Antitezele existenței

Opusul dragostei nu-i ura, chiar de-i înfipt-adânc în semen,
Ci-i indiferența care macină mereu, suflet chinuit, peren.
E rău să nu te simți iubit, căci toți simțim un ghes de afecțiune,
Dar și mai rău e să fii tot respins – să nu primești nici ură, nici iubire..

Antinomia adevărului nu stă, adesea, în minciuni pure și sfruntate,
Ci în acel dulce și subterfugic adevăr întortocheat, spus pe jumătate.
E rău să fi mințit în față, în public, cu degetele încleștate pe la spate,
Dar și mai rău e s-ai parte de livrarea doar unei bucăți de realitate…

Și antiteza neagră a credinței nu-i îndoiala, chiar de își caută cuib în credincios
Ci este zilnica, periculoasa necredință, care îi face vânt mereu lui Hristos.
E rău să te apese norii îndoielii, și, totuși, după iei apare iar încrezătorul Soare,
Dar și mai rău e să te-nece necredința, căci ea nu-ți lasă nici liniște, nici viață, nici culoare…

Opusul bunătății nu-i răutatea, chiar de e dureroasă când își înfinge ghearele adânc,
Ci e-a fi bun doar pentru a-ți atinge scopu-ți egoist, tratând pe semen ca pe-un țânc.
E rău să-ți fie răsplătită fapta bună cu răutate, ș-intenția sfântă-n chip demonic,
Dar și mai rău e să ți se-arate bunătate cu mâna-ntinsă, dar cu un pumnal la spate pregătit…

Și pentru viață, nu moartea-i e sfârșit, chiar dacă sunt la cautare creme antiaging, antirid,
Ci e-ncercarea ambulantă de a supraviețui ‘n-această existență, dar încetând a mai fi trăit.
E rău când cei mai tineri părăsesc acest pământ și lasă-n urmă ochi plânși ș-inimi goale,
Dar mai rău e când sunt printre noi, și-s zombii goi ce hoinăresc pierduți pe-a lumii coridoare…

Deci, tu,
Iubește, nu fi indiferent, că asta doare cel mai tare
Și spune adevărul gol-goluț, nu doar pe jumătate
Și nu lăsa ca nihilismul să ucid-a ta credință
Și nu fi bun doar pentru tin’, de-i cu putință,
Căci doar așa trăi-vei cu adevărat a ta viață!

Sibiu, 28. III. 2019

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *