Drumeție în natură (10) – V. Fratelui – L. Avrig – Vf. Negoiu – Călțun – Bâlea Lac

Ne-am încumetat și la o tură de 3 zile pe munte. Inițial trebuia să ajungem și pe acoperișul României, dar am fost opriți la Bâlea Lac de anumite circumstanțe…

Oricum, 50 de km în 3 zile. Urcare abruptă de pe V. Oltului, pieptișă, urmată de dormit cu cortul la L. Avrig. A doua zi am continuat pe creastă, până pe Vf. Negoiu și am dormit la Refugiul Călțun. Ultima zi a fost relaxantă, continuând pe culmi până la coborârea spre Bâlea Lac.

Traseu: Valea Fratelui (din gara CFR) – Chica Pietrelor – pe lângă Suru – L. Avrig – Scara – Șerbota – Negoiu – Călțun (refugiu) – Lăițel – Paltinu – Bâlea Lac

Data: iunie 2017 (3 zile)

Tragedia din Caracal

Așa ceva parcă ți-e dat să vezi doar în filmele de groază americane cu psihopați criminali. Unele dintre ele au happy-end însă… Ceea ce i s-a întâmplat Alexandrei în acest weekend în inima Mun. Caracal e de nedescris în cuvinte! Răpită cu taxi ambulant, sechestrată, violată, omorâtă și incinerată!!

Asta se întâmplă când, vecinii știind că ești un tip violent, un cetățean ciudat comportamental, care trăiește în mizerie de cocină și ascuns după garduri de 3 metri, nu își pun nicio întrebare. Nu se ocupa cu nimic toată ziua, vindea diferite bunuri în târg, spune tanti Nina. (Ce vindea – cerceii victimelor??)

Asta se întâmplă când judecătorul emite ordonanțe care intră în vigoare DOAR de la o anumită oră, considerând probele obținute în afara intervalului orar scris pe mandatul de percheziție nule. Adică, dacă cineva din întâmplare ar fi găsit oase umane incinerate înainte de ora 6.00 dimineața, nu ar fi intrat la probe??

Asta se întâmplă când aplici prost principiul nimeni nu este mai presus de lege! Ba există ceva mai presus de lege – VIAȚA! Și asta spune și Constituția (art. 27) – că se poate interveni forțat (fără niciun mandat) când viața cuiva este în pericol… Polițiștii ori au mâncat semințe în fața porții ca să nu adoarmă – în frunte cu Procurorul -, ori au fost de-a dreptul inconștienți!

Asta se întâmplă când sistemele care ar trebui să ne apere dorm în post. 18 ore le-au luat celor de la STS (după 5 apeluri disperate ale fetei) până să localizeze un amărât de telefon. Al cincelea apel a fost fatal!

Asta se întâmplă când elimini transportul judeţean din sfera serviciilor publice. La finele lui iunie 2019, Executivul a adoptat o Ordonanţă de Urgenţă (OUG nr. 51/2019), prin care a decis acest lucru, la presiunile preşedinţilor de consilii judeţene, sub motivaţia că bugetul nu le permite să susţină serviciul de transport. Așa că, serviciul ia-mă nene a înflorit, chiar dacă cei de la ocazie sunt luați de șoferi psihopați criminali… Alexandra și Luiza au plătit cu viața!

Ca de obicei – similar tragediei de la COLECTIV -, au fost multe demisii (șeful STS, prefecți, subprefecți, șefi de servicii, etc), practica de dat vina unul pe celălalt, investigații care mai de care mai siropoase și titluri atractive în presă, dar boala noastră națională rămâne LIPSA PREVENȚIEI! Întotdeauna intervenim după ce se întâmplă o tragedie, nu suntem în stare să o prevenim…

Cine e de vină pentru tragedia(/iile) din Caracal? Doar criminalul Dincă? Nu! Noi toți: cei care votăm incompetenți în funcții publice, care mai apoi emit hotărâri și ordonanțe ce îngreuiază procesul de anchetă și cel penal (curmând vieți), cei care se joacă de-a siguranța cetățeanului la telefon, cei care sunt mai interesați de păstrarea unei funcții decât de salvarea unei vieți, etc…

Astăzi este Ziua Internațională de Combatere a Traficului de Persoane. E bună, dacă schimbă ceva, dacă se face ceva pentru cei traficați și trimiși în Bulgaria, peste Dunăre, sau oriunde în Europa, la muncă… Dacă nu, e doar o liniștire a conștiinței. (Ce poți face tu? Poți trimite acest articol altora – poate se mai deșteaptă cineva…)

Românii nu au nevoie de delicioasele știri de la ora 5. România are nevoie de Dumnezeu!

FaceApp. Sau ce rămâne peste ani și ani?

M-am tras în chip și eu cu ajutorul acestei aplicații, în vogă de ceva săptămâni. Soția îmi spune tu arăți bine (și) bătrân… frumos compliment! Îmi zic în sinea mea dacă mai ajung până la bătrânețe…Totuși, cred că am spus asta și cu voce tare. Dar, la ce mi-a zburat gândul departe a fost: ce va (mai ) rămâne peste ani și ani? La bătrânețe…

Va rămâne ceea ce am investit în oameni. În copii, în nepoți, în sărmanii de lângă noi. Nu ce am investit în obiecte, în fiare și betoane, în tehnologii. Vor rămâne relațiile adevărate, care au trecut testul timpului, al zecilor de ani care le-au întărit și le-au sudat tot mai mult. Va rămâne ce e uman, trendurile vin și pleacă, platformele și rețelele dispar, dar oamenii din spatele lor rămân…

Vor rămâne amintirile. Bune și rele, plăcute și detestate, tragice sau amuzante. Cele pozitive ne vor încununa bătrânețea, vom deveni un album vorbitor, având ce să le spunem nepoților. Vor rămâne fotografiile, care au imortalizat anumite momente și etape ale vieții. Amintirile mai puțin plăcute vor fi devenit atunci trepte pe care am urcat și care ne-au crescut în maturitate, în experiență. Pe multe le vom privi cu ochi îngăduitori la pensie, sau vom face haz de necaz…

Va rămâne înțelepciunea de viață acumulată. Comorile intelectuale și spirituale adunate de o viață. Acestea sunt adevărate averi de lăsat pentru posteritate, nu banii, actele de proprietate ale moșiilor, nu SUV-urile, nici afacerile. Ci exemplul de a fi om! De a fi trăit o viață frumoasă și demnă. Unii spun că cel mai important e să știi cum să trăiești. Eu spun că la fel de important e și să știi cum să mori. Moartea e mai sigură decât viața! Și e iminentă…

Deci, dacă ai testat și tu aplicația cu îmbătrânirea facială, gândește-te ce va rămâne din ceea ce ești și faci acum când vei arăta așa – bătrân…

De ce atâtea religii dacă e un singur Dumnezeu…?

Se vehiculează că religiile duc toate Acolo. Undeva unde e bine. Rai. Paradis. Așa cum toate drumurile duc la Roma… Că ar fi un singur Dumnezeu, același în toate religiile, doar că unii îi spun Buda, Allah, Iehova sau…altfel. Să fie oare așa??

Hai să vedem ce proclamă marile religii ale lumii:

Hinduismul adună sub cupola sa zei în diferite forme și reprezentări (idoli, temple, guru, râuri, animale, etc.) Existența pentru un hindus reprezintă o serie de reîncarnări, prin care își alege el singur drumul spre eliberare si perfecțiune spirituală…

Allah este Dumnezeul islamicilor. Este un judecător puternic şi sever, care va arăta îndurare faţă de închinătorii Săi în funcţie de faptele lor bune. Așadar, omul este recompensat sau pedepsit în funcţie de dedicarea religioasă de care a dat dovadă.

În budism, nici măcar nu există vreun dumnezeu. Nici Buddha nu și-a arogat natura divină, ci e considerat doar un exemplu bun de urmat. Budismul e gol, e doar o luptă cu tine însuți, e încercarea de a fi mai bun și zbaterea de a face pace cu tine și cu cei din jur…

New Age-ul sau neo-umanismul crede în dezvoltarea puterii sau divinităţii fiecărui om. Când vorbeşte despre Dumnezeu, adeptul New Age nu vorbeşte despre un Dumnezeu transcendent şi personal, Care a creat universul… ci despre o conştiinţă superioară, prezentă în om. În mişcarea New Age fiecare se consideră Dumnezeu, cosmosul în sine.

Creștinismul este singura religie în care Dumnezeu a făcut deja totul. Omul nu trebuie decât să accepte mântuirea prin Isus Cristos – singurul Om Dumnezeu care și-a dat viața pentru omenire, a înviat, oferind viața veșnică omului muritor.

Oare toate religiile se închină aceluiaşi Dumnezeu? Cu siguranță nu! După cum am văzut, unii cred în mii de zei cu diferite chipuri concomitent, alții cred într-un dumnezeu judecător căruia nu i poți cunoaște voia, alții într-o succesiune spirituală care culminează cu Nirvana, alții cred doar în EI înșiși, în sinele lor (generația selfie…), iar alții într-un Dumnezeu personal. Nu prea seamană…

Așa că, dacă cineva vă spune că toate religiile au același Dumnezeu și duc în aceeași direcție, le puteți spune să se mai gândească încă o dată la cele afirmate… Pentru ca acest lucru să se întâmple, unele religii ar trebui să admită măcar că există un Dumnezeu, iar altele să renunța la miile de alți dumnezei…

Eu îl aleg pe Dumnezeul revelat, cel care s-a făcut om că să îndumnezeiască omul. Sau poate ar fi mai bine să spun că El m-a ales pe mine… în marea-i dragoste! 🙂

Drumeție în natură (7) – Delta Dunării – Cetatea Enisala – Tulcea – Salina Slănic

O tură aventurieră în natură, mai ales pentru cei care au copii mici, ar fi o incursiune prin minunata noastră Deltă de la granița estică a țării.

Asta am făcut și noi în luna august a lui 2016. Ne-am bucurat de un tur pe apă cu un ghid experimentat, care ne-a plimbat prin toate cotloanele și firele de apă de pe brațul Sulina. Ce am văzut? O floră și, mai ales, o faună cum numai acolo o poți vedea, admira și… poza. Păsăsrile, de toate taliile și de toate culorile sunt la ele acasă în Deltă.

Apoi, am vizitat orașul Tulcea și pitoreasca Cetate Enisala din câmpiile Dobrogei. În drum spre casă am văzut și replica turnulu Eiffel lângă Slobozia (nu se compară cu originalul) și ne-am oprit, pentru a ne răcori, la Salina Slănic din Prahova…

Păsări la sol:

Păsări cocoțate:

Păsări în zbor:

O mâncare tradițională a locului (Restaurantul lui Ivan Patzaichin):

Traseu: Sibiu – Năvodari – Tulcea – Brațul Sulina (Maliuc-Gorgova- prânz la Mila 23-Crișan-retur ) – Tulcea – Cetatea Enisala – Salina Slănic, PH – acasă

Data: august 2016 (6 zile)

Cum e viața la bloc?

Inventat de comuniști, blocul a devenit o soluție populară în anii ’50. De atunci încoace, extinderea oraşelor s-a realizat pe verticală, pe suprafeţe suprapuse. Dar blocurile gri comuniste i-au depersonalizat şi uniformizat pe oameni. Iar locatarii apartamentelor au început să semene cu locuinţele lor…

Nu s-au schimbat multe odată cu venirea democrației. Avem același limbaj și aceleași concepte de bloc: fondul de rulment, codul de interfon, programul de linişte, citirile, ziua de bătut covoare, cota parte, la comun, curățenia pe scară, şedinţa lunară a asociaţiei de locatari, vecina pensionară care trage cu ochiul pe vizor, etc…

Dezavantajele vieții la bloc?

-Scuturatul covoarelor peste balcon, gătitul mâncării cu uşile și geamurile deschise – deşi majoritatea locatarilor au hote moderne -, rezolvarea problemelor cu copiii în văzul tuturor. La astea se adaugă certurile și/sau bătăile cuplului în prag de divorț, muzica dată la maximum în orele în care, conform programului de la bloc, ar trebui să fie linişte. Dar vecinul și-a cumpărat boxe…

-Competiția idioată! Dacă unul își închide balconul cu termopan, iute și vecinul de deasupra nu se lasă mai prejos. Într-un an, toată scara! Nu zic că la casă, dacă îți schimbi poarta, hop și vecinul va fugi la Hornbach după vopsea și pensulă ca să se alinieze și el… Dar, la bloc concurența e mai izbitoare. E pe tot palierul! Că românii s-au mutat cu căţel şi purcel la bloc o demonstrează şi aglomeraţia de mici balcoane-magazie in care spânzură o bicicletă, o sanie sau un landou pentru bebeluşi. Și multe alte chestii care nu ști când îți trebuie…

-Egalitatea impusă! Da, toți suntem egali în fața legii, dar în privința nevoilor suntem foarte diferiți. Ce e pentru vecinu’ o nevoie, pentru mine e (doar) o dorință. Și vice-versa… Suprafețele apartamentelor sunt diferite, numărul membrilor familiilor e diferit, veniturile sunt diferite, dar cerem taxe egale…

-Îmbunătățirile la comun! E greu să le faci. Întotdeauna e (cel puțin) câte un Gigi-contra. Auzi mereu: nu se rezolvă aşa uşor/ nu avem bani/ are X ceva de câştigat/ nu se poate... De aici şi participarea scăzută la întâlnirile asociaţiei (la care participă mai mult pensionarii sau chiar cei care n-au ce face…), dar şi neclarități asupra sarcinilor şi a responsabilităţilor între membrii asociaţiei.

-Era să uit… Bătaia pe parcări! Când unul parchează pe două locuri, altul de-a curmezișul, apar și ștergătoarele ridicate. Apoi, certurile de rigoare și dușmaniile care vor ține o veșnicie…

Avantajele vieţii la bloc?

Puține, dar grăitoare. În primul rând, e vorba de cheltuieli – fiind vorba de o proprietate mai uşor de întreţinut decât o casă. Apoi, e securitatea locatarilor – unde-s mulți, puterea crește – hoții vizează, mai ales, casele. Ar mai fi şi accesul facil la magazine, locul de muncă sau instituţiile de învăţământ de cartier.

Cum e viața la bloc? Depinde! Poate fi anosta, gri, gălăgioasă, dacă deviza blocului e fiecare face ce-i place…, sau poate fi frumoasă, armonioasă și civilizată dacă vecinii tăi sunt OAMENI!

Deci, fie că stai la bloc, fie că locuiești la casă, fii OM între oameni!

Drumeție în natură (6) – Șaua Suru

În luna lui cuptor ce poți să faci mai bine decât să te răcorești cu o tură la munte? Zis și făcut. La capăt de Făgăraș străjuiește Masivul Suru, cu o formă inconfundabilă, de oriunde l-ai privi. Am urcat că să admirăm împrejurimile chiar de sub vârf…

Traseu: Porumbacu de sus – Valea Moașei – Șaua Suru – retur

Data: iulie 2019

Ce s-a schimbat tehnologic în 2019?

Multe! Și mă refer strict la domeniul cibernetic. Excludem Brexit-ul și alte lovituri de stat (sau de Uniune…) asemănătoare. Ne concentrăm pe virtual:

  • A apărut internetul 5G. Dacă frățiorul 3G funcționa cu viteza la buton, 4G-ul la pocnitul din deget, 5G-ul e la clipeala ochiului. Nu știu cum va evolua viteza virtuală, dar probabil va ajunge Google-ul (sau SIRI) să ne caute informații înainte să le gândim măcar…
  • Au apărut storyuri pe toate platformele. S-au înmulțit ca ciupercile. Acum, ca să știe toți că te-ai dus la mare în Nisipurile de Aur, poți încărca și pe facebook, și pe Insta, și pe whatsapp, ș.a.m.d. Viața multora a devenit doar o înșiruire de povești zilnică. Și virtuală…
  • Vlogging-ul a luat foc. Până la urmă e și simplu: îți trebuie o cameră care să filmeze cât de cât și un colț din casă unde să te așezi. Dacă în ultimii ani, imaginea luase locul cuvântului, iată că trăim vremuri în care nici imaginea nu mai e destul de stimulativă, de puternică. Avem nevoie de imagini în mișcare. De video! Restul e plictisitor și static…
  • Hollywood-ul trece pe loc secund. Este depășit de era Techlywood, adică de Netflix, HBO GO și alte platforme, care încurajează cocoțatul în vârf de pat și alegerea filmului sau a serialului preferat. Nu mai merge nimeni la teatru, la film, ca odinioară. Fiecare în turnulețul lui de fildeș, cu laptopul în brațe. În curând, oamenii vor avea abonamente la: utilități, telefonie și internet si la… Netflix! Important e să ai ce să mănânci și la ce să te uiți…

Tot recent, s-a inventat termenul de detoxifiere digitală. Adică un fel de a scăpa de fumatul informației digitale. Netul bate țigara! Dopamina e mai tare decât nicotina!

Adevăratul antidot împotriva dependenței internautice îl găsim la Dumnezeu și la oameni. La El găsim ajutorul pentru a scăpa de vasalitatea ecranelor, iar la ei – ceea ce căutăm, de fapt, în mediul virtual – relații și acceptare, apreciere și dragoste!

Drumeție în natură (5) – Vârful Cindrel

O zi superbă de iunie. Soare. Vânt, cât să te răcorească. Bujor înflorit pe culmi. Câini ciobănești gata să roadă la picioarele noastre. Pe scurt, la munte!

Pornim din Stațiunea Păltiniș de cu dimineață. Traseul propus este până în vârful Cindrel și retur (9-10h în total, cam 30 km.)

Traseu: Stațiunea Păltiniș (SB) – Vârful Cindrel (prin Șaua Bătrâna) – retur (9h 30min)

Data: 25 iunie 2016

De ce e atât de ușor de condus poporul român?

Am ajuns la concluzia că românii sunt foarte ușor de condus. Și nu mă refer aici la supunere, ci la a duce de nas, sau, cum mai spunem noi, cu zăhărelul. De ce și cum?

  1. Jucarea rolului de victimă. Noi întotdeauna, ca popor, am fost sub diferite influențe: austro-ungare, bizantino-balcanice, rusofile, etc. Cele mai mari victorii ale noastre istorice au fost momentele când am rezistat în defensivă cât mai mult timp cu putință. Noi am fost veșnic paivi, am așteptat mereu să vină americanii să ne salveze… Și așa ne-au condus toți…
  2. Metoda divide et impera. Funcționa în Imperiul de odinioară, funcționează și astăzi. Ne împărțim între PSD-iști și PNL-iști, între de stânga și de dreapta. Nu ne-am dat seama că, în ultimii ani, partidele minoritare au făcut diferența la votare… Vechii socialiști se iau de gulere cu liberalii capitaliști: în Parlament, la colț de stradă, în curciumă, la proteste. Și magnații câștigă pe ușa din dos…
  3. Aplicarea proverbului ce-i în mână, nu-i minciună. Românul de rând sudist e gata să își vândă și sufletul pentru o sacoșă roșie-trandafirie cu alimente (de 10 lei), sau pentru o pelerină galben-albăstruie și o umbrelă P(e)N(a)L(ă)… Octogenarii țării sunt mințiți cu un 50 de lei la pensie pe loc, prin ordonanță, negândindu-se la următorul exercițiu bugetar, când golurile create de măriri vor trebui umplute „de undeva”. De-asta, cine a fost la putere, e mai bun decât cel care este la putere (el trebuie să repare ce a stricat anteriorul). Și tot așa…
  4. Dă-le pâine și circ – sfatul străvechi al unui poet roman. Sunt sibian. La noi în oraș, toată vara e pâine și circ! Festivalul Internațional de Teatru, Astra Film Festival, Festivalul Medieval, de muzică… și Festivalul Gastronomic!, unde oamenii se calcă în picioare pentru cărnuri și se îndoapă până la regurgitare… Cu alte cuvinte, a oferi pâine şi circ însemna a da maselor lucruri neînsemnate, de bază, pentru a le distrage atenţia de la lucrurile reale, cu adevărat importante. Cam asta se întâmplă în centrul țării, în capitală și în orașele mari din țară (și) în 2019…
  5. Bifarea Agendei UE. Ăsta e ultimul grad. Din 2007, chiar am devenit niște păpuși foarte ușor de condus… Nu Klaus e cu Bruxelles-ul, cum spune plebea, ci el doar îndeplinește umil niște ordine vestice. Atât! Cam ce am făcut toată istoria noastră ca țară. Din păcate… Uniunea nu va muri odată cu Brexit-ul! Nici nu se va clătina măcar. Doar sunt atâția de condus pe întinsul Europei…

Avem așa de multe ațe de tăiat! Până atunci, doar jucăm teatru… Politic, economic și socio-cultural.

Drumeție în natură (4) – jud. Hunedoara – Cheile Nerei – Cazanele Dunării

Am ales la început de primăvară un traseu colorat și presărat de locații naturale care mai de care mai frumoase. În prima zi, am vizitat cascada Clocota de lângă Geoagiu (jud. HD), am făcut un scurt popas la cetatea Devei, apoi am trecut pe la așa-numitul Tunel al dragostei, am vizitat castelul Huniazilor și Rezervația de Zimbri de la Hațeg.

A doua zi am petrecut-o în Cheile Nerei, o zona geografică specială și unică în țară. Am vizitat cascadele Bigăr și Beușnița, dar și lacul Ochiul Beiului de un albastru azur splendid, ca oglinda. Seara, am ajuns în sud de tot, la Dunăre și am admirat cel mai frumos apus văzut până atunci.

Ultima zi, am făcut o mini-croazieră pe Dunăre, la Cazane și prin peșterile din defileu, am văzut ditamai căpățâna lui Decebal, iar dupămasă am ajuns și la Podul lui Dumnezeu din Baia de Aramă (cel mai mare pod complet natural circulabil cu autovehiculele). E special și unic în țară!

Au fost 3 zile minunate în care ne-am bucurat de creație și de Creator! 🙂

Traseu: Sibiu – Cascada Clocota – Cetatea Deva – Castelul Huniazilor – Rezervația de Zimbrii Hațeg – Tunelul Dragostei – Cheile Nerei – Dunăre (la Cazane) – Podul lui Dumnezeu (Baia de Aramă) – Cheile Sohodol – acasă

Data: 1-3 aprilie 2016

Ție ce îți lipsește…?

Trăim pe o planetă imperfectă, într-o lume cu lipsuri, între oameni incompleți. Tuturora ne lipsește (câte) ceva… Până și infinitului îi lipsește…sfârșitul!

Unora le lipsesc banii! Veșnic îi auzi vorbind numai despre problemele lor financiare. Indiferent de cât de des li se mărește salariul, ei tot nemulțumiți sunt. Dacă primesc al 13-lea salariu bonus, ei l-ar vrea și pe al 14-lea. Adevărata problemă nu rezidă în puținul banilor, ci în înmulțirea dorințelor (îmbibate de snobism)…

Altora le lipsește timpul! Întotdeauna cu ochii pe ceas, în imposibilitate de a se implica în ceva, gonind în trafic, pentru că time means money! Nu se gândesc ca și reciproca e adevărată: banii îi mai faci, dar timpul nu îl mai dai înapoi…

Altora le lipsește cheful! N-am chef!, e a doua scuză în top (după N-am timp)… Nu-și mai găsesc dispoziția de a face ceva, au nevoie de cărți motivaționale, sunt secați de energie, datorită lâncezelii din fața ecranelor. Își fac abonament la fitness pe o lună, dar merg o săptămână și apoi se lasă… Încep diete care se întrerup inopinat (asemeni curentului la bloc). Unde nu e chef, nu e și gata!

Multora le lipsesc relațiile! Mă refer la cele umane… Că cibernetice, animaliere (pisicești, câinești) sunt din belșug astăzi! Se spunea că viața bate filmul, dar acum virtualul se bate cu viața noastră, și îi cam dă trânte serioase! Din lipsă de interacțiune umană, omul devine sălbatic, robotic și tot mai egoist. Dacă și-ar fi susținut teoria în 2019, Darwin ar fi avut mai mult câștig de cauză… Din păcate.

Iar unora le lipsește sensul! Nu știu pentru ce trăiesc, nu au un scop în viață și nu văd nimic interesant în existența lor monotonă de toate zilele. Pentru ei, viața e monocromă, pictată în griul posomorât de toamnă al zilelor de luni până vineri. Weekend-urile îi mai resuscitează, că altfel…

Cu toții ne naștem cu un gol imens în noi. Un gol ce are forma lui Dumnezeu. Nici un alt lucru, concept, idee nu îi pot lua locul și umple acel gol.

Deci, Dumnezeu! Restul sunt extra, sau bonusuri…

Ție ce îți lipsește…?

Drumeție în natură (3) – Sfinxul și Babele, Bucegi

O sâmbătă de noiembrie superbă. Parcă de primăvară, nu de toamnă. Alegem să plecăm spre Sinaia. În drum, ne oprim la Hoghiz (jud. Brașov), pentru a admira culorile melancolice, dar puternice ale toamnei.

Apoi, ajungem la Castelul Peleș și facem un tur de vizită mediu, iar cireașa de pe tort e dupămasa – Platoul Bucegi. Mergem de la Piatra Arsă pe clasicul traseu Sfinxul, Babele și retur. O zi minunată!

Traseu: Sibiu – Hoghiz-Comana – Castelul Peleș – Piatra Arsă-Platoul Bucegi (Babele & Sfinxul)

Data: noiembrie 2015

Cine are dreptul să te judece?

Nu mă refer la judecăți de valoare, referitoare la ce e bine, drept, virtuos și la ce e rău, incorect și imoral… Mă refer la cei care îți caută zilnic nod în papură, de ce ai făcut ce ai făcut, cum ai putut să faci așa ceva?!?…bârfitori de meserie, judecători în timpul liber…

Ilustrație: Este adusă înaintea Mântuitorului o femeie prinsă în preacurvie. Conform legii, ea trebuia omorâtă cu pietre. Acuzatorii care au adus-o la judecată așteptau verdictul. Isus le spune Cine dintre voi e fără păcat să arunce primul cu piatra! Toți pleacă, unul câte unul. Pe rând, cu coada între picioare. Nimeni ne te acuză? întreabă El, râmânând singur cu femeia. Nimeni, Doamne! răspunde ea. Nici eu nu te acuz… Du-te și nu mai fă păcate…!

Două lucruri de când lumea. Foarte interesante:

  1. Persoanele care nu au niciun drept să te condamne, o vor face! Oameni simpli, cu păcătele lor, cu prejudecățile lor. Vor arăta cu degetul arătător mai mult decât arată cu degetul mare spre ei. Vor denigra online, vor emite ipoteze neverificate, vor judeca pe restul prin toți porii lor… Crezând că se acoperă pe ei, dezvăluindu-i pe alții… (Cum am scris și în acest articol.)
  2. Singurul care are dreptul să te condamne, nu o va face! Dumnezeu se apropie întotdeauna de omul respins și marginalizat de restul. Prin judecăți, etichetare și alte mizerii… De asta creștinismul e diferit de restul religiilor – pentru că mântuirea nu vine prin ceea ce face omul (prin fapte bune), ci prin ceea ce face Dumnezeu din om!

Cine are dreptul să te judece? Dumnezeu. Dar nu o va face, dacă vi la El cu pocăință… El iarta, nu condamna. El a purtat păcătele întregii omeniri pe cruce, al tău e doar un ac în carul cu fân pentru El. Pentru tine (și restul) – mărul discordiei și al judecății!

Cel mai bine e să îți încredințezi viața în mâna Celui ce nu dezamăgește niciodată. Și nici nu arată cu degetul spre tine…

Drumeție în natură (2) – Râpa Roșie + Cheile Turzii

Am fost surprins să văd că și în țara noastră avem un mic Grand Canyon, așa cum au americanii pe fluviul Colorado. Îi spun oamenii Râpa Roșie, tocmai datorită culorii sângerii a rocilor stâncoase care o formează.

Apoi am trecut pe la Cetatea Alba Iulia (zisă Carolina), am vizitat salina Turda și am prins un apus (pe care nu am prea reușit să îl pozăm profi) în Cheile Turzii…

La final de călătorie

Traseu: Sibiu – Râpa Roșie – Alba Iulia (Cetatea Carolina) – Salina Turda – Cheile Turzii

Data: octombrie 2015

Atitudini în fața morții

Suntem într-o luptă continuă și serioasă cu ideea că suntem muritori. (Mă rog, unii prin Parlament se cred nemuritori…) Că ne pândește tipul cu cagulă neagră și coasă în spinare la tot pasul. De-a lungul vremurilor – și astăzi – au existat aceleași atitudini veșnice vis-a-vis de moarte.

  1. Umorul. Credem că dacă facem glume pe seama morții, ea va fi mai dulce. Sau că vom muri de râs. Cu zâmbetul pe buze. Prin glume, uneori, încercăm să ne distanțăm de problemele în sine, nefiind obligați să confruntăm realitatea dură. Dar e doar o aparență, o impresie. Bancurile cu Bulă, soacre și moarte… nu ne ajută să devenim nemuritori.
  • Negarea. Regele Ludovic al XIV-lea a interzis pronunțarea cuvântului moarte în prezența sa. Însă, a descoperit și el, pe propria-i piele, în 1715, că moartea nu dispare prin simplul fapt că nu o pomenești… Nu ajută nici botox-ul, chirurgia plastică și cremele anti-aging. Negarea, da, e o soluție pe moment. Până la primul somn mai adânc…
  • Romantizarea. Nici varianta siropoasă a morții nu a prea ajutat în istorie. De la celebrul cuplu Cleopatra – Marcus Antonius, până la duetul Romeo-Julieta, culminând cu iubirea de a muri pe front, pentru țară (chiar dacă e un scop nobil), oamenii au încercat să ofere valoare sentimentală morții. Dar…moartea-i moarte, nu telenovelă! Curentul romantic din sec. XIX a venit și a plecat ca o ploaie de vară…
  • Teama. Când zbori cu avionul, uită-te în jur la ceilalți pasageri atunci când aparatul de zbor trece printr-o zonă cu turbulențe ce îl fac să piardă din altitudine și să se cutremure. Toți zbiară – tineri și bătrâni. Pe diferite frecvențe… Probabil teama de moarte e fobia cea mai ascunsă și cea mai prezentă în sufletele umane.

Vestea bună e că nu trebuie să iei moartea la mișto, nici să o tratezi ca pe ceva inexistent, nici să o cufunzi în emoții, și, cu atât mai puțin, să îți fie frică de ea…

Isus Cristos, prin moartea și învierea Sa, a luat de barbă și acest dușman redutabil și a dat cu el de pământ. El a spus: Pentru că Eu trăiesc, și voi veți trăi… Adică, vom „supraviețui” morții.