Biserica – încotro…?!?

RMN-ul bisericilor de astăzi nu este tocmai bun. Analizele sunt proaste, statisticile descurajante, iar speranțele slabe! Socotind trecutul glorios al creștinismului primar – care a întors lumea cu susu’n jos, vorba Ap. Pavel – și prezentul căldicel, ne îndreptăm spre moartea (cel puțin spirituală) a lăcașelor de cult. Cum vine asta? Uite așa:

-În bisericile în care păstorul le face pe toate și restul asistă, va rămâne domnia sa. Și băncile!

-Bisericile care pun accentul doar pe programe(le de duminica) și nu pe relațiile dintre membri, se vor duce pe apa sâmbetei. Sau duminicii, după caz…

-Acolo unde s-a plătit moneda de schimb a show-ului realizat de profesioniști (cu scule și decibeli) pe închinarea congregației, biserica se va transforma în club.

-În bisericile în care nu se mai predică Evanghelia, ci se face politică sau se vorbește din experiențele cu Dumnezeu (a se citi întâmplări din armată) ori din ce am mai visat azi noapte, turma va rămâne fără hrană. Iar foametea continuă=moarte!

-În lăcașele de cult în care se dau lupte generaționale și e veșnic răfuială pe scaune, comitete și microfon, acolo va fi război civil. Și nimeni nu va avea de câștigat la urmă…

-Bisericile care au DOAR reguli, cutume, liste cu așa nu, coduri stricte sau alte impuneri legaliste, le lipsește Duhul lui Cristos.

-Iar în bisercile unde nu mai e Duhul Sfânt, rămâne omul: gol, incomplet, firesc și… fără viață!

Doamne ai milă de bisericle Tale, că sunt tot mai multe (adică fărâmițate) și tot mai goale…

Altfel, rămânem doar cu amintirile spirituale. Și cu vitraliile…


Comments

  1. Alex Răspunde

    Excelent!

  2. narkia Răspunde

    constatarile bune. acuma sa trecem la treaba, vorba unuia… Apreciez ce scrii!

Lasă un comentariu aici

%d blogeri au apreciat: