Dialog octogenar

– Mamaie, câți ani ai?

– 87.

– Când v-ați căsătorit?

– În ’51.

– Câți copii aveți?

– 3. O fată și doi băieți.

– Unde ați lucrat?

– La C.A.P.

– Când v-ați făcut casa?

– În ’64.

– În cât timp ați ridicat-o?

– În 3 saptamani, c’a plouat.

– Și cât v-a costat?

– 2 oi și 3 vedre de vin.

– Așa repede ați construit și atât de puțin a costat?

– Da, c’au sărit la bulgărit și părinții și frații și rudele și vecinii și copchiii.

– Acum unde vă sunt copiii și nepoții?

– Prin străinătățuri, toți. Și-au luat case și sunt datori la bănci pentru 30 de ani d’acu-ncolo…

Cristian și străbunica – 90 de ani ca in oglindă

S-au cunoscut pentru prima dată într-o zi călduroasă de sfarșit de Iulie cu ocazia aniversării dumneaei. Cristian- un ghemotoc de doar 7 saptamani, iar străbunica aflată la încheierea unui  nou an din viață- și ce mai viață! 90 de ani de copil, soră, soție, mamă, bunică și străbunică. Știam ca încă dinainte ca să vină Cristian pe lume, ea îl purta în rugăciune, cum de altfel și-a purtat și își poartă toți copiii, nepoții și strănepoții. Încă de atunci puteam să văd primele asemănări între ei.

Privirea

Ochisorii lui incă nedezvoltați la capacitate maximă nu puteau să deosebească toate detaliile- iar lumea lui era parțial, „în ceață”. La străbunica- odată cu anii, ochii și-au pierdut din capacitate și la fel o parte din lucruri se află „în ceață”. Cu toate acestea, acești ochi obosiți încă nu pierd nicio zi fără să studieze paginile Bibliei- probabil cea mai prețuită carte a străbunicii.

Odată cu sosirea toamnei, venirea bunicii la oraș mi-a dat ocazia să petrecem mai mult timp împreună. Cu fiecare zi ce trecea, mi-am dat seama cat de multe asemănări sunt între bunica mea și Cristian.

Inocența

Aici nu mă refer la faptul că bunica mea ar fi naivă sau prostuță. Din contră, luciditatea și inteligența de care dă dovadă la cei 90 de ani, te vor uimi! Dar, așa cum e ea, sfioasă, umilă și firavă, nu ar muta un ac din loc, daca știe că deranjează pe cineva. Deși trecută prin mai multe decenii de greutăți, un război și o perioadă de dictatură, îmi pare că nu cunoaște răutatea. Sau mai bine zis… Nu vrea sa o cunoască. Da, cred ca poate fi o alegere. Desigur că la un moment dat cu toții conștientizam răul sau păcatul din viața noastră. Important e câtă libertate îi vom da și dacă ne complacem în el.

Pe de altă parte- inocența unui copil se manifestă în mod diferit, dar rezultatul e același. El nu a avut ocazia să cunoască ÎNCĂ ce e răutatea.

Agitație/ neliniște/ nevoia de siguranță

Urma să merg împreună cu bunica la cateva controale. Nimic deosebit sau îngrijorător. Însă doar vestea că urma să plecăm de acasă cu mașina în câteva locații au pus-o pe bunica pe jar. La 4 dimineata, draga de ea nu mai avea somn, gândindu-se cu neliniște la controalele care urmau la ora 10 (ce va fi, cum va fi, cum sa se pregătească mai bine).

Parcă îl văd pe Cristian, care deja simte când ne aflăm într-un loc necunoscut și devine agitat.

Nevoia de sprijin

Străbunica sprijinându-se de scaunul și ușa mașinii ca să se ridice în picioare, Cristian sprijinându-se de marginile văniței cu toată forța ca să se ridice în șezut.

Meniul

Ah da, chiar și meniul e foarte asemănător. Străbunica se ajută cu un dinte, Cristian cu doi. Fructele, legumele sau carnea marunțite sunt câteva ingrediente în meniul lor de bază.

Sensibilitate/ Emotivitate

Încă de când s-a născut Cristian ne-a dat de înțeles că este un copil  sensibil, care trece ușor de la o stare la alta, care are nevoie de atenție, de comunicare și căruia îi place să petrecem timpul împreună cu el. Primul zâmbet (vizibil pe ecografie) ni l-a dăruit încă din al treilea trimestru de sarcină și apoi din primele săptămâni de viață. Dacă în mare parte ne-am bucurat de zâmbete și râs cu hohote, au fost și momente în care și-a exprimat răspicat durerile de burtică sau dinți.

Pe bunica am surprins-o de cele mai multe ori plângând de bucurie, de dragul altora, sau în rugaciuni. -După ce i-a fost fixat noul aparatul auditiv i-am împărtășit că acela e cadoul ei de Crăciun din partea copiilor, și că fiecare din ei a contribuit cum a putut. Fiind surprinsă și emoționată, a început să plângă de bucurie. Acasă nu am putut să nu observ că ajunsă în camera ei, primul lucru pe care l-a facut (chiar înaninte de a-și da jos geaca sau a se așeza) a fost să rostească o rugăciune de mulțumire – în lacrimi.

Reacții la necunoscut

Sperieturile și curiozitatea le întâlnesc în fiecare zi la Cristian și sunt adevărate subiecte pe seama carora mă amuz. Orice zgomot și mișcare spontane sau neprevăzute îl sperie pe Cristian: clipește de câteva ori, se blochează, apoi râde, realizând că ne jucăm doar. Mai mult decât atât, trebuie să fie cu ochii pe tot ce mișcă în jur să nu cumva să rateze ceva.

Stateam cu bunica (străbunica lui Cristian) în biroul firmei de aparate de auz. La un moment dat bunica se uită speriata/ curioasă către mine: „Tu, copilă, dar cine e bărbatul acela care se tot uită la noi pe geam și se ascunde?” Eu- amuzată dar totodată încercând să fiu serioasă i-am explicat că e doar un poster cu o reclamă, afișat pe peretele din hol și că nu are de ce să se îngrjoreze. După care la fel de serioasă îmi mărturisește că și data trecută când am fost la proba de auz, s-a speriat de robotul care îi vorbea în căști.

Străbunica și Cristian se aseamănă în multe privințe. Desigur, există o mare deosebire între ei: înțelepciunea unei vieți de om, cu experiențe, trăiri, încercări, bucurii, răspunsuri la rugăciuni și credință neclintită. O viață cu 9 copii, 15 nepoți, 8 strănepoți + 3 pe drum.

Aș putea enumera multe concluzii, dar încerc să mă rezum la câteva puncte esențiale:

-Mare e fericirea celor care își sfârșesc viața ca niște copii. (Isus a chemat la El un copilaş, l-a pus în mijlocul lor şi le-a zis: „Adevărat vă spun că, dacă nu vă veţi întoarce la Dumnezeu şi nu vă veţi face ca nişte copilaşi, cu niciun chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor.)

-Copii sau bătrâni- sunt ai nosțrii: să îi lăsăm mai bine să ne facă viața frumoasă, amuzându-ne și veselindu-ne împreună cu ei decât să ne pierdem răbdarea cu ei.

-Nu aducem nimic cu noi pe acest pământ atunci când ne naștem și nu luam nimic cu noi când vom pleca (am scris in acest articol despre asta)… dar vom lăsa în urmă o viață de om și o amintire.

 „Omul – zilele lui sunt ca iarba, şi înfloreşte ca floarea de pe câmp!
Când trece un vânt peste ea, nu mai este şi locul pe care-l cuprindea n-o mai cunoaşte. (…) Anii vieţii noastre se ridică la şaptezeci de ani, iar pentru cei mai tari, la optzeci de ani şi lucrul cu care se mândreşte omul în timpul lor nu este decât trudă şi durere, căci trece iute, şi noi zburăm…

-Psalmul 90

Articol scris de Debora- Hanelore Căpățînă

De ce e nevoie pentru o relatie fericita? [Intrebari Populare]

Adevarul e ca n-ai nevoie de foarte multe intr-o relatie! Si n-ai nevoie nici de foarte multe relatii. Omul, ca fiinta sociala, are nevoie de calitate, nu de cantitate. De cativa prieteni adevarati, pe care se poate baza – chiar si la miezul noptii, in caz de ceva… Nu de o multime de “amici” care dispar cand ai cea mai mare nevoie de ei…

1. Ai nevoie de un partener! Prea multi – mai ales tineri – se inchid in spatele retelelor de “socializare” si asteapta sa apara Fat-Frumos pe chat sau sa primeasca un like de la Julieta! Primul pas e sa gasesti un partener de relatie. Unul real, nu virtual! Unul pe care sa il poti privi in ochi, nu unul caruia tot sa ii butonezi sau tastezi sentimente…

2. Ai nevoie sa te simti iubit, important, esential pentru relatia respectiva! Adica, sa nu se poata numi relatie, daca tu pleci sau nu mai esti. Insa, daca cu tine, ori fara tine – e totuna, atunci in acea relatie tu nu esti pretuit. Esti doar un pion, care poate fi inlocuit oricand. Deci ai nevoie sa stii ca esti in siguranta si ca esti pretios si important in ochii celuilalt.

3. Ai nevoie de o buna comunicare! Este bine-cunoscut faptul ca persoanele deficiente de auz si vorbire, comunica mult mai bine decat noi, cei care nu avem astfel de probleme! De ce? Pentru ca ei comunica eficient. Au doar un singur canal de comunicare – cel mimico-gestual – Noi? Folosim cuvinte cu dublu inteles, interpretam tonul vocii, ne suparam si ne bagam castile cu muzica in urechi s.a.m.d. Dar, o relatie buna depinde de o comunicare la fel de buna!

4. Ai nevoie de o relatie bazata pe altruism! Daca celalalt se gandeste doar la el, la bine lui, inseamna ca e o problema… Prea multi se si casatoresc, chiar, doar ca sa fie fericiti. Parca nu se cununa cu partenerul, ci cu… fericirea. O astfel de relatie va tine pana ii creezi celuilalt “disconfort”. Apoi iti va spune ca “nu mai vrea”, “nepotrivire de caracter” si… stim cum sfarsesc aceste relatii…

5. Ai nevoie de evolutie! Pentru ca toate lucrurile se indreapta inspre ceva, au un scop, un punct A- de plecare si un punct B -de final. Ne dorim mereu sa evoluam, insa este necesar sa tinem cont si de faptul ca relatia noastra trebuie sa evolueze odata cu noi. Daca ne alegem partenerul potrivit va fi foarte usor sa ne dezvoltam pe toate planurile alaturi de el si sa invatam cum sa facem lucrurile sa mearga intr-o directie corecta. Daca nu, vom stagna sau vom “da cu spatele”…

6. Nu in ultimul rand, ai nevoie de empatie si intelegere! Nu de cineva care sa nu te inteleaga cand treci prin zile negre in viata ta. Ai nevoie de oameni inimosi, care sa simta cu tine, sa empatizeze, nu de judecatori de piatra, care sa taie in carne vie orice vorba si fapta de-a ta, fara sa cauta sa te ajute sa te ridici de unde ai cazut sau sa iti revii dupa infrangerile vietii…

Ne miram cu multi dintre cei din jurul nostru si-ar descrie multe dintre relatiile lor ca o “relatie toxica”? De fapt, principiul e simplu: gasesti ceea ce cauti, ai ceea ce gasesti… Alege-ti cu grija relatiile, pentru ca cu cine te imprietenesti, acela esti! Sau acela devi, odata cu trecerea timpului…

Drumeție în natură (30) – Caraimanul din Bucegi

Urcăm cu telecabina din Bușteni până la Cabana Babele, unde urmează să facem un traseu frumos până la Monumentul Crucii Eroilor de pe Caraiman…

Rafale de vânt – coafura rezistă!! 😀
Și… ajungem la Crucea de pe Caraiman!

Data: octombrie 2019

Traseu: Bușteni – telecabina până la cabana Babelem cota 2000 – Cabana Caraiman – Brâna Mare a Caraimanului – Crucea de pe Caraiman – traseu de creastă – Sfinxul – cabana Babele

Bebeluși versus câini, pisici și alte vietăți

Cum a dat iarna peste țara noastră mai serios am putut să asist, din nou, la parade cu căței. Pe bulevard, îmbrăcați cu hăinuțe pentru patrupede, de bumbac, plimbați de stăpân cu eleganță… Pe lângă ei, copiii străzii arată chiar caraghioși: pe trotuar, zgribuliți de frig, fără haine groase și cerșind milă.

Trăim vremuri când cabinetele veterinare sunt tot mai multe, în fiecare cartier cel puțin câte unul, cu livrarea serviciilor imediat, cum ai intrat pe ușă. De cealaltă parte, saloanele spitalelor pediatrice sunt arhipline, la doctorul de familie mamele stau la coadă și câte 3 ore (cu programare). Nu mai amintesc diferențele între Centrele/Adăposturile de Animale și Orfelinate…

Mulți câini, multe mieunate o duc mai bine ca mulți copii din Românica noastră. Au masă asigurată (Pedigree, nu oase), au haine, un culcuș cald, atenția stăpânilor în fiecare seară. Părinții copiilor sunt ori in Spania sau Germania, ori au două job-uri, ori muncesc de dimineața până seara pentru a oferi condiții (aproape) decente pentru micuții lor. Timp de calitate petrecut cu copiii? Nu mai există…

Adevărul e că animalele au mai multe drepturi astăzi decât copiii. Un Beagle trebuie salvat imediat la gestație, ca e de firmă, dar mamelor de o anumită culoare sau rasă ori statut social li se bagă pe gât varianta avortului. [„Nu doare, e rapid și ai scăpat! Hai, repede…”] Și multora dintre ele asistentele hâde și comuniste li se adresează cu apelativul cățea. Ce coincidență!

Fă un exercițiu de imaginație și gândește-te cum va arăta lumea dacă trendurile continuă… Imaginea de sus e grăitoare: 2 mame își țin puii în brațe și vorbesc despre „creșterea” lor, probabil.

Dacă tot vrei să faci un bine, adoptă un copil! Câinii se descurcă și pe stradă… (Reciproc, nu).

De ce sunt atatea religii crestine?

Per general studiile recente indica 10 religii principale la nivel global. Pe langa acestea mai sunt si aproximativ 10.000 de secte: în jur de 6.000 în Africa, 1.200 în SUA şi peste 3000 în alte ţări. Dar religia crestina – de ce este ea faramitata in atatea micro-religii si denominatiuni?

Initial, credinta crestina a fost una. Unica! Avea un singur Dumnezeu, o singura carte – Biblia, un singur botez, un singur crez si… o singura biserica, raspandita in toata lumea… Apoi a fost Schisma si s-au format 2 biserici: Ortodoxa si Catolica, iar in sec. XVI din catolici s-au desprins protestantii si s-a format si a 3-a ramura. Incepand cu urmatoarele decenii, s-au format tot mai multe ramuri si ramurele, de ordinul sutelor, si poate te intrebi de ce?

Adevarul e ca au fost si motive bune pentru care “au aparut” mai multe ramuri ale crestinismului, necesare si naturale – as putea spune, dar majoritatea au fost egoiste, politice, prostesti, nenecesare si artificiale…

Cel mai bun exemplu de motivatie gresita este marea Schisma. Bisericile s-au despartit atunci pentru ca nu se cunostea cine e mai mare: Papa sau Patriarhul? Ori pentru ca unii credeau ca erau descendenti directi ai Sf Petru, iar ceilalti ai altor apostoli inferiori. Sau pentru ca amandoi Preafericitii isi doreau suprematie politica in intreg Imperiul de atunci… Motive gresite, care nu au nimic de-a face cu Cristos – intemeietorul crestinismului… Sa nu mai spunem de sectele noi, moderne, aparute dupa secolul XIX, care se construiesc in jurul unor personalitati care o duc foarte bine dpdv financiar…

Insa, de cealalta parte, au existat si motive bune. De exemplu, au fost multi crestini adevarati care au luptat impotriva ereziilor si a sectelor vremii. Unii au luptat impotriva gnosticismului grecesc din primele secole (care era un fel de amestec de crestinism si paganism elen) si s-au delimitat de crestinii obisnuiti tocmai prin faptul ca luptau impotriva unei doctrine anti-crestine. Asa a fost si cu protestantii care au protestat impotriva abuzurilor facute de catolici, prin vanzarea indulgentelor (comert cu iertare de pacate) sau prin inventarea Purgatoriului (un loc caldut, nici in rai – nici in iad). S.A.M.D.

Ar mai fi si elementul cultural. Daca crestinismul s-a nascut si a evoluat cu precadere in Europa, el s-a extins de-a lungul vremii in toate colturile lumii. Din America de Sud, pana-n Noua Zeelanda… Asa ca, misionarii crestini care duceau vestea buna a mantuirii nu puteau sa faca un implant religios european pur si simplu in Zimbabwe sau in Brazilia. Cultura alba difera de cea mulatra. Nu se poate compara o biserica ortodoxa pioasa din mama Rusie cu una vesela si plina de viata din Congo sau din Venezuela. Si totusi, ei se inchina la acelasi Dumnezeu…

De ce atatea religii, crestine? Nu iti mai bate capul cu aceasta intrebare, au facut-o multi si au batut campii. Probabil doar Dumnezeu cunoaste raspunsul la aceasta intrebare. Daca vrei sa fii crestin, poti sa fii! Ai Biblia tradusa in toate limbile, in traduceri diverse – pe hartie, pe smartphone, pe PC. Ea iti arata adevarata “religie”, adevarata cale… Cine il cauta pe Dumnezeu il gaseste, daca il cauta cu toata inima!

Ioan Botezătorul, scurt pe doi

A trăit puțin, dar din plin! La fel ca Cel despre care predica… zilnic.

Misiunea lui de câteva luni a întors vieți întregi cu fața spre Dumnezeu. Mântuitorul chiar l-a numit cel mai mare om născut din femeie. Cu siguranta nu se referea la înălțime, aparențe sau statut social, căci el locuia în deșert și mânca miere și lăcuste…

A spus adevărul în orice circumstanță. Adică nu a fost politically correct! A proclamat Evanghelia indiferent de consecințe. Și chiar cu prețul capului său! Cerut de răsfățata lui Irod (chiar avem sărbătoare în calendar cu acest eveniment, semn că devotamentul său neînfricat ar trebui să ne fie un exemplu nouă, celor ce suntem mai mari decât el…)

A murit cu certitudinea pe buze. La întrebarea Tu ești Acela care trebuia să vină? a primit mai mult decât un răspuns… A primit un glosar întreg al harului lui Dumnezeu. Și-a dat viața, știind că n-a trăit în zadar. Era sigur că va primi alte haine dincolo… Aici trăise încins cu piele de capră care cauza dermatrite nevindecabile, dar cred că cel mai mult l-a durut nepăsarea majorității evreilor…

Ioan înseamnă Dumnezeu are milă. Cu câțiva astfel de Ioani, lumea poate fi transformată, prin îndurarea Lui!