Pentru că apreciez esteticul şi frumosul. Nu feţe zgâriate adânc în carne, nu babe vrăjitoare sau vampiri sângeroşi. Nu vreau să îmi decorez casa cu dovleci ciopliţi, urâţenii ciudate, bufniţe şi alte orătănii de sezon. E ca şi cum mi-aş finaliza o lucrare de licenţă, aş imprima-o şi apoi aş mâzgăli-o toată…

Pentru că sunt de partea binelui. Nu intenţionez, nici eu, nici familia mea, să fim implicaţi într-o mişcare (ca să nu îi spun altfel) ocultă, în care se venerează tot ce e mai “negru” pe lumea asta: răul, întunericul, mistico-magicul, grotescul, frica, mormintele şi… sperieturile.

Pentru că sunt patriot! Împrumutăm din vest toate porcăriile. [Măcar de foloseau lupul dacic ca simbol – păgân, dar autohton]. Păcat că nu vedem şi adoptăm Thanksgiving Day-ul american (o sărbătoare de mulţumire către Dumnezeu, la origini), ci ne preocupă doar împământenirea ocultului Halloween… E clar – comercial. Banul să vină! Restul – consecinţele spirituale – nu mai contează… Asta e mentalitatea.

Pentru că ţin la copilul meu (care încă e bebe). Va creşte într-o lume care îl va învăţa: să îi fie frică de ceea ce nu trebuie şi să nu ia în seamă ceea ce ar trebui cu adevărat să îl înfrice, să pună distracţia pe priumul loc, chiar dacă e satanică, păgână, depersonalizantă şi morbidă, sau să trateze lumea duhurilor în mod ludic. De aceea, construiesc principii sănătoase pentru viitorul familiei mele…

Vai de cei ce transmit ocultul următoarelor generaţii!

Halloween-ul e îngrozitor de îngrozitor! Ne coboară pe noi – ca oameni – în Evul Mediu ca perioadă, în iad ca stare şi în beznă ca spiritualitate.

Cristos a spus: Voi sunteţi lumina lumii…, nu lumânările sinistre ale Halloween-ului!

Publicat pe

Drumeție în natură (26) – Vârful Ciucaș (din Pasul Bratocea, BV)

Într-o zi caniculară de august ne-am pornit dinspre Brașov spre loc. Cheia, ca să întâlnim Ciucașul. Datorită căldurii, nu toți am ajuns pe vârf, dar peisajele din masiv au fost impunătoare…

Sfinxul Bratocei
Pauză la umbră…
Muntele Tigaile mici
Pe aici va fi întoarcerea de pe vârf
Turnul lui Goliat
Panoramă din șa
Pe vârf
Babele la sfat…
Coborâre abruptă pe grohotiș…
La revedere, Ciucaș!

Traseu: Pasul Bratocea – Culmea Bratocea – Saua Tigailor – Vf. Ciucaș – Tigaile Mari – Saua Tigailor – Pasul Bratocea (aprox 17 km – 4h30min drumeție)

Data: august 2019

Publicat pe

Presiunea de a fi mereu în pas cu moda

Pe unii îi frământă zilnic provocarea de a da bine în faţa celorlalţi bipezi din viaţa lor. Şi asta se reflectă în: haine, tendinţe, gesturi şi atitudini, telefoane, frizuri, vorbe şi accente, seriale urmărite etc…

La început, când apare vreo modă, de obicei este luată în derâdere. Vedem asta la defilările de modă – ui şi la aia cum s-o îmbrăcat. Sunt jalnice trendurile postmoderne care nu fac altceva decât să aducă ceva nou, cât mai extravagant, cât mai sclipitor, cât se poate de ciudat. Să creeze o repulsie atractivă!

Pasul al doilea este apoi popularizarea modei de către unele figuri media, actori ori staruri TV sau oameni de influenta socială, vloggeri ş.a.m.d. Atitudinea devine acum ia să văd cum se mai îmbracă şi ălă/aia… Şi parcă tot mai mulţi se afiliază modei respective într-un timp foarte scurt!

Ultima etapă apare când începi să îţi pui întrebarea sunt eu ciudat-diferit faţă de restul?? Τοt atunci apare şi dorinţa de a intra în turmă! Dacă îi vezi pe toţi de la muncă cu pantalonii franjuraţi sau super skinny, te aliezi şi tu… Se poartă Converşi iarna şi cizme peste genunchi vara? Τe conformezi şi tu…

Cam aşa se implementează o modă – în 3 paşi simpli! Apariţia, popularizarea şi adoptarea! Totul graţie efectului de turmă.

Întreabă-te, dacă faci parte dintr-o turmă – cine te conduce…?

Publicat pe

Vremea răspunsurilor

Daca intrebari avem mereu, curg ca la robinet, in orice anotimp al vietii (si al calendarului), atunci raspunsuri cand mai primim? (Si aceasta e tot o intrebare…) Ce mult ne-am dori ca raspusurile sa vina la pachet cu intrebarile!

Pentru unele intrebari, raspunsul il vedem instant. Sau la saptamani, luni sau chiar ani distanta… Il gasim cand ne asteptam mai putin. Sau cand nu il mai asteptam deloc, cand renuntam la ideea primirii unui raspuns…

Pentru unele intrebari nu vom primi raspuns niciodata. Cerul va parea de arama, iar pamantul de plumb. Ne vom certa cu Dumnezeu, cu sotia si copiii, cu seful, si raspunsul tot nu va aparea. Devenim irascibili si inabordabili. Dar, raspunsurile, de obicei vin in perioade de liniste…

Iar pentru unele intrebari vom primi raspuns, dar nu aici. Ci, dincolo! Framantari care ne-au fulgerat mintea cu anii, dece-uri nespuse niciodata cu voce tare de teama ridiculizarii, de ce mie?, sau pana cand…?, toate acestea vor primi raspuns acolo Sus, de la Cel mai in masura sa ne raspunda!

Deci, El raspunde – acum, mai tarziu, niciodata sau Dincolo… (Doar) Ai rabdare!

Inchei cu ce spunea inteleptul Elihu: “Măcar că zici că nu-L vezi pe Dumnezeu, totuşi problema ta este înaintea Lui: aşteaptă-L! “(Iov 35:14)

Publicat pe

Vremea întrebărilor

Dacă aș putea să pun cuiva o serie de întrebări la care nu am (încă) răspunsuri, m-aș gândi să rostesc următoarele:

De ce succesiunea anotimpurilor așa cum e acum? De ce, după frumusețea multicoloră a toamnei vine golul hibernal? Oare ca să ne gândim la înviere, primăvara…?

De ce nu prin belșug și îndestulare se maturizează omul, ci prin suferință si durere, prin depășirea obstacolelor in viață…? Oare greul ne face mai puternici…?

De ce mor sobit cei dragi și puțini au șansa de a spune ceva pe patul de moarte? De ce nu o despărțire calmă, lină și previzibilă? Oare e așa pentru ca să avem relații bune mereu și să fim pregătiți oricând de despărțire…?

De ce nu suntem mulțumiți ca oameni mai tot timpul? De ce privim mereu în sus, la cei câțiva de deasupra noastră și nu vedem marea de oameni în nevoi de sub noi…? Oare ne-a orbit empatia…?

De ce o viață așa scurtă urmată de o eternitate atât de lungă? Oare bunul Dumnezeu s-a gândit că am fi obosit invers…?

De ce? E vremea întrebărilor bine puse… Poate primim și răspunsuri…

Totuși, de ce…?

Publicat pe

X. Să nu poftești! (Seria: Cele 10 porunci)

Nu se putea încheia Decalogul mai bine, decât cu o astfel de poruncă. Să nu poftești nimic din ce nu este al tău – pe scurt – rezumă scopul celorlalte nouă anterioare – loveşte la rădăcina poftei și egoismului uman care alimentează încălcarea tuturor poruncilor divine.

Interdicția poruncii nu se rezumă doar la cele enumerate în textul ei: casă, masă, nevastă, animal, ci și orice alt bun care ne face cu ochiul firii noastre umane… Bolidul pe 4 roți al vecinului (sau pe 2 roți, după caz), smartphone-ul colegului de lucru, țoalele șefei de tură, cunoștințele studentului care ia bursă etc. La această poruncă poate să intervină si invidia care, în combinație cu pofta, are efect coroziv puternic. Mai rău ca acidul clorhidric!

A 10 –a poruncă reprezintă un progres moral superior, ridicându-se deasupra oricărui alt cod antic. Cele mai multe coduri nu merg mai departe de faptă şi numai câteva vorbesc despre cugete, dar nici unul nu ajunge la INIMĂ! Interdicţia aceasta este fundamentală pentru experienţa umană, prin aceea că pătrunde motivele dincolo de fapta exterioară.

Ea ne învaţă că Dumnezeu vede inima şi se interesează mai puţin de actul exterior și mai mult de cugetul din care izvorăşte acţiunea. Ea stabileşte principiul că până şi gândurile inimii noastre ajung sub jurisdicţia Legii lui Dumnezeu, că suntem tot atât de răspunzători de ele ca de faptele noastre. Poftele păcătoase sunt, de obicei, cele nerostite. [Poți să afirmi că ți-e poftă de o înghețată și să nu încalci nicio poruncă.]

Asta pentru că doar cugetul cel rău nutrit promovează o dorinţă rea, care cu timpul dă naştere la un imbold și apoi la acțiune. De exemplu, un bărbat se poate abţine de la adulter din cauza pedepselor sociale şi civile, sau chiar a consecințelor pe care le prevede, dar cu toate acestea în ochii Cerului el poate fi tot aşa de vinovat poftind ca şi când a comis în realitate fapta …

Această poruncă ne descoperă cât putem fi de fățarnici uneori. Pe dinafară putem arăta bine, dar pe dinăuntru putem fi sclavii patimilor şi dorinţelor noastre păcătoase. Înlăuntrul nostru este o putere, voinţa, care sub controlul lui Hristos, poate înăbuşi fiecare patimă şi dorinţă nelegiuită.

Înțeleptul Solomon ne sfătuiește: păzește-ți inima mai presus de orice, pentru că ea conține sursa vieții adevărate!

Publicat pe

Drumeție în natură (25) – Pe Piatra Secuiului, Colțești (AB)

Cu bebele în marsupiu ne pornim pe Piatra Secuiului într-o vineri înnorată. Piatra este asemeni unui secui întins lat pe spate, care parcă zace mort pe dealurile Trascăului.

Am avut șansa să avem umbra norilor deasupra noastră, fiind amiaza mare, altfel nu știu ce ne-am fi făcut. Urcușul e foarte abrupt și noi am ales și poteca cea mai dificilă!

Dar, ne-am bucurat de natură și nu ne-a prins nici ploaia – mult nu mai avea… 🙂

Ne pornim…toți 3!
Urcușul e susținut…
Mai avem puțin
Și…am ajuns! Panoramă de pe culme!
Petic de soare printre norii amenințători
Vederi de la înălțime
Începem coborârea…
Până la urmă nu ne plouă! Fug norii…
O zi minunată!

Cu siguranță ne vom întoarce pe Piatra Secuiului, ca să parcurgem toată creasta, in circuit!

Data: august 2019

Publicat pe

Lupta cu (dez)echilibrul

Ne aflăm zilnic pe bârna deciziilor, în lupta cu echilibrul. Ne trage curentul când în stânga, când în dreapta. Balansul e, uneori, fatal. Nu cu echilibrul avem probleme, lupta se dă cu dezechilibrele:

Nu e vorba că nu avem destui prieteni virtuali pe Facebook, sau suficienți urmăritori pe Instagram, ci problema e că nu (mai prea) avem prieteni reali, adevărați, cei la care să poți apela în toiul nopții cu o urgență/problemă… Nu crezi? Invită niște amici la tine acasă astăzi. Și vezi când o să îți calce pragul…

Nu de bani ducem lipsă (cantitate), ci de bani investiți corect (calitate)! Aruncăm încoace și-n colo cu valută câștigată cu sudoare pe Dincolo, iar apoi rămânem faliți. Și cu rate la actualul Iphone… Uităm că adevăratele investiții sunt în oameni, în educație, în talente și pasiuni, nu în fiare și betoane. Cine intră în centrifuga datoriilor, se va învârti la nesfârșit!

Nu suntem depresivi din cauza plictiselii (așa cum mormâim uneori), că nu avem ce face, sau că nu avem chef de nimic, ci din prea mult egocentrism, prea mult accent pe eu și pe mine. Tot mai multe dorințe personale apar, iar nevoile celor din jur cresc și ele lângă noi. Cum să nu cazi în depresie, când tu ești veșnic neîmplinit, iar semenul face foamea…?

Nu de informație ducem lipsă, căci Wikipedia e sursa oricărui student sau elev leneș, ci de informație corectă și completă, actuală si serioasă. Știrile de tipul bite-news (se traduce: știri momeală) sunt mai multe astăzi decât știrile reale. Cu cât suntem informați mai mult de presă și de media, cu atât suntem mai ușor de manevrat și de condus: social, politic, cultural și… comportamental.

Nu vom găsi niciodată echilibrul dacă îl vom căuta în virtualitate, în religii orientale pe covoraș, în faimă sau putere, în stabilitate financiară. E ca și cum ai vrea să mergi pe tocuri pe o șină de tren (femeile vor înțelege mai bine analogia…)

Cei care continuă, nici nu vor realiza când îi va lovi trenul…

Publicat pe

Amenzi dublate? Și ce-i cu asta…?!

Astăzi au intrat în vigoare noile prevederi rutiere. Sancțiuni drastice pentru cei care vorbesc la telefon, fac live-uri sau întrețin chat-uri la volan, printre altele. Bun. S-a reîntregit jurnalul naţional al sancţiunilor… Dar problemele care rămân sunt următoarele:

Ne-am trezit cam târziu! A trebuit să devină un precedent accidentele soldate cu morți din cauza live-urilor făcute de șoferi sau copiloți… Cum spunea poetul câte bombe vor mai sfârteca vieți întregi, până să le interzicem pe veci…? Așa s-a întâmplat și la Colectiv, și la Caracal și așa continuăm. Totuși, bunicică reglementare – mai bine mai târziu decât niciodată!

Doar amenzile mai mari (sau chiar dublate) nu vor schimba foarte mult comportamentul multor regi ai șoselelor. Cine își permite să vorbească la telefon sub sancțiune de 500 lei, va comunica și în ciuda amenzii de 1000 lei. Ce e mai important? Educația! Da, educația rutieră ar trebui să fie o disciplină obligatorie la școala de șoferi. Nu niște variante de răspuns învățate (de unii) pe de rost și bifate la așa-zisul examen…

De frică nimeni nu s-a schimbat niciodată… În mod real mă refer. Probabil, acum, cei care vor vedea un  echipaj de poliție pe marginea drumului, vor arunca smartphone-ul pe bancheta din spate și vor minți că acolo l-au lăsat înainte să plece la drum…

Șoferii auto trebuie să facă diferența între un drum public și o pistă de karting…

Viața are prioritate întotdeauna!

Publicat pe

IX. Să nu mărturisești strâmb împotriva aproapelui tău (Seria: Cele X porunci)

Era regula de aur în completele de judecată antice. Cuvântul era cuvânt. Orice mărturie mai pe lângă era foarte periculoasă: în Egiptul antic ți se taiau nasul și urechile, în Atena după 3 minciunele în sala de judecată îți pierdeai drepturile civile, iar la Roma erai aruncat de pe stânca Tarpeian…

Noi am simplificat această poruncă, reducând-o la să nu minți! Dar este mai mult decât atât…

A mărturisi strâmb înseamnă și a prezenta o situație îndulcită cu o exagerare intenționată, a spune doar 99% din adevărul gol-goluț sau a ascunde un anumit aspect care știm că e esențial în comunicarea noastră cu celălalt interlocutor. Până la urmă, intenția face diferența! Dacă îți bate inimioara mai tare după o anumită discuție, ori te-ai îndrăgostit, ori ai mințit…

A mărturisi strâmb împotriva aproapelui tău înseamnă și să îți petreci timpul liber răspândind nimicuri despre el. Bârfele în general, chiar dacă pleacă de la (unele) fapte/situații reale, trecând din gură-n gură devin exagerări, deci minciuni! Mulți consideră o prostie a lăuda şi a vorbi de bine pe cei din jur. Ei simt o pasiune nestinsă în a scoate la iveală defectele din purtarea altora, judecând motivele lor şi criticând acțiunile lor.

A mărturisi strâmb poate însemna, uneori, și a tăcea! Atunci când nu trebuie… Atunci când auzi în public (sau online) cum este calomniat un om nevinovat. Și taci! Poți să ridici din umeri sau dintr-o sprânceană, dar ești complice la mărturisire strâmbă împotriva cuiva! Încalci tacit porunca de mai sus…

A minți mai înseamnă și a deturna orice scopuri naturale, morale sau a falsifica în vreun fel  adevărul curat, cu scopul de a câştiga foloase personale ori materiale sau pentru orice alt scop meschin. Chiar dacă sloganul unuia e toată lumea o face, nu devine un necălcător de lege. Unii spun că există chiar și minciunile necesare sau minciunele cotidiene. Oricât le-am diminutiva, păcatul e tot păcat!

Care e pericolul cel mai mare? Asemeni zicalei cine fură azi un ou, mâine va fura un bou!, și în acest aspect: cine minte azi puțin, mâine va minți ca Putin! Nu ar trebui nici să mințim ca să scăpăm. Consecințele adevărului sunt, uneori, grele ori dureroase, dar benefice clădirii unui comportament demn și vertical…

Pentru o viață sănătoasă, nu vinde gogoși! [Doar dacă sunt din aluat].

Publicat pe

De ce iubesc Sibiul?

Chiar dacă nu este orașul meu natal (fiind născut în Cluj-Napoca), Sibiul este orașul copilăriei mele și al adolescenței mele. Și actuala mea urbe de reședință. Am vizitat țara în lung și-n lat, dar nu m-aș muta niciunde în detrimentul Hermanstadt-ului. De ce?

Pentru securitatea pe care o oferă. Suntem pe ultimul loc din țară la rata șomajului. Numai cine nu vrea să muncească nu își găsește loc de muncă în Sibiu! Suntem codași și pe lista neagră a orașelor cu rata criminalității ridicate. D-aia pentru noi Vasluiul, Teleormanul și alte locații ni se par desprinse din filme western… Sabii, topoare, flinte… Aici nu îți e teamă să ieși seara din casă, la o plimbare sau la un jogging.

Pentru apa bună și fresh de la robinet. [Cu excepția zilelor când se face tratarea cu clor, dar tot spre binele nostru…]. Avem cea mai bună apă potabilă la robinet din România! Vine din inima muntelui, de la un baraj din apropierea orașului. Și chiar stâmpără setea! Primul lucru pe care îl fac întotdeauna când ajung acasă din concediu sau dintr-o călătorie mai lungă e să dau un pahar pe gât. Pe nerăsuflate!

Pentru traficul acceptabil, comparativ cu alte municipii. Am trăit proaste experiențe în unele orașe mai mari de a sta bară la bară în orice cartier sau intersecție și la orice oră. Bucureștiul degeaba are 5 benzi pe sens, dacă sunt pline toate. Noi cu două, ne descurcăm binișor (excluzând orele de vârf sau zonele cu multe complexe rezidențiale). Săptămâna trecută m-am întors din capitală, după ce am făcut 1h 30 min dintr-un sector în altul. Acasă, doar m-am jucat în trafic…

Pentru ca este un oraș viu, fie vară, fie iarnă. Ai la dispoziție o multitudine de festivaluri, evenimente, maratoane internaționale organizate anual, campanii eco, târguri etc. Și parcă e un sat mai mare, adică oamenii se cunosc între ei ca la țară. E un oraș atât de compact, încât să te simți ca acasă, dar, în același timp, foarte încăpător, încât să adune milioane de turiști anual.

Ar mai fi multe plusuri de amintit: prima farmacie din România, un primar cu iz nemțesc dat țării ca președinte, clima blândă – chiar la poale de Făgăraș fiind așezat, poziționare strategică (adică ajungi oriunde rapid – cu excepția Văii Oltului…) și un aer cultural baroc-medieval aparte, printre multe altele…

P.S. Există  chiar și o expresie românească literară care conține Sibiul: a da o săritură până la Sibiu…

Publicat pe

VIII. Să nu furi (Seria: Cele 10 porunci)

Mulți se scuză, spunând că nu au furat niciodată nimic, nici măcar un cui… E mai mult o liniștire a conștiinței, o încercare de negare a unor chestii care par inferioare unui… cui. [De obicei, hoțul când se scuză, se acuză…]. Furatul implică mai mult decât ceea ce spune DEX-ul: “…însușirea pe nedrept a unui lucru mobil al altuia.” și mult mai profund… Sunt atâția hoți camuflați printre noi, lângă noi, astăzi:

Băiețandrii care, pentru aș îndeplini niște pofte carnale pe moment (vezi articolul precedent din serie), le fură fetelor ce au ele mai prețios, mai sfânt – puritatea inocenței. Le tratează ca pe niște obiecte. De unică folosință… Eu îl consider furt calificat, pentru că aceștia fură ceva ce nu mai pot returna. Niciodată! Hoți cu cazier pe viață…

Șefii de mari companii care, pentru un profit cu multe zerouri și vacanțe în Bora-Bora, fac orice, fură Statul, micșorând statul de plata [a se observa jocul de cuvinte] al salariilor, făcând învârteli cu bani negrii sau schimb de facturi, reducând din drepturile cuvenite angajaților și mărindu-și propriile beneficii etc… Hoți cu ștampila-n mână!

Tații care fură din timpul pe care ar trebui să îl petreacă cu familia, considerând orice alte activități mai importante: locul de muncă ori afacerile, hobby-urile sau ieșirile cu prietenii, meciurile de fotbal sau filmele preferate. Unii își caută treabă doar ca să nu fie mai deloc în sânul familiei, privându-i astfel pe restul membrilor de un soț, un tată… Hoțul din cămin!

Cei ce fură internautic – informații, secrete comerciale, conturi de facebook, ș.a.m.d. Cei care obţin credit sau aprecieri pentru lucrările sau ideile altora, cei ce folosesc ceva ce nu le aparţine sau fără permisiunea proprietarului, cei ce profita de alții în orice fel… au făcut din furt sport național.

Cei care fură câte ceva și nu îi zic furt. Îl numesc: descurcat în viață, plata datoriilor apăsătoare sau, simplu, business… Aceștia sunt cei mai periculoși. Ca ei sunt cei care încurajează sau fac avorturi și spun că doar întrerup o activitate fetală [Dar ei, de fapt, ucid cu sânge rece!]. Ăștia sunt hoții cu mănuși…

Porunca lui Dumnezeu este să nu furi!, chiar dacă toată lumea o face (cum zice sloganul de disculpare).

Publicat pe

Drumeție în natură (24) – Vârful Moldoveanu prin Valea Rea

O ascensiune mai puțin cunoscută pe colosul montan al României. Este cea mai scurtă urcare către vârf, dar cea mai greu accesibilă și cea mai solicitantă – practic Valea Rea este o panta (foarte) înclinată către Vf. Viștea Mare, iar apoi spre Moldoveanu.

Dar, în cazul în care urcați și e o zi însorită, veți fi răsplătit cu peisaje sublime!

Pornire de la Stâna lui Burnei
  • Iezerul triunghiular
  • Pe aici am urcat… Valea Rea
Măgăruși opriți la umbră
  • Trapezul Viștea-Moldoveanu sub nori
  • În depărtare Refugiul Viștea
  • Spintecătura Moldoveanului… ultima porțiune spre vârf
  • Ne semnăm în Guest Book
  • Coborâm pe versantul sudic…. V. Galbena
  • Piscul Roșu
  • Vârful Galbena
  • Bujorul de munte
O vipera la final de traseu, prin pădure

Traseu: Stâna lui Burnei – V. Rea – Viștea Mare – Moldoveanu – Piscul Roșu – V. Galbenei – retur

Data: iulie 2019

Publicat pe

Eu cu cine mă căsătoresc? (ghid practic)

Te gândești la măritiș? Cauți inelul potirvit sau te gândești să o ceri de la părinții ei? V-ați logodit? Sau pur și simplu încă îl mai cauți pe prinț sau îți dorești să o întâlnești pe EA? Uite aici câteva sfaturi practice. Nu sunt consilier matriomonial, nu sunt psihoterapeut de cuplu, dar am intrat în al 5-lea an de mariaj și mi-aș dori să împărtășesc cu tine ce poți să faci ante nupțial pentru a avea o căsnicie frumoasă (p.s. așa ca mine…:D)

Deci, 5 idei (tips cum le spun americanii) la care să meditezi:

1. Majoritatea își fac liste de genul cum să fie, cum să arate, ce calități să aibă etc. Viitorul partener. Nu e rău, dar nu te opri la atât. Ci fă o listă și cu ce defecte i-ai putea tolera! Conflictele din căsnicie nu provin din lipsa calităților, ci din prezența (unor) defecte! Asta e problema… Nu căuta perfecțiunea – nici tu nu o întruchipezi, de ce ai căuta-o la altcineva?? Deci caută un om cu care să poți conviețui în pace și liniște, nu căruia să îi scoți ochii mereu pentru defecte pe care tu nu le suporți, iar el/ea nu poate scăpa (încă) de ele…

2. Caută un viitor partener cu care să ai lucruri în comun. Mulți să întâlnesc, se îndrăgostesc și se iau repede. E important să cunoști ca să iubești. Misterul fluturilor în stomac trece repede și prea mulți își dau seama că s-au căsătorit cu un/o necunoscut/ă. Și apar problemele: ea vrea plimbări în natura seara, el seriale HBO, ea vrea la mare, el vrea la munte, ei îi plac sporturile de iarnă, el hibernează… Și prea mulți ajung la concluzia nepotrivire de caracter după 2, 3 ani de căZnicie. De fapt, nu a fost o potrivire de dorințe, hobby-uri, plăceri și nevoi cu ale celuilalt.

3. Atenție la perspective! Strâns legat de punctul anterior este și viziunea despre lume și perspectiva de viitor a fiecăruia dintre cei doi. Există lucruri foarte importante, vitale!, care trebuie discutate înainte de vreo altă decizie majoră. Aspecte de genul: la casă sau la bloc, în chirie toată viața sau cu credit pe 30 de ani, câți copii, aspirații profesionale, planuri de realizat și țeluri din copilăria fiecăruia, ar trebui aduse în discuție încă de la început. Te scutesc de discuții aprinse când apar pe drumul mariajului…

4. Fugi de egoiști! Dacă îți spune că se căsătorește cu tine pentru că vrea să te facă fericit/ă, trebuie să îți dai seama dacă e chiar așa sau sunt doar replici goale din filmele romantice siropoase… De fapt, fiecare dintre noi, dacă suntem sinceri, ne căutăm (cel puțin o parte din) fericirea noastră (și) în partenerul cu care vrem să mergem în tandem restul vieții. Nu e greșit! Dar, a face din această dorință un scop primordial și pur egoist în relație cu celălalt, e morbid. Și macabru… Dacă celălalt fuge după selfie-uri doar cu moaca lui (chiar când sunteți împreună), lasă-l în pace! Cu smartphone cu tot…

5. Nu lasa pe nimeni și nimic să intervină între voi! Părinți, socri, cumnați, frați, verișori, colegi de lucru, prieteni, cățel, purcel, pisică, TV, pasiuni, copii și lista (mai) este foarte luungă… Sfaturile cerute sunt binevenite, intervențiile “bine-intenționate” nu! Nu încerca să îi împaci pe toți, nu vei reuși! Trăiește, însă, în pace cu toți, cât depinde de tine… Dar nu-ți sacrifica niciodată căsnicia pentru altcineva sau ceva. Nu merită! Altarul familiei e sacru!

Pentru că nu e consiliere premaritală, ajunge! Doar câteva chestii observate pe ici-colo, din care putem învăța cu toții…

Căsnicia e modul pămăntesc al lui Dumnezeu de a ne spune că nu suntem singuri. Și că suntem… întregi. Nu degeaba îi spunem jumătatea noastră…

Publicat pe

VII. Să nu preacurvești (Seria: Cele 10 porunci)

Unii glumesc pe acest subiect spunând că porunca ne îndeamnă să nu prea curvim, numa’ așa, câte puțin… O poantă proastă, care ne arată halul în care am ajuns. Termenul e, de fapt, mult mai larg, și nu desemnează doar înșelatul soțului/soției, cuprinzând orice relație intima exterioară unei căsnicii. E probabil cea mai încălcată poruncă la ora actuală din tot Decalogul…

Curvia este promovată astăzi peste tot: în showbiz (viață destrăbălată a vedetelor), în emisiuni TV (ex: Un show păcătos, Insula iubirii ș.a.m.d), prin reclame la termopane, în anunțuri pe autobuze, în școli, în petrecerile corporate și la locurile de muncă mai mult ca oricând, prin pseudoștiință, prin literatură pornografică. Deci, nu prea ai cum să scapi neatacat de mesaje și  imagini senzuale niciunde…

Până acum o generație, oamenii trebuiau să meargă undeva, sau să iasă la cinema sau în discotecă pentru a crea o situație favorabilă împlinirii poftelor sexuale. Astăzi, nu mai trebuie să pleci nicăieri! Ai filme 18+ în fiecare seară la TV, nu mai există nicio peliculă fără “puțină” nuditate și promiscuitate. Ai pornografie gratis pe smartphone. Senzualitate la degetul mic…

Asta, pentru cei care doresc să preacurvească în privat. Pentru relații reale, e puțin mai greu, dar tot mai ușor pe zi ce trece… Totul începe cu un flirt la birou sau cu niște vorbe dulci în parc între mămica și tăticul care își plimbă copiii cu căruciorul în parc. Uneori sfârșește cu un avort, însoțit de minciuni și ascunzișuri. Și uite așa ai dărâmat 3 porunci dintr-una: să nu preacurvești, să nu ucizi și să nu minți…

Adulterul – e păcatul pe care îl faci împotriva ta însăți în mod indirect. Biblia spune că restul sunt spre exterior, acesta e spre interior. Chiar dacă pare că tu faci ravagii, ești șmecher/ă și ai toți tipii la picioarele tale sau toate fetele întorc capul după tine, de fapt, pe tine te răvășești – fizic, psihic, spiritual… Chiar de pare că numai cel slab suferă din relația consumată (doar sexual), de fapt, (și) tu ești victima poftelor nedisciplinate…

Curvie = trăirea desfrânată tinerească / Preacurvie = curvia în afara unei căsătorii. (Cam asta era „împărțirea” antică a păcatului, după context). Eu zic că de la Cristos încoace mai există ca formă și telecurvia (adică, curvia la distanță). El spunea că poți curvi și fără să te atingi de o femeie cu un organ sexual, ci prin organul ocular – în mintea ta…

Pentru o viață împlinită, fugi de toate 3!

Publicat pe

Ziua Mondială a Munților Curați

Astăzi e! Din păcate bucurie celebrării unei astfel de zi este umbrită de realitatea mioritică ce ne înconjoară… Astăzi, ca români, sărbătorim ceea ce pentru mintea noastră e utopie. Când spunem munți curați ne gândim, de obicei, la Elveția: curățenie pe poteci, ochiuri de lacuri azurii fără pet-uri de jur împrejur… A, și o văcuță ce paște liniștită. La noi?

Hârtie igienică împrejurul Cabanei Bâlea (unde e taxa la toaleta amenajată, dacă nu ești cazat). Pungi, sticle, șosete și altele în refugiile montane. Aglomerație pe pietonala Platoului Bucegi. Mai nou se pune în operă și un cartier de vile și caldarâm până la 2000 m altitudine. Dar, cu șpaga – totul este posibil și poți să fii la înălțime cu SUV-ul tău care tușește prin jnepenișul montan.

Ca să putem să ne bucurăm de o zi ca cea de astăzi, ar trebui să ne curățăm noi, în primul rând, de comportamente jegoase pe munte. Am devenit exploatatori, în loc de exploratori… Mai puține acțiuni de curățare și mai multe de educare, căci prevenția e mai simplă decât reparația… Și manelele nu ar trebui să răsune în Valea Sâmbetei din Făgăraș, parerea mea…

Îmi doresc un lanț carpatic curat de oameni rău voitori. Mizeriile naturale se curăță natural, cele umane… doar uman. Îmi doresc ca și copilul meu să se bucure de „cărări însorite pe munte” (așa cum se salută montaniarzii), dar pentru asta e nevoie ca ele să nu fie umbrite de noi…

Păstrează curățenia pe munte, măcar ca la tine acasă! Deșteaptă-te române, ca să ai ce explora în viitor!

Publicat pe

Drumeție în natură (23) – Vf. Prejba (SB)

Prima tură (de încălzire) din sezonul 2019 am făcut-o pe Vf. Prejba din județul Sibiu, un pisc măricel din categoria munților Lotrului.

  • Urcăm…
  • Minunății pe traseu
  • Fotograful
  • Ultima urcare
  • Brothers forever!
Am salvat și un mieluț pierdut la coborâre…

Traseu: La Masa Verde (de pe V. Sadului) – stână – vf. Prejba – retur

Data: aprilie 2019

Publicat pe

De ce ne strângem pumnii tot mereu?

Venim cu pumnii strânși în astă lume
Plini de dorințe și repeziciune,
Făr’ să realizăm că în a noastre palme
Este săpat adânc: deșertăciune…

Și creștem, încleștând mâinile tare
Trecând prin dificila adolescență
Și n-apucăm să deslușim mesajul care
Ne spune clar și tare: concurență…

Ieșim în floarea vârstei tot încorsetați,
Răpuși de vicii si nestinsele iubiri
Și n-avem timp să cugetăm la anii regretați
Și continuăm, și pe noi scrie-ncet: zdrobiri…

Ajungem la etapa de realizări în viață,
Iar pumnii-s tot mai strânși și roșii…
Și iar uităm că anii trec la suprafață
Și metacarpienele șoptesc: capricioșii…

Și senectutea ne surprinde ca pe pe hoți
Cu palme învinețite-n roș’ cărămiziu,
Și nu le mai putem deschide – ia, vezi, poți?
Și cele patru scânduri spun: e prea târziu…

De ce ne strângem pumnii tot mereu?
Chiar nu vedem că-n ei e aer toxic care,
De sufocat ce e, nici el nu are oxigen,
Iar noi murim în încleștare…?

(Sibiu, 12.09.2019)

Publicat pe

VI. Să nu ucizi! (Seria: Cele 10 porunci)

Probabil majoritatea celor care veți vedea acest articol veți specula că nu vi se adresează. Nu sunteți criminali, nu ați luat viața nimănui (un fel de românescul nu am dat în cap la nimeni…). Dar, adevărul e că, de multe ori, încălcăm flagrant această poruncă și (ne)intenționat ucidem:

Prin avorturi. Suntem pe primul loc la infanticid la nivel european, nici Bulgaria nu ne scapă de loc fruntaș la această statistică… Din ’89 am ucis o populație ca a României actuale de copii. Le spunem fetus, făt, embrion, doar ca să ne amorțim conștiința și să îi putem aspira cu vacuum-ul sau spulbera cu cleștele… Credem că este o crimă mai mică pentru că nu e un copil născut. Dar e păcatul care bântuie mințile (ne)mamelor, holurile clinicilor, străzile țării…

Prin cuvinte. Tu nu ești/ nu semeni cu fratele tău mai mare… Sora ta mai mică este mai ageră și mai inteligentă… Nu ești bun de nimic! … Ești prost!… Niciodată nu faci un lucru cum trebuie… sunt cuvintele care omoară personalitatea și viața din copiii/ soții/ părinții/ prietenii/ colegii noștri, chiar dacă ei mai supraviețuiesc. I-am ucis pe interior cu otrava ce ne-a ieșit pe gură! Verba volant – spune proverbul. Da, vorbele zboară, dar își fac cuib în sufletul celor cărora ne adresăm. De aceea, e mai indicat să îți muști limba, decât să arunci cu acid fatal…

Prin atitudini. Nu o singură dată am fost prezent la batjocorirea (bullying, cum îi spune mai nou) în public a unor persoane cu anumite deficiențe, probleme locomotorii sau psihice. Zilele acestea a apărut în ziar un copil în scaun cu rotile care nu a fost lăsat să viziteze Castelul Corvinilor, pe motiv că nu are voie cu căruciorul în interiorul sitului. Vă dați seama cum mai trăiește acel copil după această umilință…care a apărut și în presă…

Prin tehnologie. Ucidem orice urmă de creativitate naturală, cu care ne înzestrează Creatorul pe fiecare. Răposatul Nicolae și acoliții rusofili au vrut să construiască omul nou. Să fim toți la fel. Să fim ușor de manipulat – obiecte! Smartphone-ul utilizat prost are aceleași scopuri – să ne cocoșeze pe toți de spate (și de cerebel). Să fim toți la fel – roboți! Să muncim în 4 schimburi pe bandă, seara să ne hrănim din telecomandă și să-i votăm… tot pe aceeași. Ucidere în masă!

Așa că, pe lângă nu am dat în cap nimănui, ai grijă să nu ucizi ceva ce pare mic, dar care are puls, să nu înfigi săgeți mortale în caracterul semenilor, să nu ai atitudini fatale. Fii pro-life cu adevărat! Nu doar pe Facebook…

Și ai grijă să nu fii ucis nici tu – de societate, tehnologie, sistem, nostalgie sau depresie!

Trăiește, și ajută-i si pe alții să trăiască!

Publicat pe

Frica de a avea copii în secolul XXI

Eram la masă cu niște prieteni. Îmi spune amicul căsătorit recent: “Uite un subiect de articol pentru blogul tău: Cum să nu îți fie frică să (mai) faci copii în sec. XXI?” Mă gândesc eu: Bun subiect, dar cam greu… Dar, am meditat profund și am făcut un top al temerilor pentru care unor cupluri (tot mai multe) le e frică să aibă aceste mici ființe drăgălașe în căminul lor:

Teama că nu vor avea cu ce să îi crească. Se căsătoresc porumbeii, își iau un credit ca să nu stea pe capul părinților și le e destul de greu financiar. Unii abia (supra)viețuiesc de la o lună la alta. Apariția unui copil în familie ar fi colac peste pupăză. Noroc cu ploconul, alocația… Adevărul e că un copil alăptat natural (matern) nu necesită o investiție mai mare decât un BMW capricios, un abonament la sala și suplimente proteice lunare de sute de lei sau decât întreținerea unui cățeluș (cu Pedigree, vizite la salonul de toaletaj canin, vaccinuri etc…)

Teama că nu vor fi părinți (prea) buni. Asta e fobia unora care nu au avut părinți prea iubitori, plecați în țările calde să strângă căpșuni – ei fiind plasați la bunici sau nepoți – sau a unora care nu vor să investească foarte mult în ei. Un seminar de parenting, apropos, nu face minuni. Zilnic înveți cum să fii un model (din ce în ce mai bun) pentru micuțul în devenire!

Teama de incertitudini. Întrebările și îngrijorările curg: Dacă va veni acasă și îmi va pune întrebări la care nu pot răspunde? sau Ce mă fac când trece la perioada pubertății? ori Dacă va lua contact cu droguri în adolescență? sau Ce facem dacă are vreodată un accident grav sau în situația unei boli incurabile…? Mulți nici nu se mai căsătoresc – vor doar drepturi, nu și responsabilități…

Cei care simt un frison rece pe coloană când vorbești despre tema a avea copii sau nu, uită multe alte chestii: copiii aduc căldură, lumină și zâmbete în cămin. Niciun câine, bolid sau hobby nu fac asta! Copiii îți îndreaptă dragostea înspre ei, și ei, la rândul lor, oferă dragoste sinceră, dezinteresată și comică uneori. Unică!

Copiii sunt o investiție sigură. Și cea mai bună! Băncile nu oferă nimic, doar riscuri (mai mari decât temerile enumerate mai sus), ipoteci și dobânzi. Satisfacția creșterii și educării unui copil e nemăsurabilă!

Deci, frica de a avea copii în sec. XXI e nejustificată! Copiii sunt semnătura divină pe pământ – cât timp mai există natalitate, existăm noi, acest Univers și VIAȚA!

Publicat pe

V. Cinstește-ți părinții! (Seria: Cele 10 porunci)

Dintre toți oamenii, mai întâi îi iubim pe părinții noștri, care ne aduc în lumea aceasta și ne  cresc, cu bune și rele, cum pot și cum au posibilități… După Dumnezeu și până ne alipim de partenerul de viață, ei sunt binefăcătorii noștri cei mai mari. Din aceast considerent, următoarele 6 porunci, care vorbesc despre datoriile sau dragostea față de oameni, încep cu porunca de a cinsti părinții. Cum?

A-i cinsti la fel de mult pe cât ne străduim să-I aducem glorie lui Dumnezeu – în gândurile, cuvintele și faptele noastre. Ei au fost puși ca responsabili de creșterea noastră până în adolescență, indrumători în tinerețe și sfătuitori în perioada de adulți.  Ascultarea, respectul și creditul pe care li-l acordăm lor ne va ajuta mai târziu să cinstim (și) alte autorități, cum este guvernul, poliția, angajatorii, socrii etc…

A-i iubi, adică a le dori și face tot binele cu putință. Trebuie să-i cinstim atât cu faptele, cât și cu atitudinea. La un moment dat, e posibil să devină mai morocănoși, ranchiunoși sau cu tabieturi ciudate. E vârsta… Respectul copiilor trebuie să continue, în orice circumstanțe. Nici dezmoștenirea, nici un Alzheimer nu pot opri această atitudine de respect!

A ne purta fata de ei cu toata cuviinta, vorbind despre ei si cu ei numai de bine. Unii intră în exercițiul acestei datorii doar după mormânt. Nu știu de ce avem o pasiune necrofilică de a-i vorbi de bine pe oameni doar după ce nu mai sunt. Până atunci, doar bârfe, invidii și scorneli răutăcioase. La groapă – mare om, mare caracter… Cinstirea părinților este și ante- și postmortem.

A-i ajuta la nevoie, mângâindu-i în necazuri și înseninându-le bătrânețile. Dacă ne gândim la drăgălășiile și răsfățurile pe care le-am primit ca mici ființe drăgălașe din partea părinților în copilărie, le putem și noi întoarce această dragoste, îndeplinindu-le câte un moft (poate, capricios) cu aceeași bucurie și căldură…

Excepție! Indiferent de vârstă: dacă un părinte îl învață vreodată pe copilul lui să facă ceva ce este reprobabil din punct de vedere moral, acel copil trebuie să asculte mai degrabă de Dumnezeu decât de părinții săi.

Oare porunca aceasta e doar cu sens unic? Sigur nu! Biblia îi îndeamnă și pe părinți să își cinstească odraslele și să nu își provoace copiii la mânie [Pentru că așa îți spun eu (mama), sau așa vor mușchii mei (de tată).]

Cinstirea naște cinstire! Ce semeni, aia culegi!

sau

Părinți – investiți în copiii voștri! Copiii – respectați-vă părinții!