De ce nu sărbătoresc Halloween-ul?

Deja de la începutul lui octombrie am văzut prin Lidl şi prin alte magazine pălării negre de tip coif, fustiţe şi alte accesorii pentru vrăjitoare, bufniţe şi chestii black pentru pregătirea “sărbătorii” de la finalul lunii… Macabru, ce să zic… De ce eu nu sărbătoresc Halloween-ul?

Pentru că iubesc viaţa. Nu mortăciunile sinistre, nu scheletele oribile şi cadavrele umblătoare (a se citi zombie, stafii sau strigoi). Aleg să trăiesc o viaţă luminoasă, nu una întunecoasă, obscură, lugubră, învelită în haine de doliu când, de fapt nu a murit nimeni (cu excepţia discernământului şi a raţiunii umane…)

Pentru că apreciez esteticul şi frumosul. Nu feţe zgâriate adânc în carne, nu babe vrăjitoare sau vampiri sângeroşi. Nu vreau să îmi decorez casa cu dovleci ciopliţi, urâţenii ciudate, bufniţe şi alte orătănii de sezon. E ca şi cum mi-aş finaliza o lucrare de licenţă, aş imprima-o şi apoi aş mâzgăli-o toată…

Pentru că sunt de partea binelui. Nu intenţionez, nici eu, nici familia mea, să fim implicaţi într-o mişcare (ca să nu îi spun altfel) ocultă, în care se venerează tot ce e mai “negru” pe lumea asta: răul, întunericul, mistico-magicul, grotescul, frica, mormintele şi… sperieturile.

Pentru că sunt patriot! Împrumutăm din vest toate porcăriile. [Măcar de foloseau lupul dacic ca simbol – păgân, dar autohton]. Păcat că nu vedem şi adoptăm Thanksgiving Day-ul american (o sărbătoare de mulţumire către Dumnezeu, la origini), ci ne preocupă doar împământenirea ocultului Halloween… E clar – comercial. Banul să vină! Restul – consecinţele spirituale – nu mai contează… Asta e mentalitatea.

Pentru că ţin la copilul meu (care încă e bebe). Va creşte într-o lume care îl va învăţa: să îi fie frică de ceea ce nu trebuie şi să nu ia în seamă ceea ce ar trebui cu adevărat să îl înfrice, să pună distracţia pe priumul loc, chiar dacă e satanică, păgână, depersonalizantă şi morbidă, sau să trateze lumea duhurilor în mod ludic. De aceea, construiesc principii sănătoase pentru viitorul familiei mele…

Vai de cei ce transmit ocultul următoarelor generaţii!

Halloween-ul e îngrozitor de îngrozitor! Ne coboară pe noi – ca oameni – în Evul Mediu ca perioadă, în iad ca stare şi în beznă ca spiritualitate.

Cristos a spus: Voi sunteţi lumina lumii…, nu lumânările sinistre ale Halloween-ului!

Drumeție în natură (26) – Vârful Ciucaș (din Pasul Bratocea, BV)

Într-o zi caniculară de august ne-am pornit dinspre Brașov spre loc. Cheia, ca să întâlnim Ciucașul. Datorită căldurii, nu toți am ajuns pe vârf, dar peisajele din masiv au fost impunătoare…

Turnul lui Goliat
Panoramă din șa
Babele la sfat…
La revedere, Ciucaș!

Traseu: Pasul Bratocea – Culmea Bratocea – Saua Tigailor – Vf. Ciucaș – Tigaile Mari – Saua Tigailor – Pasul Bratocea (aprox 17 km – 4h30min drumeție)

Data: august 2019

Presiunea de a fi mereu în pas cu moda

Pe unii îi frământă zilnic provocarea de a da bine în faţa celorlalţi bipezi din viaţa lor. Şi asta se reflectă în: haine, tendinţe, gesturi şi atitudini, telefoane, frizuri, vorbe şi accente, seriale urmărite etc…

La început, când apare vreo modă, de obicei este luată în derâdere. Vedem asta la defilările de modă – ui şi la aia cum s-o îmbrăcat. Sunt jalnice trendurile postmoderne care nu fac altceva decât să aducă ceva nou, cât mai extravagant, cât mai sclipitor, cât se poate de ciudat. Să creeze o repulsie atractivă!

Pasul al doilea este apoi popularizarea modei de către unele figuri media, actori ori staruri TV sau oameni de influenta socială, vloggeri ş.a.m.d. Atitudinea devine acum ia să văd cum se mai îmbracă şi ălă/aia… Şi parcă tot mai mulţi se afiliază modei respective într-un timp foarte scurt!

Ultima etapă apare când începi să îţi pui întrebarea sunt eu ciudat-diferit faţă de restul?? Τοt atunci apare şi dorinţa de a intra în turmă! Dacă îi vezi pe toţi de la muncă cu pantalonii franjuraţi sau super skinny, te aliezi şi tu… Se poartă Converşi iarna şi cizme peste genunchi vara? Τe conformezi şi tu…

Cam aşa se implementează o modă – în 3 paşi simpli! Apariţia, popularizarea şi adoptarea! Totul graţie efectului de turmă.

Întreabă-te, dacă faci parte dintr-o turmă – cine te conduce…?

Vremea răspunsurilor

Daca intrebari avem mereu, curg ca la robinet, in orice anotimp al vietii (si al calendarului), atunci raspunsuri cand mai primim? (Si aceasta e tot o intrebare…) Ce mult ne-am dori ca raspusurile sa vina la pachet cu intrebarile!

Pentru unele intrebari, raspunsul il vedem instant. Sau la saptamani, luni sau chiar ani distanta… Il gasim cand ne asteptam mai putin. Sau cand nu il mai asteptam deloc, cand renuntam la ideea primirii unui raspuns…

Pentru unele intrebari nu vom primi raspuns niciodata. Cerul va parea de arama, iar pamantul de plumb. Ne vom certa cu Dumnezeu, cu sotia si copiii, cu seful, si raspunsul tot nu va aparea. Devenim irascibili si inabordabili. Dar, raspunsurile, de obicei vin in perioade de liniste…

Iar pentru unele intrebari vom primi raspuns, dar nu aici. Ci, dincolo! Framantari care ne-au fulgerat mintea cu anii, dece-uri nespuse niciodata cu voce tare de teama ridiculizarii, de ce mie?, sau pana cand…?, toate acestea vor primi raspuns acolo Sus, de la Cel mai in masura sa ne raspunda!

Deci, El raspunde – acum, mai tarziu, niciodata sau Dincolo… (Doar) Ai rabdare!

Inchei cu ce spunea inteleptul Elihu: “Măcar că zici că nu-L vezi pe Dumnezeu, totuşi problema ta este înaintea Lui: aşteaptă-L! “(Iov 35:14)

Vremea întrebărilor

Dacă aș putea să pun cuiva o serie de întrebări la care nu am (încă) răspunsuri, m-aș gândi să rostesc următoarele:

De ce succesiunea anotimpurilor așa cum e acum? De ce, după frumusețea multicoloră a toamnei vine golul hibernal? Oare ca să ne gândim la înviere, primăvara…?

De ce nu prin belșug și îndestulare se maturizează omul, ci prin suferință si durere, prin depășirea obstacolelor in viață…? Oare greul ne face mai puternici…?

De ce mor sobit cei dragi și puțini au șansa de a spune ceva pe patul de moarte? De ce nu o despărțire calmă, lină și previzibilă? Oare e așa pentru ca să avem relații bune mereu și să fim pregătiți oricând de despărțire…?

De ce nu suntem mulțumiți ca oameni mai tot timpul? De ce privim mereu în sus, la cei câțiva de deasupra noastră și nu vedem marea de oameni în nevoi de sub noi…? Oare ne-a orbit empatia…?

De ce o viață așa scurtă urmată de o eternitate atât de lungă? Oare bunul Dumnezeu s-a gândit că am fi obosit invers…?

De ce? E vremea întrebărilor bine puse… Poate primim și răspunsuri…

Totuși, de ce…?

X. Să nu poftești! (Seria: Cele 10 porunci)

Nu se putea încheia Decalogul mai bine, decât cu o astfel de poruncă. Să nu poftești nimic din ce nu este al tău – pe scurt – rezumă scopul celorlalte nouă anterioare – loveşte la rădăcina poftei și egoismului uman care alimentează încălcarea tuturor poruncilor divine.

Interdicția poruncii nu se rezumă doar la cele enumerate în textul ei: casă, masă, nevastă, animal, ci și orice alt bun care ne face cu ochiul firii noastre umane… Bolidul pe 4 roți al vecinului (sau pe 2 roți, după caz), smartphone-ul colegului de lucru, țoalele șefei de tură, cunoștințele studentului care ia bursă etc. La această poruncă poate să intervină si invidia care, în combinație cu pofta, are efect coroziv puternic. Mai rău ca acidul clorhidric!

A 10 –a poruncă reprezintă un progres moral superior, ridicându-se deasupra oricărui alt cod antic. Cele mai multe coduri nu merg mai departe de faptă şi numai câteva vorbesc despre cugete, dar nici unul nu ajunge la INIMĂ! Interdicţia aceasta este fundamentală pentru experienţa umană, prin aceea că pătrunde motivele dincolo de fapta exterioară.

Ea ne învaţă că Dumnezeu vede inima şi se interesează mai puţin de actul exterior și mai mult de cugetul din care izvorăşte acţiunea. Ea stabileşte principiul că până şi gândurile inimii noastre ajung sub jurisdicţia Legii lui Dumnezeu, că suntem tot atât de răspunzători de ele ca de faptele noastre. Poftele păcătoase sunt, de obicei, cele nerostite. [Poți să afirmi că ți-e poftă de o înghețată și să nu încalci nicio poruncă.]

Asta pentru că doar cugetul cel rău nutrit promovează o dorinţă rea, care cu timpul dă naştere la un imbold și apoi la acțiune. De exemplu, un bărbat se poate abţine de la adulter din cauza pedepselor sociale şi civile, sau chiar a consecințelor pe care le prevede, dar cu toate acestea în ochii Cerului el poate fi tot aşa de vinovat poftind ca şi când a comis în realitate fapta …

Această poruncă ne descoperă cât putem fi de fățarnici uneori. Pe dinafară putem arăta bine, dar pe dinăuntru putem fi sclavii patimilor şi dorinţelor noastre păcătoase. Înlăuntrul nostru este o putere, voinţa, care sub controlul lui Hristos, poate înăbuşi fiecare patimă şi dorinţă nelegiuită.

Înțeleptul Solomon ne sfătuiește: păzește-ți inima mai presus de orice, pentru că ea conține sursa vieții adevărate!

Drumeție în natură (25) – Pe Piatra Secuiului, Colțești (AB)

Cu bebele în marsupiu ne pornim pe Piatra Secuiului într-o vineri înnorată. Piatra este asemeni unui secui întins lat pe spate, care parcă zace mort pe dealurile Trascăului.

Am avut șansa să avem umbra norilor deasupra noastră, fiind amiaza mare, altfel nu știu ce ne-am fi făcut. Urcușul e foarte abrupt și noi am ales și poteca cea mai dificilă!

Dar, ne-am bucurat de natură și nu ne-a prins nici ploaia – mult nu mai avea… 🙂

Ne pornim…toți 3!
Și…am ajuns! Panoramă de pe culme!
Petic de soare printre norii amenințători
Până la urmă nu ne plouă! Fug norii…
O zi minunată!

Cu siguranță ne vom întoarce pe Piatra Secuiului, ca să parcurgem toată creasta, in circuit!

Data: august 2019

Lupta cu (dez)echilibrul

Ne aflăm zilnic pe bârna deciziilor, în lupta cu echilibrul. Ne trage curentul când în stânga, când în dreapta. Balansul e, uneori, fatal. Nu cu echilibrul avem probleme, lupta se dă cu dezechilibrele:

Nu e vorba că nu avem destui prieteni virtuali pe Facebook, sau suficienți urmăritori pe Instagram, ci problema e că nu (mai prea) avem prieteni reali, adevărați, cei la care să poți apela în toiul nopții cu o urgență/problemă… Nu crezi? Invită niște amici la tine acasă astăzi. Și vezi când o să îți calce pragul…

Nu de bani ducem lipsă (cantitate), ci de bani investiți corect (calitate)! Aruncăm încoace și-n colo cu valută câștigată cu sudoare pe Dincolo, iar apoi rămânem faliți. Și cu rate la actualul Iphone… Uităm că adevăratele investiții sunt în oameni, în educație, în talente și pasiuni, nu în fiare și betoane. Cine intră în centrifuga datoriilor, se va învârti la nesfârșit!

Nu suntem depresivi din cauza plictiselii (așa cum mormâim uneori), că nu avem ce face, sau că nu avem chef de nimic, ci din prea mult egocentrism, prea mult accent pe eu și pe mine. Tot mai multe dorințe personale apar, iar nevoile celor din jur cresc și ele lângă noi. Cum să nu cazi în depresie, când tu ești veșnic neîmplinit, iar semenul face foamea…?

Nu de informație ducem lipsă, căci Wikipedia e sursa oricărui student sau elev leneș, ci de informație corectă și completă, actuală si serioasă. Știrile de tipul bite-news (se traduce: știri momeală) sunt mai multe astăzi decât știrile reale. Cu cât suntem informați mai mult de presă și de media, cu atât suntem mai ușor de manevrat și de condus: social, politic, cultural și… comportamental.

Nu vom găsi niciodată echilibrul dacă îl vom căuta în virtualitate, în religii orientale pe covoraș, în faimă sau putere, în stabilitate financiară. E ca și cum ai vrea să mergi pe tocuri pe o șină de tren (femeile vor înțelege mai bine analogia…)

Cei care continuă, nici nu vor realiza când îi va lovi trenul…

Amenzi dublate? Și ce-i cu asta…?!

Astăzi au intrat în vigoare noile prevederi rutiere. Sancțiuni drastice pentru cei care vorbesc la telefon, fac live-uri sau întrețin chat-uri la volan, printre altele. Bun. S-a reîntregit jurnalul naţional al sancţiunilor… Dar problemele care rămân sunt următoarele:

Ne-am trezit cam târziu! A trebuit să devină un precedent accidentele soldate cu morți din cauza live-urilor făcute de șoferi sau copiloți… Cum spunea poetul câte bombe vor mai sfârteca vieți întregi, până să le interzicem pe veci…? Așa s-a întâmplat și la Colectiv, și la Caracal și așa continuăm. Totuși, bunicică reglementare – mai bine mai târziu decât niciodată!

Doar amenzile mai mari (sau chiar dublate) nu vor schimba foarte mult comportamentul multor regi ai șoselelor. Cine își permite să vorbească la telefon sub sancțiune de 500 lei, va comunica și în ciuda amenzii de 1000 lei. Ce e mai important? Educația! Da, educația rutieră ar trebui să fie o disciplină obligatorie la școala de șoferi. Nu niște variante de răspuns învățate (de unii) pe de rost și bifate la așa-zisul examen…

De frică nimeni nu s-a schimbat niciodată… În mod real mă refer. Probabil, acum, cei care vor vedea un  echipaj de poliție pe marginea drumului, vor arunca smartphone-ul pe bancheta din spate și vor minți că acolo l-au lăsat înainte să plece la drum…

Șoferii auto trebuie să facă diferența între un drum public și o pistă de karting…

Viața are prioritate întotdeauna!

IX. Să nu mărturisești strâmb împotriva aproapelui tău (Seria: Cele X porunci)

Era regula de aur în completele de judecată antice. Cuvântul era cuvânt. Orice mărturie mai pe lângă era foarte periculoasă: în Egiptul antic ți se taiau nasul și urechile, în Atena după 3 minciunele în sala de judecată îți pierdeai drepturile civile, iar la Roma erai aruncat de pe stânca Tarpeian…

Noi am simplificat această poruncă, reducând-o la să nu minți! Dar este mai mult decât atât…

A mărturisi strâmb înseamnă și a prezenta o situație îndulcită cu o exagerare intenționată, a spune doar 99% din adevărul gol-goluț sau a ascunde un anumit aspect care știm că e esențial în comunicarea noastră cu celălalt interlocutor. Până la urmă, intenția face diferența! Dacă îți bate inimioara mai tare după o anumită discuție, ori te-ai îndrăgostit, ori ai mințit…

A mărturisi strâmb împotriva aproapelui tău înseamnă și să îți petreci timpul liber răspândind nimicuri despre el. Bârfele în general, chiar dacă pleacă de la (unele) fapte/situații reale, trecând din gură-n gură devin exagerări, deci minciuni! Mulți consideră o prostie a lăuda şi a vorbi de bine pe cei din jur. Ei simt o pasiune nestinsă în a scoate la iveală defectele din purtarea altora, judecând motivele lor şi criticând acțiunile lor.

A mărturisi strâmb poate însemna, uneori, și a tăcea! Atunci când nu trebuie… Atunci când auzi în public (sau online) cum este calomniat un om nevinovat. Și taci! Poți să ridici din umeri sau dintr-o sprânceană, dar ești complice la mărturisire strâmbă împotriva cuiva! Încalci tacit porunca de mai sus…

A minți mai înseamnă și a deturna orice scopuri naturale, morale sau a falsifica în vreun fel  adevărul curat, cu scopul de a câştiga foloase personale ori materiale sau pentru orice alt scop meschin. Chiar dacă sloganul unuia e toată lumea o face, nu devine un necălcător de lege. Unii spun că există chiar și minciunile necesare sau minciunele cotidiene. Oricât le-am diminutiva, păcatul e tot păcat!

Care e pericolul cel mai mare? Asemeni zicalei cine fură azi un ou, mâine va fura un bou!, și în acest aspect: cine minte azi puțin, mâine va minți ca Putin! Nu ar trebui nici să mințim ca să scăpăm. Consecințele adevărului sunt, uneori, grele ori dureroase, dar benefice clădirii unui comportament demn și vertical…

Pentru o viață sănătoasă, nu vinde gogoși! [Doar dacă sunt din aluat].

De ce iubesc Sibiul?

Chiar dacă nu este orașul meu natal (fiind născut în Cluj-Napoca), Sibiul este orașul copilăriei mele și al adolescenței mele. Și actuala mea urbe de reședință. Am vizitat țara în lung și-n lat, dar nu m-aș muta niciunde în detrimentul Hermanstadt-ului. De ce?

Pentru securitatea pe care o oferă. Suntem pe ultimul loc din țară la rata șomajului. Numai cine nu vrea să muncească nu își găsește loc de muncă în Sibiu! Suntem codași și pe lista neagră a orașelor cu rata criminalității ridicate. D-aia pentru noi Vasluiul, Teleormanul și alte locații ni se par desprinse din filme western… Sabii, topoare, flinte… Aici nu îți e teamă să ieși seara din casă, la o plimbare sau la un jogging.

Pentru apa bună și fresh de la robinet. [Cu excepția zilelor când se face tratarea cu clor, dar tot spre binele nostru…]. Avem cea mai bună apă potabilă la robinet din România! Vine din inima muntelui, de la un baraj din apropierea orașului. Și chiar stâmpără setea! Primul lucru pe care îl fac întotdeauna când ajung acasă din concediu sau dintr-o călătorie mai lungă e să dau un pahar pe gât. Pe nerăsuflate!

Pentru traficul acceptabil, comparativ cu alte municipii. Am trăit proaste experiențe în unele orașe mai mari de a sta bară la bară în orice cartier sau intersecție și la orice oră. Bucureștiul degeaba are 5 benzi pe sens, dacă sunt pline toate. Noi cu două, ne descurcăm binișor (excluzând orele de vârf sau zonele cu multe complexe rezidențiale). Săptămâna trecută m-am întors din capitală, după ce am făcut 1h 30 min dintr-un sector în altul. Acasă, doar m-am jucat în trafic…

Pentru ca este un oraș viu, fie vară, fie iarnă. Ai la dispoziție o multitudine de festivaluri, evenimente, maratoane internaționale organizate anual, campanii eco, târguri etc. Și parcă e un sat mai mare, adică oamenii se cunosc între ei ca la țară. E un oraș atât de compact, încât să te simți ca acasă, dar, în același timp, foarte încăpător, încât să adune milioane de turiști anual.

Ar mai fi multe plusuri de amintit: prima farmacie din România, un primar cu iz nemțesc dat țării ca președinte, clima blândă – chiar la poale de Făgăraș fiind așezat, poziționare strategică (adică ajungi oriunde rapid – cu excepția Văii Oltului…) și un aer cultural baroc-medieval aparte, printre multe altele…

P.S. Există  chiar și o expresie românească literară care conține Sibiul: a da o săritură până la Sibiu…

VIII. Să nu furi (Seria: Cele 10 porunci)

Mulți se scuză, spunând că nu au furat niciodată nimic, nici măcar un cui… E mai mult o liniștire a conștiinței, o încercare de negare a unor chestii care par inferioare unui… cui. [De obicei, hoțul când se scuză, se acuză…]. Furatul implică mai mult decât ceea ce spune DEX-ul: “…însușirea pe nedrept a unui lucru mobil al altuia.” și mult mai profund… Sunt atâția hoți camuflați printre noi, lângă noi, astăzi:

Băiețandrii care, pentru aș îndeplini niște pofte carnale pe moment (vezi articolul precedent din serie), le fură fetelor ce au ele mai prețios, mai sfânt – puritatea inocenței. Le tratează ca pe niște obiecte. De unică folosință… Eu îl consider furt calificat, pentru că aceștia fură ceva ce nu mai pot returna. Niciodată! Hoți cu cazier pe viață…

Șefii de mari companii care, pentru un profit cu multe zerouri și vacanțe în Bora-Bora, fac orice, fură Statul, micșorând statul de plata [a se observa jocul de cuvinte] al salariilor, făcând învârteli cu bani negrii sau schimb de facturi, reducând din drepturile cuvenite angajaților și mărindu-și propriile beneficii etc… Hoți cu ștampila-n mână!

Tații care fură din timpul pe care ar trebui să îl petreacă cu familia, considerând orice alte activități mai importante: locul de muncă ori afacerile, hobby-urile sau ieșirile cu prietenii, meciurile de fotbal sau filmele preferate. Unii își caută treabă doar ca să nu fie mai deloc în sânul familiei, privându-i astfel pe restul membrilor de un soț, un tată… Hoțul din cămin!

Cei ce fură internautic – informații, secrete comerciale, conturi de facebook, ș.a.m.d. Cei care obţin credit sau aprecieri pentru lucrările sau ideile altora, cei ce folosesc ceva ce nu le aparţine sau fără permisiunea proprietarului, cei ce profita de alții în orice fel… au făcut din furt sport național.

Cei care fură câte ceva și nu îi zic furt. Îl numesc: descurcat în viață, plata datoriilor apăsătoare sau, simplu, business… Aceștia sunt cei mai periculoși. Ca ei sunt cei care încurajează sau fac avorturi și spun că doar întrerup o activitate fetală [Dar ei, de fapt, ucid cu sânge rece!]. Ăștia sunt hoții cu mănuși…

Porunca lui Dumnezeu este să nu furi!, chiar dacă toată lumea o face (cum zice sloganul de disculpare).

Drumeție în natură (24) – Vârful Moldoveanu prin Valea Rea

O ascensiune mai puțin cunoscută pe colosul montan al României. Este cea mai scurtă urcare către vârf, dar cea mai greu accesibilă și cea mai solicitantă – practic Valea Rea este o panta (foarte) înclinată către Vf. Viștea Mare, iar apoi spre Moldoveanu.

Dar, în cazul în care urcați și e o zi însorită, veți fi răsplătit cu peisaje sublime!

Pornire de la Stâna lui Burnei
Măgăruși opriți la umbră
O vipera la final de traseu, prin pădure

Traseu: Stâna lui Burnei – V. Rea – Viștea Mare – Moldoveanu – Piscul Roșu – V. Galbenei – retur

Data: iulie 2019