Ce se întâmplă de Black Friday?

Pe un panou publicitar satiric din America era scris: Bun venit în SUA, ţara în care toamna ne călcăm în picioare pentru diferite produse (de Black Friday), la câteva zile după ce suntem „recunoscători” lui Dumnezeu pentru ceea ce avem (Thanksgiving Day)…

Mare păcat că românii importa orice! Viruşii au ajuns şi la noi, de peste ocean. Valentine’s Day, Halloween şi… Black Friday. Parcă cel mai agresiv e ultimul! Şi fizic, şi psihic…

Mulţi îşi iau liber în această vineri neagră, tocmai ca să nu îi prindă promoţiile în drum spre serviciu. Se trezesc dimineaţa în restul anului pe muchie, la limită, doar cât să ajungă la lucru la timp, dar în această zi îşi setează alarma cu 3h mai devreme, ca să apuce munca de scrolling, clicking şi inspectare a pieţei de cu ziuă…

E sărbătoarea românilor mai înşelătoare decât cea de pe 1 aprilie. Se păcălesc clienţii când văd acele procente cu minus în faţă, încât nu cercetează faptul că produsul a avut acelaşi preţ luni în şir, în septembrie a fost scumpit, iar în noiembrie „ieftinit”. Bataia mare e pe plasme şi telefoane în rate. Scumpe, da’ reduse…

Se promovează: imbuibarea, risipa, bulima, egoismul, somptuozitatea, hedonismul, consumerismul, obiectificarea şi robotizarea omului (omul nu mai e om – e doar un client!)

Este un val care te prinde până să clipeşti. Un click e de ajuns, apoi vântul te poartă printre promoţii, reduceri şi oferte imbatabile. Te vei trezi din sevraj doar după ce vei finaliza comanda. Mult mai obosit şi cu contul bancar secătuit… La ce folos „3+1 gratis”, dacă ţie nu îţi trebuie niciunul din cele 4…?!?

Cireaşa de pe tort a acestei zile o reprezintă laudele pe care le auzi peste câteva zile de la colegi, familie, prieteni, când intră în posesia râvnitelor obiecte. Fiecare se va strădui să prezinte oferta de care a beneficiat într-o lumină cât mai pozitivă, deasupra celorlalţi. De fapt, se va lăuda cu autoamăgirea sa… în public!

Eu anul acesta, de Black Friday, mă voi odihni şi mă voi aproviziona cu… linişte şi pace!

Nu uitaţi – în viaţă nimic nu e „moca„… Navigaţi cu prudenţă!

De ce yoga? (Seria: Întrebări populare de pe Google)

Este un trend cu iz oriental care a pătruns şi în ţara noastră de câţiva ani. Unii îl ridică la rang de religie, alţii îl pun pe acelaşi taler cu filosofia de viaţă, alţii – relaxare. Totuşi, de ce yoga „prinde” şi la români?

-este o practică accesibilă. Îţi trebuie doar un covoraş. Şi mult timp de pierdut…pardon – de meditat! Elemente yoghine găseşti în toate hypermarketurile astăzi…

-este un fel de stil de viaţă atractiv. Pe români tot ce e non-autohton, tot ce e exotic, îi atrage ca un magnet. Orientalul din yoga este foarte interesant… La început de curiozitate, apoi din obişnuinţă…

-promite ceva divin, haric, spiritual. De fapt, e o formă de căutare a omului. Dar, golul uman ce are forma lui Dumnezeu nu poate fi umplut cu altceva, cu nicio practică…

-e sănătos pentru trup şi suflet. Nu contest, dar mai sănătos e să pedalezi pe bicicletă, să parcurgi un traseu montan sau… să petreci timp de calitate cu copilul tău.

Ce îşi doreşte un copil de la părinţii săi?

Să se simtă important. Să realizeze că are o valoare inestimabilă în ochii părinţilor. Nu că e şi el unul dintre celălalte odrasle ale familiei… Să i se acorde timp de calitate, să observe că adulţii din jurul lui sunt gata să facă sacrificii, să taie din hobby-uri sau întâlniri pentru a petrece timpul cu el.

Să fie ascultat. Părinţii să fie atenţi la nevoile şi, mai ales, la dorinţele sale. Replici de genul: ce nevoi mai ai şi tu la 10 ani, mă…? nu îl vor ajuta în niciun fel… Să fie înţeles. Mai ales în pragul adolescenţei. Atunci când hormonii o iau razna, când emoţiile îl ghidează, când nu vede un scop în viaţă…

Să i se acorde încredere. Să i se dea credit pentru ceea ce spune şi face (până la proba contrarie). Există acum aplicaţii care urmăresc locaţia smartphone-ului copilului direct pe telefonul părintelui. Acest control poate fi bun pe termen scurt, dar va fi devastator pe termen lung pentru copilul viitor adult, care nu va fi responsabil deloc, ştiind că cineva îl urmăreşte mereu…

Să îşi trăiască copilăria. Prea mulţi copilaşi sunt duşi la înot, învaţă la un instrument, 2 limbi străine, curs de călărie, baschet şi activităţi extra-şcoalare. Toate deodată! Un astfel de copil îşi va rata copilăria – în care ar trebui să se joace, să descopere lumea – fugând de la un curs la altul, de mână cu tata sau mama…

Ce nu îşi doreşte un copil? Să nu mai fie tratat aşa şi după ce devine adult sau îşi întemeiază propria familie, să crească într-un mediu toxic, al înjurăturilor, al violenţelor, al inculturii, să primească cadouri surogat care să înlocuiască prezenţa părinţilor plecaţi dincolo.

Un copil fericit este cel care poate să se întoarcă în casa părintească, cu inima bucuroasă, oricând…

De ce e Sandero mai scump ca Loganul? [Întrebări populare de pe Google]

Românul când îşi ia maşină nouă, dacă nu dispune de fonduri uriaşe (ori dacă e foarte patriot), în periplul lui trece şi pe la o reprezentanţă Dacia. Acolo află că Sandero e mai scump decât Logan-ul. De ce?

-din acelaşi motiv pentru care Samsung S9 e mai scump decât Samsung A9 – orice brand care trăieşte bine, îşi face autoconcurenţă cu propriile produse…

-pentru că Sandero se vinde mai bine afară decât orice model mic de la Dacia (excepţie: Duster, dar e SUV).

-pentru că dacă ambele aveau acelaşi preţ, se ridicau multe întrebări suspicioase, iar agenţii din reprezentanţe sunt sătui de dat explicaţii.

Sandero sau Logan? Mai pune 5000 şi ia-ţi un Duster! 🙂

De ce numele „Vorba Veche” pentru acest blog…?

Mulţi m-au întrebat de ce am ales acest nume pentru blog. Iata câteva răspunsuri:

  • ce e vechi nu e neapărat demodat. Dimpotrivă, mereu ne întoarcem la mode vintage…
  • doresc să transmit prin cuvinte vechi, semnificaţii noi, actuale ale existenţei noastre de zi cu zi
  • vorba veche este acea moştenire culturală şi lingvistică pe care o primim de la înaintaşii noştri. E de datoria noastră să transmitem mai departe înţelepciunea de neam şi de limbă
  • este uşor de memorat, de scris şi de accesat! 🙂

Ce îşi doreşte un bărbat de la soţia lui?

Să fie respectat. Este în natura lui bine înrădăcinată ideea că, bărbat fiind, i se cuvine respect. [Desigur, câştigat, nu impus!] Se bucură când i se arată respect prin cuvinte, gesturi, empatie…, mai ales când acesta vine de la consoarta lui. Mark Twain spunea că respectul pentru un bărbat e a doua lui haină.

Să fie preţuit pentru ceea ce face. Asta nu înseamnă că nu contează şi ceea ce este (cum am scris în articolul Ce îşi doreşte o femeie…),dar bărbaţii se învârt în jurul a ceea ce intreprind. De aceea, cele mai des puse întrebări de masculi, după prezentări, sunt cu ce te ocupi?, ce munceşti? s.a.m.d. Cele mai mari răniri pe care le poate aduce o soţie bărbatului ei în acest domeniu se regăsesc…

comunice eficient. Lui nu-i plac poveştile cu peşti, detaliile sau conversaţiile interminabile. Modele de rochii sau culoarea rimelului… Mai degrabă, funcţionează după principiul punct ochit, punct… vorbit! Chiar dacă pierde mult timp în rest, în domeniul comunicării îi place ca nevasta (şi el, de asemenea) să fie scurtă şi cuprinzătoare…

conducă o femeie necapricioasă. Adică o comentatoare înnăscută, o veşnic nemulţumită de condiţiile pe care i le oferă bărbatul, o cârtitoare profesionistă şi o observatoare de defecte înnăscută… Proverbul ebraic spune că o nevasta ca asta e ca un scoc găurit din care picură enervant la fiecare ploaie… Doar pizza e bună Capriciosa! În căsnicie, capriciul e toxic…

Ce nu îşi doreşte un bărbat? Să aibă două mame – una naturală şi una luată la starea civilă, să fie cicălit frecvent şi periodic cu un amazon de reproşuri, să fie luat la mişto sau peste picior în public de a lui iubită sau să fie comparat cu alţi masculi din propria-i rasă… printre altele…

Un bărbat creştin autentic va căuta o soţie care să (re)aducă edenul pe pământ.  

De ce sunt ochii roşii? [Seria: Întrebări populare de pe Google]

Mulţi îşi pun această întrebare seara, când se privesc în oglindă. Iată câteva posibile răspunsuri:

-probabil eşti prea obosit. Odihna e importantă pentru ochii tăi. Nu da vederea pe câştigul banilor noaptea târziu…

-pentru că foloseşti prea multe ecrane (smartphone, TV, laptop etc). Evită contactul non-stop cu tehnologia – îţi slăbeşte acuitatea vizuală!

-din cauza lentilelor de contact care îţi irită globul ocular. Aşa că lasă prostiile, ochii tăi naturali sunt mult mai frumoşi decât plasticurile!

-şamponul de la duş, clorul de la SPA, o răceală, tusă uşoară, alcool, tutun sau… nervi acumulaţi.

-lipsa lacrimilor. Asta, pentru că tindem să nu mai fim empatici cu suferinţa celor din jur. Nu mai (prea) plângem, doar la înmormântări mai vărsăm câte o lacrimă…

[Acesta e primul articol din Seria: Întrebări populare de pe Google]

Culmea culmilor la prezidenţialele din 10 noiembrie 2019

Culmea exercitării dreptului: să nu ai chef să mergi la vot, din diferite motive! Ar trebui să te gândeşti că atunci când erai copil părinţii luau deciziile importante în contul tău. Acum e rândul tău – nu lăsa pe altcineva să voteze în locul tău, viu ori mort…

Culmea gratuităţii: să ratezi ceva oferit moca! Știai că în 1864 alegătorii din România trebuiau să plătească un impozit pentru a putea vota, iar alegătorii direcţi trebuiau să ştie să scrie şi să citească şi să aibă peste 25 de ani? Azi, dacă nu mergi tu, vor merge cei inculţi, care nu stiu să citească, să decidă soarta ţării tale…

Culmea feminismului: dacă eşti femeie să nu votezi, pentru că, de, eşti emancipată! Până în 1938, femeile nu puteau vota în România… Abia în acel an au primit acest drept. Un drept restrictiv – pe care l-au primit doar femeile de peste 30 de ani, știutoare de carte și doar la alegerile locale. Nu îţi bate joc de ceva ce alţii nu aveau acum un secol… deşi îşi doreau.

Culmea libertăţii: să ai posibilitatea şi să te doară-n cot. Sau, mai rău, să nu mai simţi nicio durere… Dacă până în 1990 votul era de formă, iar decizia aparţinea partidului comunist în privinţa candidaţilor şi aleşilor, din ’90 alegerile sunt libere, dar prezenţa la vot devine din ce în ce mai redusă.

Ştii care ar fi culmea culmilor prezidenţialelor de anul acesta? Ca, după 30 de ani de democraţie, să ajungă preşedinte Veorica…

Ce îsi doreşte o femeie de la soţul ei?

Sa fie iubită! Asta e esenţa căsniciei pentru o femeie – să ofere şi să primească iubire. O femeie iubită este o femeie frumoasă, chiar dacă are acnee sau se luptă cu câteva kilograme în plus încăpăţânate… O femeie iubită este singura iubită a soţului ei!

Să fie apreciată pentru ceea ce este. Nu pentru ceea ce ar putea deveni, nu pentru trecutul ei, ci pentru ceea ce este ea. Zi de zi. Pentru ceea ce e în spatele ridurilor sau a machiajului, pentru ceea ce ascunde ea în spatele zâmbetului senin sau a ochilor strălucitori.

Să i se oferă o comunicare profundă. Adică nu se mulţumeşte cu un ai dreptate, dragă… mormăit după 8 ore de lucru cu jumătate de gură şi fără chef. Femeia când se implică în comunicare, o face cu tot arsenalul: minte, suflet şi… emoţii. De aceea, când păstrează tăcerea – e o problemă!

Să fie condusă de un bărbat adevărat! Are nevoie de un gentleman. De un tip fin şi delicat, de bărbatul ală care o curta atât de irezistibil în perioada prieteniei. Prea mulţi efeminaţi au apărut astăzi în rasa masculină, cu glezna la vedere prin mall-uri… Femeile autentice au oroare de aşa ceva! Probabil de-asta a apărut mişcarea feminină – dacă nu mai conduc bărbaţii, trebuie să conducă cineva… [zise Angela Merkel.]

Ce NU îşi doreşte, însă, o femeie de la soţul ei? Să fie neglijată, între două ieşiri cu prietenii sau două hobby-uri, să îi fie rănite sentimentele (mai ales în mod voit, intenţionat), să i se minimalizeze rolul (bună de cratiţă, sau utilă doar în creşterea copiilor), să fie o umbră a soţului toată viaţa sau să ajungă o străină pentru el…

O femeie creştină autentică va căuta un soţ care să se asemene cu Cristos – în caracter şi în comportament!