III. Să nu iei în deșert numele Domnului Dumnezeului tău (Seria: Cele 10 porunci)

Cu alte cuvinte, nu folosi în mod nesăbuit, glumeț sau tâmp numele lui Dumnezeu! Una e când mai faci câte o glumiță despre colegul de la birou sau pui o poreclă funny cuiva cu care îți permiți, dar total altceva e a-L lua la mișto pe Creatorul acestui Univers. Cum?

Abuzând față de acest Nume. Doamne în sus, Doamne în jos. Te vede /bate Doamne-Doamne (asta e varianta celor care se bâlbâie). Un Doamne-ajută spus la mișto sau într-o circumstanță nepotrivită e același lucru – un abuz nominal.

Folosind trivial numele lui Dumnezeu. Învățați fiind cu oh, my God-ul din filmele hollywood-iene, repetat tot la 2-3 replici, s-au apucat și esticii ca, la orice reușită, la orice examen picat, la orice mirare sau la bingo să strige Dumnezeule sau, mai nou, Gizăs! (A se înțelege ironia din spatele grafierii…)

Jurând fals sau invocând prin acest Nume. Nu doar ciobanii pe munte, nu doar bețivanii satului și nu doar oamenii străzii înjură de mama focului, folosind tot felul de nume (printre care și al Divinității) sau fraze care încep cu să mă trăzn… Progresiv, se întrec și în jurăminte care să le întărească minciunile: jur pe roșu –> jur pe mamă -> jur pe… Dumnezeu!

Folosind acest nume pentru orice altă persoană sau chiar pentru obiecte. Pentru unii, clientul nostru e Dumnezeul nostru, pentru alții, copiii sunt divinitatea întruchipată – Soarele meu, Suflețelul meu… tot un fel de dumnezeu obiectificat…

Ca oameni, ținem mult la numele nostru (reputație/prestigiu), cu atât mai mult Dumnezeu face asta! Porunca continuă: “…căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel care va folosi nesăbuit Numele Lui.”

Următoarea dată când stă să îți iasă acest Nume pe buze, gândește-te dacă nu cumva îl folosești/rostești într-un  mod nesăbuit, nepotrivit ori impropriu!

Gânduri contemporane cu tine

Mai important decât ce?, cât? și unde? va fi întotdeauna de ce? și cum?, pentru că motivația din spatele acțiunilor ne dictează cursul vieții.

Mai bună e învățarea activă din greșelile mari ale vieții decât frica de a începe să trăiești cu adevărat.

Mai câștigată decât tipa care își permite machiaje scumpe e cea care e mai frumoasă fără niciun machiaj, naturală.

Mai bine să fii singur pentru că ai ales voluntar celibatul decât să te simți singur căsătorit fiind de bună voie.

Mai fericit e cel ce are puțin și e mulțumitor decât cel care, având de toate din belșug, nu este mulțumit niciodată, cu nimic.

Mai util e cel care se pricepe la toate câte puțin decât cel care e expert într-un domeniu și în rest… pauză! Nu, nu încurajez mediocritatea, dar nu aprob nici nișarea vieții de om.

Mai fericiți sunt copiii cărora le sclipesc ochișorii după o tură la munte sau în natură cu părinții decât micuții încărcați dopaminic la finalul desenului animat de pe tabletă.

Mai bine mort, decât să nu fii tu însuți!

(Gânduri la final de vară…2019)

Drumeție în natură (17) – Dubrovnik, Croația + Parcul Natural Durmitor, Muntenegru

Pentru pasionații de combinații munte+mare, cu siguranța Croația și Muntenegru sunt destinațiile perfecte. Am fost uimiți de atâta frumusețe naturală, încât am fi rămas acolo!

Am vizitat cel mai adânc Canion din Europa – Tara, din Durmitor (Muntenegru). De acolo, am urcat pe un fel de Transfăgărășan muntenegrean, dar mult mai spectaculos decât al nostru…

De vis!

Data: august 2018

II. Să nu îți faci chip cioplit (Seria: Cele 10 porunci)

Dacă prima poruncă ne spune să nu AVEM dumnezei, cea de-a doua ne îndeamnă nici să nu ni-i FACEM! A nu-i avea înseamnă a nu îi lua pe unii gata făcuți/numiți de alții, de societate așa, iar a nu-i face înseamnă a nu făuri reprezentări proprii.

De ce nu iubește Dumnezeu și interzice închinarea la icoane, talismane, statuete,  pietre sacre, altare, cruci, vitralii, cădelnițe ș.a.m.d? Pentru că sunt opere imperfecte, făurite de oameni (imperfecți), iar a te închina unor astfel de reprezentări pretinzând că te închini (in)direct lui Dumnezeu e mare păcat!

De ce sa nu-ţi faci vreo înfăţişare a lui Dumnezeu? Pentru că nimeni nu l-a văzut pe Dumnezeu şi s-ar putea să greşim. Şi lui Dumnezeu nu-i plac caricaturile… Chiar dacă Adam l-ar fi văzut pe Dumnezeu la începuturi și l-ar fi putut fotografia, tare mă tem că, odată cu apariția Photoshop-ului, tare mulți L-ar mai fi cosmetizat sau deformat pe El unii dintre stiliști…

Porunca continuă „Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti, căci Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinţilor în copii până la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc” (Exodul 20:5). E una dintre poruncile exprese care, încălcată, aduce blestem. Prezent și viitor – păcatul închinării la diferite reprezentări umane se moștenește din tată-n fiu se pare… cu tot cu consecințe.

Și…mai demult, într-o casa locuiau 3 sau 4 generații împreună. Sub același acoperiș. Nu e greu de crezut că închinarea șefului de trib era preluată și dicta modul de închinare (și) al celorlalți membrii ai familiei (copilul, nepotul, stră…). Azi nu mai e la fel, dar copiii vor face în familile lor ce văd la părinții lor. Așa că, dacă tu crezi că modul cum te închini afectează doar viața ta, te înșeli!

Deci, cum ne închinăm? Avem nevoie de ceva, de un intermediar! Da, e Duhul Sfânt al lui Dumnezeu. De fapt, nu avem nevoie de ceva, de un obiect/chip/idol, ci de Cineva, de EL…

Să nu îți faci chip cioplit înseamnă a nu te închina ritualic (prin reprezentări diverse), ci printr-o relație autentică cu Dumnezeu. = A te închina în duh și în adevăr!

Vom avea încă o bancnotă prin portmoneu

Guvernul se pare că înțelege lucrurile tot pe dos! Românii cer de ani de zile venituri mai mari (salarii, alocații, pensii etc.), BNR oferă o bancnotă nouă… Cetățenii vor bani, statul le oferă bancnote în circulație…

Pe ilustrație va fi chipul unei femei eroine – Ecaterina Teodoroiu, cea care a luptat în primul front în Primul Război Mondial, dându-și viața la Mărășești. Totuși, nu acesta este motivul real al omagierii doamnei care a vărsat sânge pentru patrie.

Adevăratul motiv pentru care dânsa va apărea pe bancnotă, începând cu anul viitor, e de pe agenda Bruxelles, și anume – promovarea egalității de gen (și) la nivel de circulație monetară. De ce să avem doar poeți și pictori și compozitori pe banii noștri? Hai să punem și o damă! -> asta e, clar, problema nr. 1 a României în 2019… !?!

Bine că au ales o eroină. Că o puteau pune pe cealaltă Ecaterina (Andronescu) contemporană, deputat, secretar și membru în Comisia pentru Învățământ, care din 1996 învârte programele școlare ale săracilor copii cum vrea mușchii domniei sale. Sau o puteau pune pe doamna momentului – Veorica. (Bancnota s-ar fi putut numi 20-20, dacă tot bate cu anul apariției…)

Dar, bine măcar că va apărea cineva care chiar a făcut ceva pentru țara aceasta… Că în rest, bătrânelele prin piață vor fi derutate, vor plăti 200 în loc de 20, vânzătoarele de chioșcuri își vor da și mai tare ochii peste cap când vei întinde bancnota – chiar nu ai mai mărunt…?

În curând va apărea (și) bancnota de 75 de lei… Probabil cu cineva din comunitatea LGBT+, ca să fie politic corect…

Drumeție în natură (15) – Parcul Natural Lacurile Plitvice + Podul din Mostar

Probabil emblema turistică a Croației este Parcul Natural Plitvice, un paradis natural de cascade, poteci printre lacuri și semi-sălbăticie pe coasta Dalmatina.

După ce am străbătut peste 15 km în această rezervație, am colindat și coasta de la Marea Adriatică și am vizitat podul din Mostar, care se află în inima Bosniei și Herțegovinei…

Data: august 2018

I. Să nu ai alți dumnezei în afară de Mine (Seria: Cele 10 porunci)

Mai trebuie respectate cele 10 porunci în sec. XXI? Mai sunt de actualitate niște legi date în urmă cu aprox. 3500 de ani? Dacă e să începem cu prima poruncă, care interzice politeismul, ea e mai valabilă astăzi ca oricând.

Zeii/dumnezeii nu mai există astăzi în țările civilizate cum erau odinioară în vremuri străvechi (sub formă de altare, statuete etc.), doar în anumite părți ale lumii. Asta nu înseamnă că ei nu mai există, ci doar că și-au schimbat forma. Nu mai trebuie să mergem într-un loc păgân de închinare – pe majoritatea dintre ei îi avem în locuința noastră! Sunt drăgălași și… cibernetici, majoritatea.

Nu crezi că mai există idoli astăzi? Doar încearcă să iei sticla din mâna unui alcoolic, să scoți căștile din urechile unui adolescent pentru care muzica e viața lui, sau încearcă să smulgi smartphone-ul sau tableta din mâna copilului tău în mijlocul unui desen animat, să vezi ce se întâmplă… Sau taie un abonament la Orange, Netflix, fitness etc…

Nu, noi nu mai avem astăzi idoli la care să ne inchinăm. Avem doar vicii, dependențe și obiceiuri proaste de care nu ne putem lăsa… Pare aceeași treabă, doar că ambalajul e modern! Nu ne mai închinăm lui Dionisos sau lui Bachus, dar reclamele cu Tuborg sunt peste tot, nu o mai omagiem pe Afrodita, nici pe Venus, dar pornografia e în floare! Și foarte accesibilă.. Nu mai există păcate, există doar scăpări. Spune-i cuiva că este păcătos (la fel cum ești și tu) și riști să fii dat în judecată!

Această primă poruncă se adresează tuturor, tocmai pentru că nu există atei autentici. Fiecare crede într-un dumnezeu. În Cel adevărat și atotputernic sau în zei falși. Într-un singur Dumnezeu sau în mai mulți. În zei antici sau moderni, în zei făuriți de alții sau fabricați de ei înșiși. Am fost creați așa – să fim dependenți de Creator, de Dumnezeu, fie că vrem să recunoaștem asta, fie că fugim de El sau negăm acest lucru. Fie că ne înecăm amarul în alți zei…

Există și idoli foarte ciudați! Biblia vorbește despre unii oameni pentru care dumnezeul lor este stomacul. (Românul, plastic, a exprimat asta prin cuvintele tot strânge și agonisește de parcă nu tot cu o gură mânâncă…). Ofertele 3+1 alimentare ne îndeamnă să cumpărăm cât mai mult(e) pentru pântece, chiar dacă nu vom consuma tot – pentru asta există coș de gunoi… Bulimie contemporană!

Apoi, mai este și iubirea de bani. E o închinare la bancnote! Nu banul e ochiul dracului, ci îndrăgostirea de el, goana după gologani! Totuși, cei mai ciudați idoli sunt cei ai inimii, cei ascunși, invizibili la o primă scanare umană. (De-asta dragostea la prima vedere e periculoasă!) Sunt idolii care ne rod pe dinăuntru – invidia, mânia, gelozia, răzbunarea – ni-i facem idoli pentru că tindem să ne permanentizăm anumite scăpări, care ne devin stil de viață mai apoi. Dumnezei!

Să nu ai alți dumnezei în afară de Mine! spune Dumnezeul Atotputenic… Doamne ajută-ne! Doar El e cel care ne poate da puterea de a împlini ceea ce ne cere… Și de a ne feri sufletul de lipirea de acești dumnezei moderni care ne invadează zi de zi…

Drumeție în natură (14) – Castrul daco-roman Porolissum + Grădina Zmeilor

Pentru cei care își doresc să pășească pe un tărâm ca de film, într-o lume dacică, Castrul Porolissum din Zalău poate fi o călătorie interesantă. Pe un teren deluros și arid (unde poți să prinzi o canicula mare, cum am prins noi), se întinde un sit arheologic imens. Istorie și cultură la periferia Zalăului!

Apoi, în același județ, se poate vizita și Grădina Zmeilor, o arie naturală impădurită cu roci în formă de zmei, care pur și simplu ies din pământ!

Ce facem dacă rămânem fără baterie la smartphone…?

Am rămăs mască atunci când am aflat că s-a descoperit o nouă fobie de care suferă omul modern în zilele noastre. Îi spune nomofobie. E o prescurtare de la no mobile phone phobia. Este noua boală a secolului și este, pe scurt, frica de a nu avea acces la telefonul mobil.

Aceasta nu se rezumă, însă, doar la teama pe care o simți când îți dai seama că ți-ai uitat smartphone-ul acasă sau când nu îl găsești. Ci e mult mai adâncă – privește și situațiile când bateria mobilului aproape se descarcă, când nu (mai) ai semnal sau când ai o activitate care te împiedică să te uiți la telefon.

Statisticile arată că peste două treimi din populația SUA suferă de această boală. Oamenii încep să folosească mobilul de la o vârstă tot mai fragedă, tinzând sa devină mai dependenți de telefoanele lor și, prin urmare, sunt mai predispuși să se streseze când nu au acces la ele.

Cu alte cuvinte, omul postmodern nu se mai îngrijorează atunci când realizează că a uitat să se spele pe dinți, că nu și-a plătit parcarea auto sau că a omis să își spele fața de dimineață, ci devine anxios dacă și-a uitat telefonul pe noptieră sau, holbându-se la el, nu îi merg datele mobile…

Dacă simți doar disconfort, neliniște sau chiar supărare atunci când nu te afli în posesia telefonului tău mobil, spre deosebire de panică și groază, atunci probabil ca nomofobia ta nu este severă, ai auzi cel mai probabil într-un cabinet psihologic. Pentru că nu se (mai) pune problema dacă suferi de fobia asta, ci în ce măsură…

Cum se manifestă o astfel de persoană?

  • Postează des și orice pe platformele de socializare.
  • Dacă îi cedează bateria la telefon, intră în panică.
  • Verifică insistent dacă a primit ceva nou (SMS, email, like etc).
  • Are senzația că sună telefonul și când acesta nu sună.
  • Iese în oraș cu prietenii, dar stă cu gadgetul în mână / vorbește la el, în loc să comunice live.
  • Dacă nu are acces la Internet, se simte izolat(ă).

Dependența de touch screen pare ceva normal. Dar nu e! Dacă ne-am putea privi din exterior, uneori, ne-am da seama cât suntem de teleghidați, traversând strada cu ochii în ecran, mâncând cu telefonul lângă farfurie sau ieșind în oraș cu prietena și cu… smartphone-ul.

Ce facem dacă rămânem fără baterie la telefon? În loc să fim frustrați, anxioși, deprimați sau să întrebăm cine are un încărcător sau în loc să ne căutăm bateria externă prin geantă, am putea să ne bucurăm de viața reală, deconectată de tehnologie, care e cea mai frumoasă!

Drumeție în natură (13) – Piatra Singuratică, Hășmașu Mare

Îi spune Singuratică pentru că stă acolo singură, cocoțată între dealuri. Traseul este mediu ca dificultate, însă priveliștile de pe ea merită tot efortul, chiar și al ultimei urcări mai abrupte…

Până să ajungem la începutul traseului, în localitatea Bălan, am trecut prin județul Harghita și am vizitat Statuia Inima lui Isus, care seamănă puțin- miniatural – cu colosul din Rio de Janeiro – Isus Mântuitorul…

Data: mai 2018

Teoria geamurilor sparte

În 1969, profesorul Philip Zimbardo de la Universitatea Stanford a realizat un experiment unic în psihologia socială. El a luat două mașini identice și le-a lăsat în stradă în două locuri foarte diferite: una în Bronx, zona rău famată din New York și cealaltă în Palo Alto, o zonă bogată din California. În câteva ore, mașina din Bronx a fost prădată și distrusă. Mașina lăsată în Palo Alto, în schimb, a rămas intactă.

Este ușor de atribuit cauzele crimei sărăciei cartierului, dar, cu toate acestea, experimentul a continuat. Când mașina din Palo Alto era încă nedeteriorată după o săptămână, cercetătorii au decis să spargă unul dintre geamuri. Rezultatul s-a schimbat. Furtul și vandalismul au redus vehiculul la o epavă. Ca în Bronx. De ce geamul spart într-o mașină abandonată într-un cartier liniștit este capabil să declanșeze un astfel de proces?

Nu este sărăcia, ci ceva care are legătură cu comportamentul uman. Un geam spart într-o mașină abandonată transmite un sentiment de dezinteres și lipsă de reguli. Și fiecare nou atac suferit de mașină reafirmă această idee.

Experimentele ulterioare au arătat că, dacă după ce s-a spart fereastra unei clădiri, iar aceasta nu este reparată, toate celelalte vor fi în curând sparte. Dacă o comunitate prezintă semne de deteriorare și acest lucru nu pare să intereseze pe nimeni, crima se va dezvolta în curând.

Această „teorie a geamurilor sparte” nu este decât o ipoteză valabilă pentru a înțelege degradarea societății și lipsa de respect pentru valorile coexistenței civile. Lipsa educației și formarea culturii sociale generează o țară cu „geamurile sparte”. O țară în care nimeni nu este dispus să le repare.

Toate aceste mici acțiuni distructive – nesemnificative la început – generează, în timp, adevărate efecte dezastruoase. Și cu toții avem potențial malign în noi, de multe ori doar ocazia ne lipsește! Nu suntem pe deplin conștienți de răutatea din noi până nu conștientizăm ceea ce spune apostolul Pavel: nimic bun nu locuiește în mine, în firea mea de om pământesc…

Dar, există o speranță pentru geamurile sparte! Căci, Dumnezeu își arată dragostea față de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoși, Cristos a murit pentru păcatele noastre…

Drumeție în natură (12) – Hotel of Ice Bâlea

Chiar dacă jos, în mediul urban e primăvară deja, acolo sus, pe munte, la peste 2200 m altitudine, s-ar putea să mai există puțină zăpădă. Sau mai multă… Chiar un hotel de… gheață: Hotel of Ice Bâlea. Frumos, aer curat, nu călcat în picioare ca în sezon:

Data: aprilie 2018

Ce este festivalul UNTOLD?

Dacă e primul weekend de august, atunci e UNTOLD! De 5 ani încoace, se păstrează tradiția celui mai mare festival românesc. Nu ai cum să nu vezi undeva scris lucrul acesta, reclame sunt peste tot. Dar, haideți să vedem ce îi atrage pe tineri (și nu numai), încă din 2015, să se adune cu zecile de mii la Cluj?

În primul rând, adolescenții sunt încurajați prin toate mijloacele să participe. Reduceri, intrări la obiective turistice cu brațara Untold, bilete gratis la festival dacă donezi sânge (asta s-a întâmplat la prima ediție, iar campania s-a numit Pay with blood – malefic, nu?!?), și alte tehnici de marketing foarte bune. Orașul lui Boc e mulțumit – anual, în această perioadă se încasează peste 20 milioane de euro in the city…

Apoi, tipul muzicii! Se numește EDM – electronic dance music. Este un tip de muzică (pentru că gen muzical nu îl pot numi) în care nu trebuie să gândești, nu (prea) are versuri, doar niște intervenții onomatopeeice spontane când pică ritmul din când în când (termenul tehnic e drop beat, pentru cunoscători). Nu prea sunt cântăreți, ci DJ, care mixează muzica pe scenă… chiar și câte 7-8 ore într-o sesiune. Un fel de spălare pe creier… electro-muzicală!

Tipul muzicii determină o zbenguială intermitentă a spectatorilor. Tinerii sunt ca într-o transă, unii au ochii pierduți și mulți dintre ei par frenetici și extatici. Îi prinde muzica, spun ei, dar arată ca niște drogați! Untold nu e un concert clasic, e un festival în care toată lumea țopăie, se prostește și flutură diferite steaguri și diverse mesaje deasupra mulțimii… E o muzică ce nu te cultivă, doar te rupe de realitate 4 zile și apoi te aruncă din nou în lume. Mai obosit (festivalul e non-stop 96 de ore) și cu sinapse neuronale mai puține…

Aaa, și numele e interesant – UNTOLD, care înseamnă negrăit, nenumit, nerostit sau de ne povestit. E ceva magic de fiecare dată la Untold… În plus, în fiecare an e câte o mascotă agățată deasupra mulțimii oamenilor. Dacă în 2016 a fost un magician, în 2017 un balaur-dragon (scena numindu-se cuibul dragonului), anul acesta a fost spânzurat un tip curentat care se mișca incotrolabil, spasmic și frenetic, chiar în fața marii scene pe care se află bătrânul magician!

Exact de un festival ocult avea nevoia România noastră creștină! Asta ne mai lipsea… De amploare nu mai vorbim. La prima ediție, festivalul a reunit în jur de 60.000 spectatori/zi, anul trecut peste 350.000 în total, iar weekend-ul acesta (a 5-a ediția) a depășit orice record!

Ce este festivalul UNTOLD? Un fel de spiritism muzical de transă, cu jocuri de lumini! Un drog electronic care a pătruns în România încet, dar sigur, un virus care va modela o parte din caracterul generației tinere…

Foto: untold.com

Drumeție în natură (11) – Canionul Valea lui Stan (Transfăgărășan)

Printre puținele canioane de la noi din țară, dar printre cele mai spectaculoase. Ideal pentru escaladare deasupra firului de apă pe cabluri, scoabe în stâncă și scări special amenajate.

E frumos vara, primăvara, dar și toamna (când am fost noi). Cine dorește să își scoată copilul la munte, aici are o alternativă superbă!

Traseu: Pod baraj Vidraru (cam la 3km) – Canionul prin Valea lui Stan – Poiana Călugărița – retur

Data: octombrie 2017

Afacerile – relații autentice sau parteneriate lingușitoare?

Parcă lunea e cel mai greu la serviciu! Și cea mai lungă zi din săptămână…Iar vinerile trec iute. Între aceste intervale lucrez de ceva ani buni la compania pe care o reprezint ca jurist și am ajuns să conștientizez multe lucruri din domeniul profesional. Unele frumoase, altele dizgrațioase. Din toate acestea, am învățat:

Că pe termen lung contează valoarea oamenilor și a serviciilor pe care le oferă. Cinste firmelor care investesc în personal, în dezvoltarea lor și în înțelegerea nevoilor lor! Vai de cele care doar trag de pe angajat tot ce pot! Șeful trebuie să fie, mai întâi, partener cu cei pe care îi are în subordine, și (doar) apoi să facă pe boss-ul… Iar calitatea serviciilor depinde de calitatea de a fi om. Restul sunt obligații de muncă…

Că lingușitorilor și celor ce se bazează pe relații le merge bine numai pe termen scurt.  Mulți încă periază tot ce prind, doar pentru un bonus salarial sau o funcție mai bună (un șef mai mic) sau pentru a intra în horă alături de parteneri de afaceri importanți.Au uitat că a trecut vremea SA-urilor și a învertelilor de partid cu iz sovietic. Astăzi mulți se agață de renumele altora doar ca să le meargă bine, dar își pierd propriul prestigiu… în timp. Prost nu e cel care lingușește, ci cel care se lasă lingușit… Orice linguşitor trăieşte pe cheltuiala celui ce îl ascultă!

Că în firma la care lucrez eu, accentul cade pe caracter, nu pe abilități. Ceea ce e esențial! Adică, poți să fii în stare să vinzi orice, chiar și piatra seacă, dar dacă nu ești de caracter – nu ești eligibil! Nu ești om până la urmă… Caracterul ori îl ai, ori nu îl ai – abilitățile se învață! Speakerii motivaționali te îndeamnă să te vinzi pe tine. Un limbaj de lemn mai prost ca la ei nu am mai auzit niciunde. Adică, să te compromiți total, doar ca să vinzi un anumit produs (un șemineu, o sobă, să spunem)…?

Că, și la compania noastră, mulți parteneri au venit să se fofilească, să povestească despre concediile lor exotice, iar când ajungeam la subiectul pentru care ne vizitau (produsul/ oferta), erau superficiali și galopau în detalii irelevante. Produsul se vinde singur, nu mai are nevoie de prezentare spuneau ei… Și continuau cu noua achiziție automobilistică. E grav ce s-a ajuns – relațiile comerciale de azi nu se mai axează pe calitate și pe produs, ci pe… povești pescărești. Similare sunt sforțările de marketing Pepsi de a atrage consumatori, dar tot Coca-cola e în top!

Că internetul a devenit un tărâm nisipos, foarte înșelător! Concurența îți poate băga bețe în roate în mod gratuit. Metodele sunt simple: furnizare de informații și detalii neadevărate și irelevante, pompoase sau exagerate, comentarii răzbunătoare în mediile publice sau bârfe la urechile partenerilor, plagiat informatic nerușinat, ș.a.m.d. Merg și astea, dar tot pe termen scurt. Pe termen lung = distrugere! În masă! Și cei mai mulți fac asta conștienți, cum fac parlamentarii în timpul mandatului… după ei – potopul!

Și-am învățat, în ultimii 3 ani ca jurist, că este nevoie de răbdare. Multă răbdare! Că ce e mai bun vine la urmă, după muncă grea, asiduă. În mod progresiv, după ani de zbateri și investiții, nu instant – așa cum îți faci un Nescafe 3 in 1! Un renume bun se câștigă, nu se impune, nu se cumpără cu relații sau cu bani, ci prin sacrificiu! La PEFOC, afacerea funcționează cum funcționează un șemineu: focul pornește mai greu la început, iar satisfacția flăcării vine mai târziu…

Nu, nu fac parte din compania perfectă (nu există așa ceva și încă nici măcar nu s-a conceput vreuna), dar este una care pune accentul pe oameni, pe calitatea serviciilor, pe caracter si pe conceptul de sacrificiu – mixul excelent pentru dezvoltarea unei firme pe termen lung. În opinia mea…

Ce înseamnă 4 ani de căsnicie?

1 august 2015 – o zi călduroasă și însorită de vară. EU și EA de mână, ne luăm unul pe celălalt pentru tot restul vieții. Au trecut de atunci 4 ani, 48 de luni, 1461 de zile, împreună, la bine și la greu.

Primul an. Totul este nou. Ne cunoaștem din ce în ce mai bine cu fiecare zi ce trece. Zilele par toate înaintea noastră, așteptând să le petrecem împreună. Ne e bine în 2! Nici nu prea avem nevoie de altcineva. Sau de altceva… Ne e de ajuns compania partenerului de viață. Iubirea să fie mare!

Al doilea an. Descoperim că suntem ființe comunitare, nu doar de cuplu. Învățăm că e important să fim în legătură și cu alte familii tinere, cu prieteni care au trecut de primul lor an de căsătorie și caută același lucru… Viața e aglomerată acum – serviciu, master, gospodărie. Repeat!

Al treilea an. Intrăm pe unele rutine. Avem deja tabieturi, fixuri personale și dorințe – unele comune, altele care mai de care mai interesante. Hobby-urile sunt diferite – dar, realizăm că scopul căsniciei nu este unul egoist (să îmi meargă mie bine), ci să îl faci pe celălalt fericit, să se simtă iubit. Ne îndrăgostim, din nou, ca în perioada de curtare…

Al patrulea an? Surpriză! Un test de sarcină pozitiv, iar apoi 9 luni de emoții și fluturași în stomac (la propriu, și la figurat). Apare, vara, cel mai nobil cadou divin – rodul iubirii noastre. Dumnezeu ne surprinde cu zâmbetul unui micuț îngeraș trimis pe pământ! Viața e mai frumoasă în doi, pardon – în trei!

Sunt anii în care am trecut într-o altă etapă. Sunt anii în care bunul Dumnezeu și-a arătat bunatatea și ne-a binecuvântat, chiar și atunci când nu am meritat. Și nici nu ne-am așteptat! De fapt, nu merităm niciodată…și rareori ne așteptăm.

Al cincilea an e un necunoscut. Dar, vom călători împreună: El, eu, ea și micuțul…