De ce e cerul albastru? [Seria: Intrebari populare de pe Google]

De ce e cerul albastru?

De fapt, cerul nu e albastru. Aşa îl percepem noi…

Responsabilă de culoarea albastră a cerului este atmosfera Pământului, care împrăștie lumina ce vine de la Soare în toate direcțiile. Efectul, însă, depinde de culoare.

O rază de la Soare este aproape albă. Ea poartă în ea, ascunse, mai multe culori – de fapt, toate cele ale curcubeului… Deci, raza de lumină albă a Soarelui se sparge când intră în atmosferă, pentru că ea se lovește de moleculele de aer.

Există însă o diferență crucială: culoarea albastră este împrăștiată mai puternic decât celelalte culori, cum ar fi culoarea – roșie, de exemplu. De ce? Interacțiunea cea mai pronunțată se constată în cazul luminii cu lungimea de undă cea mai mică (violet, indigo și albastru), deoarece lungimea de undă se apropie ca dimensiune de cea a moleculelor gazelor respective.

Şi atunci, de ce nu este cerul violet sau indigo, de exemplu? La această întrebare, răspunsul este unul singur: culoarea cerului este albastră și nu violet, deoarece Soarele emite culoarea albastră cu o intensitate mai mare și pentru că ochii noștri captează mai eficient această nuanță.

Imaginaţi-vă pentru un moment că lumina ar fi sunet. Lumina solară nu este doar o notă cântată la un instrument, ci o orchestră care cântă pe diferite tonalităţi la volume diferite. Dar, noi vedem doar o parte din această muzică. Doar albastrul, nu întreg curcubeul…

Şi atunci de ce devine lumina roșie la apus și la răsărit? Lumina cu lungime de undă mai mare – cea galbenă, portocalie și roșie -, interferează mai puțin cu moleculele gazelor atmosferice și trece mai ușor prin atmosferă. La apus și la răsărit calea parcursă de razele solare prin atmosferă este cea mai lungă și prin urmare, culorile care reușesc să ajungă mai ușor la noi sunt roșul și portocaliul, în timp ce albastrul și violetul se pierd din ce în ce mai mult din cauza difuziei…

Albastrul are următoarele semnificaţii cromatice: pace, ordine, linişte, înţelepciune, comunicare şi spiritualitate… Să fie oare o întâmplare că cerul e albastru? Nu cred!

Drumeție în natură (28) – Piatra Craiului [Creastă Mică & Creasta Nordică]

Pentru cine dorește alt nivel de hiking, Piatra Craiului îl așteaptă! Un relief pietros unic în România, spectaculos și de cățărat cu toate cele 4 membre de care dispui!

Bună dimineața!
Încheiem escapada de 2 zile prin Prăpăstille Zărneștiului.
Promitem că ne vom întoarce!

Data: septembrie 2019

Traseu:

Ziua 1: Fântâna lui Botorog (Zărnești) – Poiana Zănoaga – Vf Piatra Mică – Creasta Pietrei Mici – Șaua Crăpăturii – Vf. Turnu – Țimbalele – Refugiu Carl Lehman (Vf. Ascuțit)

Ziua 2: Refugiu Lehman – Vf. Piscul Baciului (La Om) – coborâre pe grohotișul Grind, până la Refugiu Grind – La Table – Prăpăstiile Zărneștiului – Zărnești.

Cum răspunzi când primeşti un compliment?

De multe ori primim câte un compliment pe nepregatite şi nu ştim ce sau cum să răspundem la el. Înroşim în obraji, înghiţim în sec sau ne bâlbâim şi nu mai avem cuvinte… Online, toţi suntem viteji! Punem câte un emoticon şi am scăpat… Dar, în viaţa reală??

Iată cum poţi primi, cum să răspunzi unui compliment:

-spune un mulţumesc sincer şi cu zâmbetul pe buze
-stabileşte un contact vizual cu persoana care ţi-a adresat complimentul
-când complimentul nu e sincer, sau miroase a linguşire ori a interes ascuns, ignoră-l!

Cum să nu răspunzi, să nu reacţionezi în urma unui compliment:

-nu încerca să cauţi cuvinte pompoase ca răspuns – te vei bâlbâi
-nu fi arogant/ă, ca şi cum toată ziua ai primi un astfel de compliment, iar tu eşti obişnuit/ă deja cu el…
-nu fugi de complimente sau nu încerca să le eviţi
-nu contracara şi tu cu un compliment, doar ca să „detensionezi” tensiunea aruncată înspre tine

Fiecare dintre noi suntem unici. Dumnezeu a pus ceva special în tine! Aşa că dacă primeşti complimente de la cei din jur, poţi să le îndrepţi spre cer. De acolo, de sus, vin caracteristicile noastre cele mai vrednice de complimentare!

Şi… nu fi egoist! Complimentează şi tu! Vezi ce e mai bun în oameni. Mark Twain spunea: „de pe urma unui compliment pot să trăiesc bine vreo 2 luni de zile…

Klaus sau Vio? Pe cine am pus ștampila?

Din nou la vot. Seara, când lumea nu se mai înghesuie… Ce alternative aveam?

-6 clase sau 6 case…

-o socialista rusofilă sau un liberalist bruxellist

-o tipă care vorbește mult, dictat și agramat sau un tip care vorbește puțin, rar și fără sens

-o femeie marionetă PSD sau un bărbat măscărici al UE (cu 5 ani experiență)

Cineva spunea: Klaus nu m-a convins să îl votez în turul 1, dar Viorica m-a convins să îl votez pe Iohannis în turul 2…

Iată ce am ales eu: să pun ștampila în afara chenarelor… pe mine, nu m-a convins niciunul – nici in primul tur, nici în al doilea…


Cele 7 păcate sociale

Bogăţie fără muncă. Adică a te descurca în viaţă, cum spune românul. Chiar dacă metodele nu sunt chiar aşa de ortodoxe. Scopul scuză mijloacele! Oare…?

Plăcere fără conştiinţă. Când avortul e şi legal şi accesibil oricui, oriunde, cine se mai gândeşte la consecinţe…? Trăieşte clipa, îndeamnă cei de la Campania Naţională Contraceptivă…

Cunoaștere fără caracter. Este exact portretul personajului animat Johnny Bravo, pentru cine îl cunoaşte. Este tipul cu pieptul pompat, bicepşi umflaţi, dar capul mic. Şmecheraş, bătăuş, charmant, caracter zero. Vi se pare cunoscut…?

Comerţ fără moralitate. Reduceri, promoţii şi black friday înşelătoare. Dar trebuie să vinzi orice, oricum, oriunde. Unii, prinşi de vertijul profitului, îşi vând şi familia, şi timpul liber, şi principiile, si… sufletul.

Ştiinţă fără umanitate. Inventarea inteligenţei artificiale ne arată, din nou, tendinţa recurentă a omului – aceea de a face pe dumnezeul…

Credință fără sacrificiu. Biserici supra-încălzite termic, pentru ca enoriaşii să poată dormi bine, leul verde donat la colectă (sau mărunţiş), lipsa de empatie pentru semenul aflat în suferinţă – semne ale unui confort păcătos. Coroziv, din interior!

Politică fără principii. Deschizi TV-ul şi nu mai e nevoie de explicaţii… Ultimele campanii prezidenţiael defăimătoare sunt grăitoare.

Cele de mai sus reprezintă declinul socio-politic, cultural-spiritual al secolului nostru.

Ce poate face un creştin într-o astfel de lume? Ora et labora! = Roagă-te şi munceşte!

Sau cu alte cuvinte, spune şi apoi FII !

De ce devin bisericile atât de plictisitoare?

Un prieten îmi spune vara asta: De ce nu faci un articol pe tema bisericilor care devin tot mai plictisitoare de la o săptămână la alta şi ce e de făcut? Iată că astăzi am ajuns şi la acest subiect. Tăios şi interesant. Sumbru, dar actual. Deci, de ce au devenit bisericile plictisitoare, seci şi fără viaţă?

Poate pentru că sunt frecventate de oameni plictisiţi! Ne uităm zilnic pe Youtube, suntem asaltaţi de media în fiecare oră şi clar, duminica ne lipseşte entertainment-ul. Ce, să merg să îl văd pe popă sau pe păstor predicând ceva abstract, neînsoţit de imagini, video, fără scroll, touchscreen?! Mersul la biserică nu e interactiv, spun tinerii… Boring!

Poate că şi cei responsabili de enoriaşi sunt plictisiţi uneori! De multe ori, am ascultat predici livrate fără niciun entuziasm. Cam cum prezintă Busu vremea sau politicienii un raport de şedinţă. Când vorbeşti chestii neimportante, da, poţi fi tern şi fără viaţă. Dar, când vorbeşti despre Dumnezeu şi despre mântuirea oamenilor – asta e inadmisibil! Doar vei plictisi mai mult turma deja plictisită…

Probabil că ne preocupă prea mult senzorialul, mediul imediat apropiat, palpabilul. Şi uităm că adevăratele esenţe sunt cele spirituale, nevăzute, nepipăite, ci doar sperate. De-asta babele bârfesc în strană: ai auzit de ăla, ui ce fustă scurtă are şi aia… etc, pierzând latura profundă. Rezultatul? Astfel de oameni pleacă de la biserică cum au venit. Plictisiţi! Mai bine stăteau acasă…

Poate că ne-am obişnuit să ne facem plinul spiritual (doar) duminica! Adică să devenim nişte sfinţi duminică dimineaţa, foarte pioşi, dar care se transformă luni dimineaţa în oameni obişnuiţi (a se citi fireşti). Noi credem că putem trăi toată săptămâna cum vrem, iar duminica ne sfinţim. Şi de-asta avem o viaţă searbădă, acră şi nefericită. A fi duplicitar, te transformă într-un robot. Plictisit de teatru săptămânal…

Şi poate că aşteptăm prea multe de la o clădire, când, de fapt, nu ar trebui să aşteptăm nimic! Chiar şi titulatura mersul la biserică ne spune că ceva e în neregulă. Noi nu mergem la o cladire, cu turlă şi cruce pe frontispiciu, nu ne închinăm la / în cadrul celor 4 pereţi! Biserica nu e structura de carămidă sau BCA, biserica suntem noi – creştinii! Dacă vom crede într-o instituţie, vom rămâne dezamăgiţi… Şi plictisiţi.

De ce devin bisericile tot mai plictisitoare? Datorită nouă, creştinilor plictisiţi, care le frecventăm fără chef, din obişnuinţă, cu motivaţii greşite sau mecanic, automatizat…

O biserică moare sau învie prin entuziasmul sau plictisul creştinilor!

[Iar unde Duhul lui Dumnezeu nu e, nimic nu e…]

De ce zâmbesc bebeluşii? [Seria: Întrebări populare de pe Google]

Pe un nou-născut poţi să îl gâdili, poţi să te maimuţăreşti în faţa lui sau poţi să râzi cu poftă – rezultatul? Nimic, nu va râde, nu se va amuza, nu va schiţa nici măcar un zâmbet. De ce? Nu sunt conştienţi încă de existenţa lor extrauterină. Dar, pe la vreo 2 luni, îi vei vedea zâmbind, mai ales în somn. De ce zâmbesc bebeluşii?

-medical, din reflex. Specialiştii spun că nu o fac voluntar. Zâmbetul lor nu e un răspuns social, ci unul senzorial – zâmbeşte pentru că a atins un material moale, sau pentru că a simţit un miros frumos.

-pentru că nu ştiu în ce lume au aterizat. Dacă ar realiza de la vârste fragede, probabil n-ar mai zâmbi atât de inocent. Pentru ei acum viaţa e ceva nou, nu o zbatere de adult…

-pentru că nu au rate la bancă, chirii, taxe şi impozite de plătit. Pentru că nu are grija zilei de mâine, semne de întrebare asupra trecerii sau nu la ITP a maşinii vechi, probleme la serviciu etc… [P.S. Cu toate acestea, şi un adult poate zâmbi, chiar fiind înconjurat de greutăţi… Apăi un prunc…]

Ai acasă un copilaş care a început să radieze de bucurie? Lasă-te încărcat de zâmbetele şi gângurerile lui – e o fiinţă trimisă de sus să aducă raze de speranţă divină!

Cine este adevăratul tău dușman?

Nu este un refren de manea autohton. Nici vreo dezvăluire psihologică mistică, cu valențe tantrice. Acest articol nu e pentru cei care spun eu nu am niciun dușman… Așadar, cine e adevăratul tău dușman?

Pentru mulți, dușmanul no. 1 este colegul/colega de servici din același departament. Cel/cea care așteaptă promovarea pe postul unic superior la fel de mult ca tine. Cu pumnii la gură. Probabil ar vrea cu pumnii (și) în gura ta…

Pentru alții, părinții au fost depistați ca dușmani de moarte pe radarul copilăriei sau adolescenței. Prea frecvent, copiii ajunși mari, se luptă să le demonstreze părinților contrariul celor spuse de ei cândva (nu ești bun de nimic, nu va ieși nimic din tine…etc.) Alții vor să își depășească condiția socială a unui tată alcoolic, ori a unei mame neglijente…

Adesea soții văd în partenerul lor de viață un inamic redutabil. Mai ales în cuplurile tinere se pot observa unele tendințe de concurență, de luptă de a fi pe primul loc în căsătorie. „Ce, după ce că mi-a luat numele la cununie, acum să mă pună și în umbră…?” Căsnicia nu are podiumuri, nu are curse de câștigat, nici talente de demonstrat…

Prea puțini vedem că, de fapt, de cele mai multe ori, noi ne suntem realul dușman și – adesea – singurul! Noi nu putem ierta pe cel care ne-a rănit profund, noi sacrificăm relații de dragul posturilor, funcțiilor și a banilor, noi ne batem cu pumnul în piept înaintea partenerului că avem dreptate, noi vrem să facem liniuțe cu frații de trup, sau de credință, ca să vedem cine e mai tare, noi ne părăsim credința când apare pesimismul știrilor de la ora 5, noi ne vindem sufletul pentru compromisuri de o clipă…

Înțelepciunea biblică spune Cine este stăpân pe sine, valorează mai mult decât cel ce cucerește imperii!!

Ce se întâmplă de Black Friday?

Pe un panou publicitar satiric din America era scris: Bun venit în SUA, ţara în care toamna ne călcăm în picioare pentru diferite produse (de Black Friday), la câteva zile după ce suntem „recunoscători” lui Dumnezeu pentru ceea ce avem (Thanksgiving Day)…

Mare păcat că românii importa orice! Viruşii au ajuns şi la noi, de peste ocean. Valentine’s Day, Halloween şi… Black Friday. Parcă cel mai agresiv e ultimul! Şi fizic, şi psihic…

Mulţi îşi iau liber în această vineri neagră, tocmai ca să nu îi prindă promoţiile în drum spre serviciu. Se trezesc dimineaţa în restul anului pe muchie, la limită, doar cât să ajungă la lucru la timp, dar în această zi îşi setează alarma cu 3h mai devreme, ca să apuce munca de scrolling, clicking şi inspectare a pieţei de cu ziuă…

E sărbătoarea românilor mai înşelătoare decât cea de pe 1 aprilie. Se păcălesc clienţii când văd acele procente cu minus în faţă, încât nu cercetează faptul că produsul a avut acelaşi preţ luni în şir, în septembrie a fost scumpit, iar în noiembrie „ieftinit”. Bataia mare e pe plasme şi telefoane în rate. Scumpe, da’ reduse…

Se promovează: imbuibarea, risipa, bulima, egoismul, somptuozitatea, hedonismul, consumerismul, obiectificarea şi robotizarea omului (omul nu mai e om – e doar un client!)

Este un val care te prinde până să clipeşti. Un click e de ajuns, apoi vântul te poartă printre promoţii, reduceri şi oferte imbatabile. Te vei trezi din sevraj doar după ce vei finaliza comanda. Mult mai obosit şi cu contul bancar secătuit… La ce folos „3+1 gratis”, dacă ţie nu îţi trebuie niciunul din cele 4…?!?

Cireaşa de pe tort a acestei zile o reprezintă laudele pe care le auzi peste câteva zile de la colegi, familie, prieteni, când intră în posesia râvnitelor obiecte. Fiecare se va strădui să prezinte oferta de care a beneficiat într-o lumină cât mai pozitivă, deasupra celorlalţi. De fapt, se va lăuda cu autoamăgirea sa… în public!

Eu anul acesta, de Black Friday, mă voi odihni şi mă voi aproviziona cu… linişte şi pace!

Nu uitaţi – în viaţă nimic nu e „moca„… Navigaţi cu prudenţă!

De ce yoga? (Seria: Întrebări populare de pe Google)

Este un trend cu iz oriental care a pătruns şi în ţara noastră de câţiva ani. Unii îl ridică la rang de religie, alţii îl pun pe acelaşi taler cu filosofia de viaţă, alţii – relaxare. Totuşi, de ce yoga „prinde” şi la români?

-este o practică accesibilă. Îţi trebuie doar un covoraş. Şi mult timp de pierdut…pardon – de meditat! Elemente yoghine găseşti în toate hypermarketurile astăzi…

-este un fel de stil de viaţă atractiv. Pe români tot ce e non-autohton, tot ce e exotic, îi atrage ca un magnet. Orientalul din yoga este foarte interesant… La început de curiozitate, apoi din obişnuinţă…

-promite ceva divin, haric, spiritual. De fapt, e o formă de căutare a omului. Dar, golul uman ce are forma lui Dumnezeu nu poate fi umplut cu altceva, cu nicio practică…

-e sănătos pentru trup şi suflet. Nu contest, dar mai sănătos e să pedalezi pe bicicletă, să parcurgi un traseu montan sau… să petreci timp de calitate cu copilul tău.

Ce îşi doreşte un copil de la părinţii săi?

Să se simtă important. Să realizeze că are o valoare inestimabilă în ochii părinţilor. Nu că e şi el unul dintre celălalte odrasle ale familiei… Să i se acorde timp de calitate, să observe că adulţii din jurul lui sunt gata să facă sacrificii, să taie din hobby-uri sau întâlniri pentru a petrece timpul cu el.

Să fie ascultat. Părinţii să fie atenţi la nevoile şi, mai ales, la dorinţele sale. Replici de genul: ce nevoi mai ai şi tu la 10 ani, mă…? nu îl vor ajuta în niciun fel… Să fie înţeles. Mai ales în pragul adolescenţei. Atunci când hormonii o iau razna, când emoţiile îl ghidează, când nu vede un scop în viaţă…

Să i se acorde încredere. Să i se dea credit pentru ceea ce spune şi face (până la proba contrarie). Există acum aplicaţii care urmăresc locaţia smartphone-ului copilului direct pe telefonul părintelui. Acest control poate fi bun pe termen scurt, dar va fi devastator pe termen lung pentru copilul viitor adult, care nu va fi responsabil deloc, ştiind că cineva îl urmăreşte mereu…

Să îşi trăiască copilăria. Prea mulţi copilaşi sunt duşi la înot, învaţă la un instrument, 2 limbi străine, curs de călărie, baschet şi activităţi extra-şcoalare. Toate deodată! Un astfel de copil îşi va rata copilăria – în care ar trebui să se joace, să descopere lumea – fugând de la un curs la altul, de mână cu tata sau mama…

Ce nu îşi doreşte un copil? Să nu mai fie tratat aşa şi după ce devine adult sau îşi întemeiază propria familie, să crească într-un mediu toxic, al înjurăturilor, al violenţelor, al inculturii, să primească cadouri surogat care să înlocuiască prezenţa părinţilor plecaţi dincolo.

Un copil fericit este cel care poate să se întoarcă în casa părintească, cu inima bucuroasă, oricând…

De ce e Sandero mai scump ca Loganul? [Întrebări populare de pe Google]

Românul când îşi ia maşină nouă, dacă nu dispune de fonduri uriaşe (ori dacă e foarte patriot), în periplul lui trece şi pe la o reprezentanţă Dacia. Acolo află că Sandero e mai scump decât Logan-ul. De ce?

-din acelaşi motiv pentru care Samsung S9 e mai scump decât Samsung A9 – orice brand care trăieşte bine, îşi face autoconcurenţă cu propriile produse…

-pentru că Sandero se vinde mai bine afară decât orice model mic de la Dacia (excepţie: Duster, dar e SUV).

-pentru că dacă ambele aveau acelaşi preţ, se ridicau multe întrebări suspicioase, iar agenţii din reprezentanţe sunt sătui de dat explicaţii.

Sandero sau Logan? Mai pune 5000 şi ia-ţi un Duster! 🙂

De ce numele „Vorba Veche” pentru acest blog…?

Mulţi m-au întrebat de ce am ales acest nume pentru blog. Iata câteva răspunsuri:

  • ce e vechi nu e neapărat demodat. Dimpotrivă, mereu ne întoarcem la mode vintage…
  • doresc să transmit prin cuvinte vechi, semnificaţii noi, actuale ale existenţei noastre de zi cu zi
  • vorba veche este acea moştenire culturală şi lingvistică pe care o primim de la înaintaşii noştri. E de datoria noastră să transmitem mai departe înţelepciunea de neam şi de limbă
  • este uşor de memorat, de scris şi de accesat! 🙂

Ce îşi doreşte un bărbat de la soţia lui?

Să fie respectat. Este în natura lui bine înrădăcinată ideea că, bărbat fiind, i se cuvine respect. [Desigur, câştigat, nu impus!] Se bucură când i se arată respect prin cuvinte, gesturi, empatie…, mai ales când acesta vine de la consoarta lui. Mark Twain spunea că respectul pentru un bărbat e a doua lui haină.

Să fie preţuit pentru ceea ce face. Asta nu înseamnă că nu contează şi ceea ce este (cum am scris în articolul Ce îşi doreşte o femeie…),dar bărbaţii se învârt în jurul a ceea ce intreprind. De aceea, cele mai des puse întrebări de masculi, după prezentări, sunt cu ce te ocupi?, ce munceşti? s.a.m.d. Cele mai mari răniri pe care le poate aduce o soţie bărbatului ei în acest domeniu se regăsesc…

comunice eficient. Lui nu-i plac poveştile cu peşti, detaliile sau conversaţiile interminabile. Modele de rochii sau culoarea rimelului… Mai degrabă, funcţionează după principiul punct ochit, punct… vorbit! Chiar dacă pierde mult timp în rest, în domeniul comunicării îi place ca nevasta (şi el, de asemenea) să fie scurtă şi cuprinzătoare…

conducă o femeie necapricioasă. Adică o comentatoare înnăscută, o veşnic nemulţumită de condiţiile pe care i le oferă bărbatul, o cârtitoare profesionistă şi o observatoare de defecte înnăscută… Proverbul ebraic spune că o nevasta ca asta e ca un scoc găurit din care picură enervant la fiecare ploaie… Doar pizza e bună Capriciosa! În căsnicie, capriciul e toxic…

Ce nu îşi doreşte un bărbat? Să aibă două mame – una naturală şi una luată la starea civilă, să fie cicălit frecvent şi periodic cu un amazon de reproşuri, să fie luat la mişto sau peste picior în public de a lui iubită sau să fie comparat cu alţi masculi din propria-i rasă… printre altele…

Un bărbat creştin autentic va căuta o soţie care să (re)aducă edenul pe pământ.  

De ce sunt ochii roşii? [Seria: Întrebări populare de pe Google]

Mulţi îşi pun această întrebare seara, când se privesc în oglindă. Iată câteva posibile răspunsuri:

-probabil eşti prea obosit. Odihna e importantă pentru ochii tăi. Nu da vederea pe câştigul banilor noaptea târziu…

-pentru că foloseşti prea multe ecrane (smartphone, TV, laptop etc). Evită contactul non-stop cu tehnologia – îţi slăbeşte acuitatea vizuală!

-din cauza lentilelor de contact care îţi irită globul ocular. Aşa că lasă prostiile, ochii tăi naturali sunt mult mai frumoşi decât plasticurile!

-şamponul de la duş, clorul de la SPA, o răceală, tusă uşoară, alcool, tutun sau… nervi acumulaţi.

-lipsa lacrimilor. Asta, pentru că tindem să nu mai fim empatici cu suferinţa celor din jur. Nu mai (prea) plângem, doar la înmormântări mai vărsăm câte o lacrimă…

[Acesta e primul articol din Seria: Întrebări populare de pe Google]

Culmea culmilor la prezidenţialele din 10 noiembrie 2019

Culmea exercitării dreptului: să nu ai chef să mergi la vot, din diferite motive! Ar trebui să te gândeşti că atunci când erai copil părinţii luau deciziile importante în contul tău. Acum e rândul tău – nu lăsa pe altcineva să voteze în locul tău, viu ori mort…

Culmea gratuităţii: să ratezi ceva oferit moca! Știai că în 1864 alegătorii din România trebuiau să plătească un impozit pentru a putea vota, iar alegătorii direcţi trebuiau să ştie să scrie şi să citească şi să aibă peste 25 de ani? Azi, dacă nu mergi tu, vor merge cei inculţi, care nu stiu să citească, să decidă soarta ţării tale…

Culmea feminismului: dacă eşti femeie să nu votezi, pentru că, de, eşti emancipată! Până în 1938, femeile nu puteau vota în România… Abia în acel an au primit acest drept. Un drept restrictiv – pe care l-au primit doar femeile de peste 30 de ani, știutoare de carte și doar la alegerile locale. Nu îţi bate joc de ceva ce alţii nu aveau acum un secol… deşi îşi doreau.

Culmea libertăţii: să ai posibilitatea şi să te doară-n cot. Sau, mai rău, să nu mai simţi nicio durere… Dacă până în 1990 votul era de formă, iar decizia aparţinea partidului comunist în privinţa candidaţilor şi aleşilor, din ’90 alegerile sunt libere, dar prezenţa la vot devine din ce în ce mai redusă.

Ştii care ar fi culmea culmilor prezidenţialelor de anul acesta? Ca, după 30 de ani de democraţie, să ajungă preşedinte Veorica…

Ce îsi doreşte o femeie de la soţul ei?

Sa fie iubită! Asta e esenţa căsniciei pentru o femeie – să ofere şi să primească iubire. O femeie iubită este o femeie frumoasă, chiar dacă are acnee sau se luptă cu câteva kilograme în plus încăpăţânate… O femeie iubită este singura iubită a soţului ei!

Să fie apreciată pentru ceea ce este. Nu pentru ceea ce ar putea deveni, nu pentru trecutul ei, ci pentru ceea ce este ea. Zi de zi. Pentru ceea ce e în spatele ridurilor sau a machiajului, pentru ceea ce ascunde ea în spatele zâmbetului senin sau a ochilor strălucitori.

Să i se oferă o comunicare profundă. Adică nu se mulţumeşte cu un ai dreptate, dragă… mormăit după 8 ore de lucru cu jumătate de gură şi fără chef. Femeia când se implică în comunicare, o face cu tot arsenalul: minte, suflet şi… emoţii. De aceea, când păstrează tăcerea – e o problemă!

Să fie condusă de un bărbat adevărat! Are nevoie de un gentleman. De un tip fin şi delicat, de bărbatul ală care o curta atât de irezistibil în perioada prieteniei. Prea mulţi efeminaţi au apărut astăzi în rasa masculină, cu glezna la vedere prin mall-uri… Femeile autentice au oroare de aşa ceva! Probabil de-asta a apărut mişcarea feminină – dacă nu mai conduc bărbaţii, trebuie să conducă cineva… [zise Angela Merkel.]

Ce NU îşi doreşte, însă, o femeie de la soţul ei? Să fie neglijată, între două ieşiri cu prietenii sau două hobby-uri, să îi fie rănite sentimentele (mai ales în mod voit, intenţionat), să i se minimalizeze rolul (bună de cratiţă, sau utilă doar în creşterea copiilor), să fie o umbră a soţului toată viaţa sau să ajungă o străină pentru el…

O femeie creştină autentică va căuta un soţ care să se asemene cu Cristos – în caracter şi în comportament!